KorAP: Find »[drukola/base=diabetogen & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 ...7 >

172 matches

Corola-publishinghouse/Science/92220_a_92715

nemodificabili: etnie, greutate înainte de sarcină, vârstă, paritate, istoric familial de DZ, gradul tulburărilor metabolismului glucidelor în sarcină și imediat postpartum; - factori de risc modificabili: obezitate persistentă, creștere în greutate postpartum, sarcinile ulterioare, alimentație bogată în grăsimi, activitate fizică, fumat, medicație diabetogenă. A. Factori de risc nemodificabili: 1) Gradul tulburărilor metabolismului glucidic. a) Glicemia à jeun în timpul sarcinii: este un predictor foarte fidel al apariției DZ postpartum. Metzger și colab. (48) au arătat că aproximativ 75% din femeile cu DG, ce au

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Carmina Alexandru (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92220_a_92715]
Anticoncepționalele orale (ACO) Dacă până nu demult DZ era considerat o contraindicație relativă a ACO estroprogestative, în prezent, datorită unei mai bune înțelegeri a efectelor metabolice ale estrogenilor (considerați a fi responsabili unici ai complicațiilor vasculare și în mod eronat diabetogeni), ca și a efectelor secundare ale progesteronului, această atitudine a fost reevaluată. În ultimii 30 de ani conținutul de estrogeni și progesteron al ACO a scăzut de 5 și respectiv 25 ori, reducând efectele secundare metabolice și morbiditatea fără a

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Carmina Alexandru (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92220_a_92715]
Corola-publishinghouse/Science/92266_a_92761

de adeziune, în special din clasa selectinelor, care au un rol important în recrutarea (activarea) celulelor efectoare (macrofage și neutrofile) (102, 140, 227). Asocierea T1DM cu genă ICAM1 (una dintre moleculele importante de adeziune) găsită de noi în investigarea genelor diabetogene din populația românească, ar putea fi mai importantă în explicarea predispoziției T1DM pentru complicațiile microvasculare decât pentru etiopatogenia bolii în sine, întrucât aceasta genă este slab asociată cu boala în sine (18, 58, 59, 88). Studiul EURODIAB la care am

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Aura Lazăr (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92266_a_92761]
chiar că T2DM ar putea fi cauzat de o tulburare înăscută a sistemului imun (173, 174). Valoarea crescută a unor proteine reactanțe de faza acută precum proteină C reactiva (63, 65, 68) sau gamaglobulinele ar fi markeri ai evoluției procesului diabetogen de la IGT către T2DM clinic manifest (174, 177, 184). Un studiu recent desfășurat pe 27.000 femei din SUA (177) a sugerat că T2DM și ateroscleroza pot exprima un proces inflamator cronic, exacerbat de creșterea necontrolată a proteinelor reactanțe de

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Aura Lazăr (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92266_a_92761]
nediabetici, putând contribui la autoimunitatea anti-β-celulară (89). Recent s-a deschis un circuit imunoregulator ÎL-10/ ÎL-12 (Th2/Th1) cu rol în apariția bolilor autoimune, inclusiv în T1DM cu instalare lentă (25). ÎL-12 este cunsocută că mediatoare a diferențierii celulelor Th1 (diabetogene) și stimulatoare a producției de citokine cu activitate anti-β celulară. Această din urmă este secundară producției de INF? inhibând la rândul sau producția de ÎL-4 (protectoare), lucru demonstrat pe oamenii NOD (45). ÎL-2 este o citokină de creștere și supraviețuire

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Aura Lazăr (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92266_a_92761]
Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730

în poziția 57 un aminoacid neutru (alanină, valină sau serină) altul decât acidul aspartic (încărcat negativ) sunt puternic asociate cu predispoziția la T1DM [63,90,91]. Dimpotrivă prezența acidului aspartic în poziția 57 a DQ? conferă protecție. Deși tipurile HLA-DQ diabetogene sunt mai predispozante decât tipurile HLA-DR, se pare totuși că riscul maxim de apariție a diabetului de tip 1 apare la cei care conțin anumite combinații de alele DR și DQ [81]. Chiar mai mult, în ultimul timp unele studii

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730]
81]. Chiar mai mult, în ultimul timp unele studii au indicat rolul independent al unor alele HLA-DR, în special subtipuri DR4 care uneori pot anula efectul predispozant/protectoral unor alele HLA-DQ. Trebuie amintit că în afara tipurilor HLA DR și DQ diabetogene, există unele alele HLA care conferă protecție față de apariția T1DM. Uneori, efectul lor este dominant față de cel diabetogen al altor alele, astfel încât, la heterozigoți, prezența unui HLA protector pe unul din cromozomi anulează efectul diabetogen al unui HLA diabetogen de pe

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730]
special subtipuri DR4 care uneori pot anula efectul predispozant/protectoral unor alele HLA-DQ. Trebuie amintit că în afara tipurilor HLA DR și DQ diabetogene, există unele alele HLA care conferă protecție față de apariția T1DM. Uneori, efectul lor este dominant față de cel diabetogen al altor alele, astfel încât, la heterozigoți, prezența unui HLA protector pe unul din cromozomi anulează efectul diabetogen al unui HLA diabetogen de pe cromozomul omonim. Frecvența HLA-DR2(w15) este scăzută la subiecții diabetici caucazieni, indicând că haplotipurile DR2 sunt protectoare, anulând

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730]
tipurilor HLA DR și DQ diabetogene, există unele alele HLA care conferă protecție față de apariția T1DM. Uneori, efectul lor este dominant față de cel diabetogen al altor alele, astfel încât, la heterozigoți, prezența unui HLA protector pe unul din cromozomi anulează efectul diabetogen al unui HLA diabetogen de pe cromozomul omonim. Frecvența HLA-DR2(w15) este scăzută la subiecții diabetici caucazieni, indicând că haplotipurile DR2 sunt protectoare, anulând chiar efectul diabetogen al DR4 [89]. Protecția conferită de DR2 se asociează cu prezența pe haplotipul DR2

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730]
DQ diabetogene, există unele alele HLA care conferă protecție față de apariția T1DM. Uneori, efectul lor este dominant față de cel diabetogen al altor alele, astfel încât, la heterozigoți, prezența unui HLA protector pe unul din cromozomi anulează efectul diabetogen al unui HLA diabetogen de pe cromozomul omonim. Frecvența HLA-DR2(w15) este scăzută la subiecții diabetici caucazieni, indicând că haplotipurile DR2 sunt protectoare, anulând chiar efectul diabetogen al DR4 [89]. Protecția conferită de DR2 se asociează cu prezența pe haplotipul DR2 a alelei DQB1*0602

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730]
alele, astfel încât, la heterozigoți, prezența unui HLA protector pe unul din cromozomi anulează efectul diabetogen al unui HLA diabetogen de pe cromozomul omonim. Frecvența HLA-DR2(w15) este scăzută la subiecții diabetici caucazieni, indicând că haplotipurile DR2 sunt protectoare, anulând chiar efectul diabetogen al DR4 [89]. Protecția conferită de DR2 se asociează cu prezența pe haplotipul DR2 a alelei DQB1*0602 la toate grupurile etnice [45]. Alela HLA-DQB1*0603 (foarte asemănătoare cu DQB1*0602 de care diferă prin doar doi aminoacizi) este asociată

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730]
care formează punga de legare a antigenului. S-a postulat că susbstituția unui aminoacid în aceste poziții „cheie” ale moleculei HLA-DQ determină modificări conformaționale ale pungii de legare a antigenului și, în acest fel, influențează afinitatea moleulei DQ față de „peptidele diabetogene” [95]. Observația că Asp-57 DQ? intervine în formarea de legături de hidrogen și legături ionice atât cu lanțul ? prorpriu-zis cât și cu Arg-76 DR? [10] vine în sprijinul acestei teorii. Molecula HLA-DQ8 rezultă din lanțuri ? codificate de DQA1

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730]
ionice atât cu lanțul ? prorpriu-zis cât și cu Arg-76 DR? [10] vine în sprijinul acestei teorii. Molecula HLA-DQ8 rezultă din lanțuri ? codificate de DQA1*0301 și ? codificate de DQB1*0302 , alele care sunt prezente pe cel mai diabetogen haplotip (DQ8-DR4). Datorită prezenței non-Asp-57 și Arg-52 la nivelul pungii de legare a antigenului, molecula HLA-DQ8 poate fi considerată ca o moleculă MHC de clasa a II-a „instabilă”. Este posibil ca la un subiect DQ8+ limfocitele T potențial autoreactive

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730]
autoreactive vor putea recunoaște în periferie complexe antigen-HLA-DQ8 de care nu s-au legat niciodată în timus. Complexele „instabile”, „de mică afinitate” HLA-DQ8 - antigen au șanse mai mari să se formeze în periferie fie datorită numărului mai mare de peptide „diabetogene” fie datorită prezenței unor antigene de afinitate mai mare sau altor factori locali. Aceste diferențe de prezentare a antigenelor înte timus și țesuturile periferice vor determina în final activarea unor limfocite T selectate pozitiv tocmai datorită capacității lor de a

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730]
țesuturile periferice vor determina în final activarea unor limfocite T selectate pozitiv tocmai datorită capacității lor de a se lega de complexul peptid - HLA-DQ8 doar în cazul unor antigene de mare afinitate, cum ar putea fi teoretic unele din peptidele „diabetogene”. Procesele de selecție pozitivă și negativă pot explica de asmenea fenomenul de „rezistență genetică” la T1DM. Astfel, la multe populații, alela DQB1*0602 este foarte rar prezentă la pacienții diabetici [76] ceea ce sugerează că molecula HLA-DQ6 codificată de această alelă

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730]
multe populații, alela DQB1*0602 este foarte rar prezentă la pacienții diabetici [76] ceea ce sugerează că molecula HLA-DQ6 codificată de această alelă ar juca un rol protector. O explicație la nivel molecular ar putea fi că în timpul maturării timice, peptidele diabetogene s-ar lega preferențial de moleculele HLA-DQ6 de pe celulele stromale timice datorită afinității mai mari a acestui antigen față de alte antigene HLA. Ca urmare se vor forma mai ușor complexe HLA-DQ6 - peptid diabetogen/CD4 - TCR. Aceasta ar putea duce la

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730]
putea fi că în timpul maturării timice, peptidele diabetogene s-ar lega preferențial de moleculele HLA-DQ6 de pe celulele stromale timice datorită afinității mai mari a acestui antigen față de alte antigene HLA. Ca urmare se vor forma mai ușor complexe HLA-DQ6 - peptid diabetogen/CD4 - TCR. Aceasta ar putea duce la creșterea selecției negative a potențialelor linii de limfocite T autoreactive împotriva peptidelor diabetogene. Astfel, subiecții ce au alela DQB1*0602 ar putea elimina în cursul maturării timice aceste linii de limfocite T periculoase

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730]
afinității mai mari a acestui antigen față de alte antigene HLA. Ca urmare se vor forma mai ușor complexe HLA-DQ6 - peptid diabetogen/CD4 - TCR. Aceasta ar putea duce la creșterea selecției negative a potențialelor linii de limfocite T autoreactive împotriva peptidelor diabetogene. Astfel, subiecții ce au alela DQB1*0602 ar putea elimina în cursul maturării timice aceste linii de limfocite T periculoase cu rezultatul final de protecție împotriva apariției diabetului de tip 1 [27]. În final trebuie să menționăm că efectul oricăror

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730]
au alela DQB1*0602 ar putea elimina în cursul maturării timice aceste linii de limfocite T periculoase cu rezultatul final de protecție împotriva apariției diabetului de tip 1 [27]. În final trebuie să menționăm că efectul oricăror alele HLA, atât diabetogene cât și protectoare nu este absolut, prezența lor nefiind nici necesară și nici suficientă pentru apariția (respectiv absența) bolii. În perioada 1997 - 1999, în colaborare cu Centrul de Genetică Diabetologică din cadrul Wellcome Trust Center for Human Genetics, Oxford University (Prof.

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730]
HLA (în afară de genele HLA DR și DQ) sunt implicați în susceptibilitatea genetică pentru T1DM în populația din România [34]. Am confirmat puternica asociere a alelelor HLA DR3 și DR4 cu T1DM și pentru populația românească [35]. Ca o particularitate rolul diabetogen al HLA DR4 pare să fie mai puternic decât cel al HLA DR3. Frecvența subiecților diabetici DRX/DRX (care nu prezintă nici una din alelele HLA DR diabetogene) este la pacienții T1DM din România mai mare de 10%, comparativ cu sub

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730]
și DR4 cu T1DM și pentru populația românească [35]. Ca o particularitate rolul diabetogen al HLA DR4 pare să fie mai puternic decât cel al HLA DR3. Frecvența subiecților diabetici DRX/DRX (care nu prezintă nici una din alelele HLA DR diabetogene) este la pacienții T1DM din România mai mare de 10%, comparativ cu sub 5% pentru toate populațiile caucaziene studiate până în prezent. Datele sugerează că, în populația românească, contribuția alelelor HLA DR3 și DR4 la predispoziția genetică pentru T1DM ar fi

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730]
debut al DZ înainte de vârsta de 5 ani (17.4%), mai ales prin comparație cu cea înregistrată în țările cu incidență mare a DZ, unde aproximativ 50% dintre acești copii prezintă haplotipul DR3/DR4 [77]. Frecvența scăzută a celor mai diabetogene alele HLA DR la grupa de vârstă 0-4 ani în România ar putea constitui una din explicațiile incidenței scăzute a T1DM la această grupă de vârstă [37]. Studiul genei insulinei de pe cromozomul 11p15 ca una din principalele gene candidate pentru

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730]
alelă de clasa I protectoare. Există de asemenea un grup de alele de clasa a III-a “superprotectoare”, prezente doar la 6.25% dintre pacienții diabetici [8]. Efectul protectiv al alelelor de clasa a III-a este dominant față de efectul diabetogen al alelelor de clasa I. Astfel, copiii care moștenesc o singură alelă de clasa III de la părinți prezintă o reducere cu 60% a riscului de a dezvolta diabet de tip 1. Pe de altă parte, alelele de clasa a III

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730]
presupus a fi adevăratul IDDM2), putem trage concluzia că și pentru populația din România am dovedit rolul IDDM2 în susceptibilitatea genetică pentru T1DM [37]. Chiar mai mult, în lotul analizat asocierea a fost aproape la fel de puternică cu a celor mai diabetogene alele HLA-DQB1 [41]. Observațiile inițiale (familii din Franța, USA și Canada) au sugerat o transmitere preferențială a alelelor INS-VNTR diabetogene de la tată [7,43,74] ceea ce ar fi putut constitui parțial explicația observației empirice că diabetul de tip 1 se

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730]
genetică pentru T1DM [37]. Chiar mai mult, în lotul analizat asocierea a fost aproape la fel de puternică cu a celor mai diabetogene alele HLA-DQB1 [41]. Observațiile inițiale (familii din Franța, USA și Canada) au sugerat o transmitere preferențială a alelelor INS-VNTR diabetogene de la tată [7,43,74] ceea ce ar fi putut constitui parțial explicația observației empirice că diabetul de tip 1 se transmite mai rar de la mamele diabetice în comparație cu tații diabetici. Ulterior, date pe familii din UK, Danemarca și Sardinia au arătat

Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730]