207 matches
-
a încerca să propună o explicație a funcționării sale pozitive. Una dintre tezele ce reprezintă o excepție de la această regulă este aceea a lui Nelson Goodman 143. Autorul Limbajelor artei, deși menține ideea că discursul literar este un discurs cu denotație literală nulă, lărgește totuși noțiunea de referință incluzând, pe de o parte, denotația metaforică, pe de altă parte modurile de referință non-denotativă. Cu alte cuvinte, Goodman lansează ipoteza că „în textele de ficțiune, absența denotației literale îl incită pe cititor
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ce reprezintă o excepție de la această regulă este aceea a lui Nelson Goodman 143. Autorul Limbajelor artei, deși menține ideea că discursul literar este un discurs cu denotație literală nulă, lărgește totuși noțiunea de referință incluzând, pe de o parte, denotația metaforică, pe de altă parte modurile de referință non-denotativă. Cu alte cuvinte, Goodman lansează ipoteza că „în textele de ficțiune, absența denotației literale îl incită pe cititor la activarea altor tipuri de relații referențiale, în special exemplificarea și exprimarea”144
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
literar este un discurs cu denotație literală nulă, lărgește totuși noțiunea de referință incluzând, pe de o parte, denotația metaforică, pe de altă parte modurile de referință non-denotativă. Cu alte cuvinte, Goodman lansează ipoteza că „în textele de ficțiune, absența denotației literale îl incită pe cititor la activarea altor tipuri de relații referențiale, în special exemplificarea și exprimarea”144, sugerând că lipsa de denotație a unei opere nu o împiedică să aibă totuși o dimensiune referențială (chiar dacă aceasta capătă un grad
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
parte modurile de referință non-denotativă. Cu alte cuvinte, Goodman lansează ipoteza că „în textele de ficțiune, absența denotației literale îl incită pe cititor la activarea altor tipuri de relații referențiale, în special exemplificarea și exprimarea”144, sugerând că lipsa de denotație a unei opere nu o împiedică să aibă totuși o dimensiune referențială (chiar dacă aceasta capătă un grad de abstractizare ridicat, fiind considerată parte din structura referențială a sistemelor simbolice). O teorie mai nuanțată dezvoltă Toma Pavel în studiul Lumi ficționale
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
conotației și obscurității semantice; în aceste condiții, modelul propus de Gheorghe Crăciun este cu atât mai util cu cât lărgește sfera conceptului și înlătură frontiere artificial create și impuse. Ipoteza de la care pornesc considerațiile sale este aceea că „raportul dintre denotație și conotație reprezintă în poezie o dimensiune fundamentală, activă, fără de care problema limbajului ei specific nu poate fi gândită nici propriu, nici corect”198. 2.2.1 Dincolo de denotațietc "2.2.1 Dincolo de denotație" În încercarea de a-și susține
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
sale este aceea că „raportul dintre denotație și conotație reprezintă în poezie o dimensiune fundamentală, activă, fără de care problema limbajului ei specific nu poate fi gândită nici propriu, nici corect”198. 2.2.1 Dincolo de denotațietc "2.2.1 Dincolo de denotație" În încercarea de a-și susține teza conform căreia limbajul poeziei este, în același timp, un spațiu al denotației și al conotației, al tranzitivității și al reflexivității, și de a demonstra că prevalența unuia dintre cei doi termeni poate deveni
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
limbajului ei specific nu poate fi gândită nici propriu, nici corect”198. 2.2.1 Dincolo de denotațietc "2.2.1 Dincolo de denotație" În încercarea de a-și susține teza conform căreia limbajul poeziei este, în același timp, un spațiu al denotației și al conotației, al tranzitivității și al reflexivității, și de a demonstra că prevalența unuia dintre cei doi termeni poate deveni chiar criteriul de elaborare a unei tipologii poetice, Gheorghe Crăciun desfășoară o serie de argumente, unele extrem de convingătoare, altele
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
istoric, putând fi urmărită de la începuturile romantismului până în epoca actuală. O primă obiecție care s-ar putea aduce acestei teorii ar fi cea privitoare la terminologie. Deși problematica în sine este cât se poate de incitantă, apelul la termeni ca denotație și conotație complică întrucâtva lucrurile, dat fiind că binomul menționat este, prin definiție, unul ambiguu. Autorul schițează, ce-i drept, o scurtă arheologie a conceptelor (precizează, de pildă, că, în accepția lui Stuart-Mill, conotația era echivalentă cu semnificația, iar denotația
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
denotație și conotație complică întrucâtva lucrurile, dat fiind că binomul menționat este, prin definiție, unul ambiguu. Autorul schițează, ce-i drept, o scurtă arheologie a conceptelor (precizează, de pildă, că, în accepția lui Stuart-Mill, conotația era echivalentă cu semnificația, iar denotația cu referința, în timp ce pentru Bloomfield ambele reprezentau fenomene ale semnificației, denotația fiind sinonimă cu sensul de bază al cuvântului, iar conotația presupunând asocierea stabilă a unui sens derivat cu semnificația primă), însă o oarecare imprecizie persistă, în primul rând pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
este, prin definiție, unul ambiguu. Autorul schițează, ce-i drept, o scurtă arheologie a conceptelor (precizează, de pildă, că, în accepția lui Stuart-Mill, conotația era echivalentă cu semnificația, iar denotația cu referința, în timp ce pentru Bloomfield ambele reprezentau fenomene ale semnificației, denotația fiind sinonimă cu sensul de bază al cuvântului, iar conotația presupunând asocierea stabilă a unui sens derivat cu semnificația primă), însă o oarecare imprecizie persistă, în primul rând pentru că povestea „vicisitudinilor denotării”199 este mult mai lungă decât s-ar
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
acesta s-ar fi oprit doar asupra accepțiunilor strict necesare în economia demonstrației sale, vom constata că o anume imprecizie se menține. În plus, atunci când deconstruiește (parțial) opozițiile dintre diferitele limbaje pornind de la constatarea că toate sunt deopotrivă spații ale denotației și ale conotației („Denotația și conotația caracterizează deopotrivă vorbirea cotidiană, proza, poezia, limbajul științific”200), criticul selectează mai cu seamă acele argumente care par a da câștig de cauză valorilor denotative. În realitate, toată această discuție capătă relevanță tocmai prin
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
oprit doar asupra accepțiunilor strict necesare în economia demonstrației sale, vom constata că o anume imprecizie se menține. În plus, atunci când deconstruiește (parțial) opozițiile dintre diferitele limbaje pornind de la constatarea că toate sunt deopotrivă spații ale denotației și ale conotației („Denotația și conotația caracterizează deopotrivă vorbirea cotidiană, proza, poezia, limbajul științific”200), criticul selectează mai cu seamă acele argumente care par a da câștig de cauză valorilor denotative. În realitate, toată această discuție capătă relevanță tocmai prin jocul imprevizibil al raporturilor
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
funcțiile. Îndată ce părăsim zona „de frontieră” și ne aventurăm în spațiul delimitărilor tranșante, se instaurează o anumită circularitate, ne pândește, cu alte cuvinte, capcana cercului vicios din logică. Dacă, de pildă, este în afara oricărui dubiu faptul că transformarea conotației în denotație reprezintă în limba uzuală un fenomen curent, dacă multe expresii metaforice căzute în spațiul public își diminuează sau chiar își pierd valoarea conotativă, ne putem întreba dacă reciproca nu este și ea, în egală măsură, valabilă: nu cumva transformarea denotației
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
denotație reprezintă în limba uzuală un fenomen curent, dacă multe expresii metaforice căzute în spațiul public își diminuează sau chiar își pierd valoarea conotativă, ne putem întreba dacă reciproca nu este și ea, în egală măsură, valabilă: nu cumva transformarea denotației în conotație este un fenomen la fel de frecvent? Și nu cumva acesta este spațiul îngust prin care conotația se strecoară chiar în cele mai transparente texte? De fapt, către această concluzie pare să conducă și investigația lui Gh. Crăciun, dar uneori
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
apropierea poeziei de statutul prozei ficționale. Să ne amintim de oroarea pe care i-o stârnea lui Mallarmé arta evocării, produs al unei imaginații extensive, exersată cu consecvență de prozatorii naturaliști din speța lui Zola. Din această perspectivă, distincției conotație/denotație îi putem substitui - poate cu mai mult temei - distincția dintre liric și epic: În ultimă analiză separarea de către simboliști a poeziei de tot ceea ce nu e ea însăși (ca să revenim la cunoscuta frază a lui Valéry) reprezintă, de fapt, separarea
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Întorcându-ne acum la poezia lui Robert Creeley, citată mai sus, nu putem să nu observăm că între un text de acest tip și Sonetul în X al lui Mallarmé, să spunem, este o distanță greu de ignorat, dar binomul denotație/conotație se dovedește, de departe, insuficient pentru a explica specificul celor două moduri poetice. Mai adecvat, în aparență, din punctul de vedere al terminologiei cel puțin, se dovedește cuplul cvasi-sinonim tranzitiv/reflexiv, împrumutat din binecunoscutul studiu al lui Tudor Vianu
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
manifestările limbii radiază un focar interior de viață și primește căldură și lumină o comunitate omenească oarecare”219. Cele două categorii stabilite de Tudor Vianu intră într-o relație de sinonimie parțială cu altele, discutate pe larg mai devreme (conotație/denotație), cu deosebirea că se dovedesc oarecum mai flexibile. Ceea ce ne propunem în continuare este o rapidă trecere în revistă a modului în care poezia eșuează (parțial) în tentativa de a rămâne fidelă realității, de a fi, cu alte cuvinte pe
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
sunt diferite 11. Acest lucru se corelează cu faptul că, spre deosebire de construcția partitivă standard, unde cele două grupuri nominale exprimând partea și întregul denotă indivizi, în construcția cu de urmat de genitiv/posesiv singular, primul grup nominal, al părții, are denotație de tip individ, în timp ce al doilea grup, al întregului, are denotație de tip proprietate. Se poate spune, în concluzie, că interpretarea construcției un prieten de-al meu se apropie și totodată se separă de construcția partitivă standard, reprezentată printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/85020_a_85806]
-
construcția partitivă standard, unde cele două grupuri nominale exprimând partea și întregul denotă indivizi, în construcția cu de urmat de genitiv/posesiv singular, primul grup nominal, al părții, are denotație de tip individ, în timp ce al doilea grup, al întregului, are denotație de tip proprietate. Se poate spune, în concluzie, că interpretarea construcției un prieten de-al meu se apropie și totodată se separă de construcția partitivă standard, reprezentată printr-o construcție precum un prieten de-ai mei, printr-o serie de
[Corola-publishinghouse/Science/85020_a_85806]
-
și mai enciclopedic decît ceilalți” (Papadopol, 1925: 32), „a fi cu întreg sufletul speciealist și pedagog”, „a fi cititor” (Papadopol, 1925: 41). în legătură, însă cu această ultimă caracteristică, nu se observă prea bine ce înseamnă calitatea de „cititor”, în afara denotației comune, dacă Papadopol nu ar preciza că profesorii de limba română și pe care pe mulți, credem, îi cunoscuse îndeaproape erau cititori imperfecți - care nu ofereau elevilor modele de lectură artistică - și că în spiritul școlilor franceze, de exemplu, (ceea ce
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
cuprinsului bucăților cetite sau a unei povești spusă de profesor în clasă f) reproducerea liberă a unei întâmplări luate din vieața elevului” (Papadopol,1925: 51-52), la care adaugă „g) controlul exprimării elevilor” și „h) exerciții de memorizare”. în afară de faptul că denotația analizei literare ca activitate orală, sub care sînt înregistrate mai multe variante ale acesteia (cf. supra) nu coincide cu denotația modernă a unei activități elaborate scrise, observăm și faptul că varietatea activităților care privesc competențe orale e impresionantă și că
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
vieața elevului” (Papadopol,1925: 51-52), la care adaugă „g) controlul exprimării elevilor” și „h) exerciții de memorizare”. în afară de faptul că denotația analizei literare ca activitate orală, sub care sînt înregistrate mai multe variante ale acesteia (cf. supra) nu coincide cu denotația modernă a unei activități elaborate scrise, observăm și faptul că varietatea activităților care privesc competențe orale e impresionantă și că ele nu vin din strategia personală a metodicianului, ci sînt prevăzute, după cum am văzut de programă. Mai interesante ni se
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
cu politica educațională curriculară, autorul redă ample fragmente din programele școlare și exemple de planificări calendaristice, care conțin următoarele rubrici în ordine: unități de învățare, competențe, conținuturi, iar din nevoia de a comenta cât de sumar aceste excerpte, Derșidan abandonează denotația anterioară a unității de învățare, ca unitate subordonată lecției, în favoarea unității de învățare supraordonată acesteia, cf: „programele școlare din ultimii ani includ în aceeași unitate de învățare (I) conținuturi literare și lingvistice (10, de exemplu), ceea ce (ne) atrage atenția asupra
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
a delimitat cele trei domenii constitutive semioticii, pentru a putea astfel descrie și teoretiza un anumit sistem de semne, respectiv modul de funcționare a acestui sistem. Într-o primă etapă, daca sintaxa părea cel mai abstract studiu al semnelor neglijând denotația și utilitatea semnelor, semantica se dovedea a fi mai concretă incluzând deopotrivă sintaxa și studiul denotației, fără a include însă și utilitatea semnelor, pragmatică era cea care venea să incorporeze deopotrivă sintaxa și semantica în studierea limbajului. Sistematizarea adecvată a
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
sistem de semne, respectiv modul de funcționare a acestui sistem. Într-o primă etapă, daca sintaxa părea cel mai abstract studiu al semnelor neglijând denotația și utilitatea semnelor, semantica se dovedea a fi mai concretă incluzând deopotrivă sintaxa și studiul denotației, fără a include însă și utilitatea semnelor, pragmatică era cea care venea să incorporeze deopotrivă sintaxa și semantica în studierea limbajului. Sistematizarea adecvată a informațiilor l-a condus pe Morris la definirea sintaxei drept studiul relațiilor formale dintre semne, semantica
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]