596 matches
-
temporale se raportează la momentul enunțării, la prezentul lingvistic. În această clasă nu sunt incluse doar elementele cu funcție de "complemente circumstanțiale", ci și mărcile de "timp" înscrise în morfologia verbală a indicativului: "Doar paradigmele indicativului pot avea o valoare deictică". Deicticele temporale sunt dominante în tehnica monologului interior. În cazul narațiunii literare, este necesară stabilirea relației între locul și momentul enunțării. Observația ne amintește de cronotopul bahtinian, dar și de faptul că teatrul clasic a elaborat o adevărată "rețetă" de scriitură
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pentru lingvist ENUNȚ Situație de enunțare Enunțător / co-enunțător Non-persoană Timpul și locul enunțării Noțiuni pentru analiza textului TEXT În exteriorul activității de enunțare În interiorul activității de enunțare Contextul de producere Scena de enunțare Scenă înglobantă Scenă generică Scenografie 1.5. Deicticele După acest tur de orizont terminologic, ne vom opri asupra dimensiunii propriu-zis lingvistice a enunțării și vom introduce noțiunea de "deictic", noțiune fundamentală pentru subiectul nostru. Am făcut anterior trimitere la caracteristicile deosebite ale eului. Caracteristicile sale aparțin unei clase
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de enunțare În interiorul activității de enunțare Contextul de producere Scena de enunțare Scenă înglobantă Scenă generică Scenografie 1.5. Deicticele După acest tur de orizont terminologic, ne vom opri asupra dimensiunii propriu-zis lingvistice a enunțării și vom introduce noțiunea de "deictic", noțiune fundamentală pentru subiectul nostru. Am făcut anterior trimitere la caracteristicile deosebite ale eului. Caracteristicile sale aparțin unei clase de elemente numite ambreiori de către R. Jakobson (traducere din engleză pentru shifter) sau, cu un termen tot mai întâlnit astăzi, deictice
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
deictic", noțiune fundamentală pentru subiectul nostru. Am făcut anterior trimitere la caracteristicile deosebite ale eului. Caracteristicile sale aparțin unei clase de elemente numite ambreiori de către R. Jakobson (traducere din engleză pentru shifter) sau, cu un termen tot mai întâlnit astăzi, deictice, a căror funcție constă tocmai în articularea unui enunț pe situația lui de enunțare, proces cunoscut sub denumirea de ambreiere enunțiativă. Pentru a înțelege mai bine ce este un deictic, trebuie să explicăm mai întâi deosebirea dintre enunțultip și enunțul-ocurență
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pentru shifter) sau, cu un termen tot mai întâlnit astăzi, deictice, a căror funcție constă tocmai în articularea unui enunț pe situația lui de enunțare, proces cunoscut sub denumirea de ambreiere enunțiativă. Pentru a înțelege mai bine ce este un deictic, trebuie să explicăm mai întâi deosebirea dintre enunțultip și enunțul-ocurență. Noțiunea de "enunț" doar pare a fi clarificată. De altfel, există două definiții diferite, în funcție de cum considerăm enunțul: "tip" sau "ocurență". Să luăm, de exemplu, următorul enunț din Jean-Jacques Rousseau
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de actul de enunțare în care acest eu este prezent. Același lucru este valabil și pentru tu (și pentru variantele tine/te) și anumiți localizatori temporali (astăzi, ieri...) și spațiali (aici, acolo...). Acești indicatori spațiali (pe care îi vom numi deictice spațiale) își schimbă referentul în funcție de poziția corpului enunțătorului, în timp ce referința indicatorilor de timp (numiți deictice temporale) variază în funcție de momentul enunțării: ieri nu va desemna aceeași zi dacă a fost pronunțat pe 15 ianuarie 1601 sau pe 17 martie. Pentru a
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pentru tu (și pentru variantele tine/te) și anumiți localizatori temporali (astăzi, ieri...) și spațiali (aici, acolo...). Acești indicatori spațiali (pe care îi vom numi deictice spațiale) își schimbă referentul în funcție de poziția corpului enunțătorului, în timp ce referința indicatorilor de timp (numiți deictice temporale) variază în funcție de momentul enunțării: ieri nu va desemna aceeași zi dacă a fost pronunțat pe 15 ianuarie 1601 sau pe 17 martie. Pentru a surprinde funcționarea acestor elemente cu referință deictică, se cuvine să o comparăm cu funcționarea semnelor
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
corpului enunțătorului, în timp ce referința indicatorilor de timp (numiți deictice temporale) variază în funcție de momentul enunțării: ieri nu va desemna aceeași zi dacă a fost pronunțat pe 15 ianuarie 1601 sau pe 17 martie. Pentru a surprinde funcționarea acestor elemente cu referință deictică, se cuvine să o comparăm cu funcționarea semnelor lingvistice obișnuite, în cazul cărora se vorbește de "semnificant" și de "semnificat". Ar fi fals să pretindem că deicticele nu au un semnificat, o valoare semantică stabilă în toate utilizările lor. Astfel
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
1601 sau pe 17 martie. Pentru a surprinde funcționarea acestor elemente cu referință deictică, se cuvine să o comparăm cu funcționarea semnelor lingvistice obișnuite, în cazul cărora se vorbește de "semnificant" și de "semnificat". Ar fi fals să pretindem că deicticele nu au un semnificat, o valoare semantică stabilă în toate utilizările lor. Astfel, ""eu" îl desemnează pe destinatorul (iar "tu" pe destinatarul) mesajului din care face parte", după cum explică Jakobson (Eseuri de lingvistică generală). Însă "semnificatul" nu este cel al
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
o valoare semantică stabilă în toate utilizările lor. Astfel, ""eu" îl desemnează pe destinatorul (iar "tu" pe destinatarul) mesajului din care face parte", după cum explică Jakobson (Eseuri de lingvistică generală). Însă "semnificatul" nu este cel al substantivelor obișnuite; în timp ce referentul deicticului nu poate fi identificat decât dacă este raportat la mediul spațio-temporal al ocurenței sale, semne precum fereastră sau lalea posedă o "definiție" permițând, în afara oricărei întrebuințări efective, delimitarea a priori a unei clase de obiecte ce pot fi numite ferestre
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pot fi desemnate prin pronumele eu. În ultimă instanță, referentul "eului" este cel care spune "eu" într-un asemenea enunț-ocurență; pentru a fi "eu", este suficient să ne plasăm în poziția enunțătorului spunând ceva. Prin urmare, în mod obligatoriu, "definiția" deicticelor impune circularitatea, reflexivitatea. La o primă analiză, deicticele personale cum ar fi eu sau tu nu par deloc diferite de termeni precum el, care este, în mod tradițional, situat în aceeași categorie, cea a pronumelor: nici lui el nu i
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
instanță, referentul "eului" este cel care spune "eu" într-un asemenea enunț-ocurență; pentru a fi "eu", este suficient să ne plasăm în poziția enunțătorului spunând ceva. Prin urmare, în mod obligatoriu, "definiția" deicticelor impune circularitatea, reflexivitatea. La o primă analiză, deicticele personale cum ar fi eu sau tu nu par deloc diferite de termeni precum el, care este, în mod tradițional, situat în aceeași categorie, cea a pronumelor: nici lui el nu i se poate atribui un referent, atâta vreme cât nu este
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în cazul lui el, contextul lingvistic, cotextul este cel care îi permite interpretarea (fiind legat de antecedentul său, care îi conferă un semnificat) sau memoria (alocutarul știe ce referent este desemnat de acest el fără să aibă un antecedent), în timp ce deicticele de persoană sunt interpretate doar prin situația de enunțare. Totuși, statutul deicticelor diferă și de cel al substantivelor proprii care și ele fac apel la circularitate: "Numele îl desemnează pe cel care poartă acest nume. Apelativul "cățeluș" indică un câine
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
interpretarea (fiind legat de antecedentul său, care îi conferă un semnificat) sau memoria (alocutarul știe ce referent este desemnat de acest el fără să aibă un antecedent), în timp ce deicticele de persoană sunt interpretate doar prin situația de enunțare. Totuși, statutul deicticelor diferă și de cel al substantivelor proprii care și ele fac apel la circularitate: "Numele îl desemnează pe cel care poartă acest nume. Apelativul "cățeluș" indică un câine mic, "corcitură" desemnează un câine din rase amestecate... însă "Fido" indică pur
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
rase amestecate... însă "Fido" indică pur și simplu un câine numit "Fido" (Jakobson, Eseuri de lingvistică generală); cu alte cuvinte, numele "Fido" nu este o proprietate generică. Acest tip de circularitate nu este identic cu cel care intervine în funcționarea deicticelor: individul desemnat printr-un nume propriu rămâne stabil într-o infinitate de enunțări, ceea ce nu se întâmplă și în cazul lui "eu" sau "tu". 1.6. Deicticele de persoană În gramatica tradițională, eu și tu sunt "pronume personale", asociate cu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Acest tip de circularitate nu este identic cu cel care intervine în funcționarea deicticelor: individul desemnat printr-un nume propriu rămâne stabil într-o infinitate de enunțări, ceea ce nu se întâmplă și în cazul lui "eu" sau "tu". 1.6. Deicticele de persoană În gramatica tradițională, eu și tu sunt "pronume personale", asociate cu el. Această apropiere este facilitată de mecanismele de învățare a conjugărilor, care declină cele "trei persoane", eu-tu-el-noi-voi-ei. De fapt, după cum s-a văzut deja, trebuie să facem
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
eu și tu sunt "pronume personale", asociate cu el. Această apropiere este facilitată de mecanismele de învățare a conjugărilor, care declină cele "trei persoane", eu-tu-el-noi-voi-ei. De fapt, după cum s-a văzut deja, trebuie să facem diferența între cuplul eu-tu, deictice și adevărate "persoane" de dialog, și pronumele el, adevărat pro-nume, pe care Benveniste preferă să-l situeze în ceea ce el numește registrul non-persoanei, o realitate care nu-i cuprinde pe interlocutori. Desigur, într-un fel, lucrul despre care vorbesc interlocutorii
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
tu pleci). Pronumele posesive, la rândul lor, asociază o reluare pronominală unei relații de tipul meu / tău / nostru / vostru + Substantiv: al tău, este fie "Substantivul care îți aparține", fie "acțiunea pe care o faci". Deși acest ansamblu de pronume conține deictice de persoană (al meu, de exemplu, conține un eu), ele țin totuși de non-persoană: al meu desemnează obiectul despre care vorbesc, în aceeași măsură ca și masa sau Paul. Am putea fi tentați să opunem deicticele de persoană celor de
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ansamblu de pronume conține deictice de persoană (al meu, de exemplu, conține un eu), ele țin totuși de non-persoană: al meu desemnează obiectul despre care vorbesc, în aceeași măsură ca și masa sau Paul. Am putea fi tentați să opunem deicticele de persoană celor de non-persoană, spunând că dacă primele trimit în mod obligatoriu la subiecți vorbitori, celelalte pot să corespundă oricărui obiect din lume (uman, inanimat, abstract...). Această afirmație se lovește totuși de o multitudine de contra-exemple, o mare parte
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
încarcă retroactiv cu o nouă semnificație: trecând prin violență, ajunge acum la dragoste. Așadar, conținutul cuvintelor nu a contat câtuși de puțin: și când era pradă unei violențe geloase, sultana care spunea "tu" rămânea tot în registrul amoros. 1.10. Deicticele spațiale După cum am văzut, deicticele spațiale se interpretează ținându-se seama de poziția corpului enunțătorului și de gesturile sale. Acesta nu este singurul mijloc de care limba dispune pentru a opera o localizare; alături de această reperare față de enunțător, există și
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
semnificație: trecând prin violență, ajunge acum la dragoste. Așadar, conținutul cuvintelor nu a contat câtuși de puțin: și când era pradă unei violențe geloase, sultana care spunea "tu" rămânea tot în registrul amoros. 1.10. Deicticele spațiale După cum am văzut, deicticele spațiale se interpretează ținându-se seama de poziția corpului enunțătorului și de gesturile sale. Acesta nu este singurul mijloc de care limba dispune pentru a opera o localizare; alături de această reperare față de enunțător, există și o reperare absolută prin nume
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
fie opace: "fântâna" nu desemnează un obiect pe care naratorul l-ar arăta alocutarului său în mediul fizic, ci un grup nominal care a fost deja introdus în narațiune. Acest lucru nu înseamnă că o povestire clasică nu poate conține deictice spațiale. În general, ele sunt rostite de personaje și interpretate datorită informațiilor furnizate de cotext. Ilustrativ este fragmentul următor: La fiecare pachet, mulțimea fremăta. Își arătau obiectele spunând tare: "Ăsta-i cortul... Acelea-s conservele, farmacia, lăzile cu arme"... 71
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
sunt rostite de personaje și interpretate datorită informațiilor furnizate de cotext. Ilustrativ este fragmentul următor: La fiecare pachet, mulțimea fremăta. Își arătau obiectele spunând tare: "Ăsta-i cortul... Acelea-s conservele, farmacia, lăzile cu arme"... 71 Demonstrativele "acesta", "acelea" sunt deictice, însă personajele sunt cele care îi precizează indirect cititorului care le este referentul. Iată un procedeu care permite producerea unui efect de autenticitate, fără a opaciza textul. Este de la sine înțeles că recuperarea referentului deicticelor spațiale nu se face chiar
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
71 Demonstrativele "acesta", "acelea" sunt deictice, însă personajele sunt cele care îi precizează indirect cititorului care le este referentul. Iată un procedeu care permite producerea unui efect de autenticitate, fără a opaciza textul. Este de la sine înțeles că recuperarea referentului deicticelor spațiale nu se face chiar imediat sau nu se face chiar deloc, în special în romanul contemporan, care uneori își ia mari libertăți față de constrângerile narațiunii tradiționale. Într-o povestire sau într-un fragment de povestire care folosește tehnica "monologului
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Acest tip de narațiune exclude a priori posibilitatea ca naratorul să expliciteze referentul ambreiorilor. În momentul în care, în Roșu și Negru, Doamna de Rênal îl întreabă pe Julien, pe care îl vede pentru prima dată: "Ce faci aici, copile?", deicticul aici este interpretat prin prisma a ceea ce a fost spus mai sus de narator (scena are loc "aproape de ușa de la intrare" a casei familiei de Rênal). Însă în cazul în care nu există un narator, textul trebuie să găsească un
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]