94 matches
-
sau altora. Natura și funcțiile daimonilortc "Natura și funcțiile daimonilor" Să reluăm Însă punct cu punct expunerea lui Cleombrotos pentru a vedea de ce natură sunt acești daimoni și ce funcții le sunt atribuite În De Defectu.... • În primul rând originea demonologiei: nu se cunoaște prea bine; ar putea proveni din Persia (Magii, Zoroastru), din Tracia (Orfeu), din Egipt sau din Frigia 3. • Homer - spune Cleombrotos - folosește la Întâmplare cuvintele theos și daimon, În timp ce Hesiod face o distincție clară (katharos) și precisă
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
căzătoare și, În sfârșit, daimonilor - luna, cu natura ei mixtă, ale cărei schimbări, creșteri și descreșteri „Îi determină pe unii s-o numească «astrul terestru», pe alții «pământ olimpic» sau «domeniul Zeiței totodată subterane și cerești Hecate»”4. • Pentru ca importanța demonologiei să poată fi scoasă În evidență, Cleombrotos recurge la o imagine percutantă: a nu recunoaște existența daimonilor ar fi ca și cum am scoate și am suprima aerul care se găsește Între pământ și lună, nimicind dintr-o dată coeziunea universului. A ignora
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
incoruptibilitatea lor, aphtharsia 6. Daimonii - ființe muritoare? Două povestiri În sprijinul acestei ideitc "Daimonii - ființe muritoare ? Două povestiri În sprijinul acestei idei" Problema firii muritoare a acestor ființe fusese prezentă Încă de la Începutul expunerii prin faptul că se căuta originea demonologiei la popoarele la care moartea sau doliul dețineau un loc important În ceremoniile și dramele sacre. Apoi, ea este susținută cu tărie de cele două anecdote care atrag atenția În egală măsură asupra fenomenelor stranii pe care le declanșează moartea
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
aspectul morții daimonilor, prin care se poate deopotrivă explica dispariția oracolelor. Daimonii și entuziasmul profetic: acțiunea lor asupra sufletului omenesctc "Daimonii și entuziasmul profetic \: acțiunea lor asupra sufletului omenesc" Cu toate acestea, rămânea neatins un punct esențial În relația dintre demonologie și divinație: cum transmit daimonii profeților și profeteselor puterea oraculară sau, mai precis, starea de entuziasm profetic? Demetrios, gramaticianul, este cel care pune problema la sfârșitul lungii digresiuni despre pluralitatea lumilor, revenind, astfel, la subiectul principal al dialogului. În răspunsul
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
individual care nu-i trezește neapărat capacitățile divinatorii. Reluarea chestiuniitc "Reluarea chestiunii" Trebuie spus că intervenția lui Ammonios are dublul merit de a schița teoria inspirației din celălalt dialog care va face obiectul analizei noastre - De Pythiae Oraculis, integrându-i demonologia, și de a face trecerea Între cele două expuneri importante din De Defectu..., cea a lui Cleombrotos și cea a lui Lamprias, care se situează astfel Într-un raport de complementaritate mai degrabă decât de opoziție. Deși comparația cu De
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
De Defectu..., cea a lui Cleombrotos și cea a lui Lamprias, care se situează astfel Într-un raport de complementaritate mai degrabă decât de opoziție. Deși comparația cu De genio... ne Îndeamnă să-i atribuim mai degrabă lui Plutarh o demonologie axată exclusiv pe noțiunea de nous - daimon, trebuie să ținem seama de faptul că, pentru autorul Însuși, distincția foarte strictă Între diferitele tipuri de daimoni nu are o prea mare importanță. Putem cita drept exemplu cuvintele lui Lamprias: „dacă este
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Obsesia lui Sábato pentru "omul concret" are ca finalitate Tunelul, român dostoievskian despre singurătate, neliniști, comunicare și ironii terifiante. Metafizica speranței pe care o propune Sábato nu exclude, ci chiar presupune cum remarcă hispanistul român Paul Alexandru Georgescu o exuberanta demonologie. În soteriologia lui Sábato, râul constituie marele și obsedantul obstacol, forța misterioasă care degradează și distruge. Aceasta nu anulează structura și finalitatea umaniste ale universului sabatian, dar ne obligă a vorbi deschis despre gravitatea avertismentului pe care îl dă autorul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
anxioasa, iar în tonul relatării se face simțită satiră implacabila, ce ia locul ironiei din românele anterioare, în timp ce figurile se transformă în caricaturi, iar faptele, în parodii. În fața acestei coborâri incomensurabile în malefic, există exegeți care își opresc interpretarea la demonologia lui Sábato, uitând că în opera să oroarea se opune, dar se și completează dialectic cu speranță. Forță germinativa a vietii transpare de dincolo de iadul în care coboară personajele sabatiene, dar viața se hrănește mai departe din înseși contrariile ei
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
au apărut, în 1848, în „Memoriile Societății de Istorie și Antichități” din Odessa, iar o Schiță asupra puterii florei basarabene i-a fost publicată în 1864. Alte articole au ca subiect religia, superstițiile (Creștinătatea și mănăstirile din Basarabia, Privire asupra demonologiei), dar și problema țărănească (Câte ceva din existența țăranilor basarabeni și despre pauperism ș.a., în „Buletinul regional basarabean”). Din 1863 a fost membru în Comitetul Basarabean de Statistică. Prima sa scriere literară, comedia Cometa, reia o temă a lui Costache Stamati
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289846_a_291175]
-
le selectăm pe cele care, deși Își propun tratarea altor probleme, ajung, În mod logic, și la semnificația, ori la funcțiile destinului, ca entitate distinctă. Astfel, Ivan Evseev, În Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale și În Dicționar de magie, demonologie și mitologie românească, aprofundează și Îmbogățește latura folclorică și mitologică a simbolurilor fundamentale din cultura populară românească, acordând larg spațiu articolelor despre noroc, ursitoare, deochi, descântec, Ceasul Rău, Dragostele, iarba fiarelor, magia, mana, moroiul, Numerele, șarpele casei etc. La fel
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
al XIX-lea s-a remarcat Ernst Theodor Wilhelm Hoffmann. În operele sale magia coexistă cu ironia, apare întreaga gamă a fantasticului. La el apar feericul, mirificul, oniricul, halucinantul, iar sugestiile provenite din romanul negru și din cărțile medievale de demonologie sunt foarte evidente. Însă dincolo de fantasticul macabru preluat din literatura romancierilor gotici, dincolo de filonul negru și de demonismul romantic, putem descoperi în cea mai importantă lucrare a sa, Elixirurile diavolului, câteva dintre simbolurile și motivele favorite ale romanticilor germani preferate
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
recentul roman al lui Eugen Barbu. În replică, acesta din urmă a trimis o scrisoare deschisă României literare, unde, plin de ironie, înșiruia, într-o amețitoare dare de seamă a bibliografiei consultate, volume care tratau istoria, filosofia, istoria religiilor, alchimia, demonologia, astrologia sau chiromanția 38. Ironic, Eugen Barbu afirma că a furat câte ceva din toate volumele menționate 39. Romancierul consemna, în finalul scrisorii sale, faptul că lectorii fuseseră avertizați asupra caracterului cărții în "Avertismentul" acesteia. Tot în final, făcând referire la
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
311. Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991. La Începutul anilor ’60, Nicolae Steinhardt - convertit la creștinism În temniță (de la rus. temno = „Întuneric”) - recepta Întunericul pușcăriilor comuniste „ca opus al luminii lui Hristos”. 312. Ivan Evseev, Dicționar de magie, demonologie și mitologie românească, Editura Amarcord, Timișoara, 1997. 313. Butoiul cu cuie este un vechi instrument de supliciu, care nu a fost neapărat asociat cu acuzația de infanticid adusă evreilor. O legendă maghiară spune că, la Începutul secolului al XI- lea
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
auzit asemenea replici. În aceste zile, astfel de replici sunt date adesea de intelectuali indieni, care justific) m)șurile represive adoptate de Indira Gandhi. În ajutorul acestei interpret)ri, teoreticienii politici sunt mai puțin utili decât experții În mitologie și demonologie. În apartamentul nostru din Mishkenot Sha’ananim, bufetul, pervazurile din marmur) ale ferestrelor, m)sută de cafea, biroul sunt pline cu ziare, reviste, broșuri și c)rți despre Orientul Mijlociu. În hol, personalul din tură de noapte se uit) la televizor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
etc.). Ea motivează această imagine printr-un gând pascalian: omul este un "monstru incomprehensibil" (Pensees), pentru că dependent fiind, prea mult dorește, dincolo de ce i-a fost dat. Dar aceste însemne malefice ale unor personaje ne pot duce cu gândul la demonologia lui Maxim din Tyr, el spune că divinii trimit "zeii secunzi" pentru a lumina oamenii. Ei pot fi vindecători, sfetnici, mesageri ai invizibilului, tovarăși ai călătorilor, colaboratori ai meșteșugarilor, dar și "genii răufăcătoare" din cauza naturii lor "secunde". Plutarh și Porphirius
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
albeață” la „zmeoaică”, deși autorul preconizase o sistematizare mai interesantă, după criterii literare. Studiul introductiv, de dimensiuni egale cu corpusul de texte, reprezintă o minuțioasă cercetare monografică, diacronică și comparatistă, a speciei. Folcloristul întreprinde în prima parte un studiu al demonologiei populare, iar în partea a doua propune o interesantă tipologizare a incantațiilor populare „după forma în care sunt îmbrăcate, după modul în care se practică”. Potrivit acestui criteriu literar de clasificare, descântecele au următoarele tipuri: rugăminte, poruncă indirectă, blestem, comparație
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287318_a_288647]
-
numele ca atare rămâne încă neformulat. 2. Cele două Apologii, Dialogul cu Trifon și tratatul (care nu s‑a păstrat) Împotriva ereticilor formează un vast proiect dogmatic, care acoperă mai multe domenii: teologie (diteism); cristologie (cele două parusii); eshatologie (milenarism); demonologie; ereziologie etc. Tema „adversarului eshatologic” nu se bucură de un tratament special în Dialogul cu Trifon. Apologetul, așa cum am văzut, atinge în treacăt această temă, insistând însă asupra iminenței celei de‑a doua parusii și, implicit, asupra acțiunii concrete a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Pagels face o analiză fundamentală a procesului de demonizare a anumitor grupuri religioase - reprezentanții iudaismului tradițional, fariseii, păgânii, ereticii creștini - de către unele minorități radicaliste, aflate „în criză de identitate”. Unul din capitolele cărții sale este consacrat stigmatizării păgânilor de către Iustin. Demonologia sa vizează exclusiv păgânismul. În Dialogul cu Trifon, se vorbește de două ori de Satan (cap. 79 și 103), dar fără prea mare insistență. Faptul nu este întâmplător, căci, dacă ar fi invocat în prezența unui rabin, foarte strict în privința
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
judecată înțeleaptă și nu duc o viață curată și lipsită de patimi, îi atrag la impietate” (1 Apol. 58). În lupta sa înverșunată împotriva falsei gnoze creștine, Irineu avea să reia multe dintre argumentele predecesorului său, în primul rând, principiile demonologiei sale. Episcopul de Lyon, mai puțin experimentat în filozofie, întoarce spatele dușmanului din exterior, concentrându‑se exclusiv asupra războiului cu dușmanul interior. În mijlocul acestei lupte ideologice își va face apariția pentru prima dată Anticristul, în toate caracteristicile sale. De altfel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cf. nota 131): „Învinși fiind în război, a fost cu dreptate să îndurați aceste suferințe despre care mărturisesc toate Scripturile, noi însă nu am făcut asemenea vouă”. . E.R. Goodenough, The Theology of Justin Martyr, Iena, 1923, retipărită în 1968. . În legătură cu demonologia Sfinților Părinți, facem trimitere în principal la două lucrări: antologia realizată de A. Monaci‑Castagno, Il diavolo, Florența, 1998, cu o introducere și o foarte vastă bibliografie; E. Pagels, The Origin of Satan, New York, 1995. În afară de acestea două, cf. S.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ororile politice (terorism), punerea în scenă a pedofiliei și diversele crime cotidiene produc aceeași fascinație. În fiecare dintre aceste cazuri numinosul, a cărui importanță a arătat-o R. Otto, este pivotul central. Tocmai pentru că este ciudat și neliniștitor. Și întreaga demonologie contemporană se sprijină pe reapariția acestui soclu antropologic. Muzică "gotică" sau "metal", multiplicarea localurilor unde se practică partuze, dezvoltarea fetișismului și a sadomaso-chismului, "branding"-ul care constă în însemnarea cu fierul roșu, stilismul barbar, chiar succesul tehnicilor New Age sau
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
familia, clubul, întreprinderea, cuplul și Mama Natură. Diminuarea apartenențelor experimentate servește drept contragreutate, sau drept antidot, la alegere, planetarității afișate la orizont. * Nu era în intenția mea, cu acest mini catalog al celor cinci balauri, să vă las impresia unei demonologii abstracte și prea simplificatoare. Realitatea bruiază cu îndîrjire planurile. Trăim alături de acești monștri și împreună cu ei. Și-mi vine în minte un exemplu: centenarul generalului de Gaulle cade în 1990. Toate eforturile sale ar fi putut fi reduse la lupta
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
pe acelea legate de personajele demonice”. E o abordare comparatistă, în care au pondere mitologia română și cea slavă, cercetătoarea fiind preocupată să releve similitudini între anumite componente ale unor culturi. Examenul critic este restrâns la mitologia inferioară, adică la demonologie, mai precis la imaginile legate de personajele demonice. Autoarea nu caută neapărat specificități, pentru că, preluând o opinie a lui Ovidiu Papadima, știe că „nu e unică substanța - ce poate fi universală -, ci nuanțele ei și, mai ales, echilibrul în care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288528_a_289857]
-
Ajuns la bancă pentru a încasa cele două sume, Lefter este pus în fața a ceea ce cu sintagma de „ironie a sorții”, face ca în ecuația absolutului și a simetriilor perfecte să se strecoare un chiasm demonic, o inversiune malefică, pentru că demonologia privilegiază inversiunile. Reacția lui Lefter are ca și în celelalte episoade caracte- risticile unei crize de isterie : „ș-a-nceput să se jelească, să se bată cu palmele peste ochi și cu pumnii în cap și să tropăie din picioare
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
parte arta universală și pe de altă parte informația descriptivă, fie ea chiar empirică. De la frescele antichității cu evocarea lascivă, malițioasă și bucolic colorată a lui Pan și a faunilor cu cornițe În frunte și unilateral picior de capră, la demonologia evului mediu fixată În alb-negru de Goya, de la obscenitatea și senzualitatea renașterii până la eroticul Picasso cu minotauri și animale bacante se face, artă, dar se vorbește implicit de existența unor posibilități monstrigene pe scara animală" Cred că este cea mai
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]