32 matches
-
de "naiv", "prost", "fraier" (sensuri prezente în Traian Tandin, Limbajul infractorilor, 1993 sau în G. Volceanov, Dicționar de argou al limbii române, 2006). Cu sensurile "recrut" și "începător", pifan stă la baza unei întregi serii lexicale cu variații fonetice și derivaționale: pufan, pufos, puf, pufa, pufarez, pufarin (cf. I. Moise, "Note de argou militar", 1982); ar exista și un pifanez, indicat de Nina Croitoru Bobârniche (Dicționar de argou al limbii române, ed. a II-a, 2003). Formele par născute din nevoia
Pifan, pufan, pufarez, pufarin... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8288_a_9613]
-
semantică; (b) Caz structural (Chomsky 200024, 200125, 200426), atribuit prin c-comandă celui/verificat de cel mai apropiat DP aflat într-o poziție tematică. Programul Minimalist (teoretizat de Chomsky 1995 [1993]) este varianta curentă a gramaticii generative, centrată pe economia derivațională și economia reprezentării (Principiul Economiei). PM a fost publicat inițial în 1993, dar cunoscut mai pe larg începând din 1995. În 1995, Noam Chomsky publică la The MIT Press o carte numită The Minimalist Program, care conține, pe lângă articolul din
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Prin urmare, trebuie să presupunem existența a două proiecții funcționale sub vP, cu roluri diferite: dativul obiect direct este verificat de proiecția funcțională X, iar ergativul subiect, de proiecția funcțională Y. Koopman (2008) susține că abordarea cartografică și abordările strict derivaționale oferă o nouă înțelegere a problemei marcării cazului ergativ și a tranzitivității în limba samoană. În această limbă, cazul ergativ poate apărea numai în prezența unui obiect în absolutiv și nu este o proprietate inerentă a predicatului. Tradițional, forma ergativă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
unui mic set de trăsături semantice, după modelul trăsăturilor distinctive din fonologie: Rozwadowska (198858, 198959), Reinhart (1996, 2000, 2001, 2002) − vezi infra, 5.3.3.2. Cele două abordări au motivații diferite: Rozwadowska urmărește relația dintre structura argumentală și morfologia derivațională, iar Reinhart, explicarea posibilităților de exprimare a argumentelor unui verb (în special a verbelor psihologice) și tiparele cauzativizării (lexicale). Și acest tip de abordare este discutabil: chiar dacă numărul de trăsături e mic, numărul combinațiilor de trăsături atestate e mai mic
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
reprezentare lexico-semantică acceptă/cere o cauză agentivă. Alexiadou, Anagnostopoulou și Schäfer (2006) arată că alternanța cauzativă/ anticauzativă caracterizează verbele care au utilizare tranzitivă și intranzitivă și subliniază existența asemănărilor și a deosebirilor între anticauzativ și pasiv. Autorii sunt împotriva abordării derivaționale a alternanței cauzative, aducând dovezi împotriva analizei ca detranzitivizare. Soluția pe care o propun este descompunerea verbelor de schimbare de stare în Voice și CAUS. Variația lingvistică în cazul pasivului și al anticauzativului depinde de proprietățile Voice și de combinarea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
restricțiile verbale și selecționale: destroy 'a distruge' și kill 'a omorî' acceptă alternanța în engleză și în germană, nu și în greacă (Reinhart 2002 a arătat că destroy are o variantă inacuzativă în ebraică și în franceză). Susținând că analizele derivaționale nu sunt potrivite, Alexiadou, Anagnostopoulou și Schäfer (2006) pornesc de la Kratzer (2003) și adoptă o descompunere sintactică a verbelor de schimbare de stare în Voice și CAUS: [Voice [CAUS [Root]]]. CAUS introduce o relație cauzală între evenimentul cauzator (argumentul implicit
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de ștergere care elimină copiile redundante. În PM, mișcarea unui constituent nu lasă, în locul din care a fost extras, o urmă, o categorie vidă, ci o copie, iar urmele sunt interpretate ca fiind variabile. Teoria copierii permite reconstituirea întregii istorii derivaționale. Derivarea elementului se dintr-un DP plin (în cazul reflexivelor derivate) se realizează astfel: unicul DP este inserat cu un set complet de trăsături φ; în mișcarea din poziția de argument intern spre cea de argument extern, acest DP verifică
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]