205 matches
-
maro și bananele verzi (așezate sus pe ziarul „Scânteia“, să se coacă), cașcavalul la capac, boul și vaca (din poezia „Eu sunt bou și tu ești vacă...“), Bălănel și Miaunel, casetele video și vocea de porcușor isteric a Irinei Nistor. Detectivistica stârnea valuri de plăcere. Simțeai tensiunea căutării, urmată de intensitatea descoperirilor și-a pipăitului: cearșafurile din dulap, reci și-apretate, noptiera părinților, un balon alb glazurat cu pudră (care, ulterior, s-a dovedit a fi un prezervativ), revista „Neckermann“, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pentru un colecționar, făcea toți banii, iar pentru mine însemna dezlegarea unei probleme de-o viață. Până la urmă, am întocmit o listă cu nume și adrese. Omul meu nu figura pe ea, dar aveam totuși de unde începe. Mi-am deplasat detectivistica în cartierele sordide ale Bucureștilor. Am început reconstituirea, pe baza adreselor proprietarilor, copiate sau deduse de pe coperți din ce în ce mai vechi, chiar de Vaillant. Părea o muncă dementă, fără speranță. Mă întorceam în timp, răsucind anii, foile și scările de bloc. Uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
varianta masculină și literară", cum spune Theodor Codreanu) are, de fapt, o biografie "palpitantă". Nici o incompatibilitate, se vede chiar de acum, între om și operă sau, dacă vreți, avem de-a face cu entități complementare. Cu o acribie arheologică ori detectivistică, excelentul biograf contrazice, în modul cel mai convingător, teza disjuncției dintre eul empiric și eul poetic, impersonal, și prin aceste "eseuri" demonstrează interdeterminările omului și epoca prin care a trecut. Mai mult decât atât, a reușit o certificare a posibilității
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
seamănă fatalmente, cu unul ritualic, sacrificial, menit să reîmprospăteze și să revigoreze memoria colectivă". Parcă pentru a convinge și pe cei mai îndărătnici, Theodor Codreanu aduce o puzderie de probe în acest uimitor dosar, cu o energie și o logică detectivistice rar întâlnite, încât cartea se citește cu sufletul la gură, chiar dacă sunt dezvoltări "tehnice" nu pentru toată lumea agreabile și lipsește orice urmă de romanțare. E, totuși, vorba de Eminescu și de o perioadă tragică din existența sa lumească. Toată demonstrația
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
prob argumentele pro și contra. Dosarul, se știe, e voluminos. Dl. Codreanu reușește performanța de a stăpâni materia, dovedindu-se un maestru al conexiunilor. Informații disparate, de circulate, totuși, sunt cercetate acribios în ramă contextuală și ordonate cu o logică detectivistică. Încât "probele" se limpezesc și demonstrația crește coerent. Surprinzător, exegetul ne anunță o ciudată rocadă a criteriilor amuzându-se (amar, firește) "cum evoluează denigratorii". Dacă părintele Grama, cel care publica la doi ani de la moartea poetului o primă carte defăimătoare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
editurii analiza retorică integrală o ediție definitivă (Chișinău, tiraj: 1.000 exemplare!), volumul d-lui Theodor Codreanu se vrea, aflăm, ediție definitivă. Sub alte titluri, cu firești completări și corecții, ajungând, astfel, la a șaptea ediție, opusul în discuție cercetează (detectivistic, aș spune) "anii blestemați", cum zice autorul, propunând un șir de revizuiri, developând tragismul unui destin exemplar și denunțând acribios mistificările de care a avut parte, în timpul vieții și apoi în posteritate, acel "om dintr-o bucată" (cum l-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Vuia, îndreptându-ne Spre adevăratul Eminescu (2 vol.), cu toții acreditând, în pofida unor puncte de vedere în conflict, teoria conspirației. Mai mult, între ei s-au iscat și ciudate polemici, o "războire inutilă", constata Theodor Codreanu; dar demersurile lor, de elan detectivistic, vădesc convergent și indubitabil "schimbarea paradigmei în biografia eminesciană". Dincolo de fricțiunile (inerente, am zice) din interiorul "curentului", noii exegeți, apăsând pe senzațional dar chemând la apel fapte controlabile (vezi, de pildă, somația lui P.P. Carp, cerând "potolirea" lui Eminescu), doresc
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în cârdășie cu ucigașii! Poate fac parte, toți, dintr-o sectă periculoasă! Poate s-au dedat la drăcării! Dacă nu, de unde să cunoască dumnealor atâtea amănunte și detalii, pe care noi abia ce le-am aflat, adineauri, prin dispecerat? raționează detectivistic Mânecuță. Altceva mai ai de declarat, bre? i se adresează nea Sandu Kojak, Fratelui. Păi, să termin. De Antichrist, bastardu' lu' Coco, scăpaserăm noi cum scăpaserăm, chit că-l pierduserăm pe Sile, dar mai aveam încă mult de tras. Îngerul
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
de libertate, miza anchetei se va muta pe o problemă juridică mai puțin cunoscută: legitima apărare și felul în care legea apără proprietatea de stat. Dinamică și atentă la cele mai mici detalii, ancheta de acest tip are virtuțile ei detectivistice, dar, în lipsa unui cadru legal și a respectării deontologiei profesionale, investigația poate avea urmări nedorite, împiedicând bunul mers al cercetărilor sau încălcând grav dreptul la intimitate al subiectului. Avem nenumărate exemple în acest sens, dar cel mai tulburător din toate
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
lui Chatterton de suicid: nu poate fi eliminată ipoteza morții accidentale (Lee 2005: 523; Maunder 2010: 64). În drum sigur spre Hollywood... Pentru a face situația ambiguă și incertă încă și mai ambiguă, Peter Ackroyd a publicat în 1987 romanul detectivistic și critico-ficțional genial intitulat Chatterton, care are toate șansele să devină subiect de Hollywood, și care va putea avea un succes comparabil cu Codul lui da Vinci. În acest roman se relatează povestea unui poet minor modern obsedat de ideea
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
aici, de la o distanță ironică și autoironică, biografiile și genealogiile întâlnite în romantism. Prelucrarea „izvoarelor” e realizată cu o ingenuitate prefăcută, de tip Borges: sursele fanteziste sunt consemnate, colate, luate în serios, corectate în părțile prea de tot incredibile, interpretate detectivistic în funcție de enciclopedia unor cunoștințe inventate. Sunt introduse și pastișate diverse subcoduri literare, fiind frunzărite registrele convenționale de genul aforismelor, panseurilor, schimbului epistolar. Personajul autorului este introdus prin jurnalul pe care îl ține și care nu e decât un pretext narativ
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287647_a_288976]
-
au dibuit subsoluri masive privitoare la Dorothea și Nevermoor. Prea sunt complecși; mai ducă-se pe pustii!” În partea a doua a cărții apar așa-zisele scrieri ale lui Milorad de Bouteille, valorificând motive de natură senzațională, miraculoasă, morbidă, stranie, detectivistică, absurdă, fantastică, metaliterară. Cărțile lui I. apărute în România au fost traduse în limbile germană, suedeză, japoneză. SCRIERI: Cinste specială, pref. Miron Radu Paraschivescu, București, 1967; Până la dispariție, București, 1968; ed. (Aus), tr. Heidi Dumreicher, Frankfurt am Main, 1971; Versuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287647_a_288976]
-
reviste ieftine, dar nu neapărat post scrise. Black Mask, de pildă, fusese lansată în 1920 de H.L. Mencken și George Jean Nathan și evoluase treptat dinspre o publicație cu conținut general spre una specializată în literatură „polițistă” - sau, mai degrabă, „detectivistică”. H.L. Mencken a fost unul dintre cei mai importanți critici literari și comentatori politici ai vremii, iar George Jean Nathan - un foarte respectat critic de teatru. Black Mask venea pe un teren sigur - cei doi conduceau Smart Set, o publicație
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
detalii fac parte din jocul de autentificare a detectivului. Raymond Chandler încearcă să de-romantizeze un tip literar, să-l scoată din zodia excepționalității - sau măcar a bizarului - în care s-au străduit să-l plaseze aproape toți promotorii discursului detectivistic, începând cu americanul Allan Poe și continuând, în crescendo, cu britanicul Conan Doyle și școala cvasiparanormală a acestuia. Detectivul trebuie să fie un om de rând, pentru că numai un om de rând e suficient de generos, dar și suficient de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
radical, construind un anticlimax de o violență amuțitoare, construcția de bază a cărții. Or, Raymond Chandler n-a părut să aibă alt interes prioritar decât reforma radicală a discursului „polițist”. Philip Marlowe nu este doar un agent privat (în sensul detectivistic al cuvântului), ci și un agent dizolvant al textului literar. Biografii s-au străduit să descopere paralele între viața eroului și viața autorului. Asemănările există, desigur, după cum există și deosebiri. În opinia mea, ele sunt speculații ce nu dovedesc nimic
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
percepe întotdeauna realitatea de la nivelul solului. Nu șase, ci chiar o simplă mișcare neașteptată îl poate dezechilibra, demonstrându-i, lui în primul rând, cât de precar, de fragil și neputincios e în încercările de a pune ordine în lume. Școala detectivistică tradițională cultivase în mod deliberat o estetică a abordării enigmei. Ea corespundea, într-adevăr, rigorilor jocului de șah, logicii perfect funcționale a împărțirii lumii în buni și răi. Un furt, un asasinat, un viol, o infidelitate conjugală erau acțiuni care
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
este mașina de dezlegat enigme, ci personificarea unei atitudini, exagerarea unei posibilități (MacShane, 1976, p. 206). Din nefericire, prejudecățile publicului moștenite de la înainte-mergători funcționează și în cazul urmașilor. Deși aduce venituri serioase, deși e citită mai mult ca oricând, ficțiunea detectivistică e în continuare tratată cu dispreț: Oricât de bine și profesionist ai scrie o poveste polițistă, ea va fi tratată doar într-un paragraf, pe când orice evocare de mâna a patra, prost construită, batjocoritoare a vieții culegătorilor de bumbac din
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
în detectivul creat de el „un Cato al cruzimilor”, revistele Newsweek și Time se pregătesc să-i pună chipul pe copertă și să-i dedice reportaje. Erau acestea semne ale marginalizării? Autorul are dreptate, însă, atunci când vede în formula povestirii detectivistice un model epuizat sau chiar compromis: autorii onorabili ar avea, în acest caz, problema de a-și ascunde apartenența la grupul producătorilor de texte vândute la numărul de cuvinte. Senzațională prin premisele sale, literatura polițistă ajunge o marfă de mâna
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
inevitabilă. Dar această stylistic misuse of language poate fi și un handicap, ba chiar mai rău: compensarea „emoției animale naturale”, a lipsei de bărbăție în tratarea subiectului și a formei. Iată motivul pentru care majoritatea celor care ocupă zona ficțiunii detectivistice sunt „eunuci literari”, întru nimic deosebiți de snobii care „mențin în viață revistele de avangardă”. Somat să dea o listă a celor mai buni scriitori de literatură polițistă, Chandler nu e mai generos decât fusese cu pletora de experimentaliști într-
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
sale e Dashiell Hammett: la ce competiție am fi asistat dacă Hammett nu s-ar fi lăsat de scris înainte ca părintele lui Marlowe să se apuce, nu-i așa? Marele handicap al celor care se aventurează pe tărâmul ficțiunii detectivistice constă în precaritatea instrumentelor de luptă: cei care știu să scrie nu sunt capabili să construiască o intrigă, cei care se pricep la meșteșugul edificiului „polițist” scriu prost. Se pare că acest neajuns nu a fost surmontat nici până în ziua
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
talentații îți dau senzația că nu sunt capabili să stea pe picioarele proprii. Meditând la toate aceste lucruri, Chandler constată că până și denumirea genului căruia i s-a consacrat suferă de inconsecvență, precaritate și debilitate conceptuală: Romanul (sau povestirea) detectivistic(ă) sugerează că ar fi vorba mai ales de factori fizici și senzoriali, că descoperirea, organizarea, elucidarea sunt valori ce funcționează în sine. Acest fel de povestire își derivă interesul dintr-un proces, dintr-o tehnică de a folosi personajul
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
cât se poate de puțin. Cea mai mare parte a cărților de acest gen sunt, într-un fel sau altul, frauduloase, dar atunci când nu sunt, avem de-a face cu formula clasică și avem tot dreptul să folosim termenul literatură detectivistică (Chandler, 1977, pp. 56-57). Nici termenul mystery nu e mai fericit, pentru că reduce scrierea la dezlegarea unei enigme. Cât despre novel of suspense sau inverted detection tale și alte variante ale aceleiași formule lipsite de originalitate (psycho-thriller, novel of murder
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
după toate regulile artei. Suspansul, dialogul sprințar, decorativismul și ideologia au distrus tot ce fusese bun în tradiția inaugurată de Hammett și continuată, cu atâta modestie, de Chandler... Pierderea „formei”, mutarea accentului pe „lucruri neesențiale” reprezintă bolile mortale ale ficțiunii detectivistice de după al doilea război mondial, iar un supraviețuitor al lumii vechi nu poate accepta așa ceva în ruptul capului... Luciditatea îi permite să constate că formula propusă de el trebuie oferită cu multă precauție, pentru a nu șoca un cititor obișnuit
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
în considerare primele și nesemnificativele intervenții publicistice din 1911, până la eseurile, substanțiale, din ultimii ani ai vieții), obsesia scrisului, a preciziei exprimării, a acurateței stilistice e la fel de acută în primele, ca și în ultimele texte. Chandler nu acceptă pentru romanul detectivistic rolul de rudă săracă, de moștenitor umil al unei tradiții precare, pentru care mecanicitatea formulelor, reproducerea modelului eficient, dar inexpresiv, ocupă prim-planul scrisului. Format la școala postvictoriană a respectului față de cuvânt, el cere eleganță, precizie, expresivitate și, mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
sunt mai puține decât dezavantajele nu trebuie să inducă în eroare: Chandler a pus degetul pe câteva puncte esențiale, care demonstrează, implicit, de ce invazia romanului polițist american a scos în evidență precaritatea stilistică, uscăciunea lingvistică și infantilismul cultural al literaturii detectivistice britanice: din cauza absenței legăturii organice dintre limbaj și conținut. Solemnitatea, eleganța, conotația socială a englezei împiedică desăvârșita conectare a temei la uneltele lingvistice. Prima - și esențiala - constatare a lui Raymond Chandler privește o subtilitate neobservată decât de un practician al
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]