49 matches
-
și construcții gerunziale, în timp ce listele și tabelele preferă juxtapunerea de substantive și adjective în forma de nominativ, fără indicarea relațiilor: "denumire entitate nonprofit", "repartizare fonduri". Faptul că în aceste formulări se evită în mod sistematic genitivul sau prepozițiile care ar dezambiguiza secvența nu se explică decît aparent prin nevoia de economisire de timp și spațiu: formele flexionare sau prepozițiile nu ocupă un loc (mult) mai mare decât juxtapunerea; e mai curând vorba de crearea unui efect de "stil telegrafic", asociat birocrației
"Membri de familie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10275_a_11600]
-
întinsă corespondență. Dacă nu putem fi decât de acord, pe criterii metodologice, cu separarea corespondenței literare de cea strict privată, nu putem să nu regretăm, pe de altă parte, că scrisorile nu beneficiază de un aparat critic care să le dezambiguizeze contextele. Precizând, bunăoară, care sunt articolele din presa literară la care se face atât de des referire în schimburile de idei dintre Brumaru și Alex. Ștefănescu ori Florin Mugur. În special scrisorile din anii ’80, care conțin aluzii la viața
Un mărturisitor impenitent by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4075_a_5400]
-
poate fi folosită în cadrul unei cercetări literare propriu-zise, decât cu multă circumspecție. Două sunt lacunele care restrâng utilizarea ediției la cercul specialiștilor: 1) nerespectarea ordinii cronologice a dezbaterilor, și 2) absența notelor și comentariilor, care să emendeze erorile participanților, să dezambiguizeze unele afirmații și să actualizeze contextele. Prima lacună se datorează, în cea mai mare măsură, faptului că ediția a fost începută înainte de 1989 (în 1976, mai exact), când nu se putea spera nici la o editare integrală a „Rotondelor 13
Farmecul pierdut al istoriei literare by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5058_a_6383]
-
izgonire etc.) pot circula destul de bine dintr-o limbă în alta, pentru că funcția lor globală e unitară, dependentă de utilizarea în contexte similare, iar structura rămâne fixă. În plus, în comunicarea orală formula este rostită cu o intonație care o dezambiguizează. De altfel, ea e adesea însoțită de alte expresii "de apel" (engl. trust me, rom. crede-mă, credeți-mă), care contribuie la înțelegerea corectă a valorii sale pragmatice: "îți cumperi un sistem Apple (nu vrei să știi cât costă, crede
Nu vrei să știi... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9081_a_10406]
-
un element inutil, ci unul cu valoare de conector pragmatic. Pleonasmele sunt de obicei ridicole prin repetarea aparent inutilă a unei informații, dar apariția lor este de multe ori justificată de intenția vorbitorului de a-și întări sau a-și dezambiguiza spusele. Adjectivul și adverbul personal intră în multe structuri care produc, prin redundanță, un efect involuntar comic: eu, personal, părerea mea personală, punctul meu de vedere personal etc. De fapt, construcția pleonastică nu este întotdeauna supărătoare. Termenul personal a căpătat
Eu personal... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5578_a_6903]
-
acestuia față de filosofia de sistem și de gândirea „de catedră”. Modul său de a reflecta rămâne programatic eseistic (vorba lui Eugen Negrici, în sensul bun al termenului), iar aparatele sale critice sunt reduse la minimum. Ediția critică trebuia, însă, să dezambiguizeze neclaritățile și trimiterile sumare din textele cărturarului, ceea ce George Ardeleanu a făcut cu multă acribie, introducând, pe lângă notele privind versiunile, o a doua serie de note. Acestea au un caracter explicativ, oferind referințe complete la autorii despre care vorbește Steinhardt
Integrala N. Steinhardt, aproape de final by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4455_a_5780]
-
suprarealism chiar, toate într-acolo converg), ca layout el își merită locul printre cei mai tehnici optzeciști (și e interesant că Radu G. Țeposu acolo îl și plasează, lângă Cărtărescu și Coșovei). În La fanion titlurile metaforice ale poemelor se dezambiguizează parțial prin punctuație în primul vers. Nebărbierți trandafirii devine „nebărbieriți, trandafirii, reprezentări/ metafizice ale muncitorilor, ieșeau, în pantaloni de doc, din cazarmă, cu noaptea în cap, la treabă” (p. 48). Poemul animal (2000) însă duce la apogeu aceste deschideri. În
Pa vu ga di by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4365_a_5690]
-
motocicletă, cu care se transportă obiecte sau persoane" (DEX); de aceea sînt folosite adesea cu o anume autoironie. Cel mai normal mijloc de echivalare terminologică rămîne în acest caz verbul a atașa și participiul său atașat (folosit adjectival sau adverbial, dezambiguizat de context). În formulele care anunță prezența unui document atașat, mulți utilizatori ai poștei electronice recurg la traducerea cuvînt cu cuvînt, la calchierea mecanică a unor structuri sintactice din engleză. Așa au luat naștere cîteva variante de mesaj-tip care
"Vă rog găsiți atașat..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9496_a_10821]
-
adevăr folosită curent în contexte care nu au nimic dintr-o intruziune agresivă în treburile altuia: ca simplă expresie de politețe, interes, de (re)stabilire a contactului uman. De fapt, întrebarea funcționează ca formulă de politețe în contexte care o dezambiguizează: precedată de o formulă de salut, însoțită de temeni de adresare și rostită cu o intonație specială, ea nu poate fi confundată cu cererea serioasă de informații asupra acțiunilor pe care (eventual) le îndeplinește la un moment dat interlocutorul. Întrebarea
Ce (mai) faci? by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11302_a_12627]
-
altă parte, așa cum se observă și din exemplele de mai sus, care în acuzativ este aproape întotdeauna dublat de forma neaccentuată a unui pronume (care o vezi, care le știi etc.): în vorbirea populară, această dublare este suficientă pentru a dezambiguiza construcția, indicând cazul și funcția. În lingvistica românească, Magdalena Vulpe a susținut ideea că sintaxa populară a relativului nu trebuie văzută ca o eroare regretabilă a "vorbirii neîngrijite", ca un anacolut și nici ca manifestare a unei tendințe moderne de
"Care" și "pe care" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9380_a_10705]
-
om mers). Între cele două tipuri există o diferență destul de mare: cea dintre pasiv și activ (omul care este așteptat față de omul care a plecat). Unele verbe tranzitive au particularitatea de a forma ambele tipuri semantice de participii, care se dezambiguizează în funcție de context: un volum citit (= care a fost citit) este, desigur, altceva decât un om citit (= care a citit). De obicei, dicționarele noastre nu înregistrează separat participiul pasiv (regulat, previzibil), ci doar pe cel activ. De exemplu, băut1 (din pahar
"Ofertat" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8704_a_10029]
-
sintactice defectuoase (de exemplu: „dintre aceștia, majoritatea dintre ei...". Alte pleonasme sunt acceptabile, pentru că repetarea unei componente semantice apare fie cu scop de insistență, expresiv (am văzut cu ochii mei), fie pentru a preciza sensul unui cuvânt polisemantic, pentru a dezambiguiza un enunț. Adesea, vânătoarea de pleonasme (practicată în diverse auxiliare școlare) conduce către excese, descoperind sensuri identice în cuvinte și expresii între care există mai mult o legătură de domeniu sau una istorică. Printre pleonasmele adesea condamnate de profesorii de
Averse by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6342_a_7667]
-
la computer sau la calculator! Se produce cel mult o contaminare a construcțiilor: 'am bătut pe tastatura calculatoarelor (...) numele lui R.V.' (EZ 1756, 1998, 1). Evident, soluția cea mai simplă poate fi (ca și în cazul dactilografierii) fundamentalul a scrie, dezambiguizat de context sau cu ajutorul unor determinări. Scrisul este deci de mînă / la mașină / la sau pe calculator: 'epoca noastră, a scrisului pe calculator' (România literară 37, 2001, 24). Pentru a stabili care e sintagma preferată în momentul de față (ceea ce
A scrie, a bate, a tasta... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15608_a_16933]
-
făcându-le și mai prețioase. Tocmai de aceea, spuneam, este de admirat inițiativa editorului, de a nu ne furniza doar un CD, ci de a alcătui - cum a făcut și pentru alți scriitori - o ediție care să însoțească și să dezambiguizeze contextele înregistrărilor. Singura mică bizarerie (care, însă, poate fi și un semn de modestie) constă în absența numelui celui care a îngrijit ediția. După cum se prezintă volumul, acesta pare a fi, totuși, Ion Bogdan Lefter, eminentul specialist în Leonid Dimov
O ediție model by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4767_a_6092]
-
penal încât nici nu-l mai vizitez” (computergames.ro). Adjectivul e supus gradației, intensificării, realizate cu mijloace standard sau familiare: “asta a scris unu la roman - super penal băiatu” (clopotel.ro). Contextele nu sînt totdeauna suficient de clare pentru a dezambiguiza valoarea semantică a adjectivului. Sensul acestuia este dominant depreciativ, dar gradul calificării e incert. Termenii cu care intră în contrast îi atribuie uneori o intensitate maximă - “Frate, femeile la volan sunt dezastre. Femeile la volan sunt penale” (autoshow.ro) - , alteori
„Penal” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13492_a_14817]
-
este necesar contextul În cazul interpretului? Iată câteva dintre motivele posibile: pentru a identifica referenții la care locutorul face trimitere prin secvența lingvistică produsă (În limbaj comun, pentru a Înțelege situația din lumea reală la care enunțul trimite); pentru a dezambiguiza semnificația frazei rostite; pentru a Încerca să găsească, dincolo de semnificația frazei, intenția pe care a avut-o locutorul atunci când a produs-o; În structura contextului interpretului ar putea fi incluse următoarele componente principale ( În teoria pertinenței, ele sunt de fapt
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
Însemne urâțenie fizică, deoarece introduce o cauză, accidentală, a stării de a fi urât ce intră În contradicție cu urâțenia fizică, aceasta presupunând, de regulă, o stare de durată care nu este controlată de factori exteriori. Contextul propozițional, Însă, nu dezambiguizează total enunțul. Mai rămân două posibilități: urât poate fi interpretat atât ca adjectiv predicativ cu semnificația de urâțenie morală/interioară, ca un sentiment temporar, generat printr-o reacție de feed back la ceea ce B a scris, cât și ca verb
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
interlocutorului și la context, în general; * legea sincerității coordonată implicită a corectitudinii, a onestității care trebuie să guverneze orice act comunicativ: transmitem numai informații considerate adevărate/verificate, precizăm de fiecare dată sursa (de exemplu, în cazul citării sau al parafrazării), dezambiguizăm, când este cazul, anumite componente ale mesajului transmis interlocutorului (de exemplu, dacă ne dăm seama că aspectul ludic al comunicării nu este decodat de către interlocutor, îl semnalăm: "era o glumă/am glumit, evident..."); * legea litotei impusă, în principiu, de anumite
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
susține această teză pe care Williams o consideră punctul comun al celor două modele moraliste de filosofare politică? Așa cum au insistat Eva Erman și Niklas Möller, această afirmație destul de confuză - și în privința căreia Williams nu face nimic pentru a o dezambiguiza 59 - poate fi interpretată în mai multe sensuri, printre care unul epistemologic, unul conceptual, unul temporal (sau cauzal) și unul justificativ. Or, despre moraliști se poate spune că împărtășesc teza "priorității moralului asupra politicului" numai în sensul justificativ. Niciun moralist
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
misterioasă, iar alteori au ales soluția dezambiguizării. Un astfel de nume este al-Ð"hir, al-B"”în: el a fost tradus prin „Cel din afara și cel dinlăuntru”, expresie la fel de misterioasă, și prin „Cel situat deasupra tuturor și Cel ascuns” - parafrază ce dezambiguizează - precum și printr-o transpunere, tot dezambiguizantă, în care cele două participii active care alcătuiesc acest nume sunt traduse cu participii pasive: „Văzutul și Nevăzutul”. 5.4. Mai ales în cazul unor nume coranice, se constată dificultatea de a echivala variat
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
noastre crâmpeie-crâmpeie de destăinuire cari de cari mai amețitoare și mai pline de slava lui Dumnezeu.93 Inserția pasajelor descriptiv-arborescente care amână supărător desfășurarea naturală a firului epic, lexicul căutat arhaic și patetic, aglomerarea rabelaisiană de epitete sunt elemente care dezambiguizează intenția parodică, oferind un evident exemplu de antistil din perspectiva lui Caragiale care, s-a constatat, n-a scris un cuvânt de prisos în comediile și "momentele" sale, încadrabile perfect dimensiunilor procustiene. Prolixitatea și platitudinea imaginii sunt puse în lumină
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care le va descoperi savantul nostru.163 Construcția impecabilă, arborescentă a frazei, frecvența neologismelor, dublarea sonoră a consoanelor din cuvintele golite de puritatea sensurilor primare, prin utilizarea demagogică în cele mai banale contexte, incidentul ,,Se-nțelege"etc. sunt elemente care dezambiguizează și facilitează traducerea acestui text care, literal, este elogiativ, străbătut de entuziasm. Exprimarea disprețului se face astfel cu eleganță, măgulitor, prin intermediul ironiei "urbane". Caragiale se detașează, așadar, de practica gazetăriei injurioase și de lumea zgomotoasă, "scoasă din țâțâni", veșnic amatoare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să revalorifice omagial creația înaintașului. În privința dramaturgiei, câteva exemple de utilizare a comicului ironic descoperim în piesele lui I. Valjan Generația de sacrificiu (pentru care primește în 1937 Marele premiu pentru dramaturgie al Teatrului Național) și Lacrima, cu titluri care dezambiguizează, într-o notă de amărăciune, intenția ironico-satirică: "generatia de sacrificiu" este sintagma prin care se autodefineau senatorii și deputații români de după Primul Război Mondial, deși nu își sacrificaseră decât nopțile pentru petreceri pantagruelice, sfidând mizeria și sărăcia populației, iar "lacrima
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
feri de pișcăturile albinelor și de corupția moravurilor noastre electorale"138. Deși nu este străin de procedeul dedublării instanțelor la polul emițătorului, stilul caragialian introduce, însă, întotdeauna, o supapă care dezamorsează raportul tensionat dintre poziția locutorului și a enunțiatorului și dezambiguizează perspectiva auctorială. Grăitoare, în acest sens, este explicitarea sintagmei "om cu noroc", desfășurată pe parcursul schiței cu acest titlu, prin istorisirea legată de proveniența averii d-lui Guvidi, transpusă în text cu aparentă imparțialitate: Fostul proprietar al Morii-de-piatră era mult-cunoscutul N
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]