172 matches
-
de case în chiar debutul câtorva povestiri și romane (Arhanghelii, Biruința, Domnișoara Ana). Pătrunderea în satul „Arhanghelilor” are aparență de descensus ad inferos și se face cu ochiul rece al unui observator implacabil, decis să se oprească doar asupra detaliului demoniac, lăsându-le în umbră pe celelalte. Personajele sunt înconjurate de obiecte extrem de puține, strict necesare credibilității narative, autorul fiind și sub acest raport deosebit de sever. De regulă, personajele se mișcă printre ustensile familiare, casnice, în scene de familie tipice, banale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
întregului văzduh" (Un centru). O sangvină ebrietate se învecinează cu sacrilegiul: "Mă-mbăt pînă-n/ ultimul mirelui sînge/ arterele mele/ se sparg peste cer/ vorbiți-mă duhuri/ pînă tună de glasu-mi/ temeliile-ntregii puteri" (Mă-mbăt). Nu altminteri decît o ființă demoniac totalizantă, poetul se declară înzestrat el însuși cu daruri mai mult decît orfice, uzurpatoare ale atributelor divinității: "Sînt o ființă ultimă/ sînt templul/ tuturor limbilor/ în glorie sunînd/ Dacă-a trecut/ cuvîntul peste ape/ eu sînt rostire/ sînt întregul cînt
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
sensuri figurate le-am atribui. Psihanaliza adevărată se întemeiază tocmai pe premisa imposibilității "cultivării programatice" a complexelor. Cel care recurge la "cultivare" intră, nesmintit, în categoria simulanților, pe care psihanalistul îi trimite la plimbare. În plus, complexele nu au caracter "demoniac", așa cum se susține, ci sunt, pur și simplu, complexe, adică asamblări de elemente neutre din punct de vedere etic, tot așa precum o apendicită nu poate fi nici demonică, nici angelică. Theodor Codreanu procedează la argumentarea opiniilor cu ajutorul unui procedeu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
acestei ontologii, chiar dacă ea nu este decât una de uz personal. Un sfert de secol mai târziu, Gilles Deleuze, el însuși autor împreună cu Félix Guattari al tratatului Anti-Oedip, îl va omagia pe L. ca pe un deschizător de drumuri. „Dialectica demoniacă” va fi instrumentul său preferat, pentru că noua construcție teoretică este clădită pe negarea lumii, așa cum există ea de la creația primordială, o lume dominată de relații oedipiene. Negarea și reinventarea iubirii, a morții, a naturii, a relațiilor dintre oameni, depășirea ipostazei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287859_a_289188]
-
Cine nu va înțelege nu va înțelege nici răgetul de tigru.” Aștept să regăsim secretul marilor comunicări și combustii. Te strâng la piept - avec douceur și disperare. René. P.S. Ți-am trimis într-un plic separat o carte a foarte demoniacului Bobby Fischer, sperând sincer că mă vei bate data viitoare când vom juca șah împreună. Fără dată. Zi însorită. Am fost convocată de oficialități la poliție, pentru un interviu în vederea obținerii cetățeniei suedeze. Plină de emoție, am urcat scările clădirii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Omul privea din nou spre capătul celălalt al parapetului. Din poziția lui, putea observa acum ce anume le atrăsese atenția cu câteva momente Înainte: un fragment de statuie romană Încastrat În zidărie. Un cap bărbos, cu trăsături monstruoase, ca acelea demoniace sculptate pe streșinile catedralelor: două figuri contrapuse, asupra cărora timpul și neîngrijirea lăsaseră urme adânci. - Te surprinde acel cap al zeului Ianus, messer Monerre? Întrebă poetul. Un semn al superstițiilor străvechi, de pe vremea zeilor fățarnici și mincinoși. Francezul Își Îndreptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu un trandafir de stofă culcat pe fața și pe centrul pălăriei, înconjurat de alte floricele albe, mai puțin serioase. O, acea culoare roșie! A pereților de vară și în același timp a materialelor de pe tejghelele magazinelor. Și sprâncenele ei demoniace, ca niște cili, atât de ferm încruntate și totuși atât de confuze. Dar acest moment era unul de oportunism major, dacă înțelegeam eu bine ce era în sufletul ei, căci el era legat și de acea stare de neajutorare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
aici. S-ar putea întâmpla ceva cumplit... — Du-te și cumpără-ți niște insigne naziste. — Îți imaginezi că glumesc? — Da. Ești un impostor, un faux mauvais 1, care pretinde că-i ticălos pentru că e nefericit. Nu ești nici nebun, nici demoniac, ești numai un prost care suferă de vanitate rănită. Ești lipsit de imaginație. Ce te-a făcut să nu fii bun la filozofie te face să nu fii bun nici la a fi rău. Totul nu-i decât teatru. Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să scufunde lumea în Abis. Prăsila necurată, Antichristul, s-a născut, în cor de vaiet și decântece și nu așteaptă decât prilejul de a fi hrănit cu sânge omenesc, pentru a crește falnic, într-o noapte. Prinții trufași ai legiunilor demoniace, își înalță, rând pe rând, cu semeție, frunțile smolite. Cei Patru Călăreți damnați ai străfundului tenebrelor, avangarda hoardei nelegiuite a puterilor malefice, galopează și aceștia întracoace. Peste tot teamă, spaimă, disperare, trădare și groază, violență, vrajbă, hulă, desfrânare, erezie, ură
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Sunteți cu mine! Dacă va fi hrănit, până la cântători, cu carne omenească sau cu sânge, mârșavul boț însuflețit, de-o șchioapă, va răsări, va crește și va tot crește, înzecit, cum cresc libărcile și scorpia și șerpii, prin puterea vrăjilor demoniace, necromantice, a farmecelor ce l-au zămislit; și se va preschimba, din embrion, în Plaga Plăgilor! Într-un Tartor, într-un Ne-Asemeni, într-o Ne-Ființă, într-o entitate cu desăvârșire rea, spurcată, crudă, nemiloasă, ce va conduce mâine
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
M. Sadoveanu. Oștirea otomană care invadează Moldova este comparată de romancier cu un balaur, voievodul Ștefan fiind considerat arhanghelul Mihail care are misiunea sacră de a străpunge "fiara ismailiteană". De altfel, Origene a confirmat identitatea balaurului cu șarpele, ca simbol demoniac, în legătură cu Psalmul 73. Capetele de balaur sau șerpii striviți reprezintă biruința lui Hristos asupra răului. Zoomorfismul apare nonechivoc în poezia Patul lui Procust. Dacă, așa cum am remarcat, mai demult, Fred și d-na T. ne apar ca eroi solari, Ladima
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
nu ca viziune existențială."204 Pe de altă parte, însă, nici romantismul nu a fost resimțit organic, după cum arăta Șerban Cioculescu: "Experiența interioară a romantismului ne-a rămas străină. Scriitorii nu au trecut printr-o "criză" morală de esență faustică, demoniacă sau egotistă ca urmașii spirituali a lui Goethe, Byron sau Chateaubriand din alte țări."205 În această ordine de idei, ambivalența epocii poate fi mai bine înțeleasă, iar împletirea elementelor clasice cu cele romantice nu rămâne decât în aparență paradoxală
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
nouă pot fi încadrate în patologia modernă a personalității (Rao, 1975Ă. Raymond Lulle (1232-1316Ă filosof, poet și alchimist catalan, supranumit „Iluminatul”, în Doctrine d’enfant, face remarci pertinente asupra formării caracterului. În Evul Mediu, patologia mentală era explicată prin teoria demoniacă a bolilor, iar teologii supraevaluau subversiunea diavolului. Jerôme Cardan (1501-1576Ă, medic și matematician, a avut o viață furtunoasă, unul dintre fiii săi fiind executat ca asasin. El a descris imortalitatea ca o boală cu două forme a spiritului: vercorders (sau
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
principiile confortabile. Nu vrea să astâmpere durerea pricinuită de ghimpele pe care și-l simte înfipt în inimă. Dimpotrivă, o ațâță și, cuprins de bucuria deznădăjduită a răstignitului fericit că e răstignit, construiește din luciditate, refuz, comedie, o categorie a demoniacului. Acest chip blând și totodată schimonosit, aceste piruete urmate de un strigăt țâșnit din adâncul sufletului întruchipează însuși spiritul absurdului în luptă cu o realitate care-l depășește. Iar aventura spirituală ce-l duce pe Kierkegaard până la atât de iubitele
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
lent, dar sigur, în această povestire critică excepțională. După ce a adunat toate amănuntele vieții și a notat propozițiile capitale ale personajului, criticul dă o judecată finală. Arkadi este „o ființă de ungher”, „un visător care visează putere”, „un personaj-sinteză”, vital, demoniac, stăpânit de o idee. Ce surprinde în această biografie și în celelalte e verva intelectuală și puterea de convingere a criticului care îmbrățișează cauza individului, mare sau mic, cu egală seriozitate. Rezultatul este că personajul devine, în sfera lui, verosimil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286504_a_287833]
-
a preexistenței în care se află, o pierdere a latențelor simbolice. El reprezintă doar tentația realului, deși posedș ca virtualitate latența unei procreații pancosmice.”<ref id=”28”>ibidem, p. 103</ref> Natura dezlănțuită în După melci e o ipostază „a demoniacului ca cealaltă fațetă a sacrului”<ref id=”29”>ibidem, p. 109</ref>, care în anumite condiții se revelează ca teroare, kratofanie, e o formă a mâniei lui Dumnezeu pentru cei care imită creația, o formă prin care săvârșesc un hybris
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
fericire se raportează la valorile morale supreme ale Binelui suveran. Ea este, În plan moral, opusul nenorocirii, iar din punct de vedere simbolic, starea de fericire este considerată un dar divin, o stare de posesiune divină, spre deosebire de starea de posesiune demoniacă pe care o dă răul. Starea de fericire este o stare de satisfacție totală, absolută. Ea se deosebește de bucurie, care are un caracter accidental, și este trecătoare. Fericirea se produce atunci când natura umană și-a atins idealul suprem către
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
neînțeles, periculoase și imprevizibile. Spre deosebire de celelalte stări anormale de a fi ale persoanei umane, nebunia nu a putut fi raportată la o cauză concretă, În majoritatea formelor ei de manifestare, motiv pentru care a fost considerată o stare de posesiune demoniacă, iar actele nebunului ca fiind determinate de o pierdere a valorilor umane ale persoanei, idei care, În context cultural, moral-religios, filosofic sau medical, s-au organizat În jurul acestui arhetip central al ființei impure care se abate de la condiția normalului: persoana
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
centrul ei vinovăția tragică, complexul de culpabilitate. Tot În seria nebuniei culturale se Înscriu nebunia eroică, ilustrată de nebunia lui Ahile, și nebunia abandonului, reprezentată de sinuciderea Didonei. O formă intermediară, Între nebunia culturală și nebunia psihomorală, o reprezintă posesiunea demoniacă. Aceasta din urmă este legată de impresia de penetrație interioară și de posedare a individului de către diavol. Ea este un delir care apare ca o prelungire și o prelucrare tematică a unei convingeri mistico-magice. Aspectele mai sus prezentate se raportează
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
a individului de către diavol. Ea este un delir care apare ca o prelungire și o prelucrare tematică a unei convingeri mistico-magice. Aspectele mai sus prezentate se raportează la anumite modalități de prezentare și explicare a suferinței psihice. În cazul posesiunii demoniace, asistăm la o bizară personificare a nebuniei, considerată ca ceva străin, care este interiorizat de către persoana umană Împotriva voinței sale. În concluzie, se poate spune că nebunia oferă un cadru larg de aspecte ale umanului, dintre care se diferențiază „tablouri
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
aplică unor oameni, după criterii luate din medicină (A. Szasz, D. Cooper, A. Laingă. Desigur că această răsturnare a problemei nu a putut rezista. Nebunia există și va continua să existe. Fie că ea este culturală, extaz mistic sau posesiune demoniacă, tulburare psihomorală sau boală psihică, nebunia nu poate fi negată și nici eliminată. Nebunia nu poate fi exclusă din sfera umanului pentru că, În mod paradoxal, așa cum rezultă din psihologia morală, ea are o funcție foarte importantă În existența persoanei. Nebunia
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
eliberăm de singurătate și să reușim să comunicăm, spune Sábato. De aceea sexul pur este trist, pentru că ne lasă în aceeași singurătate inițială, cu agravantele încercării frustrate. Sábato îl citează pe Berdiaev, care susține că instinctul sexual are un element demoniac și destructiv, pentru că ne aruncă în lumea pur obiectivă, unde nu există comunicare, iar singurătatea este definitivă 12. Din cauza aceasta, erotismul exclusiv sexual este de atâtea ori legat de violență, sadism și moarte. Pentru că nu poate să ajungă la cealaltă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
psihopat, si Alejandra, pentru ingenuul Martin, sunt iubirea, incarnarea absolutului 83 pe care vor să-l eternizeze, chiar dacă oscilează, atât Maria, cât și Alejandra, între sublim și abject, între zeița și femeie, concret și insesizabil, pentru că sunt înconjurate de lumea demoniaca a lui Bruno, de subteranul lui Fernando Vidal Olmos sau de cel al soțului Mariei și, în același timp, păzitorul ei84. Alejandra este pentru Martín absolutul, iar drumul spre ea este plin de piedici, dar care nu-l fac să
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Mai putem da încă un exemplu, cel al lui L. Rusu, un cercetător român contemporan, care deosebește trei tipuri fundamentale de artiști : "tipul simpatic" (care, în actul creației, este vesel, spontan, ca o .pasăre), "tipul demaniac anarhic" 122 și "tipul demoniac echilibrat". Exemplele nu sunt întotdeauna fericite ; dar teoria tezei și antitezei reprezentate de tipurile "simpatic" și "anarhic" și a sintezei lor într-un tip superior în care lupta cu demonul s-a terminat victorios, stabilindu-se un echilibru de forțe
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
sunt fie strâns legate de tipurile rasiale, fie pur și simplu variante ale acestora: germanul sau, cel puțin, teutonul, este omul sentimentului, în timp ce latinul este omul rațiunii; sau sunt, în ultimă analiză, tipuri psihologice, ca tipurile din obișnuita opoziție dintre demoniac și rațional. În fine, se pretinde că tipurile ideologice pot înlocui conceptele stilistice: ele se confundă cu clasicismul și romantismul, cu barocul și cu goticul. Astfel, ele au dat naștere unei uriașe cantități de scrieri în care etnologia, psihologia, ideologia
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]