33 matches
-
iar după 1990, conduce Editura Ion Creangă. Debutul, cu volumul Lumină cât umbră, se desfășoară în cea mai mare parte sub aripa învăluitoare a poeziei Constanței Buzea. Inegală, adunând texte cu vârste diferite, această primă carte impune un „univers de diafanități și frăgezimi vegetale, înscriind o sensibilitate dominată de obsesia purității” (Ion Pop). De altminteri, C. este un exemplu tipic de poet-punte între lirismul feminin al generației ’60 (Ana Blandiana, Constanța Buzea ș.a.) și cel al generației ’80 (Mariana Marin, Elena
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286479_a_287808]
-
lui Zenon, Iași, 1994; Dimineața marelui oraș, Chișinău, 2003; Grecia imaginară, Chișinău, 2003; Orfeu și singurătatea, Chișinău, 2003. Repere bibliografice: Val Condurache, De la Nistru pân-la Tisa, RL, 1991, 26; Eugen Simion, Poezia lui Valeriu Matei, LA, 1995, 16; Alex. Ștefănescu, Diafanități, RL, 1995, 21; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 248; Emilian Galaicu-Păun, Poezia de după poezie. Ultimul deceniu, Chișinău, 1999, 128-132. M.C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288065_a_289394]
-
Stuart Merill, Remy de Gourmont, Francis Jammes, André Gide. El a frecventat pe Macedonski și a fost izbit de nevroza snobă din cenaclul acestuia, intoxicat de crizanteme în putrefacție și rigid de lux decrepit, cvasi-funerar. În primul rând Petică glorifică diafanitatea florilor, fragranța cărnurilor vegetale: Parfum din flori pălite și uitate, Poemă tăinuită-ntr-o petală, Te stingi în dureroasa-ți voluptate În seara singuratecă și pală, Parfum din flori pălite și uitate... fecioarele cu incarnat de crin ale lui Botticelli
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
zeități etc. Toate acestea indică o Înseninare a condeiului, paralel cu diminuarea simțului moralizator. În afara unei trimiteri: „marea-cuviință Îți dă al său glas” - nu sînt formulate opreliști morale. Copila cu pasul mâi mîndru decît acela al Aurorei (să reținem transparența, diafanitatea imaginii!) este un „model al virtutei”, dar virtutea, dacă luăm În seamă argumentele poetului, virtutea decurge din frumusețea obiectului erotic. Frumusețea e virtutea ei sau invers. Imaginile, puține cîte sînt și deja folosite de literatura anterioară, sugerează o eliberare (parțială
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
liră și mută, și duioasă. Cu degetu-ți de roze, d-albeața unui crin, Deșteaptă-n ea un sunet, Elviră-Înamorată; Cu-acel sunet imită pe coarda-nfiorată CÎntarea mea din urmă și ultimul suspin.” Două remarci putem face privitoare la aceste versuri: diafanitatea, Întîi, a portretului, și asocierea, apoi, a erosului cu simțul creației. Dragostea și poezia constituie un binom binecunoscut. Cumpătatul părinte dă semne de nerăbdare. Erosul deșteaptă În el acel nesațiu sacru față de obiect, nesațiu pe care-l Întîlnim și În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
romantic (preromantic) În care se prelungesc, la noi cel puțin, elemente de mitologie clasică. El va căpăta desăvîrșire În poezia lui Eminescu la care erotica reprezintă un mod de a cuprinde marile mituri ale existenței. Sensibilitate maladivă, vocație a morții, diafanitate și, mai ales, o poziție privilegiată În lume. În ierarhia afectivă, iubirea trece pe primul loc. De la Eliza la Veronica aflăm toate nuanțele unei feminități care exprimă În grad maxim răul veacului. În locul Seducătorului apare Logodnicul, acela ce aspiră spre
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prin mase sau cantități, ci doar prin transparențe și duhul locului. Acest spirit al locului traversează deopotrivă acuarelele din spațiul autohton cît, mai ales, pe acelea din orizontul britanic sau din Normandia. Puritatea aerului de la țărmul mării permite artistului surprinderea diafanității și a infinitelor nuanțe cromatice rezultate din jocul fantast al luminii cu infinitele molecule de apă salină călătoare prin aer. Miracolul se produce în momentul în care ochiul intră în jocul acestui dans ideal și reține pe retină și culoarea
Memoria acuarelei by Viorica Topora? () [Corola-publishinghouse/Science/84080_a_85405]
-
Pancevo, 1970; Aducătorul ochiului, Pancevo, 1974; Pronume-Zamenice, Vârșeț-Pancevo, 1981; Căpșuna în capcană, Novi Sad, 1988; În biserica Troia, Pancevo, 1992; Școala exilului, Craiova, 1998. Repere bibliografice: Radu Enescu, Petru Cârdu, „Menire în doi”, F, 1970, 11; Dan Mutașcu, Inteligență și diafanitate, SPM, 1975, 237; N. Barbu, Poetul Petru Cârdu, CRC, 1979, 8; N. Diaconu, Petru Cârdu, „Pronume-Zamenice”, R, 1983, 3; Tartler, Melopoetica, 74-77; Roșu, Dicț. lit. Iugoslavia, 61-62; Nicolae Coande, Profil liric: Petru Cârdu. Lupta omului cu șobolanul, R, 1991, 5-6
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286106_a_287435]