67 matches
-
brâncușiene bolnave de metafizic și abstract spiritual. Dar și poezii ferme în simplitatea lor, poezii ce sintetizează atmosfera înaltă de ținută intelectuală, poezii ce-au transformat simțurile de interioritate conținătoare în semne poetice, de multe ori experimentale, proprii. Încarnând și descărnând Cuvântul, poetul arde în psihismul egou-lui său, pe care îl toarnă apoi în forme lirice. Mă bucur că poetul Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu) a reușit cu acest volum „Frigul însingurării” să facă tranziția de sentimente cu semnificații caleidoscopice din propria
VOLUM DE POEZIE de LLELU NICOLAE VĂLĂREANU în ediţia nr. 1016 din 12 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352433_a_353762]
-
abuz Scântei cât stelele-n azur Se îndreptau din noi spre cer Din tine piatră Din mine piatră Scântei din piatră adevărată De suferință asaltata Coagulata în mister Am întins spre tine mâna mea Frățeasca mâna Și mâna ta mă descărna Cu mii de fulgere mă biciuia Că într-o perpetua pedeapsă Mult prea puternică, prea aspră Spre a o mai putea rabdă. Piramidal focul acela În care chinurile înțelepților se perindau Și semne magice-mi făceau De mântuire. Piramidal focul
CONSTANTIN BRANCUŞI – INIŢIAT ŞI SCULPTOR AL GÂNDULUI ŞI SUFLETULUI de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 557 din 10 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351425_a_352754]
-
un cerc pictat la suprafața apei. Lumea se micșora în fiecare oră cu un metru de răbdare în lungimea infinit de grea a patului, care devenise doar o carceră de curte interioară, din cea a cărnii. Își privi lung degetele descărnate într-un cenușiu fantomatic. Ar fi vrut să urle, dar zgâria doar timpul cu unghia înțepenită-n glas. Sunt o epavă, captiv în corpul tânăr de murire și nu am loc să ies din nou neînceput. Iar acest copil bătrân
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/356833_a_358162]
-
un cerc pictat la suprafața apei. Lumea se micșora în fiecare oră cu un metru de răbdare în lungimea infinit de grea a patului, care devenise doar o carceră de curte interioară, din cea a cărnii. Își privi lung degetele descărnate într-un cenușiu fantomatic. Ar fi vrut să urle, dar zgâria doar timpul cu unghia înțepenită-n glas. Sunt o epavă, captiv în corpul tânăr de murire și nu am loc să ies din nou neînceput. Iar acest copil bătrân
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/356833_a_358162]
-
un cerc pictat la suprafața apei. Lumea se micșora în fiecare oră cu un metru de răbdare în lungimea infinit de grea a patului, care devenise doar o carceră de curte interioară, din cea a cărnii. Își privi lung degetele descărnate într-un cenușiu fantomatic. Ar fi vrut să urle, dar zgâria doar timpul cu unghia înțepenită-n glas. Sunt o epavă, captiv în corpul tânăr de murire și nu am loc să ies din nou neînceput. Iar acest copil bătrân
SINGURI ÎN NOI de DANIEL DĂIAN în ediţia nr. 294 din 21 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356516_a_357845]
-
-mi toarnă tot felul de scorneli despre timp... De parca nu le știu cât sunt de prefăcute?! Cum le scoți bateria sau se epuizează, cum nu mai există timp. Dar mai existăm noi, eu, ca un secundar, tu, ca un minutar, descărnând spiritele noastre, încet, încet. Scriu și tot aștept să-mi treacă această criză... să pot dormi, să pot uita timpul, să pot visa viața. Dumnezeu ne-a dat noaptea pentru a putea trăi precum divinitățile... fără mâncare, fără apă, fără
GÂNDURI CIUFULITE de MIHAELA TĂLPĂU în ediţia nr. 1542 din 22 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353375_a_354704]
-
amețesc roșcovana pădure./ Ce vaier de dor!/ În carnea plinului trunchi/ ca un stilet,/ se-nfige/ până-n rărunchi,/ o secure.../ Desculț, în rama fără tablou,/ albastru doar paznicul cocoșat/ a rămas./ Cu pașii de vată,/fără ecou,/ cu indexul strâmb,/ descărnat,/ dă-napoi/ limbille ruginitului ceas./ Vrea să amâne doar iarna... singurătății în doi. Și toate acestea pentru că: A sare miroase petala de măr,/ până și-agrafa de aur/ din negrul meu păr/ respiră, în noapte,/ catrene./ Mânzul cel alb/ nechează
O MARE ONOARE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 669 din 30 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358075_a_359404]
-
liber accesul către o altă dimensiune a Creației divine, mitul conține ceva din povestea greu identificabilă a Tainei. El se folosește de timp pentru a se naște, pentru ca, mai apoi, printr-o metamorfoză intimă a propriei sale ființe, să își descărneze cu ușurință trupul de pe axa fixă a existenței lumii și să prezinte în fața tuturor cu o individualitate specifică de o imuabilitate ieșită din comun, dacă ne putem exprima astfel, ca și cum ar fi existat acolo, în conștiința generală, încă de la Facerea
MITUL INCONSISTENT AL IMAGINII ŞI MITUL ANCESTRAL de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1223 din 07 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350673_a_352002]
-
Tabor”. Inundat de această lumină spirituală, contemplativul „nu vede numai această lumină orbitoare de sus, ci se vede și pe sine însuși inundat, pătruns și făcut străveziu de puterea acestei lumini”, „trăiește o senzație lăuntrică de imaterializare a materialității sale” . „Descărnat oarecum de materialitate”, misticul văzător „apare încorporat duhovnicește în lumina divină care-l străbate. El vede lumina și se vede pe sine imaterializat în Dumnezeu. Fenomenul acesta — conchide Nichifor Crainic — este cu totul caracteristic misticii noastre ortodoxe și e obiectul
DESPRE EVENIMENTUL ŞI EPISODUL SCHIMBĂRII LA FAŢĂ A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ÎN ORTODOXIA ROMÂNEASCĂ... PARTEA I de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2040 din 01 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/344350_a_345679]
-
o senzație de frig, însă nu frigul obișnuit provocat de un curent de aer rece. O senzație de frig de parcă eram în prezența unui mort sau a unei stafii. Forma aceea de spectrală, era oribilă de văzut și întindea mâinile descărnate spre mine, parcă a rugă, sau strigăt de ajutor și scotea gemete teribile și horcăite. Părea atât de reală, că ași fi murit de frică dacă nu ași fi fost ferm convinsă că era o nouă și teribilă farsă a
DOAMNA ,,EINSTEIN' (FRAGMENT DIN ROMANUL INGRID, PUBLICAT ÎN 2015- EDITURA EDITGRAPH) PARTEA II de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2235 din 12 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380389_a_381718]
-
Acasa > Poeme > Dragoste > ZORI Autor: Marioara Nedea Publicat în: Ediția nr. 2083 din 13 septembrie 2016 Toate Articolele Autorului Zori grăbiți să mai adape iezi din fântâna crinilor famelici. Ramuri scuturate de diezi răgușesc printre dactili feerici. Vine o pădure descărnată de mistreți, de lupi, de urșii bruni. Vine și-o secundă spintecată de morișca ploilor de luni. Simt miros de algă și de mentă în oglinda timpului pervers. Luna a îmbătrânit într-o latentă galaxie cu un singur vers. Inimi
ZORI de MARIOARA NEDEA în ediţia nr. 2083 din 13 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373907_a_375236]
-
Acasa > Manuscris > Scriitori > ELIXIRUL Autor: Camelia Constantin Publicat în: Ediția nr. 439 din 14 martie 2012 Toate Articolele Autorului Privea fotografiile cu ochii plini de lacrimi. Timpul era necruțător. Mâinile descărnate de ani tremurau ușor, amintirile o năpădeau dureros. Iubirea nu scăzuse în intensitate, sentimentele pentru el erau la fel de puternice ca în tinerețe. Nimic nu se schimbase. Se așeză în balansoar sleită de puteri. Nemurirea i-l răpise cu mulți ani
ELIXIRUL de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 439 din 14 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348362_a_349691]
-
spațiul, timpul, valoarea lucrurilor și a oamenilor. Dacă depeșa clasică Îngăduia un transfer informațional pe durata unui interval de timp, printr-un suport obiectual (socialmente și tehnicește din ce În ce mai convenabil), noul mod de comunicare pune În contact, aproape instantaneu, ființe oarecum „descărnate”, uneori fără chip și Înfățișare, fără raportarea la materialitatea unui suport (culoarea sau mirosul hârtiei, caracteristicile caligrafiei, formatul sau stilistica timbrului etc.). Concretețea suportului, plus o sumedenie de Înțelesuri purtate de acesta, dispar pentru totdeauna. Personalizarea mesajului se realizează doar
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
divin și cel omenesc: Prometeu, răzvrătindu-se Împotriva regelui zeilor, vrea să-l Înșele spre profitul oamenilor. Fiecare din cele două grămezi pregătite de titan e o Înșelătorie, o cursă. Prima, camuflată de puțină grăsime, apetisantă, nu conține decât oase descărnate; cea de-a doua, sub pielea stomacului cu aspect dezgustător, toată carnea comestibilă a animalului. Zeus, În numele zeilor, va alege primul. El a Înțeles În ce constă cursa și dacă lasă să se creadă că va cădea În ea, este
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de ordin virtual. De altfel, sunt deja conceptori ce au statuat un astfel de univers socializant, de întâlnire virtuală și de schimb al experiențelor. Socializarea tinde să dobândească o dimensiune nouă - una extensivă -, integrând și experiențe atipice - de ordin virtual -, descărnate de concretețea contactelor sau trăirilor directe. Adultul de mâine își va aminti cu emoție de prima „declarație de dragoste” exprimată către cineva necunoscut (eventual, într-o altă limbă), către cineva neîntâlnit sau necontactabil concret, poate, niciodată. Noile sisteme de conectare
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
Porni să se ridice, dar își pierdu echilibrul și căzu greoi, înapoi, pe bancă. Râseră cu toții, iar la urmă, ea mai tare decât toți. — Câți ani ai, vrăjitoareo? o întrebă Odolgan, pe un ton de batjocură. Ea își întinse arătătorul descărnat către el: — Doar de trei ori pe câți ai tu, rahat în ploaie ce ești, dar trebuie să mai trăiesc încă pe-atât până să dau ortu’ popii; o să-i îngrop înainte și pe copiii tăi, dacă o să ai vreunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și asupra capetelor fiilor voștri e dreptatea lui Dumnezeu. Condamnarea sufletelor voastre, asta ar trebui să vă înspăimânte mai mult decât moartea prin mâna barbarilor păgâni. Osânda la focul veșnic pentru răutățile voastre. Se întrerupse o clipă, apoi întinse mâna descărnată către poarta încă deschisă: — Credeți poate, că hunii n-ar putea să urce, încă și mai iute ca voi, drumul pe care l-ați străbătut până aici? Credeți că zidurile astea ar fi în stare singure să vă salveze viețile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sau, judecând după mulțimea de cărți și a codicelor de pergament aliniate ori adunate în cilindri de piele pe rafturile a două dulapuri mari înzidite, o bibliotecă. în mijlocul localului îi aștepta un om bătrân, ce își sprijinea mâna lungă și descărnată pe o masă nepretențioasă, neagră, ornată sumar cu picturi simple geometrice, în spatele căreia fusese așezat un jilț de lemn cu o pernă pe el. Deși afară era deja zi, singura fereastră stătea încă închisă, iar camera era luminată numai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
piramidă Într-un așa fel Încât cu greu Îi puteai așeza pe targă. Nu știam ce se cred, am Înebunit ori am nimerit Într-o altă lume În care voi avea aceași soartă...! Halucinația se produse instantaniu: grămada de schelete descărnate În număr de peste 60-70 de foste ființe omenești, erau În picioare cu mâinile - mai bine zis scheletele extrem de lungi Întinse către mine În timp ce ochii deschiși dar pierduți În fundul capului mă priveau cerând Îndurare și În același timp parcă Întrebau. “Dece
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
viață încerca o formă care să i se potrivească... Milioane de piei încercau să umple trupuri dezgolite dezagreabil... Niciuna parcă nu se potrivea și ca într-un magazin second-hand, ca într-o paradă a umilinței, pieile umblau dintr-o mână descărnată în alta încercând să-și acopere dureros chipurile. Uneori, ochii nu se potriveau cu ferestrele tăiate în dreptul sufletelor. Alteori, oasele craniului împungeau ostentativ scalpul... După o muncă de sisif, piei și trupuri au fost invadate de o lumină orbitoare. -E
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
tejghelei; vâră polonicul în borcanul uriaș și-l scoate plin cu măsline mari, crețe și pline de ulei. Din cauza lor, vinul îmi pare acru, nu era un vin prea bun, oricum, iar eu ador măslinele astea. Una după alta, le descărnez sâmburii, pe care-i scuip. Mi se face gura pungă de la amestecul de gusturi. —Tu cu ce te mai lauzi, Davey? întreb eu. Sunt plină de sentimente umane în momentul ăsta, plină ochi, ca un pahar care așteaptă și ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
liniște atât de pașnică și de indiferentă nega, cu ușurință parcă, vechile imagini ale epidemiei. Atena ciumată și părăsită de păsări, orașele chinezești pline de cei care trăgeau să moară tăcuți, ocnașii din Marsilia îngrămădind în gropi trupurile ce se descărnau, construirea, în Provence, a marelui zid care trebuia să oprească vântul furios al ciumei, Jaffa și cerșetorii ei hidoși, paturile umede și putrede lipite de țarina bătătorită a spitalului din Constantinopole, bolnavii târâți cu cârligele, carnavalul medicilor mascați în timpul Ciumei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
îmi tremurau. A ajuns la mai puțin de un pas de mine, și am scrâșnit din dinți ca să nu-mi trag mâna înapoi. Când lumina palidă din spatele meu l-a focalizat, i-am deslușit fie și pentru o clipă fața. Descărnată de boală, jupuită parcă; buzele topite dezveleau cei câțiva dinți rămași întregi; ochii erau ca două globuri lipsite de pleoape, ieșite în afară, ca și cum ar fi fost gata-gata să-i cadă din orbite. A întins brațul. Îi lipseau două degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Drumul Crucii, mi‑a răspuns zâmbind. - Tu și cu Nikki sunteți În siguranță cu corporația asta germană uriașă. E ca o casă regală burgheză. Mă Întreb dacă În timpul războiului au folosit mâna de lucru a sclavilor. Pentru că brațele Îi erau descărnate, mâinile lui Ravelstein păreau nefiresc de mari când și‑a aprins una dintre țigările aduse de Rosamund. Pe urmă, când a lăsat‑o În scrumieră și a Îndepărtat fumul cu mâinile, mi‑am dat seama că intrase cineva În cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Oțet să fie în inima dușmanilor. - S-au arătat semnele! repetă, mai tare, Simion. - Ce semne, tată-socrule? întrebă Stănică, cu intenții psihiatrice, făcând cu ochiul celorlalți. Cine știe, poate dumnealui are dreptate. Trebuie să-l ascultăm. Simion arătă cu degetele descărnate înspre barbă. - Domnul mi-a dat barba lui. - Mai bine te-ai fi tuns puțin, decât să stai în halul ăsta. - Eu să mă tund? zise Simion violent, sărind de pe scaun.Nimeni să nu se atingă de Domnul Isus. Aglae
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]