293 matches
-
noi și ne-a trimis în gura lupului. Dumneavoastră îi cunoașteți destul de bine pe toți indivizii ăștia și știți ce s-ar fi putut întîmpla. Abia cînd ne-am văzut pe aleile alea înguste din parc, făcînd slalom printre copacii desfrunziți ne-a mai venit și nouă puțin inima la loc. Înainte să iasă în Șoseaua Viilor, dădu de două ori ocol Observatorului Astronomic, ca să se asigure încă o dată că nu era urmărit de nimeni. Trecu pe rînd de intersecțiile cu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
apoi Înspre o alta. Acum ne Îndreptam din nou spre nord, Înapoi spre direcția din care veneam, deși pe o stradă paralelă. Trafic nu era aproape deloc și nici comerț. Cele câteva lămpi stradale abia reușeau să ilumineze conturul copacilor desfrunziți, Încărcați de stropi de ploaie, și acoperișul straniu al mașinii. În aer plutea un miros de cărbune și disperare. Brusc, m-am Împiedicat În Întunericul dintre două lămpi și am mormăit ceva despre „strigătul oamenilor pentru lumină“. Făceam aluzie la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
n-ai decât să-l arunci. Ea Îl văzu pândind-o, cu umerii ridicați iarăși a bravadă, a nepăsare, și Începu să plângă fără zgomot, Întorcându-se spre fereastră, spre râu și spre un pod care trecea și un fag desfrunzit străpuns de muguri timpurii. Așa mulțumesc eu pentru o noapte de somn lung și liniștit; așa reacționez eu când mi se face un cadou, Își zise ea și se gândi cu rușine și dezamăgire la visele de odinioară, cu mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
miracolele te obișnuiești repede. Și, ca să vedeți că nu zic asta de chichi-de michi-de trei lei ridichi, am să vă povestesc cum s-a născut convingerea asta: a fost de-ajuns să se lase noaptea, acolo, printre blocuri, printre copacii desfrunziți și câini ca toți câinii, câțiva, rătăciți de pe câmpul unde erau odată case, poate încă mai sunt - lucrurile astea contează prea puțin aici și acum - rătăciți pe una dintre aleile Băiuț și lătrând la un fum înecăcios cum numai un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
viață și-și bate joc de tine, dacă ar fi fost și Radu cu noi, ar fi spus „drace, vâlvătaia asta va cuprinde întreaga preerie“, dar nu era, eram doar noi și un foc care amenința să îmbrățișeze niște copaci desfrunziți, apoi, vedea el mai încolo - preeria, blocurile, strada -, un foc pe care nu-l mai puteai stinge nici cu patru puțe căznindu-se să facă pipi, darămite cu scuipat sau cu pietre, un foc despre care am aflat atunci că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Într-un soi de telescop. Cred că o văd. Da, acum recunosc cartea. Draga de Flo a făcut confetti din Finnegans Wake. Joyce a fost un mare Scriitor, poate Cel mai Mare. Am fost născut, culcușit și alăptat pe carcasa desfrunzită a celei mai puțin citite capodopere a lumii. Eram o familie numeroasă și, curînd, treisprezece dintre noi ne grămăzeam Înlegănat, ca să păstrez limbajul de acolo, “gureșe gurițe Îmbulzite, cocoloașe-mbulucite, după picătura dulce.” (Chiar și după atîția ani, Încă mă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
drepte pe care se revarsă tinerețea. Și cum toamnele-s mereu aceleași, nici aceasta nu putea fi altfel. Vântul desprinsese întruna frunze din castani și tei, încercând zadarnic să știrbească frumusețea bătrânului parc, poleit cu razele toamnei. Aleile, mereu mai desfrunzite, mai arămii și mai tăcute, erau străbătute în fiecare zi de Gilda, care admira revărsarea odihnitoare a frunzelor peste covorul multicolor. Gilda venea cu exactitatea unui ceasornic, cu pași mărunți, dar siguri, cu privirea grăbită să contemple frunzele murind. Totuși
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
freamătă ca niște bănuți de argint sub suflarea calmă a vântului. Urmăresc îndeaproape mișcarea lor, mecanismul mic, complicat și negru ascuns la baza fiecărei frunze mobile; observ șirul paralel ce se mișcă în sens opus, mult mai rapid, al furnicilor desfrunzite ce se întorc pentru următorul transport. Este atât de liniștitoare această după-amiază târzie... Totul zace într-o armonie statică și deplină; vântul a stat, soarele agățat în cer a uitat să mai apună, norii nu mai aleargă, stau desenați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
noi și ne-a trimis în gura lupului. Dumneavoastră îi cunoașteți destul de bine pe toți indivizii ăștia și știți ce s-ar fi putut întîmpla. Abia cînd ne-am văzut pe aleile alea înguste din parc, făcînd slalom printre copacii desfrunziți ne-a mai venit și nouă puțin inima la loc. Înainte să iasă în Șoseaua Viilor, dădu de două ori ocol Observatorului Astronomic, ca să se asigure încă o dată că nu era urmărit de nimeni. Trecu pe rînd de intersecțiile cu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
gângurește: „Întâmplarea spune că sentimentele / sunt oglinda nuferilor topiți în adjective / - tărâmuri imaginare ale spiralei!“ (Îndoielile șoaptelor) „Răsărim albi în cuvinte / și ne întristăm regăsindu-ne născuți / printre mugurii punților dureroase / în fața cărora îngenunchem, desăvârșind / - peste câmpiile luminoase - / rugăciunile cerului desfrunzit...“ (Toamna cuvintelor) Dacă încercăm să analizăm aceste versuri, înțelegem că ele nu spun de fapt nimic. Sentimentele sunt oglinda nuferilor topiți în adjective... Cu alte cuvinte, nuferii se topesc întâi în adjective, apoi folosesc ca oglindă sentimentele. Ce înseamnă asta
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
niște acadele din zahăr ars; vierme lingând coastele, molfăind pielea, niciodată singur pe dinăuntru, niciodată singur pe dinafară; vierme însămânțat în pântecele mamei. "Gata, poți duce și tu povara desfacerii!" spuneau ursitoarele și el a dus-o cât pentru toți desfrunziții din carne, a dus-o fără să o mai facă parte cu nimeni. Viermele a părăsit ochiul și osul, și pielea, și sângele. Viermele, cărare către satul bunicilor. Era vremea când viața, în esență, devine un semn de întrebare. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cerești pe umerii tăi, pe frunte, în inimă. Petrică, când aveai cinci ani, erai singur, anul acesta mama ți-a mai adus un frățior, anul acesta mama te iubește mai puțin ca anul trecut? Timpul, precum vântul printr-o livadă desfrunzită, timpul în sat se număra după morminte. Petru, în fiecare sâmbătă, cu bunică-sa, plivea iarba în cimitir. Sub gard erau pierduții, crucile minuscule, mormintele cât o tablă de șah; în cimitirul copiilor Dumnezeu juca cu piesele negre. Petru aprindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
frate, botezat monah, hirotonit preot, părticele de Dumnezeu în sfântul potir; dumineca, îți întregește așteptările. Lasă-ți sufletul în veșmânt (toamna vine odată cu întristarea păsărilor). Până atunci, deschide ochii spre lume, chiar dacă nu poți înțelege ce simte vântul în livezi desfrunzite, de ce plânge ploaia mai abitir deasupra fântânilor, câtă durere încape într-o piatră strivită sub copitele cailor, unde se ascunde luna când vârcolacii mărșăluiesc pe cer. Genia, nu de durerea nisipului mă plâng. Sângele monahului sapă drum și prin stâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de lume fugi, nu de tine: decorul întregește iluzia, forma definește percepția, concretul delimitează, obsesia. Nu lumea îți toarnă plumb în brațele crucii, nu tu îi uzi rădăcinile să crească mare când vei fi mic, nu îngerii donează aripi lemnului desfrunzit. Robul propriilor nerăspunsuri ești, Petre. Icoana nu este o antologie de rugăciuni. Adevărul despre unicul om singur doar Dumnezeu pretinde a-l ști. Dumnezeu doarme și când heruvimii rup viorile. Cui crezi că îi întorci spatele legat de o grindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și a verii urma după frigul ăsta albastru-verzui de sub viaduct și după albul de pe acoperișuri și după liniște. Iar dacă Dumnezeu făcuse toate astea, așa cum zicea poemul lui John, atunci și Dumnezeu era frumos, cum frumoși erau și copacii ăștia desfrunziți și bunica și Mama și trupul Katiei dezbrăcându-se în fiecare noapte lângă ea și așteptând scrisorile din Italia care nu mai soseau. "Trei, i-am scris deja trei și nu-mi răspunde, nenorocitul ăsta", zicea fără s-o audă
Sora Katiei by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/8059_a_9384]
-
Vaza cu lalele s-a spart „cu un scrâșnet de parc-ar fi fost măsele în aer”. O propoziție-vers: adunând laolaltă diafanitatea văzduhului (liber) și scrâșnetul măselelor sparte sub pumnul irațional. Un zgomot care a făcut să sară, din dudul desfrunzit aflat în fața ferestrei, „pisica fabricii, cea cu urechea sfârtecată”: „O creangă încă mai vibra ca o trambulină”. Iar „trambulina” este aici un alt-cuvânt cheie, căci el avea să declanșeze saltul dintr-o lume în alta. Hărțuită, „traducătoarea de termeni tehnici
„Cuvintele dictează ce trebuie să se întâmple“ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4992_a_6317]
-
catifea m-alungă din cuprinsul său, vișiniu, cu foșnetul zăpezilor ei de mătase și-mi spune extrem, extrem de târziu că vom trece ca doi străini prin edenul incompatibil ființelor noastre. Voi ruga copacii pădurilor ninse să-și dezvăluie coroanele lor desfrunzite ca niște degete lungi, lungi și slăbite ce drumul mi-arată în tavanele stinse. O, noaptea aceasta ce mă respinge și mă trimite atât de departe, să te chem în scuarul în care răzbate, negrul de fum al nopții rebele
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
zarea stă încremenită Așteaptă soarele s-apună în odaie-i Unde doar clipirea-n a vântului suflare Poate ajunge să-l ducă la culcare. Adie vântul peste tâmple de coline, Așternând covor de frunze ruginii, Oftări se aud prin crânguri desfrunzite, Și pașii speranței în inimi de copii. Mână în mână pe a zilei frunți Scriem cu dalbele simțiri de bucurie. Că toamna a adus în poalele ei nuci Iar copiii le adună cu mare veselie. A mai bătut iar vântul
IUBIREA CA O PLOAIE DE HAR de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1764 din 30 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384750_a_386079]
-
soare pigulindu-l, un bob, încă un bob, până când înserarea îmi aduce în casă somnul. Între atâtea răsărituri, unele cu fulgi de nea altele cu pomi în floare, între cele cu cregile îndoindu-se sub poame și cele cu crengi desfrunzite, viața mea curge lin ca și un râu în propria-i albie care râde fericit când îi gâdilă tălpile peștii . Între atâtea răsărituri eu mă bucur de tot și toate , mă amestec printre ceilalți și mi se pare că locul
POEM CU CIOCÂRLII de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 1175 din 20 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360256_a_361585]
-
demult de ea m-ascund, chiar dacă astăzi știu, că n-ai să mă mai vezi, dar ce să fac cu timpul, ‘e’- atât de greu și crunt? Rămas-am vagabond, prin clipele ce trec rătăcesc pe-o cale, de soartă desfrunzită, pășesc încet timid, cu-al sorții gând discret, sperând să te-ntâlnesc, odată fericită... Autor, Mihail Janto Referință Bibliografică: Rămas-am vagabond... / Mihail Janto : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1926, Anul VI, 09 aprilie 2016. Drepturi de Autor: Copyright
RĂMAS-AM VAGABOND... de MIHAIL JANTO în ediţia nr. 1926 din 09 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384862_a_386191]
-
13 mai 2016 Toate Articolele Autorului DORU-I DOR ATUNCI CÂND DOARE Du-mă, dorule, acolo Unde dorul nu mai doare, Du-mă unde știi că nu-i Înspre dor nici-o cărare! Du-mă, dor, poartă-mă-n codru Printre pomii desfrunziți Să le-alin sufletu-n geamăt Că-s de doruri bântuiți! Du-mă, dorule, și-mi poartă Pașii dorului din mine Unde crezi că voi găsi Un alt dor să mă aline! Du-mă, dor, prin lacrimi verzi, Printre frunzele
DORU-I DOR ATUNCI CÂND DOARE de ANGELA MIHAI în ediţia nr. 1960 din 13 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/384923_a_386252]
-
de gând demult, prăfuite, dintr-un ochi de geam pătrunde lumina ce-mpresoară tandru, tâmplele obosite și-nseninează gândul ce găsește tihna. Și drept compensare pentru anii rătăciți voi împânzi prin versuri anotimpul rănit, am să-i răscumpăr pe toți cei desfrunziți, iar prețul va fi în multe poeme convertit. Chiar dacă drumurile toamnei au ruginit, sufletu-i un filon inepuizabil, din răbdare și va găsi mereu, timpul, resurse de iubit, doar că anotimpurile prind o altă culoare. 5 Noiembrie 2016 - MIT Referință
FILONUL SUFLETULUI de MARIA ILEANA TĂNASE în ediţia nr. 2137 din 06 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385052_a_386381]
-
asupra datoriei de a ocroti lumea din jurul nostru. „Simfonia naturii” este urmărită la nivel cosmic prin motive romantice: luna, stelele, constelațiile, într-o viziune predominant pesonificatoare, și la nivel terestru prin motive și metafore adecvate precum rotația anotimpurilor, copacii - ninși, desfrunziți sau plini de frunze și de rod, zăpada, promoroaca, ninsoarea alecsandriniană, omul de zăpadă, într-o viziune empatică, de apropiere de comprehensivă și responsabilă de toate obiectele lumii. O seninătate caldă, provenită din acceptarea lucrurilor firești, învăluie aceste poezii într-
DE ANA DOBRE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1413 din 13 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384419_a_385748]
-
Furnicile se grăbesc să strângă hrană, de prisosință să aibă peste iarnă. Greierii, de jale cântă trist și prelung prin toamnă târzie, în al serii amurg. În brațe răsfirate, Cerul plumburiu cuprinde Pământul cu tenu-i măsliniu. Pe creștet sărută copacii desfrunziți, de cald să le țină, cât timp sunt desfrunziți. Cu vinu-n pahare curge dor de viață, din toamnă-n primăvară ducând speranță pentru natura ce intră-n hibernare. Că, doar viața omului e trecătoare! FRUNZE ÎNLĂCRIMATE Frunze-nlăcrimate de pe ramuri cad
ILUZII DE TOAMNA (POEME) de MARIA FILIPOIU în ediţia nr. 1419 din 19 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384627_a_385956]
-
ÎNLĂCRIMATE Frunze-nlăcrimate de pe ramuri cad, de vitregia vremii friguroase. Când ploaia curge cu al cerului vad, să spele zarea de fumul din case. Lipsite de părintească iubire, frunzele își plâng sfârșitu-n tăcere. Văzduhul răsună de-a lor jertfire, când copaci desfrunziți strigă durere. Iar omul, asemenea frunzei din ram, tăcerea-și duce în rana durerii, pe drum ce-l desparte de viață și neam. Cum ziua-n noapte, sortită-i căderii. Iubiri și speranțe adorm în altar, cu rugăciune-n visul
ILUZII DE TOAMNA (POEME) de MARIA FILIPOIU în ediţia nr. 1419 din 19 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384627_a_385956]