107 matches
-
despotatul fusese guvernat de un vlăstar al familiei imperiale, numit de împăratul din Constantinopol. Acum urmau să fie doi și, în curând, trei. Al treilea avea să fie fratele mai mic al lui Constantin, Toma, care crescuse la Mistra. Teoretic, despotatul rămânea unul și indivizibil. Practic însă, după cum avea curând să se dovedească, autoritatea centrală, care funcționase bine în secolul al XIV-lea, se va prăbuși și provincia bizantină Morea se va fărâmița în principate separate și deseori războinice. Teodor refuzase
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
respecte înțelegerea dintre ei și să se predea. Patru zile mai târziu, ei s-au întâlnit în catedrala Sfântul Andrei, sfântul patron al orașului, și au hotărât să-l accepte pe Constantin ca suveran. Orașul Patras s-a adăugat, astfel despotatului său; nici vorbă n-a mai fost despre plecarea lui Constantin din Morea. Totuși, citadela de pe dealul care domina orașul a fost păstrată de oamenii arhiepiscopului și nu avea să fie predată în următoarele 12 luni. Capitularea Patrasului l-a
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
de teritorii dintre Constantin și frații săi nu se terminase încă. În luna iunie a aceluiași an, un sol trimis de Teodor de la Mistra sosea în Constantinopol cu o altă propunere pentru împărat. Teodor sugera acum ca împăratul să transfere despotatul de Mistra lui Constantin, în schimbul Selymbriei. Toți au fost de acord cu această învoială, deși nu este sigur că Dimitrie fusese consultat. Teodor urma să fie adus, poate, mai aproape de tron. În oct 1443, Constantin s-a mutat la Mistra
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
Mistra - recunoscută întotdeauna drept capitală și centru al Peloponesului bizantin - stăpânirile lui acoperind cea mai mare parte a peninsulei. Nu-l socotise niciodată supărător pe Toma. O dată înlăturați din cale ceilalți frați, Teodor și Dimitrie, Constantin a întrevăzut posibilitatea reunificării despotatului și a transformării lui într-un principat ferit de primejdii și aproape independent. Avea planuri pentru realizarea acestui scop și avea sfetnici bine intenționați, dornici să-i ofere proiecte, realiste sau utopice, pentru revirimentul agriculturii, economiei și apărării Moreii. Mistra
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
adresa o lungă epistolă lui Constantin. Îl felicita îndeosebi pentru reconstruirea Hexamilionului. Dar acesta, spunea el era doar un început. Bessarion mai propunea o listă de reforme pentru îmbunătățirea apărării, a economiei, stabilității intelectuale din Morea. El sugera ca reședința despotatului să fie mutată de la Mistra într-un loc din apropierea punctului aflat în cea mai mare primejdie. Ar fi trebuit întemeiat, pe istm, un nou oraș, care să aprovizioneze baza unei armate permanente, necesară la apărarea zidului, căci altminteri, numai prin
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
cum trebuie și întărit cu o garnizoană. Bessarion scotea în evidență importanța instrucției și a disciplinei militare pentru soldații care aveau să constituie armata reformată. Viziunea lui era mai largă și mai internațională decât aceea a lui Plethon. El vedea despotatul de Morea, aflat sub conducerea lui Constantin, jucându-și rolul pe uscat și pe mare în efortul combinat al creștinilor din Răsărit și din Apus împotriva necredincioșilor, efort care, cu ajutorul lui Dumnezeu, avea să decurgă din unirea Bisericilor. Se gândea
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
fusese mai înainte primul guvernator grec al Patras-ului, a devenit răspunzător pentru Mistra și împrejurimile sale. Patrasul era guvernat de Alexie Lascaris, Corintul de Ioan Cantacuzino, Vitylo (Oitylon), pe promontoriul de la Tainaron, de Ioan Paleologul; ca administrator general al întregului despotat, Constantin l-a numit pe Sophianos Eudaimonoioannes, care provenea dintr-o familie peloponesiacă bine cunoscută și influentă. Aristocrația feudală locală era de mult iritată din pricina îngrădirii libertății ei de către guvernatori impuși de la Constantinopol. Constantin a încercat să-i atragă loialitatea
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
fi făcut mai bine să urmeze sfatul lui Bessarion, trimițând câțiva tineri în Italia pentru a descoperi că, dincolo de hotarele Moreii, era o lume mai mare și pentru a învăța câteva arte și meșteșuguri folositoare. Ambiția lui Constantin pentru vitorul despotatului de Moreea nu se potrivea cu viziunea lui Bessarion asupra rolului pe care acesta îl putea juca în contraofensiva împotriva turcilor. Constantin era mai mult un om de acțiune decât un administrator-și, în vara anului 1444, imediat după terminarea
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
mers mai departe, către ținta lor. Cesarini cunoștea intențiile lui Constantin, care era pregătit să-i lovească pe turci dinspre Morea. Bessarion îl îndemnase pe Constantin să închidă porțile elenismului în fața barbarilor la zidul Hexamilion. Dar nu recomandase lărgirea frontierelor despotatului de Morea la nord de acel zid, prin traversarea istmului și cotropirea pământurilor vecinilor, mai cu seamă că vecinii erau tot creștini, uniți cu ei prin unirea de la Florența. Justificarea lui Constantin a putut fi aceea că și vecinii erau
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
Atenei și Tebei, Nerio Acciaiuoli. Unul dintre comandanții sultanului s-a îndreptat, cu un detașament, spre Loidoriki și Galaxidi și a nimicit gloria efemeră a Cantacuzino polisului, reducând Focida la o provincie vasală turcilor. Constantin s-a întors degrabă în despotatul său. El și fratele lui Toma au luat poziție la zidul Hexamilion, pe care îl reconstruiseră cu atâta optimism. Oastea turcească a ajuns în fața zidului la 27 noiembrie. După o luptă aprigă, Constantin a trimis un sol la sultan să
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
semănăturile și îngăduise oamenilor să supraviețuiască. În vara anului 1447, Ciriaco a fost impresionat de recolta îmbelșugată. Părea că mai putea fi o speranță pentru viitor. Constantin și-a păstrat mereu această speranță. În orice caz, el știa că viitorul despotatului, ca și al Constantinopolului, depindea de perpetuarea casei domnitoare a paleologilor. Fratele său, împăratul Ioan al VIII-lea, nu avusese niciodată coii care să-i urmeze și, din 1447, sănătatea lui se șubrezise. Frații săi, Teodor și Dimitrie, au avut
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
el o oaste considerabilă și pe fiii săi, Umur și Ahmed. Zidul Hexamilion nu le mai stătea în cale, așa încât au prădat întregul Pelopones, de la Corint până la Messenia. O singură piedică le-a stricat victoria. Într-o ciocnire cu oastea despotatului, fiul lui Turahan, Ahmed, a fost capturat de Matei Asan, unul dintre comandanții lui Dimitrie. A fost dus ca prizonier la Mistra. Era un succes mic, dar încurajator. Regele Alfons de Aragon, care era foarte de acord ca un alt
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
Istoria medievală a Șerbiei începe în secolul V d.Hr. odată cu așezarea slavilor în Balcani și se termină cu ocupația Șerbiei de către Imperiul Otoman în 1540 odată cu prăbușirea Despotatului Șerbiei. Conform datelor lui împăratului bizantin Constantin Porfirogenet, care a domnit în perioada secolului X, slavii au migrat din Șerbia Albă(actuala Polonie și estul Germaniei) și s-au stabilit inițial în regiunea grecească Salonic. Datorită condițiilor nefavorabile, s-au
Istoria Serbiei Medievale () [Corola-website/Science/319556_a_320885]
-
consecințele aliații franci. Cavalerii regelui Siciliei, Manfred, și călărimea grea a lui Guilaume de Villehardouin, principele Ahaiei, au avut un sfârșit lipsit de glorie, iar comandantul lor, principele Guillaume, a căzut prizonier. La sfârșitul anului, niceenii au ocupat Arta, capitala despotatului. Cruzimea lor a provocat o puternică răscoală populară: în curând, Mihail al II-lea a redobândit Arta, însă tratatul de pace încheiat de el cu Paleologul a fost extrem de dezavantajos pentru Epir. După ce s-a răfuit cu principalul său dușman
Mihail al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317073_a_318402]
-
Orașele maritime italiene dețineau stăpânirea asupra apelor bizantine, coloniile lor erau răspândite de-a lungul întregului imperiu, cea mai mare parte a insulelor din bazinul oriental al Mediteranei fiindu-le supuse. Grecia se găsea în continuare sub dominație latină, iar despotatul de Epir, sub autoritate grecească, era, ca și Thessalia, departe de tentativa de unificare, fiind ostil ideii de restaurare a Imperiului bizantin. Nordul Peninsulei Balcanice se afla în mâinile a două regate slave, al bulgarilor și al sârbilor. Este adevărat
Mihail al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317073_a_318402]
-
renunțat la intrigi nici despotul Epirului, care recunoscuse, de formă, în 1265, suzeranitatea Imperiului. Guvernarea lui Mihail al VIII-lea avea două sarcini: măsurile diplomatice contra planurilor de atac occidentale și restabilirea dominației bizantine în vechile teritorii bizantine prin eliminarea despotatului de Epir și a latinilor din Grecia. Centrul planurilor de atac împotriva Bizanțului era Sicilia: sub Carol I de Anjou, ca și sub Manfred, realațiile cu regatul Siciliei vor constitui axa politicii lui Mihail al VIII-lea, de-a lungul
Mihail al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317073_a_318402]
-
vilajet", sârbă: Будимски вилајет "Budimski vilajet", croată: "Budimski vilajet") a fost o unitate administrativă a Imperiului Otoman în Europa Centrală și Balcani. A fost format pe teritoriile pe care Imperiul Otoman le-a cucerit de la Regatul medieval al Ungariei și Despotatul Serbiei. Capitala provinciei a fost orașul Budin (Buda). Populația provinciei a fost foarte diversă din punct de vederre etnic și religios: unguri, sârbi, croați, slovaci alte etnii (evrei, romi), creștini (majoritari) și musulmani de diferite etnii (care trăiau în special
Pașalâcul Buda () [Corola-website/Science/323312_a_324641]
-
și sunt stăpânii unui mic grup de pescari greci care pescuiesc pentru ei (după cronicarul Geoffrey de Villehardouin, el însuși relatând după unele instrucțiuni navale genoveze, limanul Mangaliei fiind pentru aceștia un adăpost). Se pare că nici regatul valaho-bulgar, nici despotatul Dobrogei, nici domnia lui Mircea cel Bătrân, nici lunga stăpânire turcească nu au schimbat această situație, adăugându-se doar un grup de lipoveni în secolul al XVIII-lea. Situația însă se schimbă odată cu alipirea Dobrogei la România în 1878. În
Mangalia () [Corola-website/Science/296976_a_298305]
-
dinte fiica sa și fiul aceluiași Andrei al II-lea, viitorul rege Béla al IV-lea al Ungariei; evenimentul, care urma să aibă în 1214, nu a putut fi dus la îndeplinire. Alianța încheiată cu Imperiul Latin, Regatul Ungariei și Despotatul Epirului, l-a implicat pe Borilă într-un cnflict deschis cu regatul Serbiei, de asemenea încheiat cu un eșec pentru țarul Bulgariei. După moartea împăratului Henric I în 1216 și plecarea regelui Andrei al II-lea al Ungariei în Cruciada
Borilă () [Corola-website/Science/324373_a_325702]
-
-lea al Ungariei. În urmă Bătăliei de la Mărită din 1371 și celei de la Kosovo Polje din 1389, Taratul Sârb a început să se spulbere când otomanii au cucerit partea de sud a teritoriului. Cu toate acestea, partea de nord din Despotatul Șerbiei a rezistat de-a lungul existenței sale, cu capitala la Belgrad. Orașul a prosperat sub conducerea domnitorului sârb, Ștefan Lazarevici, fiul lui Lazăr al Șerbiei. Lazarevici a construit un castel cu o cetate și turnuri, din care până astăzi
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
avea o populație de 40-50 mii de locuitori. În 1427, succesorul lui Ștefan, Gheorghe Brancovici, a fost nevoit să înapoieze Belgradul ungurilor, iar capitala a fost mutată la Smederevo. În timpul domniei lor, otomanii au cucerit cea mai mare parte din despotatul Șerbiei, asediind fără succes Belgradul în 1440 și apoi în 1456. Fiind un obstacol pentru ulterioară accedere în Europa Centrală, peste 100.000 de soldați otomani au lansat cunoscutul asediu de la Belgrad, în care armata creștină sub conducerea lui Ioan
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
epirot și-și așeza tabăra în fața Janinei. Pentru puțină vreme, imperiul reapărea în Adriatica, căci Dyrrachion cădea în mâinile Bizantinilor acesta fiind și ultimul succes militar al bizantinilor sub conducere lui Andronic cel Bătrân. Ajutorul lui Philip de Tarent costa despotatul de Epir o parte din teritoriul său, fără a reuși să consolideze situația (nefăcând decât să înrăutățească relația cu Thessalia), unde pretențiile lui Philip la suzeranitate provocau o mare nemulțumire. În anul 1295, fiii sebastocratorului Ioan atacau despotatul, epiroții apelând
Andronic al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317256_a_318585]
-
Tarent costa despotatul de Epir o parte din teritoriul său, fără a reuși să consolideze situația (nefăcând decât să înrăutățească relația cu Thessalia), unde pretențiile lui Philip la suzeranitate provocau o mare nemulțumire. În anul 1295, fiii sebastocratorului Ioan atacau despotatul, epiroții apelând la împăratul bizantin. Evoluția statelor separatiste grecești părea a lua o turnură favorabilă pentru Bizanț, în 1296 murind despotul Nikephor al Epirului și vechiul inamic al Bizanțului, sebastocratorul Ioan de Thessalia, in urma cărora prințesa bizantină Anna, o
Andronic al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317256_a_318585]
-
ca o provincie pe nume Zeta. După ce Imperiul Sârb s-a prăbușit în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, cel mai puternic familie din Zeta, Balšić, a devenit suverană în Zeta. În 1421, Zeta a fost anexată de despotatul sârb dar, după 1455, o altă familie nobiliară din Zeta, , a devenit conducătoarea țării, aceasta ajungând ultima monarhie din Balcani care nu căzuse în mâinile otomanilor, în anul 1496, și a fost anexată la "sangeacul" Shkodër. În timpul domniei Crnojevićilor, Zeta
Muntenegru () [Corola-website/Science/302736_a_304065]
-
fost cucerit complet de statul sârb Rașka, transformat în regat în 1217 și târât în 1346. Odată cu prăbușirea să în feudalismul în anii 1370, partea de nord a provinciei Kosovo a aparținut Casei de Lazarevici și în 1402 integrată în despotat. Bogăția surselor de ape minerale a fost descoperită și exploatată pentru prima dată de către boierii sârbi. După 1455, otomanii au cucerit regiunea și au integrat-o în provincia Rumelia. De-a lungul istoriei noul imperiu a populat regiunea cu religia
Kosovo de Nord () [Corola-website/Science/321216_a_322545]