101 matches
-
Pellea practicau umorul, care este o valoare a inteligenței. Ca orice act artistic -vorba lui Heidegger - umorul te trezește din rutină. La noi el a fost o armă de apărare și de rezistență. Umorul are dimensiuni sacre, spre deosebire de bășcălie, care desacralizează totul. Bășcălia este de tip ateu, neantizant, ea își bate joc de orice fel de valori și repere. Acest sistem demolant al valorilor, care aparține omului mic, a ieșit în față. Și atunci a început să se creeze pe bandă
INTERVIU CU DAN PURIC: “Mitocanul internaţional şi-a dat mâna cu mitocanul naţional” () [Corola-blog/BlogPost/340000_a_341329]
-
După ce omul își dă ultima suflare, se dovedește, înainte de toate, mizerabila noastră neputință: supraviețuitorii nu știu ce să facă, nici cu ce să se ocupe, dar nu, nu se va spune că totul s-a sfârșit... Indiferenții față de fenomenul religios și ateii, desacralizând moartea, se vor repezi să spună că totul se termină aici. Însă lucrurile stau cu totul diferit. De altfel, noi, creștinii credem în Învierea Domnului Iisus Hristos, în învierea morților și în propria înviere. În clipa morții, dacă sufletul credinciosului
IN MEMORIAM IPS BARTOLOMEU – NU VĂ TEMEŢI DE MOARTE! de ŞTEFAN POPA în ediţia nr. 1055 din 20 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342122_a_343451]
-
ideea că ele au existat). Excluderea definitivă a Ființei umane din filosofia sa specifică, iată prioritatea globalizării, în numele unui pretext deloc persuasiv al progresului colectiv necesar (am mai abordat cu ani în urmă un asemenea subiect complex). După ce și-a desacralizat, prin varii modalități de exploatare, ... Citește mai mult „Haideți spre altă flacără!”Panait Istratiîncă din faza ei inițială, globalizarea s-a dovedit a fi unul dintre experimentele social-culturale supuse pe deplin eșecului. Și nu pentru că aceasta nu a constituit, practic
MAGDALENA ALBU [Corola-blog/BlogPost/380929_a_382258]
-
ideea că ele au existat). Excluderea definitivă a Ființei umane din filosofia sa specifică, iată prioritatea globalizării, în numele unui pretext deloc persuasiv al progresului colectiv necesar (am mai abordat cu ani în urmă un asemenea subiect complex). După ce și-a desacralizat, prin varii modalități de exploatare, ... X. MAGDALENA ALBU - GEORGE CALBOREANU - DE LA ESTETICA SUPERIOARĂ A TEATRULUI, LA URÂTUL EXISTENȚIAL..., de Magdalena Albu, publicat în Ediția nr. 1838 din 12 ianuarie 2016. „Suntem lumină unii pentru alții. Fiecare se umple de lumina
MAGDALENA ALBU [Corola-blog/BlogPost/380929_a_382258]
-
ideea că ele au existat). Excluderea definitivă a Ființei umane din filosofia sa specifică, iată prioritatea globalizării, în numele unui pretext deloc persuasiv al progresului colectiv necesar (am mai abordat cu ani în urmă un asemenea subiect complex). După ce și-a desacralizat, prin varii modalități de exploatare, propria-i creație brutală de laborator - individul-marfă -, noului pattern empiric nu i-a mai rămas ca ultimă opțiune de anvergură decât să alunge în mod fățiș din perimetrul ontologic al actualității Omul-Ființă - singura entitate conștientă
GLOBALIZAREA, UN MODEL EŞUAT de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1926 din 09 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380924_a_382253]
-
conștientizarea apartenenței la luminozitate. Remarc agonia, insurmontabilele zâmbete stoarse, colective. Baby, văd blocajele secolului în stare embrionară. Raționalul se lasă parcă sabotat de irațional, iar haotismul patogen sabotează nudurile de vată. Pe șevalete de gumă stradală, arabescurile monocrome s-au desacralizat. Zmângălim anodin prezentul, de parcă devitalizarea ne-a păpat apendicele dinamicului. Politicul a devenit amantul părăsit , făuritor de arsură ionică al măduvei tale, baby! Of, am început a adora opozabilititățile , căci ele îmi mai mențin încă echilibrul phoenixian. Gândesc în oglindă
SEDU-MĂ DEPRESIV, BABY! de MIHAELA DOINA DIMITRIU în ediţia nr. 2224 din 01 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/372383_a_373712]
-
și animal, vom avea în vedere și cele patru elemente fundamentale: apă, aer, pământ, foc, dar și aspecte care țin de microcosmos și macrocosmos, în interdependență cu Tăcerea. Un element, aparent banal - piatra, are o strânsă legătură cu sufletul. Ea desacralizează lucrarea divină și simbolizează acțiunea umană ce se substituie energiei creatoare, prilej de înălțare: „Cu fața-ntoarsă spre Tăcere, obosit de atâta viață netrăită, las capul pe piatră și-ndur, recrut fidel al pierderii, sfielnic, inima mea nevinovată, comite sperjur ... ” sau
„METAFORA TĂCERII” LA THEODOR RĂPAN de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 448 din 23 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362096_a_363425]
-
copiilor merg împreună. Creșterea tirajelor (de la un exemplar la o sută în raport cu copiile manuscrise) a antrenat micșorarea obiectului fizic (în -8o a fost inventat la Veneția de Aldo Manuce), lărgind în schimb circulația produsului. Tendință spre repetabilitatea propriu-zis industrială care desacralizează în mod inexorabil mediumul multiplicator, sacralitatea fiind normal legată de unicitate (a persoanei, a operei, a lucrului). Multă vreme a existat o ierarhie în formatul cărții: formatul mare pentru textele sacre, în -4ș pentru literatura clasică, în -8o pentru umaniști
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
pactul social nu devine unicul judecător al celorlalte. Dacă laicitatea ar decădea într-o simplă neutralitate abstenționistă, în loc să fie un principiu de punere a interesului general mai presus de puterile de fapt, pe scurt, dacă ar înceta să se mai desacralizeze refuzînd să reglementeze și să interzică, n-ar mai fi un meterez al libertăților noastre, ci o ușă larg deschisă răsturnării acestora. Lecția a XII-a LEGEA CELOR TREI STĂRI Care pe care • Contrareforma catodică • Vocea vieții • Marea întoarcere a
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
de la Upanișade, miturile Antichității grecești la Kant și filosofia modernă, conferă o textură filosofică liricii lui S., în care Ovidiu Ghidirmic vede „un poet al arhetipurilor”. De asemenea, în lucrările dramatice cele mai izbutite personaje sunt extrase din mitologie, dar desacralizate prin transpunere în alt diapazon. Dumitru Micu recunoaște în imaginația și în „sprinteneala amuzantă” a paginii înrudirea cu Marin Sorescu: „Ființa lor s-a plămădit într-o măsură hotărâtoare din duhul mucalit răspândit de Pann, finul Pepelei”. Piesa Nepotul lui
SORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289797_a_291126]
-
necunoscute. Nu există nimic irațional în ceea ce-mi spuneți. Dificultățile dumneavoastră sunt cunoscute de către medici, de către psihologi. Este vorba despre tulburări prezente în clasificările internaționale validate. Pentru a fi mai concret, suferiți de...”. A denumi tulburarea înseamnă a o desacraliza, a o dedramatiza. Acest lucru permite părăsirea sferei iraționalului, fatalității, neputinței, disperării, ignoranței, fricii pentru a face față unei probleme concrete, care poate fi combătută. Inseamnă a pune capăt tabu-ului, tăcerii, înseamnă organizarea dialogului și revenirea în universul posibilului
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
să arătăm încă de la început că lumea profană în totalitate, Cosmosul total desacralizat este o descoperire recentă a minții omenești. Nu ne propunem să arătăm prin ce procese istorice și în urma căror schimbări ale comportamentului spiritual omul modern și-a desacralizat lumea și și-a asumat o existență profană. Ajunge să constatăm că desacralizarea este proprie experienței totale a omului nereligios al societăților moderne, căruia îi este prin urmare din ce în ce mai greu să regăsească dimensiunile existențiale ale omului religios al societăților arhaice
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a pierdut. Or, repetarea golită de conținutul său religios duce în chip necesar la o viziune pesimistă asupra existenței. Când nu mai este un mijloc de întoarcere la starea primordială și de regăsire a prezenței tainice a zeilor, când este desacralizat, Timpul ciclic devine înspăimîntător, semănând cu un cerc care se învîrte fără oprire în jurul propriului centru, repetîndu-se la nesfârșit. Este ceea ce s-a petrecut în India, unde a luat naștere complexa doctrină a ciclurilor cosmice (yuga). Un ciclu complet, numit
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
s-ar cuveni poate să mai adăugăm ceva: cu toate că nu mai este gândit ca un "cerc", Timpul își redobândește în aceste filozofii moderne latura înspăimîntătoare pe care o avea în concepția greacă și în cea indiană despre Eterna Reîntoarcere. Timpul, desacralizat pentru totdeauna, se arată a fi o durată precară și evanescentă, la capătul căreia se află moartea. CAPITOLUL III SACRALITATEA NATURII ȘI RELIGIA COSMICĂ Natura nu este niciodată pentru omul religios exclusiv "naturală", ci încărcată cu o valoare religioasă. Nu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
slujea pentru meditație, precum grădinile în miniatură, la început, înainte ca învățații să facă din ele o modă, în secolul al XVII-lea, și să le transforme în "obiecte de artă". Se cuvine să remarcăm că lumea nu este niciodată desacralizată în întregime, deoarece, în Extremul Orient, ceea ce se cheamă "emoție estetică" mai păstrează, chiar și pentru învățați, o dimensiune religioasă. Exemplul grădinilor în miniatură ne arată însă cum anume și prin ce mijloace are loc desacralizarea lumii. Dacă ne imaginăm
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și în zilele noastre acest gest exemplar.2 Nu trebuie să mai spunem că, la nivelul experienței profane a Vieții, nu găsim nimic asemănător. Pentru omul areligios, toate experiențele vitale, atât sexualitatea, cât și alimentația, munca și jocul au fost desacralizate. Cu alte cuvinte, toate aceste acte fiziologice sânt lipsite de semnificație spirituală, deci de o dimensiune cu adevărat umană. Dincolo de această semnificație religioasă pe care o dobândesc actele fiziologice ca imitație a modelelor divine, organele și funcțiile lor au fost
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
chemare la transcendență. Cu alte cuvinte, nu acceptă nici un model de umanitate în afară de condiția umană, așa cum poate fi ea descifrată în diversele situații istorice. Omul se făurește pe sine, și nu ajunge să se făurească întru totul decât în măsura în care se desacralizează și desacralizează lumea. Sacrul este prin excelență o piedică în calea libertății sale. Omul nu va deveni el însuși decât în clipa în care va fi în întregime demistificat, și nu va fi cu adevărat liber decât după ce-l va
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
transcendență. Cu alte cuvinte, nu acceptă nici un model de umanitate în afară de condiția umană, așa cum poate fi ea descifrată în diversele situații istorice. Omul se făurește pe sine, și nu ajunge să se făurească întru totul decât în măsura în care se desacralizează și desacralizează lumea. Sacrul este prin excelență o piedică în calea libertății sale. Omul nu va deveni el însuși decât în clipa în care va fi în întregime demistificat, și nu va fi cu adevărat liber decât după ce-l va fi ucis
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
-și poate aboli trecutul, fiind el însuși produsul acestuia. Omul areligios este alcătuit dintr-un șir de negări și de refuzuri, dar este obsedat în continuare de realitățile de care s-a lepădat. Ca să aibă o lume a lui, a desacralizat lumea în care trăiau strămoșii, fiind nevoit să adopte un comportament contrar celui de dinainte, dar pe care îl simte mereu, sub o formă sau alta, gata să izbucnească în adâncul ființei lui. Așa cum am mai arătat, omul areligios în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a observat de nenumărate ori ciocniri și explozii ale atomilor, dar aceștia nu s-au mai organizat conform Big Bang-ului. În concepția lui Charles Darwin omul apare ca ultimul produs al unui proces mecanic evolutiv. Omul contemporan și-a desacralizat treptat existența, încercând să se elibereze de superstițiile strămoșilor săi. El este marcat de negări și refuzuri ale realităților sacre, de care încearcă în continuu să se lepede. El este omul areligios și se socotește doar subiect și agent al
Aspecte ale religiei contemporane. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Elena-Georgiana Amăriuţei, Răzvan Ciobanu, Ioana-Ruxandra Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_951]
-
și la devoțiunea populară. Există o strânsă legătură între pietatea laică și imagini, în orașele italiene din secolul al XV-lea146, si nu este surprinzător că un cult popular, acompaniat de semne și miracole, a început să se dezvolte în jurul imaginii desacralizate de Rinaldeschi, aproape imediat dupa execuția să și poate chiar inainte. Relatări contemporane despre picturi care au plâns, au sângerat, și-au închis ochii sau și-au schimbat culorile erau destul de comune în nordul Italiei și de altfel și în
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
Occident deopotrivă. Spațiul sacralizat al pădurii Ardenilor le oferă ascunziș instinctelor, dar și proba de foc a fântânii: Ranaldo bea din fântâna urii, iar Angelica din fântâna iubirii. Sentimentele se schimbă periodic, în funcție de repetarea acestui act, care, nemaifiind singular, se desacralizează. Intervenția puterii este promptă, căci și conflictul era în măsură să amenințe integritatea înaltelor trăiri de capă și spadă: Carol cel Mare intervine între junii Orlando și Ranaldo, încredințând-o pe Angelica mai vârstnicului duce Namo de Bavaria (fiindcă și
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
amoroase, dar și de responsabilitate. Un subiect eroic tratat la modul trivial, deci parodie. O parodie care se îmbogățește însă și cu accente satirice în momentul în care se insistă asupra nebuniei personajului ce dă titlul opului. În aceeași pădure desacralizată din poemul lui Boiardo, Orlando întâlnește un tânăr sarazin rănit, pe Medoro. Îl vindecă și apoi îl duce în Orient, după care, la fel de disperat, o caută pe Angelica; regăsind-o, află despre nepermisa iubire dintre aceasta și tânărul a cărui
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
plânsul...". "Chinurile dragostei" nu se opresc aici, ele capătă proporții universale. Spațiul unde trage spre a înnopta Orlando, deși din prezentul narativ, conține amintirea actului erotic consumat între Angelica și Medoro, a trecutului: gelozia întunecă nu numai mintea eroului, dar desacralizează și nivelurile spațio-temporale în care acestuia îi e îngăduit să pătrundă (comparațiile nu mai sunt, de data aceasta erudite, ci coboară în sfera de jos): În mijlocul acestor munci, deodată,/ Îi năvăli în minte-un gând, că-n locul/ În care
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
indus în eroare, în timp ce scutierul său, conform însușirii pe care o posedă, "erotizează" întregul univers al doamnelor ce-i țineau companie Priscillei. Și, dacă din lumea cavalerească Ariosto păstrase odinioară numai renumele, înclinând balanța în favoarea comicului, Calvino face același lucru desacralizând mitul o dată în plus. Pe când, asediat, Parisul aștepta protecția lui Carol cel Mare și a paladinilor săi, aceștia se dovedesc preocupați mai mult de viața intimă, decât de faptele de vitejie: Renașterea îi prinsese în carte pe Rinaldo alergând după
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]