73 matches
-
numele propriu "este motivat în raport cu sistemul primar de semne și, prin intermediul acestora cu obiectul însuși"30) și "se pierde pe măsura integrării sale în sistemul de semne al limbii și a întăririi funcției sale denominative (...) Numele propriu devine arbitrar în raport cu denotatul"31. Într-o lectură semiotică și folosind o abordare fenomenologică (semantico-hermeneutică) aceste "semne primare" sau "cuvinte prime", cum le numește Traian D. Stănciulescu 32, au pentru omul arhaic un grad înalt de motivare și deci o finalitate magică; pierderea dimensiunii
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
posibil semantism (și, în acest sens, dă ca exemplu numele Bălosu), conotațiile numelui propriu apar ca rezultat al interacțiunii semantismului cu textura căruia îi aparține; autorul numește fenomenul "fluctuație conotativă în funcție de (con)text"179. Clasificând numele în funcție de criteriul semantismului/semnificatului/ denotatului, autorul vorbește de nume cu semantism la vedere și nume cu semantism obliterat 180. În cadrul numelor cu semantism la vedere, o primă subcategorie o formează numele cu sens mai mult sau mai puțin explicit (Păturică, Misticescu, Nour, Topor), porecle sau
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
explicit (Păturică, Misticescu, Nour, Topor), porecle sau supranume, al căror semantism vizibil are o explicație naturală (Indolenta). A doua subcategorie este aceea a numelor "realiste", cu sens încorporat, dar neconfirmat de purtători, adică nu e motivat, având doar rolul unui denotat "accidental" (Strâmbu, Nechifor). A treia subclasă cuprinde nume "care nu sunt porecle și care au un sens denotativ perceput în contextul operei drept motivat, întrucât desemnează fie o însușire a actantului, fie vreo semnificație a operei" (Apostol Bologa, Acvila Baldovin
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Bedeutung ca nominat (după Gh. Enescu și S. Vieru), și nu ca semnificație (după Anton Dumitriu), considerând termenul semnificație "ambiguu în terminologia lingvistică". Astfel, pe linia lui Frege, sensul sau înțelesul semnului verbal este definit ca intensiune, iar nominatul sau denotatul lui ca extensiune. 53 Andrei Pleșu, op. cit., p. 77. 54 Ibidem, p. 67. 55 Ioan S. Cârâc, op. cit., pp. 56-57. 56 Platon, op. cit., p. 306 (Cratylos, 422 e). 57 Ștefan Pașca, apud Domnița Tomescu, Numele de persoană la români. Perspectivă
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
situația specială a unor nume cu referent preexistent, a unor nume care desemnează într-o operă dată personaje preluate dintr-o altă operă" (p. 317). Conceptul este tratat și de Mariana Istrate în op. cit., p. 34: Deși numele propriu are denotat unic, el poate fi atașat, în literatură, altui denotat, primind o semnificație diferită (...). Stabilirea noii semnificații a acestor semne onomastice se face contextual, sugerând un potențial stilistic marcant". 216 Christian Ionescu, op. cit., p. 155; acad. Al. Graur, op. cit., p. 121
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
unor nume care desemnează într-o operă dată personaje preluate dintr-o altă operă" (p. 317). Conceptul este tratat și de Mariana Istrate în op. cit., p. 34: Deși numele propriu are denotat unic, el poate fi atașat, în literatură, altui denotat, primind o semnificație diferită (...). Stabilirea noii semnificații a acestor semne onomastice se face contextual, sugerând un potențial stilistic marcant". 216 Christian Ionescu, op. cit., p. 155; acad. Al. Graur, op. cit., p. 121. 217 Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase, II
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
mobilității sociale, ale grupurilor mici, disonanța cognitivă etc.), precum și teorii cu nivel de generalitate minim (enunțuri empirice adevărate aici și acum). Teoriile constau din enunțuri referitoare la relațiile dintre variabile și explicarea acestor relații cu ajutorul unor concepte nereferențiale (al căror denotat nu este direct observabil). Sociologiei i se pretind rezolvări pentru optimizarea posibilităților de existență, propuneri de intervenții pentru situațiile deficitare prezente sau preconizate etc., ceea ce demonstrează ca ea are preponderent o funcție practică. Activitatea practică în sociologie înseamnă, de fapt
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
denumit nu și conceptul trimițând spre clasa din care acesta s-a desprins, asumându-și-o dar fără a o mai reprezenta. Prin substantive proprii obiectul se reprezintă pe sine însuși. În consecință, substantivele proprii nu au sens4 ci numai denotat și semnificație, rezultând din raportul cu semnificantul. Denotatul rămâne stabil dar semnificația variază în funcție de vorbitor și de situația de comunicare, pe de o parte, de realizarea individuală și de raporturile în care poate intra semnificatul, pe de alta. Denotatul substantivului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care acesta s-a desprins, asumându-și-o dar fără a o mai reprezenta. Prin substantive proprii obiectul se reprezintă pe sine însuși. În consecință, substantivele proprii nu au sens4 ci numai denotat și semnificație, rezultând din raportul cu semnificantul. Denotatul rămâne stabil dar semnificația variază în funcție de vorbitor și de situația de comunicare, pe de o parte, de realizarea individuală și de raporturile în care poate intra semnificatul, pe de alta. Denotatul substantivului propriu Andrei, de exemplu, rămâne același pentru un
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
numai denotat și semnificație, rezultând din raportul cu semnificantul. Denotatul rămâne stabil dar semnificația variază în funcție de vorbitor și de situația de comunicare, pe de o parte, de realizarea individuală și de raporturile în care poate intra semnificatul, pe de alta. Denotatul substantivului propriu Andrei, de exemplu, rămâne același pentru un grup restrâns de vorbitori care folosesc acest nume pentru o anumită persoană, dar, pe de o parte, pronunțarea semnificantului diferă în funcție de situația de comunicare, pe de alta, substantivul poate fi raportat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în funcție de situația de comunicare, pe de alta, substantivul poate fi raportat, prin semnificant, într-o perspectivă etimologică, la sensul de ‘bărbat’ din greaca veche al substantivului comun ahdraz, prin care s-a motivat substantivul propriu Andreaz. Deosebiri semantice Având numai denotat nu și sens, substantivele proprii doar denumesc obiectele, în timp ce substantivele comune le și descriu: moșneag = om + caracteristica vârstei miner = om + caracteristica profesiunii casă = obiect + caracteristica finalității tren = obiect + caracteristica finalității Substantivele proprii pot fi interpretate ca elipse: elipsa numelui clasei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
au un manager bun. Din păcate, manager bun nu am întâlnit, iar cu cei de-al doilea sunt cluburi care nu duc lipsă de asemenea specimene. (www.porumbei.ro, comentariul unui cititor) În GD cei de-al doilea, pluralul entității denotate este exprimat prin articolul definit cei, care suplinește incapacitatea numeralului ordinal de a exprima pluralul. Articolul definit și numeralul ordinal sunt legate prin prepoziție, deoarece, din cauza nepotrivirii trăsăturilor lor de număr (plural vs. singular), cei doi termeni nu pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
sumedenie s-au pierdut. (enunțul este insuficient semantic) b. O sumedenie de informații s-au pierdut. Și unele substantive puternic referențiale (clasa A) pot fi extinse prin asociere cu un grup prepozițional care aduce precizări suplimentare referitoare la membrii grupului denotat. Substantive ca armată sau guvern pot fi extinse, iar substantive ca tineret, brădet, frunziș nu pot fi extinse: (31) a. o armată de mercenari de toate naționalitățile b. un guvern de liberali și conservatori (32) a. *un tineret de adolescenți
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
referitoare la acordul la plural al sintagmelor partitive cu substantive colective poate fi aplicată și la acordul sintagmelor partitive cu N2 la plural (O parte din studenți au venit). Cuantificatorul partitiv exprimă suma părților minimale din care este alcătuită entitatea denotată de N2 (nominalul cuantificat). În denotația substantivelor numărabile la plural regăsim ca părți minimale entități atomice (studenți = student + student + student etc.), astfel încât sintagma partitivă exprimă suma unor entități atomice (o denotație de tip +plural). Prin urmare, acordul la plural al
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
cuantificatorul tot: (47) a. Studenții nu au venit. b. Toți studenții nu au venit. Cu alte cuvinte, (46)a se referă la mai mulți studenți, nu la unul singur. Predicatul nu a venit se aplică mai multor entități (tuturor studenților denotați de GD studenți). Acordul la plural are astfel o motivație semantică ("sunt mai mulți studenți care nu au venit"). Acordul la plural este posibil și în absența lui N2 plural, dacă acesta este subînțeles sau recuperat anaforic, din context: (48
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
între acordul cu N1 și acordul cu N2, în funcție de mai mulți factori. Acordul la plural cu sintagmele partitive (Au venit o parte dintre studenți) are explicații semantice: cuantificatorul partitiv (o parte) exprimă suma părților minimale din care este alcătuită entitatea denotată de N2 (nominalul cuantificat). În denotația substantivelor numărabile la plural regăsim ca părți minimale entități atomice (studenți - student + student + student etc.), astfel încât sintagma partitivă o parte din studenți exprimă suma unor entități atomice (o denotație de tip +plural). Prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
fabula, subiectul este stratul evenimentelor povestite, reale (povestire factuală) sau ficționale (povestire de ficțiune). Universul „povestit“ (ceea ce se povestește) se organizează întro serie evenimențială în care întâmplările relatate sunt dispuse întro succesiune temporală. În povestirea factuală, se adaugă și evenimentele denotate, adică universul citat, în timp ce în povestirea de ficțiune evenimentele sunt o proiecție mentală, imaginară, fără efect de denotare a realului. În acest caz, universul citat este o aserțiune simulată. - Istorisirea, fabulația sunt concepte care vizează modalitatea narării, având în vedere
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
al semioticii instituit în 1909 de Ch. S. Peirce. Potrivit acestui filozof, există trei tipuri de semne - iconi, indici și simboluri-, dintre care iconii se află într-un raport de reprezentare cu realitatea exterioară, deoarece reprezintă aceeași proprietate ca obiectul denotat. Astfel, unele semne de scriere de tipul ideogramelor egiptene și chinezești par a fi avut un raport de icon cu realitatea desemnată. Pe lîngă semnele iconice non-lingvistice (precum imaginea și eșantionul), există în mod obișnuit, în cazul onomatopeelor, o asemănare
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se creează într-un moment concret între expresia lingvistică și obiectul sau situația extralingvistică, fiind distinctă de relația reprezentată de denotație, ce se stabilește între expresie și întregul reprezentat de clasa obiectelor pentru care ea este semn, clasa respectivă constituind denotatul expresiei. Întrucît referința este orientată spre referent, ea este în măsură să releve informația oferită de discurs prin raportarea la realitatea pentru care a fost construit, în a n a l i z a d i s c u r
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și ordinea prezentării lor, 2) relațiile dintre durata evenimentelor povestite și lungimea povestirii care le este consacrată, 3) relațiile dintre numărul de produceri ale unui eveniment și numărul notărilor lui în cadrul povestirii. Aceste fenomene reflectă, în principiu, trecerea de la evimentele denotate (care reprezintă istoria), la enunțarea povestirii (care este narațiunea) și obținerea produsului sintactic și semantic al actului narativ care reprezintă povestirea. V. actualizare, ascendență, aspect, cronogeneză, descendență, fluență a discursului, tensiune, topogeneză. GUILLAUME 1964; BENVENISTE 1966; DUBOIS 1973; MOESCHLER - REBOUL
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de substantive. În rândul substantivelor neutre care primesc desinența -e la plural sunt multe substantive formate de la adjective, prin conversie: activ, adunător, antialergic, antiapoplectic, antibronșitic, antidepresiv, antidiabetic, antigripal, antiinflamator, antiradar, antitusiv, antiviral, apocromat, autocolant, blindat, celular, coleretic, contraceptiv, demachiant, denominal, denotat, deodorant, depilane, energizant, executiv, hipocoristic, monopter, periodic, triunghiular. Primesc desinența -e toate substantivele neutre terminate în -tor (adunător, aerogenerator, copiator, defibrilator, desfășurător, deșteptător, dezaburitor, diaproiector, director, fotocopiator, prăjitor, premergător, retroproiector, storcător) și -ism (anglo-americanism, idiomatism, machism, marinism, puștism,), -nim (acronim
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
energică, Persida/ Simina fata absolută (întruchiparea frumuseții și forței), Hubăr/ Busuioc e tatăl denaturat, Bandi/Pupăză degeneratul ș.a.m.d. Posibilitatea de a pune, ca într-o ecuație, semnul egalității între numele propriu și o trăsătură de caracter a personajului denotat constituie un indiciu că, printr-un transfer al cărui mecanism semantic este egal cu o "simplificare selectivă"185, se poate trece de la nume propriu la un nume comun. Pasul are ca rezultat reprezentarea noțiunii corespunzătoare în paradigma semantică. Mara devine
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
casă. Această întîmplare ar putea fi esențială în cadrul intrigii, chiar și în fața următoarelor două contra-argumente: 1. În nici una din propozițiile următoare nu este numit bărbatul, deși se pare că este cunoscut: personajele esențiale pentru desfășurarea intrigii sînt de obicei denotate (prin nume, profesie, caracteristici distinctive) într- un mod mai specific decît aici. 2. Personajele importante și acțiunile lor importante nu sînt de obicei menționate și apoi imediat înlăturate. Există de obicei „un principiu de a urmări pînă la capăt”, astfel
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
trei niveluri a materialului aferent: a) desemnarea (germ. Bezeichnung, sp. designación, fr. désignation, en. designation), care constituie "referința la "realitate", adică relația în fiecare caz determinată între o expresie lingvistică și o "stare de lucruri" "reală", între semn și "lucrul" denotat"; obiectul desemnat e, în general, acela vizat de un semnificat de limbă (George e deștept), însă, în desemnările metaforice și/sau ironice, poate fi diferit de obiectul vizat de semnificat (Bravo, deșteptule!...); b) semnificația/semnificatul (germ. Bedeutung, sp. significado, fr.
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
se transfera obiectul B al textemelor eventive), "static" (calitatea B este una proprie subiectului A, nu dobândită în urma unei interacțiuni cu un alt obiect) și generic (deși este specificat și, de obicei, chiar articulat, subiectul A desemnează întreaga clasă a denotatelor căreia îi aparține). Dacă ar fi să traducem aceste aspecte în termenii logicii clasice, atunci am putea spune că textemele eventive/dinamice sunt folosite în propoziții particulare, în timp ce textemele descriptive/statice reprezintă ele însele propoziții universale. Dar, dincolo de notele lor
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]