93 matches
-
cel mai adesea sfârșește printr-un eșec sau o dezamăgire. Poetul are sentimentul că lumea aceasta atât de obișnuită îi este necunoscută și surprinde cititorul cu perspectiva pe care o deschide asupra ei. E un parcurs al descoperirii de sine demitizant căci peste tot pare să se pună pecetea tristeții și a morții, iar ironia stârnește doar un zâmbet crispat, amar. Întoarcerea către sine, chiar raportarea la realitate, se face, în volumul Plantații, prin distanțare și proiectare în trecutul nedefinit al
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
spre motive sau modalități literare consacrate de literatura medievală, fapt care corespunde, mai degrabă, revalorizării ludice a acestor elemente de către postmoderniști 228, decât cultului romantic al Evului Mediu. Nostalgia, care însoțește motivul amintirii, este și ea prezentă. Construcțiile sunt inedite, demitizante, refuzând să închege o poezie elegiacă, deși sonoritățile amintesc de tonurile simboliste. Deicticele conturează un spațiu-timp al ezitărilor ("Astăzi, mâine (sau poate niciodată)", "Odată o să-mi ceri mai mult", Poem final), al pendulării continue între dorință și realizare, între vis
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
o rețea de fire textul acesta de toate poemele închinate iubirii văzute ca renaștere, ca trezire la viață a sufletului (în seria cărora se înscrie și erotica lui Arghezi, de exemplu, prin Morgenstimmung). Poezia sa de dragoste păstrează aceeași linie demitizantă, nostalgia, reveria sunt repede estompate prin asocierea cu elemente nonliterare desprise din universul contemporan ("mi-aș fi suit frecvența pulsului/ până la o mie de bătăi pe minut", "această bătaie a ceasului/ are făcea din mine un reflex pur, un fel
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
parcursul literaturii contemporane, remarcăm o oscilare între lirismul subiectiv și cel obiectiv, între masca impersonalizării și cea a autobiografismului. Optzeciștii preferă un discurs lucid, în care propria biografie funcționează ca pilon al unei structuri în același timp mitizantă (ficțională) și demitizantă (de ridiculizare a clișeelor literare, a platitudinilor sentimentale pentru că numai astfel ele pot fi repuse în circulație)245. Postmodernismul se opune, de altfel, dezumanizării artei și-și propune să-și "centreze atenția pe ființa umană, în datele ei concrete, fizic-senzoriale
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
aparenta inocență: "N-aș fi putut să-mi închipui vreodată/ că ce-am văzut există în realitate!...". E aici ceva din exaltarea omului care se pregătește să descifreze misterele cosmosului și entuziasmului manifestat cu grandilocvență i se opune imediat imaginea demitizantă: "Am surprins stelele în somnul lor ciudat,/ dormind burghez, desumflate". Dialogul literar propriu-zis de abia de acum se declanșează prin trimiterea explicită la un clișeu al imaginarului poetic: "Unii credeau că stelele sunt niște globuri frumoase și colorate/ înfipte în
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
originală." (Conspect de toamnă). Poezia își onorează titlul, realizându-se prin alăturarea unor fragmente ale unui existent sumbru, și operând o redefinire a temelor asociate adeseori cu motivul toamnei, tema morții și cea a iubirii, ambele tratate în registru comic demitizant: Am locuința lângă cimitir/ (...) cât despre morți, ei nu mai vin aici de-un an/ și pierd calicii chilipir." sau "Dricarii cu simbria neplătită/ la rișcă joacă în răspântii o dantură/ să cumpere cercei pentru iubită!" E un poem care
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
enormă chelie plutea printre tot ce nu era viu./ (...) și revenea lustruită pe talazuri lângă stelele veștede/ de care visătorii anină caligrafia romantismului pe cer." (Alegorie generală). Este motivul asupra căruia revine cel mai des Constant Tonegaru într-o manieră demitizantă și totodată novatoare: viziunea poate fi modificată sub influență bahică așa cum sugerează și titlul, Puțin alcool, totuși fără a exclude nota polemică: "Cum stelele s-au urcat pe cer, nu știu,/ dar Luna zău, aș pune-o într-un cuier
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ce-mi întreținea privirea care fără nici o oroare/ dădea conture perfecte și imense tuturor lucrurilor certe/ devenite fantomatice în acest moment cu semnificație intensă de plecare." (Noembrie patetic). Intervenția retorică își are rolul ei bine stabilit într-un asemenea demers demitizant, face parte dintr-o adevărată recuzită. Linda Hutcheon remarca, de altminteri, că "parodia postmodernă nu ignoră contextul reprezentărilor trecute pe care le citează, ci folosește ironia pentru a sublinia faptul că suntem în mod inevitabil separați astăzi de acel trecut
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
așa cum, de alftel, s-a mai remarcat. Tocmai oscilarea aceasta constituie și punctul de convergență dintre poeții albastrosiști și cei ai Cercului literar de la Sibiu, dar reprezintă și o trăsătură a liricii ulterioare. Percepția despre sine și despre artă e demitizantă, există permanent un ochi care privește din exterior și care înregistrează excesele literaturizării, chiar și atunci când ele fac parte din propria creație. Recunoaștem aici un mod de abordare a materialului literar care va deveni criteriu de creație în spațiul postmodernismului
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
contradicție cu "istoria-luptă" care monopolizase manualele până în acel moment, iar dezbaterea publică avea ca motiv acest nou model de a trata istoria. Spre deosebire de paradigmă naționalistă din anii 1980, noile programe școlare de istorie își propuneau să ofere elevilor o istorie demitizanta, în care problematizarea să fie în centrul activității de învățare. Accentul era pus nu pe cunoștințele de memorizat, ci pe competențele pe care elevul trebuia să le acumuleze la sfarsitul ciclului de studii. A rezultat astfel o scădere a numărului
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
voltairian. Poetul este aici un lucid fără mizantropie, suflet animat de idealuri umanitare și inteligență marcată de pasiunea ideilor, în asociere cu ironia caustică, un moștenitor spiritual al secolului luminilor, de la filosofia sa melioristă și cultul rațiunii până la stilul reflecției, demitizant, iconoclast. Cele mai multe dintre epistole gravitează în jurul întrebărilor pe care poetul și le pune cu privire la artă și la condiția de creator, la raporturile cu poezia și cu lumea (Epistolă d. I. C., Epistolă către Voltaire). Satiră. Duhului meu se numără printre cele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285242_a_286571]
-
Nicolae Manolescu respinge de asemenea ideea de poet național, pledând pentru „despărțirea” temporară de Eminescu, singura în măsură să permită o recuperare autentică. Mircea Cărtărescu face un portret grotesc al omului Eminescu, într-un text-colaj compus exclusiv din referințe negativ-„demitizante”, în care imaginea poetului este retușată prin acumularea de gros-planuri triviale identificate în textele unor contemporani („Titi cel păros” etc.). În numărul 266 apare o primă replică la aceste luări de poziție, a lui Sorin Șerb, care le acuză de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286762_a_288091]
-
Vezi Jean-Clément Martin, European History and Old French Habits, în Joke van der Leeuw-Roord (ed.), op. cit., p. 49. Și astfel, odată intrată în lumea școlii, concepția inovatoare propagată prin studiile patrimoniale și de memorie istorică și-a pierdut forța analitică, demitizantă și anti-eroizantă, înlesnind doar o nouă supravalorizare de tip tradițional a reprezentărilor istorice identitare. De exemplu, Biblia este prezentată elevilor ca document relevant pentru istoria evreilor și a creștinilor, dar nu se pune întrebarea de ce francezii o consideră și acum
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
acelei memorii istorice românești preexistentă regimului, dar preluată cu exagerările de rigoare și de către propaganda național-comunistă care a reacționat violent la schimbarea narațiunii școlare, mai ales în așa-numitul "scandal al manualelor", de la sfârșitul anului 1999. 75 În centrul curentului demitizant s-a situat istoricul Lucian Boia, ale cărui lucrări au încurajat o rescriere creativă și dezinhibată a istoriei naționale. Publicul a reținut, mai ales, "cărțile sale împotriva comunismului" (vezi http://ro.wikipedia. org/wiki/Lucian Boia, accesat la data de 4
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
în mitodologie, p. 34. La sfârșitul secoului XX, spune Durand, aceasta se întâmplă cu atât mai mult cu cât "marile magisterii ale Occidentului", adică Biserica și Statul, refuză o "remitologizare" după ce au laicizat cunoașterea și au secularizat puterea. "Sacrificând mitologiilor demitizante ale pozitivismului, Occidentul a pierdut atât magisteriul religios, cât și pe acela politic. Ceea ce explică faptul că în societățile noastre moderne a apărut o uriașă lipsă, o nevoie enormă și anarhică de a respira aerul miraculosului, al viselor, al tuturor
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Mici planete pentru adăpostit îndoiala, Schițe și povestiri, Declarație după război), volumul conține un număr de poeme cu titluri semiironice, voit prozaice (Poem de dragoste cum o fi, Nici o viziune ca lumea), și este, în ansamblu, construit într-o manieră demitizantă. Eul liric este circumspect, șovăitor, cu destule ezitări în fața haoticei lumi înconjurătoare și cu o doză de ironie sănătoasă ce filtrează cuvintele și temele mari, reținând numai partea lor de adevăr existențial. „Temele mari nu s-au îmbătat / din cauza mea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289913_a_291242]
-
cărui altitudine ar aspira “în zadar”, “bieții” oameni “de nimic”. Exemplar excepțional, ființă prinsă dramatic între două lumi - cea mitologic-fantastică, în care totul este posibil sau în orice caz totul stă în puterea ființei excepționale, și lumea terestră, demitizată și demitizantă, în care excepționalul nu numai că nu este valorizat, dar din contra este blamat de oamenii “de serie” care nu-l pot înțelege. Condiția sa o anticipează pe cea romantică a omului de geniu, care “n-are moarte, dar n-
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
de existența monografiei scrisă de Alice Voinescu Montaigne (București, 1936) din care descoperim încă multe reflecții, gânduri, fapte, interpretări. Îmi dau seama că pledoaria lui Montaigne este în esență cea a înțelegerii lucide a limitelor condiției umane, semnificația ei devine demitizantă și iconoclastă. Aceste temeinice principii montaignene au anticipat cu trei secole înainte ideea riguros argumentată de ceea ce se va numi ulterior axiologie. Meditațiile înțeleptului retras în castelul său de la Périgord, izolat de numeroasele conflicte religioase într-o Franță bulversată, rămân
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
reprezenta decât „o infamie la adresa poporului român” . Stau față în față polemic Transilvania vs Muntenia, prima devenind componentă a României Mari după Unirea din 1918, subiect tratat cu o sensibilitate deschisă către epicul eroizant al epopeii și nicidecum către dramaticul demitizant al comediei de moravuri caragialești, astfel că primele lecturi nu conveneau imaginii ideale despre poporul român în contextul edificator al evenimentului aureolar și al mân- driei naționale, ori știm bine cât de caustic- minimalizator poate fi Caragiale. Pornind de la o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
poate interveni un real disconfort metafizic, generat de alarmă, confuzie, derută. "Reîncărcarea cu sens a unor noțiuni precum patrie, națiune presupune timp, răbdare. Sunt convins însă că această reabilitare semantică e posibilă" Tot în prelecțiune, v-ați referit la demersurile demitizante, pe care le-ați legat de încercările de a dilua identitatea națională. Am remarcat însă la noi, românii, o demonetizare destul de manifestă a ideilor legate de naționalism. O anumită jenă în propovăduirea acestor teze. Mă întreb dacă e din cauza factorului
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
sport, vindecați de orice reflexe „catedratice“, colocviali până la argou, ei țin să se prezinte auditoriului ca niște băieți pragmatici, ușor abordabili, fără fasoane. Gesticulează amical, adoptă poziții destins-întâmplătoare, te tutuie, îți fac cu ochiul, înfruntă problemele dificile cu o voioșie demitizantă, matter of fact. Ideea e că tocmai au venit de la un jogging sănătos și că sunt gata de o tacla sinceră, în jurul mesei din bucătărie. În sfera „informalului“ intră, obligatoriu, stilul haios (engl. „funny“). Vorbitorul are o bună dispoziție indemo
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
într-o expresie personală, de acută modernitate. Dacă până la un punct apropierea de poemul lui Apollinaire, Zone, e justificată, trebuie remarcat totuși că, dincolo de tehnica simultaneistă ce putea servi drept exemplu, Ulise al lui Voronca apasă mai puțin pe latura demitizantă de care era tentat poetul francez „las de ce monde ancien” și sătul de antichitatea greacă și romană. Sensibil la spectacolul modernității, Voronca reabilitează naturalul, reintroducându-l, insolit, în scena metropolei moderne, sub imperiul particularei sale aspirații de comunicare / comuniune cu
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
marginea inaderenței lui la realitățile sovietice, percepută ca o trădare a convingerilor sale de stânga. Nu vom ignora faptul că în subtextul articolului lui Petre Pandrea se poate ascunde o motivație strict intimă a intelectualului de stânga nemulțumit de cărțile demitizante, antiutopice ale lui Istrati. Abia după al Doilea Război Mondial "Mandarinul valah" i-a putut da dreptate autorului Spovedaniei unui învins, atunci când idealurile umanitare ale lui însuși au fost brutal spulberate. Ca apărători ai celor oropsiți, unul patetic și celălalt
Complexele lui Panait Istrati by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/9678_a_11003]
-
optzeci, care supune identitatea Americii Latine la o radicală revalorificare și reinterpretare, Fernando Vallejo creează o nouă imagine a Columbiei, care nu se mai confundă cu spațiul macondian. Detașîndu-se net de viziunea mitică a realismului magic, propune o viziune istorică, demitizantă, lucidă, extrem de critică, dar nu lipsită de umor, în scrieri pe care nu le poate concepe decît la persoana întîi. Mai mult decît atît, dorința sa de a fi onest și autentic făcîndu-și auzită propria-i voce îl determină ca
Fernando Vallejo: "Romanul e marele gen literar" by Diana Nicoleta DIACONU () [Corola-journal/Journalistic/8658_a_9983]
-
ne sar tuturor în ochi. Dar nu am spus-o ca el, cu atâta fervoare și forță, cu atâta expresivitate. Se alătură unei linii pe care au reprezentat-o în trecut un D. Drăghicescu sau un Rădulescu-Motru, deseori citați. Luciditatea demitizantă a acestora, cultivată azi de prea puțini, printre care și de Augustin Buzura, este mai profitabilă decât fluturarea dezinvoltă de iluzii privitoare fie la trecut, fie la viitor. Prezentul pare să intereseze cel mai puțin. Într-un punct mă despart
Romancier și foiletonist by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3645_a_4970]