276 matches
-
dr. "Ioan Milică" - al "Conferinței Naționale "Text și discurs religios"", (Ediția I-a în 2008), editor - împreună cu aceiași - al "revistei Conferinței", și membru fondator al "Asociației Culturale "Text și discurs religios"". Fondator și editor-șef al revistei de lingvistică diacronică "Diacronia". Este preocupat de cercetarea științifică în domeniul lingvisticii diacronice (fonetică și fonologie istorică, etimologie, formarea limbii literare, dinamica limbii), domeniu în care a elaborat peste 30 de studii și recenzii, fiind autor al mai multor volume: În scrierile sale, cercetarea
Alexandru Gafton () [Corola-website/Science/304701_a_306030]
-
de lingvistică generală "Cours de linguistique générale" (1916), publicat de către studenții săi, după moartea sa, pe baza notițelor pe care și le luaseră la cursurile acestuia, el a definit concepte fundamentale (distincția dintre limbaj, limba și vorbire, între sincronie și diacronie , caracterul arbitrar al semnului lingvistic etc.) care ulterior vor inspiră, nu numai știință lingvistică, dar și alte sectoare ale științelor umaniste.
Ferdinand de Saussure () [Corola-website/Science/299216_a_300545]
-
înseamnă mai multă democrație, mai multă frăție creștină, mai multă diversitate culturală, mai profundă înțelegere a specificului național, mai mult pluralism politic parlamentarist și tot mai multe asemenea valori specifice bătrânului nostru continent, născute pe el și bine confirmate în diacronia lui, până la a-i deveni patrimoniu spiritual. Iar această convingere mă face să sper că urmașii principalului partid care a oferit Europei moderne soluții pentru a scăpa de extremisme și a depăși escalada provocărilor comuniste sau fasciste, nu au venit
Editura Destine Literare by Corneliu Leu () [Corola-journal/Journalistic/95_a_382]
-
culturale și de istoria mentalităților, plecându-se atât de la paradigme intertextuale, cât și de la posibilitățile oferite de interacțiunea dintre „lectura” textului de bază și „interpretarea” lui. Pelerinaj spre ființă (1999) este un „eseu asupra imaginarului poetic eminescian” condus de principiul diacroniei. Autorul apreciază că opera lui Eminescu reprezintă una din cele mai radicale drame ale cunoașterii propuse de cultura română. O idee critică a lui Tudor Vianu, „lirica rolurilor”, este valorizată de M., care stabilește un parcurs ontologic alcătuit din trei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287997_a_289326]
-
manifestări și atribute ce relevă fie coexistențe ce nu țin cont de bariere geografice sau temporale, fie succesiuni care iau forma unor universalii sociale. Să luăm ca referință Europa, cu Nordul și Sudul sau Estul și Vestul său. Există o diacronie europeană uniformă a modernității, indiferent de coordonatele geografice? Există sincronii deja constituite sau intens căutate? În cultura noastră, știm prea bine, s-a privilegiat când sincronia europeană intens căutată (Eugen Lovinescu), când protocronia, ce ar fi fost atât de creativă
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
intens căutate? În cultura noastră, știm prea bine, s-a privilegiat când sincronia europeană intens căutată (Eugen Lovinescu), când protocronia, ce ar fi fost atât de creativă, dar care ar fi fost, chipurile, neglijată (Edgar Papu și discipolii săi), când diacronia integratoare, ce ar fi fost uneori tulburată de accidente istorice generatoare de ușoare sau mari decalaje. Răspunsurile la întrebările puse variază într-adevăr și și-au asociat ideologii justificative adeseori contradictorii. Varietatea lor este însă puternic influențată de modul în
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
defini noul spirit la secolului?". Întrebarea rămîne deschisă. Sub aspectul inserției sale în istorie ( și aceasta e a doua "opinie contradictorie"), postmodernismul a fost nu o dată resimțit ca o abolire a ideii de istorie, ca o înlocuire a sincroniei cu diacronia, a devenirii cu simultaneitatea. Concepția în chestiune vizează o "vîrstă sincronică" a omenirii, sustrasă fenomenului evolutiv, avînd obsesia voluptuoasă a reconstituirii integralității originare. Astfel încît trecutul trăiește în prezent iar prezentul în trecut, într-o sinteză căreia doar acuitatea conștiinței
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
să fie alocată cadrului general teoretic didactic al problemei, care presupune, de fapt identificarea și individualizarea problemei abordate în literatura de specialitate didactică, cum ar fi, de exemplu prezența și ponderea problemei în programe și manuale de-a lungul unei diacronii suficient de convenabile, evoluția conceptului didactic, așa cum se prezintă în lucrările de specialitate didactice, prezența problemei în metodicile istorice și contemporane, sugestii de optimizare a transpunerii didactice a conceptului etc. “Științific” din sintagma “lucrare metodico-științifică de gradul I” înseamnă nu
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
385). Sau: „La douăzeci de ani, aveam o nesățioasă dorință de glorie” (I, 22). Așadar, privită acum cu admirație, tinereții, ca vârstă a angajării oarbe, i-ar fi urmat retragerea din lume, luciditatea mortificantă, iluminarea neputinței, sau, altfel spus, lașitatea. Diacronia e, însă, numai o aparență. Ce-i drept, poate că anumite accente se schimbă în timp, dar caietele sunt, oricum, expresia contradicțiilor care se dezvoltă în sincronie. Victoria lui Ă care se edifică pe ruinele neputinței de a acționa Ă
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
parte, referitor la ceea ce a spus Marius, nu cred că putem vorbi de „contra-cultură”, fiindcă acesta desemnează, ca termen acreditat, o reacție noninstituțională. Ruxandra vorbește de instituții... Alte dificultăți pe care le am sunt de ordin tehnic. Una ține de diacronia și de modul În care diferitele straturi ale culturii din perioada comunistă se lovesc sau se freacă Între ele. De pildă, nu cred că ieșirea din Închisoare a celor „reeducați” a difuzat, la nivel social, efectul unui model concentraționar. Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
dimensiunile care fac fundamentală perceperea existenței În devenirea sa sunt spațiul și timpul, indisolubil legate unul de celălalt, deși atât de diferite esențialmente. Fiindcă, În vreme ce spațiul oferă avantajul sincronicității, al coexistenței obiectelor În interiorul aceluiași moment de dezvoltare, timpul operează În diacronie, surprinzând continuitățile și discontinuitățile obiectelor, apariția și dispariția acestora. Datorită acestui fapt, oximoronia unei formulări precum „loc al memoriei” este numai aparentă și, În cel mai bun caz, superficială. Formal, expresia se situează În proximitatea „câmpului spațio-temporal”, iar diferențele și
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
În stadiul actual, este poate greu de trecut dincolo de morfologia sistemelor. Și totuși, se cuvine să subliniem insistent că ținta noastră e „morfodinamica”, studiul evenimentelor Într-un continuum spațio-temporal. Cu alte cuvinte, sînt pentru un demers cognitiv care să includă diacronia ca dimensiune obligatorie a lumii, și nu ca o pe dimensiune de care ne putem dispensa. Principalul obiectiv al cercetării mele Îl formează o serie de curente religioase occidentale - de la gnosticism pînă la catharism (erezia cathară) din Provența și Lombardia
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
esența unora dintre aceste metode. Nu fără a preciza Însă de la bun Început că multe din ele nu-i sînt de prea mare folos istoricului, atîta timp cît eșuează În tentativa lor de a integra sistem și istorie, sincronie și diacronie. Pentru istoricul ideilor, cea mai extraordinară consecință a continuum-ului einsteinian spațiu-timp este existența „obiectelor ideale”, care devin de Înțeles numai atunci cînd sînt recunoscute ca atare În propria lor dimensiune. S-ar putea ca acest lucru să sune și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
au Îmbogățit pînă azi Înțelegerea trecutului toate metodele de cunoaștere care tratează sincronic fenomenele istorice (inclusiv obiectele ideale), este legitim să tragem o linie despărțitoare Între cele care n-au reușit să ofere chei semnificative de integrare a sincroniei cu diacronia și cele care nu s-au dat În lături dinaintea acestei supreme Încercări a disciplinei noastre de studiu. Fascinația exercitată În secolul nostru de arhetipuri și repetiție, de formalism, structuralism și „morfologii” de tot felul nu mai are nevoie să
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
modul În care se petrece transformarea rămîne În esență neexplicat. Întrecându-l pe Goethe, lingvistul Ferdinand de Saussure (1857-1913) a constituit principala sursă de la care s-au alimentat structuraliștii, referindu-se necontenit la distincția operată de el Între „sincronia” și „diacronia” unei limbi și la accentul pus de el, În consecință, pe studiul sincronic al limbii 12. Cu nuanțări introduse mai Întâi de prințul Nicolas S. Troubetskoy (Principles of Phonology, 1939) și apoi de Roman Jakobson, fonologia a devenit principalul model
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
după care „sistemul modei” Înseamnă pur și simplu o corelație statică Între accesorii. Ca și cum Barthes ar fi locuit În Platlanda, a redus moda la două dimensiuni și a exclus timpul din acest proces. Dimpotrivă, Agnes Brooks Young căuta sincronicitatea În diacronie; ea a reconstituit, mai degrabă, lingura care străbate suprafața supei ca un obiect logic care se deplasează prin lumea noastră. Asemenea constrîngerilor de ordin fizic care silesc celula să ia formă sferică și organismele să nu se extindă dincolo de o
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și internaționale care, dincolo de preferințele ideologice asumate fără echivoc, a căutat să-și susțină argumentat convingerile. Pe palierul religios, iconoclasmul său vizează, așa cum se știe, tagma preoților corupți, precum și incompatibilitatea dintre forma exterioară viciată și fondul trăirii liturgice, marcând, în diacronia presei românești, prima campanie antisinodală. Când e vorba de "instituționalismul literar", se înverșunează împotriva criticii universitare sau eticiste și respinge orice tentativă de înregimentare a literaturii, proclamând talentul drept condiția sine qua non a oricărui act artistic. De aceea, discursul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
din punct de vedere strict biografic, Arghezi se autoplasează, din nou, într-o zonă conflictuală (pentru că, prin gestul său public, sfidează conștient autoritatea politico-militară a unui regim nedemocratic) și, apoi, literarmente vorbind, textul cu pricina are statut de jalon în diacronia pamfletului românesc, fiind, în principiu, o denunțare publică, într-o montură artistică, evident, a intolerabilei ideologii politice promovate de Germania nazistă. Concluzionând, vom spune că dimensiunea polemică a creației argheziene se alimentează, în planul mental, prediscursiv, din surse biografice cu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Nu!... Păi ce scrie pe cârpele tale? Degete șterse de sânge?". Dar e insuficient să citim acest pasaj, ca de altfel întreg pamfletul Baroane (1943) prin cheie retorică. Din perspectiva istoriei literare, el reprezintă un important punct de referință în diacronia pamfletului românesc, înțeles în dubla sa dimensiune estetică și ideologică. Din unghiul eticii jurnalistice, el exprimă un exemplar act de curaj, scriitorul asumându-și, se știe, pe deplin, riscul încarcerării. Faptul că astăzi acest text este savurat deopotrivă de literați
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
se prezintă mult mai nuanțat, însă ceea ce ne interesează pe noi, aici, este perspectiva contextuală care duce la instaurarea climatului polemic între cei doi, într-un timp istoric dat278. Din această perspectivă, intervalul dintre 1936 și 1937 este capital în diacronia polemicii Arghezi-Iorga, pentru că proporțiile pe care le atinge sunt fără precedent. Ofensiva declanșată de istoric va molipsi mai toate publicațiile autohtoniste, atâta vreme cât capul de acuzare, "pornografia", periclita "moralitatea literară" a epocii, moralitate asumată de vocile din dreapta palierului ideologic. Până acum
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
termeni extrem de duri, în care admonestarea directă, insulta, epitetul și comparația descalificante constituie figurile predilecte ale agresiunii. 3. Un alt pretext polemic îl constituie, pentru Arghezi, paralogismul adversarului, pe care îl amendează cu o malițiozitate ghidușă și inventivă. Deseori, în diacronia acestei polemici, Arghezi îi impută adversarului erori de raționament, intenționate sau nu, care, la rândul lor, devin mobiluri, pentru autorul Spinilor de hârtie, de a plonja în ficțional. În articolul mai sus citat, Arghezi desface și reface discursul advers, operând
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pe care stilistica le oferă receptării poeziei ca limbaj, "redus la principiile lui cele mai active", după cum remarca Paul Valéry - să invite la reflecție, subliniind însă și "caracterul interogativ" al propriilor reflecții 142. Pornind de la cunoscutele dicotomii: limbă/vorbire; sincronie/diacronie; lingvistică internă/lingvistică externă, autoarea consemnează și semn lingvistic/ semn stilistic; lingvistică a cuvântului/lingvistică a textului 143. Nu este așadar vorba de valori conotative ale semnului lingvistic în poezie, ci despre două ipostaze semiotice ale limbajului. Împărtășind ideea saussuriană
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
destin. Autoarea apreciază că în lupta dramatică cu acest destin poetul se vede scriind împreună cu natura textul lumii. Ideea guvernantă a volumului Teme și variațiuni (1994) este aceea că, din perspectiva temporalității interne a culturii, operele se dispun într-o diacronie a dialogului între texte. Ceea ce se și demonstrează în studii despre Boris Pasternak, Osip Mandelștam, Innokenti Annenski, Vladimir Maiakovski (poemele de până în 1917), Serghei Esenin ș.a. SCRIERI: Serghei Esenin. Textul lumii, București, 1984; Teme și variațiuni, București, 1994; Boris Pasternak
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286796_a_288125]
-
de locuri se înfățișează ca o haină care îmbracă teritoriul denominat, în perspectivă diacronică ele apar ca martori ai evenimentelor, întîmplărilor și schimbărilor istorice petrecute pe teritoriul respectiv. În sincronie, toponimia, ca disciplină lingvistică, interferează îndeosebi cu geografia, iar în diacronie istoria, cu faptele și evenimentele care-i marchează cursul, este implicată în viața numelor de locuri, încă din momentul nașterii lor, care are loc în anumite condiții sociale, fiind adeseori urmarea unor mutații istorice petrecute în teritoriu. Evoluția numelor de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
său, trebuie să se limiteze la studiul analitic al structurilor și al realizărilor acestor structuri. Însă acest fapt implică o serie de diferențieri prealabile, implicite, care ar putea fi cuprinse în seria: "cunoașterea limbajului - cunoașterea lucrurilor, limbaj primar - metalimbaj, sincronie - diacronie, tehnica liberă - discurs repetat, limba funcțională - limba istorică"25. Lingvistică limbii (de fapt, a limbilor) vizează planul istoric al limbajului pentru că acesta se transformă dintr-o entitate virtuală într-una reală "după o tehnică determinată și condiționată istoric, adică în
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]