49 matches
-
articol „Aktionsart”, iar Crystal 2008 menționează modul de acțiune la articolul „Aspect”. Având în vedere caracteristicile limbii engleze, aceste aspecte sunt exprimate de exemplele date mai ales prin sensul lor lexical, eventual împreună cu contextul lor: Printre gramaticile limbilor standard din diasistemul slav de centru-sud sunt unele care iau în seamă numai aspecte și subcategorii ale acestora, pe care altele le consideră moduri de acțiune, acestea din urmă distingând aspectele de modurile de acțiune. Lingvistul sârb Ivan Klajn (Klajn 2005) și "Gramatika
Aspect și mod de acțiune () [Corola-website/Science/305683_a_307012]
-
termenului „sârbocroată” sunt foarte vii de la dezintegrarea Iugoslaviei, nu numai între lingviști sârbi și croați, ci și printre cei sârbi și cei croați. Unii afirmă existența entității pe care continuă să o numească sârbocroată, alții o recunosc și o numesc diasistem, alții refuză să o trateze ca entitate și, prin urmare, nu o denumesc nicicum. Unii lingviști sârbi, precum Vera Bojić, Predrag Dragić Kijuk, Miloš Kovačević și Tiodor Rosić, sunt de părere că toți vorbitorii dialectului štokavian sunt sârbi și vorbesc
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
sârbă. Alt lingvist sârb, Ranko Bugarski, spune că limba sârbocroată „continuă să trăiască, deși în mod neoficial”. Unii lingviști croați admit existența entității lingvistice discutate, dar resping termenii sârbocroată și croatosârbă ca fiind compromiși. Dalibor Brozović propune în locul lor termenul „diasistem slav de centru-sud”, preluat din dialectologie. Ideea și denumirea sunt adoptate de alți lingviști croați, precum Mijo Lončarić, Ranko Matasović, Josip Lisac. Sunt și lingviști bosniaci care împărtășesc acest punct de vedere, de exemplu Dževad Jahić și Senahid Halilović. Lingvistul
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
alți lingviști croați, precum Mijo Lončarić, Ranko Matasović, Josip Lisac. Sunt și lingviști bosniaci care împărtășesc acest punct de vedere, de exemplu Dževad Jahić și Senahid Halilović. Lingvistul muntenegrean Vojislav Nikčević, principalul promotor al ideii de limbă muntenegreană, preferă termenul „diasistem štokavian”, adică ignoră celelalte dialecte cuprinse în „sârbocroată”: čakavian, kajkavian și torlakian. Alți lingviști croați resping orice comunitate de limbă între croați, sârbi, muntenegreni și bosniaci, afirmând că nu trebuie să se ocupe de asemănările dintre limbile lor, ci numai
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
croați resping orice comunitate de limbă între croați, sârbi, muntenegreni și bosniaci, afirmând că nu trebuie să se ocupe de asemănările dintre limbile lor, ci numai de limba croată. Prin urmare, ei nu acceptă nici termenii sârbocroată/croatosârbă, nici termenul diasistem slav de centru-sud. Un exemplu al acestei atitudini este cel al lui Zvonko Pandžić care vede în acest din urmă termen doar un avatar al denumirii „sârbocroată”. În fine, sunt și lingviști croați care cred că cele patru limbi standard
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
deși nu există unitate terminologică nici între acești lingviști. Unii folosesc termenul „sârbocroată”, de exemplu Robert D. Greenberg, care constată în același timp „dezintegrarea limbii sârbocroate unificate” și vorbește despre cele „patru limbi urmașe ale sârbocroatei”. Alți lingviști adoptă termenul diasistem slav de centru-sud, de exemplu Svein Mønnesland, care scrie: „Limba vorbită de croați, sârbi, musulmanii din Bosnia (sau bosniaci) și muntenegreni poate fi calificată ca o singură limbă slavă, în sens lingvistic [...]. Această limbă sau "arie lingvistică" situată între limbile
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
să fie studiate mai profund de către lingviști ruși și germani, în urma unei orientări tot mai pragmatice în lingvistică. Particula în general este tratată ca o parte de vorbire aparte în gramatici ale unor limbi ca germana, maghiara sau cele din diasistemul slav de centru-sud (sârbă, croată etc.), iar particula modală este prezentă ca o subclasă a particulei în unele gramatici. În gramatici uzuale ale limbii franceze sau ale limbii române nu se operează cu această noțiune. Totuși, unii lingviști francezi se
Particulă modală () [Corola-website/Science/316360_a_317689]
-
el!" „Las’ să zboare!”. Altă particulă, "lám", provine de la verbul "lássam" „să văd”: Lám, hát mégis eljött" „Uite că a venit totuși”. În fine, există și particule modale cărora nu li se cunoaște corespondent în altă clasă. Astfel este, în diasistemul slav de centru-sud, particula interogativă "li", moștenită din limba proto-slavă. Lingvista maghiară Nóra Kugler clasifică particulele modale, pe care le numește modal-pragmatice, în două subclase. Particulele din ambele se caracterizează prin faptul că nu reprezintă realități, prin urmare, deși pot
Particulă modală () [Corola-website/Science/316360_a_317689]
-
Aromâna, vorbită de aromâni, face parte din grupul limbilor romanice, subgrupul limbilor romanice răsăritene, alături de română, meglenoromână și istroromână. Există discuții între lingviști asupra statutului de limbă (dintre cele patru ale diasistemului romanic de est) sau de dialect (în cazul că diasistemul romanic de est este socotit o singură limbă, denumită „română”, în care caz limba română este denumită „dialectul dacoromân”). Toți însă împărtășesc, precum Matilda Caragiu Marioțeanu, opinia generală potrivit căreia
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
vorbită de aromâni, face parte din grupul limbilor romanice, subgrupul limbilor romanice răsăritene, alături de română, meglenoromână și istroromână. Există discuții între lingviști asupra statutului de limbă (dintre cele patru ale diasistemului romanic de est) sau de dialect (în cazul că diasistemul romanic de est este socotit o singură limbă, denumită „română”, în care caz limba română este denumită „dialectul dacoromân”). Toți însă împărtășesc, precum Matilda Caragiu Marioțeanu, opinia generală potrivit căreia aromâna provine din protoromână (limba est-romanică comună veche). Există de
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
considerate parte de vorbire aparte, eventual împreună cu modalizatorii, este tot atât de complexă ca și cea a delimitării lor, ceea ce se vede din propunerile diverse ale lingviștilor. În gramatici ale limbii germane se găsesc ca subclase: În gramatici ale limbilor standard din diasistemul slav de centru-sud (sârbă, croată, muntenegreană), unele categorii de particule sunt luate în seamă de mai mulți autorii, dar sunt și categorii considerate numai de unul sau altul din ei. Categorii de particule: Barić 1997 și Klajn 2005 includ printre
Particulă (gramatică) () [Corola-website/Science/316341_a_317670]
-
germană și olandeză care fac parte din punctul de vedere al lingvisticii comparative din continuumul germanic de vest, și pentru care s-au elaborat varietăți standard în urma despărțirii în state aparte. Cazurile de acest fel sunt relativ numeroase (vezi articolul Diasistem). Există limbi "abstand" care sunt numite policentrice, dat fiind că în cadrul lor există mai multe standarde. Unele din acestea sunt ale mai multor națiuni care au conștiința faptului că au aceeași limbă, pentru care folosesc o singură denumire. Este cazul
Limbă standard () [Corola-website/Science/304982_a_306311]
-
Printre altele, timpurile supracompuse, atât de mult folosite în Ardeal. Formele verbale folosite în subordonata condițională introdusă prin conjuncția "si" sunt întocmai ca în limba română. De exemplu: Din punct de vedere fonetic, există câteva caracteristici. Cei doi diftongi ori diasisteme din limba română se găsesc și în valonă. De exemplu, 'moarte, poartă, coardă' se fac în valonă: 'moirt', 'poite', 'coide' (pronunțate: "moar, poat, coad" sau "muer, puet, cued"). De asemenea, 'pourcea', 'bea' se pronunță în vestul Valoniei la fel ca
Limba valonă () [Corola-website/Science/296533_a_297862]
-
sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi. Din punctul de vedere al sociolingvisticii, este in acelasi timp una din variantele limbii "abstand" comune sârbilor, croaților, bosniacilor și muntenegrenilor, denumită tradițional prin termenul „limba sârbocroata” și, printr-un termen neutru, diasistemul slav de centru-sud, dar și o limbă "ausbau" cu propriul său standard. Este limba oficială în Șerbia, Bosnia și Herțegovina și Muntenegru, fiind vorbită și de minoritățile naționale sârbe din țările vecine cu Șerbia, precum și de un mare număr de
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
și în Muntenegru, și are statut de limbă minoritara recunoscută, adică folosibila oficial în condiții diferite de la țară la țară, în: Croația, Republica Macedonia, România, Ungaria, Slovacia și Republică Cehă. Limba sârbă standard se bazează pe dialectul štokavian ("štokavski") din cadrul diasistemului slav de centru-sud, vorbit în cea mai mare parte a Șerbiei, de către sârbii din Bosnia și Herțegovina, și din Muntenegru. Același dialect este vorbit și de croați în cea mai mare parte a Croației, de către bosniaci și de către muntenegreni. Unii
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
sârbesc și un dialect numit "torlački" „torlakian”, vorbit în Șerbia de sud-est, apropiat de limbile bulgară și macedoneană, în principal prin pierderea declinării substantivelor și adjectivelor. Una din subîmpărțirile dialectului štokavian se face după felul în care a evoluat în diasistemului slav de centru-sud sunetul din limba slavă veche "ĕ" transcris prin litera ѣ „iat”, în trei grupuri de graiuri: Varianta torlakiană este inclusă într-o împărțirea limbii sârbe în cinci grupuri de graiuri: din Vojvodina-Šumadija, din Herțegovina de est, din
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
sârbocroată” sau „croatosârbă”, folosit de lingviști în epoca fostei Iugoslavii și de oficialitățile acestei țări pentru a desemna limba vorbită de sârbi, croați, bosniaci și muntenegreni. Acest termen împrumutat din dialectologie poate fi considerat din două puncte de vedere: Componentele diasistemului sunt considerate din două puncte de vedere. 1. În general se iau în seamă trei dialecte desemnate prin forma pronumelui interogativ referitor la subiectul nume de lucru (în română, „ce”): "što/šta", "kaj" și "ča": Unii lingviști consideră un dialect
Diasistemul slav de centru-sud () [Corola-website/Science/306100_a_307429]
-
limba engleză, care formează adverbe din adjective, de exemplu "quickly" „repede”, "approximately" „(în mod) aproximativ”. În lingvistica limbii franceze se poate găsi de asemenea, în legătură cu derivarea, ideea opoziției dintre o „morfologie lexicală” și o „morfologie gramaticală”. În lingvistica limbilor din diasistemul slav de centru-sud, formarea cuvintelor este inclusă în gramatică, făcând obiectul unei părți de rang egal cu morfologia în sens gramatical și cu sintaxa. În lingvistica limbii maghiare sunt lucrări, de exemplu Kiefer (coord.) 2006, în care derivarea, în cadrul formării
Derivare (lingvistică) () [Corola-website/Science/317874_a_319203]
-
cele mai multe au fost prepoziții numai în latină. În prezent este și prepoziție, și prefix bunăoară cel provenit din latinescul "in-": "în" + "groapă" + "-a" → "a îngropa", "en" + "fermer" „a închide” (de exemplu ușa) → "enfermer" „a închide” (în ceva). În limbile din diasistemul slav de centru-sud sunt mai multe care au ambele funcții: "iz" „din” + "baciti" „a arunca” → "izbaciti" „a arunca afară”, "od" „de la” + "maknuti" „a deplasa” → "odmaknuti" „a îndepărta” Și în acestea sunt prefixe împrumutate, ex. "ultrazvuk" „ultrasunet”. Afixe productive sunt cele
Derivare (lingvistică) () [Corola-website/Science/317874_a_319203]
-
referindu-se într-adevăr la prezent numai când verbul exprimă o stare sau o acțiune în desfășurare. Și în română forma de prezent poate avea valoare de viitor sau de trecut (vezi mai jos), de asemenea și în limbile din diasistemul slav de centru-sud. Există și forme verbale temporale echivalente din punct de vedere gramatical, care diferă numai prin registrul de limbă în care sunt folosite. Este cazul, de exemplu în română, al formelor de viitor: "am să adun / o să adun
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
în engleză este "I wish I knew", unde verbul are forma de "past-tense" „timpul trecut”, dar exprimă o acțiune dorită în prezent. Categoria gramaticală a timpului este legată de cea a aspectului. De pildă în limbi slave, precum cele din diasistemul slav de centru-sud, în care aspectul este o categorie gramaticală sistematic exprimată mai ales prin afixe care formează perechi de verbe, unul de aspect imperfectif, celălalt perfectiv, există unele restricții de asociere a timpului cu aspectul. Astfel, un verb perfectiv
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
în altele ca clase de pronume aparte. În gramatici ale limbii române se consideră o clasă aparte cea a pronumelor negative. În gramatici ale limbii franceze însă, acestea sunt incluse printre cele nehotărâte, la fel ca și în gramatici ale diasistemului slav de centru-sud și ale limbii maghiare. În gramatici ale acestei limbi intră în aceeași clasă pronumele nehotărâte și cele numite generale (ex. "valamennyi" „toți, toate”), fără ca acestea din urmă să fie considerate o subclasă a primelor. În mai multe
Pronume nehotărât () [Corola-website/Science/316315_a_317644]
-
sud vorbită de toți locuitorii Bosniei și au fost folosite cu întreruperi până la standardizarea limbii sârbocroate, după care s-a considerat că și bosniacii musulmani vorbesc această limbă. Ei nu neagă faptul că bosniacii, sârbii și croații au în comun diasistemul slav de centru-sud, dar sârbii îl numesc „limba sârbă”, iar croații „limba croată”, existând standarde aparte pentru acestea. De aceea, un alt argument al bosniacilor este că, nefiind nici sârbi, nici croați, și ei au dreptul să-și numească limba
Limba bosniacă () [Corola-website/Science/305722_a_307051]
-
Astfel, Coșeriu precizează că obiectul semanticii structurale nu îl constituie, la drept vorbind, așa-zisele limbi istorice, adică tradițiile "idiomatice" identificate prin substantive (franceza, germana, româna ș.a.), întrucât "o limbă istorică nu este niciodată un singur "sistem lingvistic", ci un "diasistem": un ansamblu de "sisteme lingvistice", între care întâlnim la fiecare pas coexistență și interferență"244. Mai exact, într-o limbă istorică există "trei tipuri de diferențe interne", pe care savantul de la Tübingen le denumește diferențe diatopice (adică "diferențe în spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]