174 matches
-
Cel Prea Înalt” (sic!) (G-R și C); „Domnul” (BS); kýrios ho hýpsistos (LXX); „Excelsus et Sublimis” (Vg); „celui qui est haut et élevé” (BJ; „the high and lofty One” (RSV). Este o expresie sinonima cu ‘elyÄn, alcătuită din două verbe denominative la persoana a III-a singular a perfectului și se întâlnește doar o singură dată în a treia parte a Cărții lui Isaia: Koh ’"măr r"m we niss"’, „Așa vorbește Cel Înalt și Preaînălțat” (Is 57,15 - t.n.
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
pe meraƒQm, participiul prezent de la forma pi‘el a verbului r"ƒam („a avea milă”): ‚annón YHWH we-țaddq we’lohQynu meraƒQm (Ps 116/114,5): „Milostiv și drept este Domnul și Dumnezeul nostru miluiește.” (BVA) Și verbul, care este denominativ 224, si adjectivul au o legătură semantica cu substantivul reƒem, „uter”. Pluralul acestuia, raƒamm, plural al intensității, are ca sens originar, conform definiției din Old Testament Lexicon „brotherly feeling of those born from the same womb”225. Cand se
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
atare tendință se vădește și în asocierea eticii cu biologia, unde moralului i se substituie, în cea mai mare parte, instinctele de cooperare și inhibiția agresivității. Introducerea variabilelor individuale înnăscute în comportamentul (axiologic) uman este, așadar, mai degrabă un artificiu denominativ; dacă morală înseamnă instinctele de ocrotire a progeniturii la nivel animal și relațiile instinctive de cooperare la animalele ce trăiesc în grup, putem într-adevăr, așa cum procedează și autorul Eticii și etiologiei, să vorbim despre o etică animală (Zamfirescu, 1982
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
a înțelege mai bine comportamentele și acțiunile indivizilor, trebuie să facem apel la un concept mai larg, ce cuprinde și valorile și ideologia, dar și alte comportamente cognitive, pe care îl numim spațiu mentalitar sau „sistem de credințe”. (Ca echivalent denominativ, mulți autori folosesc „context ideologic” sau „context social”. Voi arăta mai încolo motivele opțiunii mele.) Termenul belief, utilizat ca descriptor eficient mai întâi în antropologia culturală americană, a fost repede preluat și în alte discipline socioumane. El se traduce prin
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
orice progres al unei științe poate fi interpretat ca un efort constând în trecerea de la cuvântul-cheie la cuvântul-semn în scopul obiectivării obiectului său” (Y. Belaval). Domeniul unei științe se constituie concomitent cu formarea „limbajului” acesteia. Terminologia unei științe este etapa denominativă a obiectului sau a obiectelor cunoașterii din sfera științifică respectivă. A doua etapă este cea de formulare a relațiilor dintre obiectul științei respective și gândirea cercetătorului. Cea de-a treia etapă este de constituire a discursului științific care se desprinde
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
se poate aprecia și după nivelul limbajului acesteia, întrucât complexitatea acestui limbaj este expresia complexității, a bogăției, diversității și profunzimii gândirii științifice în domeniul respectiv. Acest progres al cunoașterii științifice poate fi remarcat în efortul de trecere de la etapa „cuvântului denominativ” la etapa „cuvântului conceptual” sau, altfel spus, de la observația care „denumește” la gândirea care „conceptualizează”. De la logos la cogito. Apare, în cazul acesta, în constituirea limbajului științific, ca expresie a cunoașterii unui domeniu, un aspect interesant, care exprimă evoluția cunoașterii
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
la cogito. Apare, în cazul acesta, în constituirea limbajului științific, ca expresie a cunoașterii unui domeniu, un aspect interesant, care exprimă evoluția cunoașterii științifice. Cunoașterea, ca act de „gândire a obiectului” științei, se poate separa în două momente. a) momentul denominativ și descriptiv al limbajului, care este etapa unui „cogito pre-reflexiv”, când obiectul cunoașterii continuă să rămână „exterior” în raport cu gândirea mea; b) momentul explicativ, de conceptualizare, când obiectului cercetării i se atribuie o semnificație, fiind prin aceasta „interiorizat” în sfera gândirii
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și normelor culturale în planul comportamental; - personificarea sau delimitarea unui anumit „tip uman” ce reprezintă personajul bolnavului psihic. Care sunt caracteristicile câmpului epistemologic în psihopatologie și psihologie? Câmpul epistemologic al psihologiei și psihopatologiei este un spațiu mintal, în care „conceptele denominative” exprimă „subiectul psihologic” normal sau patologic, pe care-l desemnează. Acest câmp epistemologic are un caracter variant, întrucât „conceptele operaționale” care desemnează și definesc „stările sufletești” au și ele un caracter variant în raport cu „atitudinea metodologică” față de „obiectul cunoașterii”. În sensul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pentru G. Rosolato, discursul psihopatologiei este un comentariu al „excesului de negativ sau de lipsă” care caracterizează fenomenele psihice morbide, în raport cu cele normale. Cele mai sus prezentate se referă, în primul rând, la limbajul epistemic al psihopatologiei. Acesta exprimă termenii denominativi și conceptele științifice „construite” de cercetătorul psihopatolog, ca urmare a observării și ascultării manifestărilor și relatărilor bolnavilor psihici. Este vorba de limbajul științific. Alăturat acestuia este limbajul empiric, cel prin care bolnavii psihici își exprimă sau îi comunică medicului suferința
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de încercare, de „tentativă”. După cum se va vedea, este vorba de „tentativa” (peira) personajului Theaitetos de a da cunoașterii și învățării o definiție cuprinzătoare și adecvată. Este vorba de o metodă de cercetare. Cuvântul peira (= „încercare”) este legat de verbul denominativ peiravzein, care înseamnă „a pune la încercare”. În dialogul platonic aflat în discuție este vorba de o cercetare autentică: Socrate „pune la încercare”, probează opiniile conlocutorului său cu privire la analogia dintre practica moșitului și maieutike, „arta moșitului” paideutic de care se
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
din frică decât din dragostea de moarte probată de înaintașii noștri și de japonezii care îl au de principiu în existența lor întru demnitate. A întâlnit în unele cărți, cum ar fi “Un poète regarde la croix” - Paul Claudel și denominativul de “tremurători și fugăriți” la adresa evreilor. El a parcurs și cărți de pură știință, ca recenta și cea mai modernă, oxigenată și curajoasă Istorie a medicinei, a Prof. univ. dr. Cristina Ionescu, șefa catedrei de istorie a medicinei la Univ.
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
de cuvinte create pe radicalul *per- și născute în nemijlocită legătură cu marele semantism al deplasării maritime.1 Iată, mai întîi, grupul care dezvoltă un semantism al limitei. Substantivul peras (hom.: peirar, posthom.: peiras) înseamnă "capăt", "limită", "extremitate"1; verbele denominative sânt peratoo, "a limita", la pasiv (peratoomai) însemnînd, desigur, "a lua sfîrșit", "a se termina", și peraino, "a împlini, a duce la capăt" (la pasiv "a fi împlinit, limitat"). În cele ce urmează ne vom opri pe larg asupra substantivului
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
limbii / 42 Modalități de existență și de manifestare ale limbii / 47 Conținutul limbii / 53 Semnificație și noțiune / 58 Funcționarea limbii în vorbire / 65 Actele de vorbire / 70 Discursul / 75 Discursul repetat / 79 Funcțiile de bază ale limbii / 83 Nominația (funcția denominativă) / 85 Comunicarea (funcția comunicativă) / 89 Expresivitatea (funcția expresivă) / 92 Metalimbajul (funcția metalingvistică) / 98 Direcții în cercetarea filozofică actuală a limbii / 101 Limba ca artă / 104 Teoria spiritului limbii / 108 Neohegelianismul în interpretarea limbii / 112 Proiectarea filozofiei kantiene asupra problemelor limbii
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
momentane. Funcțiile de bază ale limbii De-a lungul timpului, s-au atribuit limbii mai multe funcții determinate de scopul folosirii ei, numărul lor variind după diferite teorii lingvistice. În general, s-a acceptat ca fiind de primă importanță funcția denominativă, denotativă, referențială sau cognitivă. Manifestarea intersubiectivă a limbii presupune comunicarea sau funcția comunicativă, considerată deseori ca fiind funcția esențială a limbii. Prin funcția expresivă, locutorul transmite nu numai informații, ci și sentimente și atitudini, iar prin funcția metalingvistică se asigură
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
uman96. În această variație a numărului și a tipurilor de funcții atribuite limbii este dificil de făcut în momentul actual un inventar și o ierarhizare a acestora, datorită lipsei unor principii ferme de analiză; un lucru este însă sigur: funcțiile denominativă, comunicativă, expresivă și metalingvistică se vor regăsi în orice sistem de gîndire, chiar dacă se pot folosi alți termeni pentru a le numi97. Din aceste motive, ele pot fi considerate funcțiile de bază ale limbii, iar cercetarea limbii din perspectivă filozofică
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
din perspectivă filozofică nu le poate neglija. Cercetările recente întemeiază posibilitatea de a vorbi și despre o funcție pragmatică a limbii, care ar putea fi apreciată ca depășind cu mult limitele stabilite prin teoriile despre actele de vorbire. Nominația (funcția denominativă) Din perspectiva funcției denominative, limba este considerată ca avînd drept scop posibilitatea de a da informații despre realitatea înconjurătoare și de a comunica aceste informații. Această funcție este numită și cognitivă, fiindcă este legată de realizarea cunoștințelor (limba se prezintă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
le poate neglija. Cercetările recente întemeiază posibilitatea de a vorbi și despre o funcție pragmatică a limbii, care ar putea fi apreciată ca depășind cu mult limitele stabilite prin teoriile despre actele de vorbire. Nominația (funcția denominativă) Din perspectiva funcției denominative, limba este considerată ca avînd drept scop posibilitatea de a da informații despre realitatea înconjurătoare și de a comunica aceste informații. Această funcție este numită și cognitivă, fiindcă este legată de realizarea cunoștințelor (limba se prezintă nu numai pe sine
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în legătură cu ceva (cu numele), care stă de fapt la baza comunicării, fiindcă verbul este într-adevăr cel care face posibilă comunicarea, o transmitere a cunoașterii sau o cunoaștere în devenire, însă numele (care alcătuiește subiectul) este cunoașterea asumată (prin funcția denominativă), iar cunoașterea este etapa superioară transferului de informație. De aceea, în raportul de inerență subiect predicat, predicatul nu este decît o spunere despre nume, o determinare a lui, iar, prin acordul predicatului cu subiectul, limba transpune formal, în fenomen, ceea ce
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
acestor opere la stilurile funcționale ale limbii, în sensul că cele care recurg la construcții populare sînt de obicei texte literare, iar cele care cuprind construcții culte tind spre realizarea unui tip de discurs filozofic. Metalimbajul (funcția metalingvistică) Prin funcția denominativă și prin cea comunicativă, limba are datoria de a da nume realităților și de a transmite informații despre ele. Printre realitățile numite pot fi însă și elemente ale limbii, încît, prin numire și prin comunicare, limba este pe de o
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
utilă analizarea cuvintelor sau clasificarea lor, fiindcă singura realitate lingvistică este propoziția, ea fiind un organism expresiv cu înțeles deplin. Așadar, Croce consideră posibil înțelesul numai prin raportarea la ceva care se comunică (afirmație, atitudine etc.), iar nu prin funcția denominativă a limbii, ca și cum realitățile exterioare n-ar exista pentru limbă. Deci, dacă arta și limba au legături între ele, acestea rămîn totuși distincte și Croce exagerează, desigur, cînd identifică lingvistica cu estetica sau faptul de limbă (actul lingvistic) cu actul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
al intențiilor și al scopurilor. Deseori există și o accentuată diferențiere de mijloace lingvistice utilizate în realizarea discursului, adică o diferență de ordin material, care produce tot o distanțare calitativă, în măsura în care acest material antrenează sau nu resorturi aflate dincolo de funcțiile denominativă și comunicativă ale limbii. Pe de altă parte, construcțiile lingvistice, creațiile fortuite, ocazionale ale vorbitorului obișnuit sînt efemere. S-ar putea chiar afirma că însăși creația sa se datorează faptului că ceea ce a fost realizat anterior nu este reținut ca
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
considera concordantă normalității limbii (cuvintele antrenate în enunț nu desemnează nimic în nici o limbă). Deci, ceea ce este comun tuturor limbilor înainte de orice este capacitatea de desemnare a obiectelor, a situațiilor obiective și a relațiilor dintre entități (capacitate manifestată prin funcția denominativă). În fiecare limbă însă, desemnarea se realizează după anumite norme și prezintă o anumită structură, în sensul că ea nu rămîne la cazurile particulare, ci privește modul general în care o limbă sau alta reflectă lumea. Eugen Coșeriu constată că
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbaj, ci este greșit să se reducă limbajul (limba) la logicitate, deoarece, considerat în realitatea sa istorică (deci, ca limbă istorică) limbajul este logos semantic, fără a putea fi calificat ca fiind logic sau ilogic, în desemnare (în exercitarea funcției denominative) neexistînd raportarea la adevăr și la fals, cum presupune logicitatea propriu-zisă. Abia în actele de vorbire se afirmă sau se neagă ceva, se exprimă deci gînduri. Dar, fiindcă vorbirea omenească trebuie să îndeplinească nu numai o sarcină logică (redarea gîndurilor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
În alte situații, precum ilustrează cuvîntul atom, deși conținutul s-a schimbat în timp prin modificarea conținutului noțiunii, forma cuvîntului a rămas aceeași, dezvăluind analistului concepția care a stat inițial la baza formării lui. Cert este însă că, prin funcția denominativă, cuvîntul se raportează în primul rînd la realitate, la realitatea gîndită într-un anumit mod, iar nu la cea obiectivă, și, de aceea, substantivul, care realizează nominația prin excelență, este partea de vorbire cea mai independentă de limbă și cea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
prin dimensiunea alterității. În sfîrșit, limba umanizează natura, mediul cosmic, care, din element extern omului, devine interior lui, ca glosocosmos din sfera antropocosmosului, în spațiul căruia acoperă o suprafață foarte extinsă. Se exercită în acest caz, în primul rînd, funcția denominativă a limbii și se desăvîrșește o eficientă modelare a structurii cosmosului din perspectiva structurii spiritului omului. Cele trei aspecte umanizatoare (individuală, socială și cosmică) sînt procese și realități cu manifestare simultană și corelată, istoria și funcționarea limbii fiind un permanent
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]