49 matches
-
extrem de scăzută, a radioizotopilor bromului și timpii de înjumătățire de valori mici ai acestora, face nesemnificativă contribuția radiațiilor emise de aceștia la fondul natural de radiații nucleare. Bromul este prezent în natură sub forma sa moleculară, anume sub forma moleculei diatomice formula 28. La temperatura și presiunea camerei, bromul se află în stare lichidă, fiind astfel singurul nemetal aflat în fază lichidă la temperatura camerei. Culoarea bromului este brună sau maronie. Bromul are un miros iritant. În condiții normale (0 °C, 1atm
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
-7,1 °C) este de 5800 Pa. "Numărul de registru CAS" al bromului este 7726-95-6. Bromul, datorită structurii sale electronice, este un element foarte reactiv, motiv pentru care el nu poate exista în natură, sub forma sa elementară; formează moleculă diatomică prin legătură covalentă slabă. Fiind mai puțin reactiv decât clorul, dar mai reactiv decât iodul, bromul reacționează energic cu metalele, în special în prezența apei, pentru a forma săruri de brom. Bromul este, de asemenea, foarte reactiv cu compușii organici
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
brom este în analiza chimică a compușilor nesaturați. Bromurile alcaline combinate cu bromul elementar (gaz sau apă de brom) au ca produs de reacție polibromuri. Ionul de Br este incolor, iar ionul de Br este colorat în brun, asemănător moleculei diatomice de brom. La fel ca celelalte elemente halogene, bromul formează cu ceilalți halogeni combinații binare sau ternare. Bromul poate forma asemenea compuși mai ales cu fluorul dar și cu iodul și clorul. Aceste combinații sunt de tipul formula 65, în care
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
stabil, cu masa atomică relativă 127, al cărui nucleu conține 74 de neutroni. ul este al patrulea element din grupa halogenilor, posedă o reactivitate slabă și o electropozitivitate ridicată. Ca substanță elementară, la fel ca toți halogenii, iodul prezintă moleculă diatomică (I). Datorită proprietăților sale chimice, iodul este un agent bactericid, sporicid, protocid, cisticid și virucid, aspecte care îi conferă aplicabilitate în diverse domenii științifice și tehnice. Iodul și compușii lui sunt folosiți în medicină, fotografie și industria vopselelor. Este un
Iod () [Corola-website/Science/302791_a_304120]
-
în vase etanșe cu scopul de a preîntâmpina pierderea de substanță solidă prin sublimare, pe partea de sus a pereților vasului se poate observa, cu timpul, depunerea cristalelor de iod datorată desublimării vaporilor din interiorul recipientului. Molecula de iod este diatomică, iar disocierea termică a acesteia are loc la temperaturi mai mari de 680 °C. La 1600 °C, disocierea este totală. Iodul în stare solidă cristalizează în sistem ortorombic cu fețe centrate având simbolul oF8 în notația Pearson, structura cristalină fiind
Iod () [Corola-website/Science/302791_a_304120]
-
Izotopul radioactiv Xe este produs de către I, ca rezultat al fuziunii nucleare; ul este utilizat, în principal, la blițuri și lămpi cu descărcare în gaze , deși poate fi și un bun anestezic. La fabricarea primului laser s-a folosit molecula diatomică a xenonului, Xe. Xenonul a fost descoperit în Anglia de către chimistul scoțian William Ramsay și de către chimistul Morris Travers pe data de 12 iulie 1898, adică la puțin timp după ce aceleași personaje au descoperit alte două gaze rare similare, anume
Xenon () [Corola-website/Science/304622_a_305951]
-
gama precum și ca medium în detectarea interacționării ipotetice slabe între particulele masive. Mulți compuși ce conțin xenon și oxigen sunt toxici datorită proprietăților oxidante foarte puternice și explozive datorită tendinței lor de a se descompune în xenon gazos și molecula diatomică a oxigenului, O, ce conține legături chimice mult mai puternice decât legăturile moleculare ale compușilor xenonului. Xenonul gazos poate fi ținut în siguranță în recipiente sigilate de sticlă sau metal la temperatura camerei și la presiune standard. Totuși, acesta dizolvă
Xenon () [Corola-website/Science/304622_a_305951]
-
hexagonală, cu duritatea de 2,3, foarte sfărâmicios, cu greutatea specifică 6,23. Forma amorfă, prezentă sub formă de pulbere neagră, cu greutatea specifică 5,82 se caracterizează numai prin finețea particulelor. Vaporii de telur au culoarea galben-aurie și molecula diatomică. Telurul formează soluții coloidale de culoare albastră-verzuie-închisă, albastră sau violetă și brună. În apă, sulfură de carbon și în alți dizolvanți, telurul este greu solubil. La cald, telurul reacționează foarte lent cu apa, astfel: Te+2HO=TeO+HO Acidul sulfuric
Telur () [Corola-website/Science/303500_a_304829]
-
se produce tratând aminele cu acizi organici, cloruri acide sau anhidride acide. Folosită industrial este reacția de obținere a vitaminei H. Protejarea grupei amino prin acilare se face față de următorii reactanți: permanganat de potasiu (KMnO), bicromat de potasiu (KCrO), oxigen diatomic (O), acid azotos (HNO) și halogeni (X). La această reacție participă doar aminele primare alifatice sau aromatice, reactantul folosit fiind acidul azotos (HNO). Deoarece HONO este instabil, el se prepară chiar în mediul în care se dorește a fi folosit
Amină () [Corola-website/Science/303815_a_305144]
-
inert, ambele proprietăți împiedicându-l să rămână în atmosferă(în atmosferă se găsește la raportul de 1 la 65.000 după volum sau 1 la 83.000 după masă). Neonul este monoatomic, făcându-l mai ușor decât oxigenul și azotul diatomice. Neonul este des folosit în tuburi luminoase care produc lumina roșie-oranj. Deși li se zice "tuburi cu neon" celelalte culori se obțin cu ajutorul celorlalte gaze nobile. Neonul este de asemenea folosit în tuburi vidate, indicatoare de înaltă tensiune, tuburi de
Neon () [Corola-website/Science/304278_a_305607]
-
ul este a doua formă alotropica a oxigenului, fiind constituit din trei atomi ai acestuia. Formulă să chimică este O. Moleculă să este instabilă și se descompune după un timp scurt în oxigen diatomic. El este un oxidant puternic din care cauza este dăunător omului, producând dureri de cap, fiind iritant, caustic al mucoaselor respiratorii. Stratul de ozon prezent în atmosferă terestră acționează ca un filtru care reține cea mai mare parte din radiația
Ozon () [Corola-website/Science/311021_a_312350]
-
-271.4 ° C). Heliul-4 superfluid este utilizat în sistemul de răcire al acceleratorului de particule Large Hadron Collider de la CERN. . Fizicienii au creat recent un condensat fermionic din perechi de atomi fermionici ultra-reci. În anumite condiții, perechile fermionice formează molecule diatomice și se supun condensării Bose-Einstein. Pe de altă parte, fermionii (mai ales electronii supraconductoari) formează perechi Cooper, care, de asemenea, manifestă superfluiditate. Acest lucru recent cu gazele atomice ultra-reci a permis oamenilor de știință să studieze regiunea dintre aceste două
Superfluid () [Corola-website/Science/314338_a_315667]
-
corp ceresc. Atmosfera planetei noastre este practic 100 % gazoasă, fiind compusă din aer, conține însă și urme de substanțe solide și lichide fin divizate. Atmosfera este numită uneori și, simplu, „aer”. Atmosfera de astăzi a Pământului conține azot (nitrogen) molecular diatomic (N) în proporție de aproape 4/5 (78,2 %), oxigen molecular diatomic ((O) (20,5 %), argon (Ar) (0,92 %), dioxid de carbon (CO) (0,03 %), ozon sau oxigen triatomic (O), oxigen monoatomic, azot monoatomic și alte gaze, praf, fum, alte
Atmosfera Pământului () [Corola-website/Science/298340_a_299669]
-
aer, conține însă și urme de substanțe solide și lichide fin divizate. Atmosfera este numită uneori și, simplu, „aer”. Atmosfera de astăzi a Pământului conține azot (nitrogen) molecular diatomic (N) în proporție de aproape 4/5 (78,2 %), oxigen molecular diatomic ((O) (20,5 %), argon (Ar) (0,92 %), dioxid de carbon (CO) (0,03 %), ozon sau oxigen triatomic (O), oxigen monoatomic, azot monoatomic și alte gaze, praf, fum, alte particule în suspensie, aerosoli, etc. Compoziția atmosferei s-a schimbat de-a
Atmosfera Pământului () [Corola-website/Science/298340_a_299669]
-
ul este elementul chimic în tabelul periodic al elementelor cu simbolul H și numărul atomic 1. Este un gaz ușor inflamabil, incolor, insipid, inodor, iar în natură se întâlnește mai ales sub formă de moleculă diatomică, H. Având masa atomică egală cu 1,00794 u.a.m. , hidrogenul este cel mai ușor element chimic. Etimologic, cuvântul hidrogen este o combinație a două cuvinte grecești, având semnificația de „a face apă”. ul elementar este principala componentă a Universului
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
naturii legăturii chimice ce a urmat imediat după dezvoltarea studiului atomului de hidrogen în mecanica cuantică (mijlocul anilor 1920). Maxwell a observat că la H, sub temperatura mediului ambiant, valoarea căldurii molare se abate inexplicabil de la aceea a unui gaz diatomic, iar la temperaturi criogenice se apropie din ce în ce mai mult de cea a unui gaz monoatomic. Conform teoriei cuantice, această comportare rezultă din distribuția spațială ale nivelelor de energie de rotație, care la H sunt foarte îndepărtate, datorită masei sale mici. Aceste
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
spațială ale nivelelor de energie de rotație, care la H sunt foarte îndepărtate, datorită masei sale mici. Aceste nivele îndepărtate împiedică la temperaturi mici partiția egală (între cei doi atomi ai moleculei) a energiei termice în energie de rotație. Compușii diatomici gazoși formați din atomi mai grei nu au diferențe mari între nivelele energetice de rotație și nu prezintă același efect. Hidrogenul este elementul cu cea mai mică densitate. În formă moleculară (H) este de aproximativ 14,4 ori mai ușor
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
de difuzie în fier, platină și în alte metale tranziționale. Aceste proprietăți conduc la utilizări tehnice numeroase, dar de asemenea, și la dificultăți legate de transportul, depozitarea și de prelucrare a amestecurilor de hidrogen. Hidrogenul gazos (în stare de moleculă diatomică) este extrem de inflamabil și la presiune atmosferică se aprinde în aer la concentrații volumetrice cuprinse între 4% și 75%, iar în contact cu oxigenul pur între 4,65% și 93,9%. Limitele între care apare detonația sunt între 18,2
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
și produc fenomenul cunoscut sub denumirea de auroră boreală. Hidrogenul se găsește în stare atomică neutră în mediul interstelar, iar cea mai mare cantitate este întâlnită la sistemele Lyman-alpha. În condiții normale, hidrogenul există pe Pământ sub formă de moleculă diatomică, H, însă nu este foarte răspândit în atmosfera terestră (în concentrație medie de 1 ppm de volum) din cauza masei mici, astfel forța gravitațională a planetei are un efect foarte slab asupra sa. Totuși, hidrogenul (prin compușii săi) este cel mai
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
special oxizi) cu majoritatea elementelor. După masă, oxigenul este al treilea cel mai întâlnit element în univers, după hidrogen și heliu. În condiții normale de temperatură și presiune, doi atomi de oxigen se leagă pentru a forma dioxigenul, o moleculă diatomică incoloră, inodoră și insipidă, cu formula . Multe clase majore de molecule organice în organismele vii, cum ar fi proteinele, acizii nucleici, carbohidrații, și grăsimile, conțin aer, la fel ca și cei mai importanți compuși organici, care fac parte din cochiliile
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
arătat că apa este formată din două volume de hidrogen și unul de oxigen, iar în 1811 Amedeo Avogadro a dat interpretarea corectă a compoziției apei, bazându-se pe ceea ce acum se numește legea lui Avogadro și pe ipoteza moleculelor diatomice elementale. Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, oamenii de știință au realizat faptul că aerul poate fi lichefiat, iar componentele sale izolate, prin compresie și răcire. Folosind o metodă de cascadă, chimistul și farmacistul elvețian Raoul Pierre Pictet a evaporat
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
este starea fundamentală a moleculei de . Configurația electronică a moleculei are doi electroni nepereche care ocupă doi orbitali moleculari degenerați. Acești orbitali sunt clasificați ca orbitali de antilegătură (micșorând ordinul de legătură de la trei la doi), astfel că legătura oxigenului diatomic este mai slabă decât legătura tripă a azotului diatomic, în care toți orbitalii de legătură moleculară sunt sunt complet ocupați, însă unii orbitali de antilegătură nu sunt. În forma sa normală de triplet, , moleculele sunt paramagnetice. Mai pe larg, ei
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
moleculei are doi electroni nepereche care ocupă doi orbitali moleculari degenerați. Acești orbitali sunt clasificați ca orbitali de antilegătură (micșorând ordinul de legătură de la trei la doi), astfel că legătura oxigenului diatomic este mai slabă decât legătura tripă a azotului diatomic, în care toți orbitalii de legătură moleculară sunt sunt complet ocupați, însă unii orbitali de antilegătură nu sunt. În forma sa normală de triplet, , moleculele sunt paramagnetice. Mai pe larg, ei formează un magnet în prezența unui câmp magnetic, din cauza
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
propus că volume egale de gaze, la temperatură și presiune egale, conțin același număr de molecule (cu alte cuvinte, masa particulelor de gaz nu afectează volumul pe care îl ocupă). Legea lui Avogadro i-a permis acestuia să deducă natura diatomică a numeroaselor gaze prin studierea volumelor în care reacționează ele. De exemplu: când doi litri de hidrogen reacționează cu doar un litru de oxigen pentru a produce doi litri de vapori de apă (la presiune și temperatură constantă), înseamnă că
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]