253 matches
-
istorii românești despotice antedecembriste - a politicului în raport cu o parte a instituțiilor private de presă ale momentului (a se vedea cazul postului de televiziune Antena3), ce împing ambele, din păcate, coordonatele discursului mediatic înspre creionarea unei direcții cvasisingulare în cadrul vastului perimetru dialogal al momentului. Și nu vorbim doar despre o unidirecționalitate încadrabilă în arhitectura clasică a ceea ce definim simbolic a fi un regim de presă despotic, ci avem de-a face aici cu totul și cu totul altceva. Să nu uităm niciun
ODRASLELE DIAVOLULUI ŞI CONTRAFACEREA ACTULUI DEMOCRATIC de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1285 din 08 iulie 2014 by http://confluente.ro/Magdalena_albu_1404825961.html [Corola-blog/BlogPost/349179_a_350508]
-
mai recurge și la conceptul relativ impropriu de „participants”, „participant” (Rogers E. M., Kincaid D. L., 1981, p. 63), (Kincaid D. L., 2009, p. 190). c) Alături de aceștia ca instanțe captatoare s-au definit și colocutorul, și supra-destinatarul. Mihail Bahtin identifică în comunicarea dialogală trei participanți: locutorul, destinatarul și supra-destinatarul (Apud Cosmescu A, 2012, p. 191). Supra-destinatarul este o instanță generică. În viziunea „emițătorului”, supra-destinatarul este destinatarul ideal. El constituie prototipul ideal al destinatarului către care se îndreaptă intenția de comunicare a emițătorului. Am
Ștefan Vlăduțescu: Elementele Human Communication System. Studiu asupra Comunicării by http://revistaderecenzii.ro/stefan-vladutescu-elementele-human-communication-system-studiu-asupra-comunicarii/ [Corola-blog/BlogPost/339559_a_340888]
-
care ajungi să o înveți de la un asemenea Om interesant și singular în originalitatea sa reprezentativă este aceea că, aidoma unui veritabil magician al artei spectacolului scenic, el face întotdeauna ca imposibilul să devină posibil și nicidecum invers. În ecuația dialogală dintre cei doi vagabonzi intrinsec beckettieni, Vladimir și Estragon, ai piesei „Așteptându-l pe Godot”, la un moment dat, un mic fragment din cel de-al II-lea său act ne așează în fața ochilor o banală, dar sugestivă schemă de
(PROF.UNIV.DR. ALEXE GHEORGHE) – JOCUL CU CIFRE ÎN AŞTEPTAREA UNUI GODOT DELOC ÎNCHIPUIT... de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 794 din 04 martie 2013 by http://confluente.ro/Magdalena_albu_oameni_de_la_magdalena_albu_1362458757.html [Corola-blog/BlogPost/345545_a_346874]
-
caracterul ei specific. Răspunsul la a-fi-expus-la este a-se-deschide-spre. Deschiderea ia naștere din experiența expunerii iar dialogul este modalitatea interpersonală a lui a-se-deschide-spre. Dialogul se articulează pe încrederea în depășirea a ceva, în sesizarea unui sens posibil și în realizarea comunicării dialogale ca o formă maieutică de clarificare a acestei sesizări. Aceasta este rădăcina existențială a socialității, și este astfel considerând diferitele forme de agregate sociale sub profilul acestei rădăcini și evaluând problemele pe care le ridică tot din perspectiva acestui profil
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
de lingviști, de teoreticieni ai presei. Tipul verbal preferat este viitorul. Se folosește în: profeții, horoscop, meteo. 7) Dialogul (conversația) Implică acte comisive (promisiuni, amenințări), acte vocative, retroactive, de satisfacție. O variantă aparte a conversației este monologul. El conține indici dialogali, dar cu sine: întrebări retorice, dileme, interjecții, reacții. 8) Figurativul Îl întâlnim ca atare foarte rar în presă. În schimb, e bine reprezentat în slogan, graffiti și proverb. 9) Discursul polemic Act reactiv, polemica exprimă dezacordul, contestarea. Are mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
distincte. O abordare eminamente descriptivă, unde etnograful prezintă pe larg contextul și elementele de bază În care se derulează acțiunea 1, analiza de discurs urmărește prezentarea dinamicilor discursive care dau semnificație grupurilor umane. Un alt nivel este acela al prezentării dialogale axat pe interacțiunea dintre personaje sau caracterizări ale personajelor cu care interpretul sau actanții intră În interacțiune. Notele, la rândul lor, pot fi organizate În două forme narative: episoade și repovestiri ale situației, conturând o analiză discursivă și pe acest
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Încât ea nici nu mai este percepută ca alteritate. Există o Întrebare acolo, În capitol: unde sunt adevăratele Întâlniri, În consonanță sau În divergență? Nicolae Turcan: Acea alteritate nonlingvistică poate deveni limbaj, dar acesta poate să nu fie un limbaj dialogal. Când iau act de o anumită persoană cu care n-am schimbat nicicând un cuvânt, sau de o Întreagă generație, ca Generația PRO, de exemplu, cu care n-am intrat În dialog, eu le gândesc pe ambele În termenii unui
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
tip de baladă de curte feudală, despre care va fi vorba în curînd; și totodată, de variante ale Mioriței. Al doilea element compozițional din seria mariologică îl constituie cunoscuta tipologie de portrete cu însemne cosmice. Se include aici și formula dialogală comună cu textele mioritice: - «N-ați văzut pe Fiul Sfînt? » - «Poate că l-om fi văzut, Numai nu l-am cunoscut». - « Foarte lesne de-al cunoaște, Că pe dosul Fiului Scrisă-i luna și lumina. Și pe fața Fiului Scrisă
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
în care ar putea fi încadrată și arta cinematografică, respectiv a capacitații de comunicare și intermediere de care acestea beneficiază, există însă și cazuri în care opinia artistului, indiferent de domeniul în care acesta activează, se impune în mod ne-dialogal, nelăsând publicului posibilitatea unei detașări minimale, care să îi permită o interpretare mai largă a mesajelor transmise prin intermediul "produsului artistic" oferit. Fără a generaliza, o creație asemenea celor analizate de noi implică și o astfel de interpretare, prin apelul aproape
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
contribuțiilor evocate se distinge între identitatea individuală și cea socială. Prima categorie sugerează identitatea sinelui, fiind acea structură subiectivă, suficient de stabilă, identitate asumată de persoană ca efect al recunoașterii de sine, în funcție de dispoziții particulare și unice. Identitatea este activă, dialogală cu exigențele contextuale și construită în raport cu o ierarhie valorică. Există însă o identitate prescrisă de instanțele societale, suprapersonale; aceasta se constituie într-o referință cu care sîntem în contact permanent și cu care negociem "ceea ce sîntem" (FerrØol, Jucquois, 2005). Mediul
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
1996; Grant, 2000, 2007; Kukla, 2000; Poerksen, 2004; Schmidt, 2007) și psihologiei narative, în cîmpul științei despre personalitatea umană (Berger, Luckman, 1963; Bruner, 1986, 1987; Gergen, 1989; Gergen, Gergen, 1983, 1986; Crossley, 2000). O lectură de acest gen subliniază rolul dialogal al construcției identitare în rețelele sociale, în care semnificația este construită în interacțiunea cu "celălalt", printr-o negociere comună, contextuală a sensului. Virulența și expresivitatea descrierilor narative ad-hoc evocă nevoia de rost și de clarificare identitară conversațională pe care jocul
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
cea a relației "eu-el" vede în celălalt numai corp. Natura putea conta ca obiect al interpretării, ca un imens text, numai atunci când în spatele ei era Dumnezeu. Ce este în acest context interpretarea? Ea își găsește temeiul în relația eu-celălalt, relația dialogală de tipul eu-tu, relație înstrunită, mașinată de dorință. întrucît interpretarea se află pe linia deschisă de dorința, care duce de la Altul (Celălalt), la Limbă și comunicare, Sens și Cultură și explicitează semnificațiile și sensul, ea se înscrie în raționalitatea
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
accentul pus pe reprezentare transformă narațiunea într-o simplă funcție a portretului, reductibil și acesta, în ultim resort, la o singură trăsătură dominantă, ca în caracterologia clasică (de unde și nota caricaturală, acuzată de recenzenți). Dar, cum omul e o ființă dialogală, psihologia sa trebuie integrată într-o structură generică, transindividuală (situația "dramatică" cea mai simplă presupune existența a trei "roluri", i. e. a unui "triunghi"), care să-l angajeze într-un conflict și să-i solicite niște reacții caracteristice. Drept urmare, dacă psihologia
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
pentru substantive în sensul că substantivele pe care le înlocuiesc nu pot să apară în anumite poziții ale enunțului sintactic, dar ele rămân substitute de substantive. La nivelul textului, substantivul care mediază dezvoltarea sensului lexical concret poate interveni, în text dialogal, în poziția vocativului, în planul incidenței. În versurile eminesciene: „O, cere-mi Doamne, orice preț,/ Dar dă-mi o altă soarte,/ Căci tu izvor ești de vieți/ Și dătător de moarte.” (M. Eminescu, I, p. 177), pronumele tu, din cuvântul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantică + uman caracterizează și pronumele de persoana a III-a, când sensul lor este mediat de substantive din câmpul semantic al umanului. În aceste cazuri, pronumele el și ea, devenind compatibile, prin trecerea de la desfășurarea narativă a comunicării la desfășurarea dialogală, cu pozițiile locutor și interlocutor, se caracterizează prin suprapunerea sensului lexical cu sensul gramatical de persoană. Astfel, pronumele ea și el din poemul eminescian Luceafărul: „Ea trebui de el în somn/Aminte să-și aducă.” (Ibidem, p. 171) devin tu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pronume personale, dativul persoanei a III-a se poate exprima și numai prin forma accentuată: Dă-le lui!, dativul persoanei I se exprimă numai prin amândouă formele: Dă-mi-le mie! Forma accentuată se poate întrebuința singură doar în enunțuri dialogale, când forma neaccentuată rămâne subînțeleasă odată cu verbul predicat: - M-ai văzut pe mine?/ - Da, pe tine. Întrebuințarea formelor neaccentuate de dativ și acuzativ este obligatorie și în unele contexte în care complementul, direct sau indirect, se realizează prin substantive sau
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
suprapune cu sensul gramatical de „obiect”. Din coexistența celor două planuri în desfășurarea actului lingvistic: deictic și sintactic, rezultă suprapunerea eu (locutor) = eu (subiect gramatical) = mă (obiect gramatical). Pronumele reflexiv stă pentru un substantiv care nu poate fi, în text dialogal, la persoanele I și a II-a, locutor sau interlocutor și totodată subiect și obiect al acțiunii verbale. La persoana a III-a pronumele reflexiv stă în locul unui substantiv, care nu poate să realizeze concomitent două ipostaze sintactice, de subiect
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
obiect gramatical:...laudă pe Ion ® Ion laudă pe Ion ® Ion se laudă. Spre deosebire de pronumele personal neutru, care se caracterizează numai la persoanele I și a II-a prin imposibilitatea prezenței unor substantive corespunzătoare (al căror sens îl reprezintă) în textul dialogal, pronumele reflexiv nu poate fi înlocuit nici la persoana a III-a de un substantiv: Ea cântă ® Mona cântă, dar nu și Mona se piaptănă ® Mona piaptănă (pe) Mona. Pronumele reflexiv se caracterizează prin trăsătura semantică ‘reflexivitate’. Prin aceasta, el
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Firește...” (I.L.Caragiale, II, 182). Cum, ca adverbe de confirmare, fac parte din clasa adverbelor pronominale (substitutive), planul semantic global al propoziției (frazei) pe care o realizează își are originea în propoziția (fraza) anterioară la care se raportează, în structura dialogală a textului. Adverbele modalizante nu pot realiza funcția de predicat întrucât nu pot participa la nucleul predicațional al unei propoziții cu niciuna din cele două componente ale predicației - lexicală și gramaticală; pe de o parte, aceste adverbe sunt lipsite de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I. Creangă) sau spre destinatar din lumea exterioară sferei umanului: „Ptru! aici!...sai binișor pe ici, pe crucea căruței. Ho...pa! Ia acum să te văd și eu că ești voinică.” (I. Creangă) Dacă termenii afectivi și volitivi aparțin stilului dialogal, termenii onomatopeici caracterizează cu preponderență stilul narativ; locutorul „descrie”, prin imitație lingvistică, manifestări sonore ale lumii despre care comunică: „Pupăza, sbârr! pe-o dugheană.” (I. Creangă) „Și cum îmi spuneau ei îngrijiți, numai ce și auzim cântând în tei: -Pu-pu-pup
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o inspirație infernală; a! simte pe cine-l iubește...vrea să ne-mprietenim?...Bravo!” (I.L. Caragiale) În varianta scrisă a limbii, termenii afectivi intră cu această întrebuințare de semne lingvistice caracterizate printr-un raport specific natural - convențional și în componenta dialogală, și în componenta narativă, ambele componente fiind acum de gradul II și funcțional (o desfășurare locuțională din real $autentic sau ficțional$$ trece într-o lume de gradul II) și din punctul de vedere al sistemului; semne originare - orale sunt interpretate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
București, 2006. 13Ă Morin Ed., L’homme et la mort, Ed. du Seuil, Paris, 1970. 14Ă Rădulescu-Motru C., Timp și destin, Ed. Fund. Lit. Artă, București, 1940. 15Ă Vlăduțescu Gh., Cei doi Socrate, Paideia, București, 1996. 16Ă Tonoiu V., Omul dialogal, Ed. Fund. Cult. Rom., București, 1995. 17Ă Morar V., Moralități elementare, Paideia, București, 2001. INDEX TEMATIC Aspectul tragic al vieții, Ajutorul În Psihologia morală, Acțiunea psihologică, Conștiința, morală, pervertită, Cetatea, ideală, Constrângere, Conflicte interumane, Cuplul (vezi; dubletulă, Dublul persoanei, dificultățile
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
altă parte, dovada menționată mai sus sugerează că Strether fusese deja selectat pentru un rol de reflector foarte devreme, deși probabil acest lucru încă nu era valabil pentru întregul roman. Putem presupune și că înclinația autorului către a rezuma complexele dialogale și ale conștiinței într-un fel de stil indirect liber în rezumatul său de lucru reflectă deja preferința sa pentru situația narativă personală, atît de proeminentă în romanele lui de mai tîrziu. Din punct de vedere naratologic, cel mai important
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ce fac posibile tot atâtea istorii ale sociologiei, desigur parțiale: * criteriul evoluționist (pozitivist) * școala sociologică; * ideea sociologică, conceptele și perspectivele sociologice; * repere (figuri) exemplare ale sociologiei; * sinteza; * paradigma sociologică; * ideea sociologică și contextul cultural; * ideologia; * criteriul național ; * originea sociologiei; * perspectiva dialogală . Deducem de aici că istoricii sociologiei au urmat căi diferite pentru a-și crea operele precum și conținutul necesar pe care-l cuprinde o istorie completă a sociologiei: * rezultatele cercetării teoretice înregistrate de-a lungul timpului * rezultatele cercetării empirice * rezultatele cercetărilor
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
de dramaturg. Seringa, piesă jucată în 1946 și în 1967, denunță, fără nerv, într-un cadru de melodramă, venalitatea și parvenitismul unor medici. Mai interesante sunt Neguțătorul de ochelari și Interpretări la cleptomanie (apărute în volumul Teatru, 1968), mici jocuri dialogale de un fantezism cvasiurmuzian. În schimb, în tălmăciri (farsa Maestrul Pathelin, după un anonim francez, un fragment din Hamlet de Shakespeare, Ana Fierling și copiii ei, după Mutter Courage de B. Brecht, comedii de Molière: Mizantropul, George Dandin, Avarul, Domnul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]