69 matches
-
pe sub ampli copaci fără frunze,/ mă lăsam înfrigurat de toamnă/ sau alb pe clișeul negru al lacului/ ziua trecea prin mine mult mai iute". În acest tablou dezertat de lumină, sufletele globulare par să fie singurele încă vii, conștiințe pure, descărnate de orice urmă a existenței sensibile. Intuiția nu surprinde aici decât imaginea epurată a unei suspensii sau, altfel spus, epura unei ființări încă posibile, abia răzbătătoare prin deriva pustiirii și a absenței. Cât despre "alb pe clișeul negru al lacului
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
prea mult de culturile care ne-au reținut până în prezent. Morții erau îngropați însoțiți de ofrande, printre care figurine din lut. Taurul sălbatic era venerat ca epifanie a fertilității masculine. Imagini de tauri, bucranuri [motive ornamentale figurând capete de taur descărnate - nota trad.], capete de berbeci și securea dublă aveau, desigur, un rol cultual, în legătură cu zeul furtunii, atât de important în toate religiile Orientului Apropiat antic. Totuși nu s-au găsit figurine masculine, în timp ce imagini ale zeiței abundă; întovărășită de porumbei
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
palma întoarsă, lăsând să se înțeleagă tot. O mână bătătorită de muncă, cu unghiile rupte până la carne și tivite cu negru. "Vrei să-i vezi?" Nu, nu!" Prea târziu, cineva dăduse la o parte pânza. Văzu cheagurile de sânge, piepturile descărnate sub cojoacele de oaie, murdare și ferfenițite. Nici cămăși nu aveau... Și picioarele goale în bocanci cu talpa căscată. Până atunci, locotenentul nu văzuse, sunt sigură, decât morți fardați, culcați în sicrie împodobite cu aurării și înconjurați de flori. Morți
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Drumul Crucii, mi‑a răspuns zâmbind. - Tu și cu Nikki sunteți În siguranță cu corporația asta germană uriașă. E ca o casă regală burgheză. Mă Întreb dacă În timpul războiului au folosit mâna de lucru a sclavilor. Pentru că brațele Îi erau descărnate, mâinile lui Ravelstein păreau nefiresc de mari când și‑a aprins una dintre țigările aduse de Rosamund. Pe urmă, când a lăsat‑o În scrumieră și a Îndepărtat fumul cu mâinile, mi‑am dat seama că intrase cineva În cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
îmi tremurau. A ajuns la mai puțin de un pas de mine, și am scrâșnit din dinți ca să nu-mi trag mâna înapoi. Când lumina palidă din spatele meu l-a focalizat, i-am deslușit fie și pentru o clipă fața. Descărnată de boală, jupuită parcă; buzele topite dezveleau cei câțiva dinți rămași întregi; ochii erau ca două globuri lipsite de pleoape, ieșite în afară, ca și cum ar fi fost gata-gata să-i cadă din orbite. A întins brațul. Îi lipseau două degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de ordin virtual. De altfel, sunt deja conceptori ce au statuat un astfel de univers socializant, de întâlnire virtuală și de schimb al experiențelor. Socializarea tinde să dobândească o dimensiune nouă - una extensivă -, integrând și experiențe atipice - de ordin virtual -, descărnate de concretețea contactelor sau trăirilor directe. Adultul de mâine își va aminti cu emoție de prima „declarație de dragoste” exprimată către cineva necunoscut (eventual, într-o altă limbă), către cineva neîntâlnit sau necontactabil concret, poate, niciodată. Noile sisteme de conectare
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
într-o pubelă nevinovată. Căcărăzile lor ademenitoare, cosmetizate, oferite gratuit vulgului nedevenit încă cetățean, vor fi înghițite instinctual, fără grimase. Dintotdeauna mârâiala patriotardă, apelul la urletul folcloristo-mârlănesc își va găsi adepți, iar jogodiile se vor prinde de aceste proteze emoționale descărnându-le până la os și servindu-le "publicului" cu satisfacția împlinită. Vulgul își va cumpăra o jigodie docilă, nu va avea nevoie de câini de rasă. Tribunul, Trubadurul și haita lor își vor ridica piciorul când vor trece pe lângă valorile democratice
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
cu funcționalități multiple, ajuns într-o postură de epurare totală a detaliilor ce ar putea să amintească de epoci consumate demult. Într-un fel, lucrările sale sunt susținute de efortul excepțional pe care l-au făcut artiștii moderni pentru a descărna total arta de iluziile trimiterii la realitate. Pas cu pas, ele se încarcă, însă, de semne simbolice, ca o scriere ce s-a ruinat în istorie și încearcă sub privirile tale să-și regăsească semantica. Artistul strânge într-un pumn
Niște succesori by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5172_a_6497]
-
negru v-ar fulgera, amintinduvă/ noaptea când m-ați petrecut cu brațe foșnitoare la poarta cetății»”19. Nuanța suplimentară pe care-o presupune translația de la Akheronul lui Tudoran la strada lui Florin Iaru e lesne sesizabilă. Mitologia celui dintâi e descărnată, timpul devine, din circular, cotidian, dar sistemul de aluzii rămâne intact. Nu despre un mentorat literar este vorba aici (de altfel, puține lucruri leagă cu adevărat poezia celor doi), ci despre o solidarizare etică. Desigur, pentru Iaru, politicul nu are
Florin Iaru și nenumăratele sale unelte by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3322_a_4647]
-
Pompiliu, profesorașul venetic fără prea mari merite, care întreprinde totuși investigația asupra crimelor din deceniul al șaselea. Și altele, multe. Toate, de fapt. Fiecare primind, în capitole distincte, cuvântul și, din nou, fiecare devenind obiect al vorbelor celorlalți. Încarnându-se și descărnându-se succesiv. Unul dintre ele, cel mai important în ordine narativă, ar putea trece totuși neobservat. E vorba de fostul comisar Robert Buchet, întâlnit de fostul preot greco-catolic Gabriel Brodea într-o temniță comunistă. Aflând câte ceva (dar foarte puțin) despre
Tradiții și talent personal by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4929_a_6254]
-
imaginarul pamfletar se prezintă, în consecință, ca un spațiu ficțional complex, ale cărui linii de forță surclasează un real bulversat, supus, printr-un discurs coroziv, deriziunii și unor neobișnuite mutații (în ordinea semnificațiilor și a reprezentării deopotrivă)". Negativismul nu e descărnat, vid, ci umplut de materie estetică densă, conducînd la viziunea unei lumi fără îndoială abjecte, deformate, mincinoase, o mundus adversus, salvată însă expresiv, prin mijloacele artei. Ardoarea nimicirii se reconfigurează precum o reconversie în forma-i intrinsecă. Ca în estetica
Pamfletul arghezian (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14596_a_15921]
-
de timiditate și de surprindere. Și totuși, Iolanda, să nu crezi că viața mea într-un sătuc din regiunea Ericeira unde eucalipții picurau lacrimile unei mâhniri fără leac nu era agreabilă: ba da, era agreabilă. Când sciatica nu o chinuia, descărnând-o de suferință pe saltea, bucătăreasa juca cu mine cărți în camera cu bazinul stricat, în timp ce agenții poliției secrete făceau să tremure podeaua peste capetele noastre, imaginând torturi și închisori. În unele dimineți de toamnă marea și vântul se domoleau
António Lobo Antunes - Dulci miresme, blânzi morți by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/7462_a_8787]
-
regelui Candaules și a reginei sale (scrisă de Herodot), cea din urmă devenind schema arhetipală pentru triunghiul erotic Geoffrey-Katherine-Almâsy. Madox, prietenul geograf al lui Almâsy, este marcat de lectura romanului Anna Karenina. Toți sunt cititori împătimiți pe îndelete, deslușind și descărnând cărțile până la os. În background, adevăratul personaj al romanului este deșertul ca pasiune și însingurare, ca stare de uitare față de Dumnezeu sau, dimpotrivă, ca divinitate. Almâsy face parte din așa-numita „societate a oazelor", alcătuită din geografi, cărturari, nesățioși de
Arta cititului pentru aleși by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/6173_a_7498]
-
Marian Drăghici lui Virgil Mazilescu stau vodcile în tine claie ca păpădiile între războaie dar vino, am mâncat zăpadă, am râs mult cu soarele prin geamuri sparte mâna care scrie acum se va destinde, se va descărna în moarte. mielul paște iarba, iarba clopoțelul său mai sună ce sună. ba nu: mielul paște iarba, iarba umil, acesta e cuvântul clopoțelul său mai sună ce sună. dar tu, pentru somnul de veci ai aprins distrat lampa? amuțiră clopoțeii
om cu fața întoarsă din bufniță în zi cu soare by Marian Drăghici () [Corola-journal/Imaginative/3314_a_4639]
-
de aur al serii asurzitoarele voci să nu ajungă la tine să nu te smintească Poemul celor o mie de nopți Femei cu chipuri acoperite bărbați anonimi îți ațin calea ipostaze ale răbdării obiecte fără substanță trăiesc într-un azur descărnat de miracole strigând uneori: sunt poetă până la Dumnezeu alteori sfâșiindu-mi degetele pe fila înghețată locul e oricum o punte a săracilor iar dâra de sânge în zăpadă nu prevestește nimic Retuș Îndepărtează-te umezeala luminii alge adulmecă e un
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/15110_a_16435]
-
poze din Țara Soarelui Răsare. Se poate obiecta că asemenea reconstituiri, de un realism cvasi-cinematografic (vezi cintezoii - sau sticleții - din colivie care au cântat frenetic tot timpul, rivalizând periculos cu soliștii) nu se mai poartă, dar stilizarea extremă cu personaje descărnate pe scena goală este mai convingătoare? Nu sunt împotriva stilizării ("Pescuitorii de perle" la Opera din București, tocmai prin renunțarea la exotismul de mucava, mi-a plăcut); "Aida", Wagner etc., cu personaje statuare și viziune esențializată se pretează la o
Din Țara Soarelui Răsare by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/15304_a_16629]
-
îi/ scîrțîia sub pașii ușori... Cui? Cum, cui? Cocoșatului, cu/ o umbră de viclenie./ Îmi mușcam pînă la sînge o buză. Analizam// lumina solară, după/ trecerea ei prin atmosfera planetară. «Pe o/ spirală/ a reînnoirii» - cu două picioare de vițel descărnate lîngă mine” (Chemat la căpătîiul celei ce dă semn). În versurile lui Liviu Ioan Stoiciu transpare incredulitatea ironică și jovială, tristețea înclinată spre bufonerie a fibrei naționale românești, care a plăsmuit Cimitirul vesel de la Săpânța.
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
profundă, organică, atît existențială cît și literară. E o perspectivă perenă, cu toate că nu tocmai des vizitată de poeții actuali, cu predilecție dedați unei unilateralizări, unei atenții acordate separat factorilor contrastanți amintiți, cînd nu ne apar drept captivi ai ironiei care descărnează actul liric, lăsînd osul gol a silogismului. Apelînd la concretul dens, la o imagistică groasă în voia căreia se lasă, Nicolae Țone beneficiază astfel de șansa unui paradoxal acces la impactul metafizic, ocultat de versificația de ,,poante", de ,,spirite" spectaculare
Un postavangardist (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15692_a_17017]
-
șaisprezece ani, i le pune la cotor sînt bune pentru sastiseala filologică, pentru toți cei pe care "vechiturile" îi fac să se simtă bine ca "specialiști", crezînd ei că au, bine ruginite, armele cu care să le atace, să le descărneze pe curente și școli, și pe care noutatea îi sperie, fiindcă le cere să fie doar buni, și pleziriști, cititori. Atît. De fapt, teama de postmodernism, care se poartă în facultăți, și legămîntul contra poeziei, care nu știu unde se poartă, dar
Estimp by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10450_a_11775]
-
capital de conștiință artistică. De nu va fi fiind așa, oricum, grupajul din Nord (și, implicit, din 1983. Marș...) rămâne, istoricește, impresionant ca probă de luciditate. Cât privește cea de-a doua secțiune a cărții, 2013. Xanax, aceasta apare cumva descărnată față de marile poeme ale lui Pop, prelungind minimalismul facil al câtorva piese mai slabe din altminteri remarcabilul Unelte de dormit. Apelul la sofisme lejere („iubeș- te-l pe dușmanul tău/ pentru că ești tu...” sau „fructul copt conține mai multă moarte
Din noaptea timpului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3088_a_4413]
-
dimineața) de tristețea post-coitum, tristețe de câine vagabond, de bărbat singur, damf al unei cețoase singurătăți. Din când în când cîte-o femeie căruntă, ce-avea desigur nepoți prin cine știe ce orășel de provincie, își arăta și ea burta țuguiată și pulpele descărnate într-o vitrină, sigură că atrage mai multe priviri - din perversiune sau simplă milă - decât fetele sculpturale, prea multe ca să mai poți alege, așa cum te surprinzi câteodată, după ce-ai văzut pogoane de pânză pictată într-un mare muzeu cu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Porni să se ridice, dar își pierdu echilibrul și căzu greoi, înapoi, pe bancă. Râseră cu toții, iar la urmă, ea mai tare decât toți. — Câți ani ai, vrăjitoareo? o întrebă Odolgan, pe un ton de batjocură. Ea își întinse arătătorul descărnat către el: — Doar de trei ori pe câți ai tu, rahat în ploaie ce ești, dar trebuie să mai trăiesc încă pe-atât până să dau ortu’ popii; o să-i îngrop înainte și pe copiii tăi, dacă o să ai vreunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și asupra capetelor fiilor voștri e dreptatea lui Dumnezeu. Condamnarea sufletelor voastre, asta ar trebui să vă înspăimânte mai mult decât moartea prin mâna barbarilor păgâni. Osânda la focul veșnic pentru răutățile voastre. Se întrerupse o clipă, apoi întinse mâna descărnată către poarta încă deschisă: — Credeți poate, că hunii n-ar putea să urce, încă și mai iute ca voi, drumul pe care l-ați străbătut până aici? Credeți că zidurile astea ar fi în stare singure să vă salveze viețile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sau, judecând după mulțimea de cărți și a codicelor de pergament aliniate ori adunate în cilindri de piele pe rafturile a două dulapuri mari înzidite, o bibliotecă. în mijlocul localului îi aștepta un om bătrân, ce își sprijinea mâna lungă și descărnată pe o masă nepretențioasă, neagră, ornată sumar cu picturi simple geometrice, în spatele căreia fusese așezat un jilț de lemn cu o pernă pe el. Deși afară era deja zi, singura fereastră stătea încă închisă, iar camera era luminată numai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Și gesturile sale care, observate de la lucarnă, păreau înfricoșătoar, apăsătoare și grave, păreau, contemplate de la mare înălțime, ridicole și meschine. Ai fi zis că omul ăsta nu era făcut să fie măcelar și că juca teatru. Aduseră mârțoagele negre și descărnate pe flancuri, de care atârnau cadavrele de oi; tușeau cu o tuse profundă. Măcelarul își netezi mustățile cu mâna-i unsuroasă; examină oile cu o privire interesată, apoi, cu un oarecare efort, duse două dintre ele în prăvălie. Le agăță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]