233 matches
-
uimiți. Li se pare sau nu, dintr-o pungă de plastic vine un miros puternic de gogoși... Tică înjură și aprinde țigara, iar șoferul începe să le spună un banc porcos, strîngând volanul cu niște degete albe, lungi, osoase, parcă descărnate... Cetatea din anticamera trecutului Poarta mare a cetății, la care ajungeai după ce traversai podul ce se arcuia viguros peste canalul împrejmuitor, plin cu apă, fusese lovită cu presupusă încrâncenare de pumnii neobosiți și nemiloși ai timpului, de-a lungul anilor
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
de "simțire fabuloasă" și "inteligență analitică" din Întâmplări în irealitatea imediată a lui Blecher, dar nu agreează teatrul de idei al lui Pirandello, ale cărui ficțiuni sunt "cerebrale, reci, mecanice", având în centrul lor "niște morți inteligenți", eroi fantomatici și descărnați, iar invențiile tehnice, pitorescul vizual și construcțiile fanteziste din scrierile lui John Dos Passos sunt departe de a-l convinge, deoarece, crede Sebastian, "durabile nu sunt în realitate decât lucrurile simple, care nu epatează, care nu revoltă, dar care exprimă
Nonconformistul Mihail Sebastian by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/9890_a_11215]
-
complex, convingător, transcende timpul, pentru a vorbi cu înțelepciune de neliniștea existențială, comună muritorilor, cel mai adesea refulată. Trama recentei cărți a lui Santagata, Iubirea în sine, încadrată, asemenea precedentelor, între limite temporale foarte strînse, cu o structură tot liniară, descărnată, pornește de la sonetul petrarchesc Timpul zboară și nu s-oprește o clipă. Expunîndu-l studenților din Geneva, după ce-l alesese în ultimul moment, aparent fără motiv, protagonistul-povestitor, un visiting profesor italian, ajunge - de la un lapsus tipic freudian -, cînd îi venise pe
De la exegeză la ficțiune by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/9928_a_11253]
-
adînc, materia pe care o contemplă înfiorat-speculativ: "Cu grecii era cel mai greu/ mai ales cînd acolo/ în Antichitate era dimineață// iar pe carnea mării plutea// încă vie Substanța Universală" (11 decembrie 2005). O sondare a obîrșiilor ultime e fatalmente descărnată, conceptuală (de observat că aci conceptele posedă vibrația unor entități concomitent materiale și spirituale precum atomii în viziunea reprezentanților Școlii din Abdera): "în depresiunile/ acelea montane/ elementul dominant/ era noaptea// uneori dimineața/ pe lacurile înghețate./ Acolo Focul și Perla/ nu
Reveria conceptelor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9992_a_11317]
-
și îi pune cu asprime frână, oprindu-l din drumul său. Avea o mare senzație de înecăciune crescândă. Ochii i se bulbucară, o sudoare rece îi acoperi numaidecât tot trupul, iar lacrimile începură a i se prelinge șiroaie pe obrajii descărnați, țepoși și palizi. Nu putea să-și ducă planul până la capăt, era limpede asta. Intențiile sale se spulberaseră într-o singură clipă doar, întocmai ca un fum repede bătut de vânt. Aici, într-adevăr, este doar mâna zeului, care, atunci când
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
dar ciudățenia lui este luată drept paradigmă, Dumnezeu e frivol, vrea să fugă la Alex, ar vrea să facă dragoste cu el până la agonie, apasă tare pe arcuș, închide ochii, privește notele materiale plutind prin aer, printre ele plutesc corpuri descărnate, altele ard în ruguri înalte, lumea e contorsionată de suferință, va fugi de aici, creierul i-a luat foc, va scăpa din acest coșmar, printre cadavre o zărește pe Sandei cântând la pian, în creierul acesteia dansează Maria despletită prin
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
na, așa... baborniță Împuțită!). După ce am lăsat-o bine să aștepte, am revenit la ușă cu un șervețel cu sare fină (de asta aveam), sperând să n-o mai găsesc pe hârcă acolo. Mă aștepta impasibilă. Îmi Întinse o mână descărnată, pe care am evitat din răsputeri (și fără șansă) s-o ating. N-am mai intrat de foarte multă vreme la mine În baie. Am considerat că e mai bine așa, până Într-o zi, când, În ciuda fricii nebune care
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
în jurul meu și am tras cufărul pe piept, ținându-l cu amândouă mâinile. Biciul șuieră; caii porniră sforăind. Aburii care ieșeau din nările lor lăsau o dâră ca de fum în aerul ploios; galopau cu salturi ușoare. Picioarele din spate, descărnate, cu copitele semănând cu ciotul mâinii unui hoț, care, conform Legii, după ce i se taie degetele, se înmoaie în ulei clocotit, se ridicau și se lăsau fără zgomot. Zurgălăii de la gât răsunau în aerul umed, cu un timbru propriu. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mizerabil, care-și taie cele două oi pe zi; îl văd de fiecare dată când privesc afară. Dis-de-dimineață, i se aduc în fața prăvăliei două mârțoage negre și costelive, două gloabe ftizice, horcăind de o tuse profundă și răgușită, cu picioarele descărnate, părând amputate de la copite, de parcă le-ar fi mutilat cineva, după prescripțiile unei legi barbare, pentru a le arunca cioturile în ulei clocotit. Fiecare dintre mârțoage poartă, atârnate pe flancuri, două carcase de oaie. Atunci, cu laba sa unsuroasă, măcelarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cald și luminos. Înainte de a mă culca, am spus de mai multe ori: „Moarte, moarte...“ Nu deschisesem gura. Dar sunetul vocii mă sperie. De altfel, îmi pierdusem vechea îndrăzneală. Era asemenea muștelor care invadează casele, când începe toamna, asemenea muștelor descărnate și fără viață, care se sperie de bâzâitul propriilor aripi. Rămân un timp pe peretele despărțitor, strânse unele în altele, apoi, când înțeleg că sunt vii, se aruncă prostește asupra ușilor și pereților, iar cadavrele lor cad peste tot în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
camera devenise atât de strâmtă, că mi se părea că stau culcat într-un sicriu. Tâmplele îmi ardeau, picioarele erau incapabile să se miște. O greutate îmi strivea pieptul, la fel de împovărătoare ca aceea a cadavrelor încărcate pe spinarea mârțoagelor negre, descărnate și livrate măcelarului. Moartea își fredona încet cântecul, ca un bâlbâit care repetă fiecare cuvânt și care, abia ajungând la sfârșitul unui vers, trebuie s-o ia de la capăt. Cântecul ei biciuia carnea ca scrâșnetul dinților unui ferăstrău. Striga, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de copil de 11-12 ani, stă ghemuită pe prima treaptă ce duce În hăul metroului, dând tot timpul din cap ca o păpușă mecanică, și privind din când În când În jur cu teamă și neliniște. Întinde cu greutate mâna descărnată și apucă banii mecanic, cu mare efort, de parcă mâna n-ar fi parte din trupul firav, ci ar fi o materie vie, lipită stângaci de trunchi. Mulțumește și continuă să tremure la câțiva metri de postul lui Antoniu. La capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ai lui Ellis un portofel de piele de țipar ud leoarcă și ronțăit. Fața lui Ellis e de-un roșu închis și strălucitoare, așa cum ai arăta dacă ai nimeri plăcinta cu vișine la un concurs de mâncat plăcinte. Un deget descărnat desenează un haos de sânge și lacrimi, muci și bale. Părul domnului Parker e căzut peste ochi. Cealaltă mână a sa e strânsă pumn în jurul a treizeci de centimetri de limbă a lui Ellis trasă afară. Ellis lovește cu palmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
o voce de concièrge: că, înainte de-a se stinge, se uita mereu la ceas. Cu ultimul strop de putere, s-a mai uitat o dată la ceas. Am un creux în mine la gîndul că încerca să imite, cu degetele descărnate, un vînt care să-l ducă înapoi, în România. Zăcînd în căruciorul cu rotile, cu tuburile spînzurîndu-i din nări și, pe genunchi, cu scrisoarea asta. Doamne, fă să ajungă și el pe unde cred că este Iordan. Sper ca memoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
trupul lui, însă, era, pe zi ce trece, tot mai vlăguit, mintea-i era rătăcită și slăbise îngrozitor. Pesemne dragostea mea îl istovea, mușcătura mea drăgăstoasă îi consuma suflul vital. Mă privea cu ochii lui tot mai mari, pe fața descărnată, implorându-mă parcă să dispar. Mi-era greu să hotărăsc ce era mai bine pentru el, să moară devorat de istovirea iubirii sau de dorul meu. Pentru prima dată suferința umană mi-a devenit insuportabilă. Am încercat să-l îndrăgostesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și îi pune cu asprime frână, oprindu-l din drumul său. Avea o mare senzație de înecăciune crescândă. Ochii i se bulbucară, o sudoare rece îi acoperi numaidecât tot trupul, iar lacrimile începură a i se prelinge șiroaie pe obrajii descărnați, țepoși și palizi. Nu putea să-și ducă planul până la capăt, era limpede asta. Intențiile sale se spulberaseră într-o singură clipă doar, întocmai ca un fum repede bătut de vânt. Aici, într-adevăr, este doar mâna zeului, care, atunci când
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
și ceva de ani. Părul cenușiu Îi era tuns scurt, În formă de calotă În jurul tâmplelor și cu o mare tonsură În partea de sus. Mâinile, pe care și le scosese din mânecile rasei intrând În Încăpere, erau uscate și descărnate ca ale unei mortăciuni. Păreau a fi Înghețate ca Însăși moartea. Mascatul cu capul rotund se Întoarse spre călugăr cu o deferență extremă: — Sfinția Voastră a auzit totul? Dominicanul Încuviință cu un gest sec, scurt, nedezlipindu-și ochii de pe Alatriste și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
își pierd individualitatea și se pliază unei ființe noi, colective, astfel generate". Ce altceva este letrismul dacă nu ștergerea individualității semantice la nivelul cuvântului? Un cuvânt hăcuit, tranșat, dezosat, tocat, dar și dospit la căldura propriei lui potențialități semantice. Odată descărnat, cuvântului nu-i rămâne decât să atârne de oasele lui strălucitoare: literele. Care se prefac în puncte sonore de sprijin. După care, înghesuindu-se, ticsindu-se, se transformă în trasee eufonice și, într-un anume fel, euforice. Efectul densificării slovelor
Când literele încep să cânte by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/7896_a_9221]
-
și cu reacțiile mamei distruse. În acest plan mai adânc al romanului, inamicul principal nu mai este societatea românească de azi, demnă de a fi caricaturizată, ci moartea, simțită prin toți porii, acoperită de blesteme și descrisă plastic: "o babă descărnată, fără dinți, un schelet din oase putrede și puturoase, jucând peste case, prin grădini, printre oameni, o moimă cu mustăți, înfiptă, ca o țață, în toate certurile, în toate marile războaie, dar și în războaiele particulare, o muiere ca de
Cod roșu (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7427_a_8752]
-
semnificativ, de pildă, cum începe și cum sfârșește capitolul dedicat lui Nichita Stănescu. Apelul direct la interpreți nu mai are, ca în atâtea alte cazuri, nimic inefabil. Mâna de deasupra, pe care o invocam în urmă cu o săptămână, pare descărnată: "ŤNichita Stănescu nu este numai un versificator diabolic de abil, un poet inspirat și original, este și un teoretician al poeziei. A construit un model (poezia metalingvistică), un tip genetic de lirismť, scrie E. Simion în prefața la Opere din
Câteva metode (III) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7448_a_8773]
-
a revăzut, ciufulit, tremurând, strângând în mâini un săculeț în care părea să păstreze ceva de preț și, până la urmă, erau doar o pereche de papuci de antilopă. Un urlet, din acele urlete care ies din străfundurile corpurilor celor mai descărnate, dar au forța brută a unui iatagan ce spintecă trupuri și pietre, porți și grilajuri, un asemenea urlet a străbătut toate odăile și sălile Caselor Noi și a ajuns, teribil, până în garaj, răsturnând canistra de combustibil pe care Octávio Cerdeira
José Viale Moutinho - Casele noi by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/7555_a_8880]
-
a putea fi surprins într-o dimensiune umană, în care se pierd în același timp și memoria trecutului și proiecția viitorului, și posibilitatea de a integra acest viitor într-o acțiune prezentă. Ne-am afla deja într-o stare abstractă, descărnată, în care lucrurile continuă din simplă inerție și devin propriul lor simulacru, fără a li se putea pune capăt. Ele nu mai sunt decît o sinteză artificială, o proteză. Aceasta înseamnă, desigur, a le garanta o existență și un fel
O spiralădin cuvinte by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7331_a_8656]
-
poți depista o inteligență nelivrescă, adică monitoricească, care se apucă să încropească cărți, după pilda lui Paul Doru Mugur. Primul e lipsa de atmosferă sufletească. Un autor monitoricesc are un scris clorotic, uscat și lapidar, cu fraze aducînd cu coastele descărnate ale scheletelor presărate în deșert. Pustiu sufletesc umplut cu gînduri formulate după clișeele în vogă, dar cu aerul solemn că oficiază un ritual inițiatic, cuvenit numai spiritelor cu ștaif. Căci lipsa de talent e cronic vanitoasă. Al doilea semn este
Cultura de monitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6496_a_7821]
-
evoluție. De altfel, artistul este conștient de acest lucru și așază, în culori acrilice, panouri cu variante la tema principală, prezentă așa cum am spus mai înainte, în singura tapiserie prezentă în expoziție. Variante care decelează structuri ale unui paradis subacvatic descărnat, simbolizat doar, ca într-un osuar de vis, peste care cosmicitatea revarsă singurătatea. Mi-ar fi plăcut să-l văd mai îndrăzneț, pentru că substanța gândirii plastice i-o permite; chiar și la gândul că într-o bună zi tiparele s-
Din provincie la Paris și retur by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/4755_a_6080]
-
proză exegetică e după natura intimă a fiecăruia: fără o minimă afinitate cu universul mitologiilor, cartea descurajează prin gratuitatea eterică a subiectelor atinse, de aceea unui ochi dornic de impresii concrete volumul i se va părea croit dintr-un eter descărnat, care umple spațiul imponderabil al unei erudiții snoabe. În schimb, pentru un spirit care găsește satisfacții în noțiuni oculte de subtilă origine celestă, volumul e un joc cu mărgelele de sticlă, o masoretică rafinată ce despică distincții fine, scoase din
Îngeri și tenebre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4526_a_5851]