KorAP: Find »[drukola/base=dictafon & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 6 >

130 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

și alții; cinci, șase, șapte, opt, încolăcindu-se și căzându-i de pe față. Am pornit cu spatele spre arcadă, dar Nimeni se mișcă repede și pe nepregătite, făcând pași mari spre marginea cerului de lumină și... călcând pe unul dintre dictafoane. — Nu! Cuvântul, aerul ieșiră din mine ca o rană. Nimeni lovi din nou tare cu călcâiul și carcasa mică, din plastic se crăpă. Cercul scârbos de mrene din jurul lui tresăltă când bucla conceptuală se prăbuși în sine și dispăru. Apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
prăvălit înainte fără control, cu mâinile întinse în față iar laptopul a alunecat pe dalele de gresie ca o piatră bine șlefuită. Cu mâinile și picioarele așchiate și aproape sufocat, m-am întors să văd peste ce căzusem. Unul dintre dictafoane. O frântură de secundă - timp insuficient pentru a gândi, ci doar pentru a acționa impulsiv - mintea mea trase în două direcții. M-am uitat înainte ca să văd silueta vagă a fetei trăgând de jaluzelele de la geam, încercând să le rupă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
în spate. Reportofonul era la doar câțiva centimetri de bocancul meu. Am sărit în picioare, m-am întins după el, l-am înșfăcat și-am alergat înapoi cei câțiva pași până în cercul de lumină. Fără să mă opresc, am aruncat dictafonul în geanta de piele a lui Nimeni, încă deschisă pe podea. Am luat al doilea reportofon și apoi pe-al treilea, aruncându-le în geantă. Unde era al patrulea, cel spart? — Ce dracu faci? se auzi vocea fetei din celălalt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
piele a lui Nimeni, încă deschisă pe podea. Am luat al doilea reportofon și apoi pe-al treilea, aruncându-le în geantă. Unde era al patrulea, cel spart? — Ce dracu faci? se auzi vocea fetei din celălalt capăt al secției. — Dictafoanele, am început. Iată-l - al patrulea, spart în bucăți, cu puțin în afara cercului de lumină. Mi-am agățat geanta de piele pe braț și-am alergat spre rămășițele lui. Ce faci? Haide, aproape am scăpat aproape am scăpat aproape am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Mi-am agățat geanta de piele pe braț și-am alergat spre rămășițele lui. Ce faci? Haide, aproape am scăpat aproape am scăpat aproape am scăpat... M-am lăsat la pământ și am început să arunc bucățile mai mari de dictafon în geanta de piele, tresărind din pricina țigării care încă-mi ardea în colțul gurii. Am împrăștiat fumul albastru și-am cercetat rapid semiîntunericul din jurul meu. Mi se păruse că văd ceva, ceva întâmplându-se cu dalele din celălalt capăt al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
din loc, dar, deși tremurau, m-am ținut. Am pornit într-o alergare dureros de lentă, o alergare cu încetinitorul, un miliard de ani scurgându-se între un pas și celălalt, cu geanta de piele a lui Nimeni plină de dictafoane legănându-mi-se incomod pe braț. În fața mea se auzi zgomot de sticlă spartă când fata dădu cu scaunul în fereastră și lovi o dată, de două ori, de trei ori cu picioarele lui pentru a desprinde cioburile rămase în ramă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
scump. Jeanșii mei erau uzi și întăriți de noroi. Pete lungi, maronii mi se întindeau pe brațe și pe față și pe cămașa udă leoarcă. Bocancii îmi erau plini de apă și lipăiau. — Bună, am spus. Mă întrebam dacă vindeți dictafoane. 17 O adiere invizibilă de vânt Stăteam pe marginea patului meu din hotelul Willows și despachetam un dictafon nou din cutia lui de plastic și polistiren. La începutul serii, lumina palidă a soarelui bătea spre portocaliu, umbrele zilei se alungeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
pe față și pe cămașa udă leoarcă. Bocancii îmi erau plini de apă și lipăiau. — Bună, am spus. Mă întrebam dacă vindeți dictafoane. 17 O adiere invizibilă de vânt Stăteam pe marginea patului meu din hotelul Willows și despachetam un dictafon nou din cutia lui de plastic și polistiren. La începutul serii, lumina palidă a soarelui bătea spre portocaliu, umbrele zilei se alungeau și nu mai lăsau decât petice abandonate de lumină. Hainele mele ude și noroioase zăceau grămadă în fața dulapului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Asta era ceea ce-mi dorisem? Aveam o personalitate suficient de puternică a ieși în față în felul ăsta, în lumina „timpului complet“ al lumii? Am desfăcut un pachet de baterii și-am introdus două în partea spate a noului dictafon, împingând-o pe fiecare la locul ei, împotriva tensiunii arcurilor. Dacă nu-mi dorisem asta, puteam să rămân acasă împreună cu cărțile de bucate ale maestrului bucătar și cu televizorul, să continui cu toată senzația de nemișcare și rătăcire și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
cunoșteam, o continuitate pe care o înțelegeam. Puteam să mă limitez la atât. Dar acum lucrurile erau diferite. Eu le făcusem diferite. Am băgat mâna în geanta de piele a lui Nimeni, dibuind după bucățile tăioase, de plastic rămase din dictafonul spart, scoțându-le una câte una. În cele din urmă, am găsit corpul principal al reportofonului călcat în picioare și-am extras cu băgare de seamă micuța casetă din locașul ei strivit. Avea o crăpătură bifurcată pe una dintre fețe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
am găsit corpul principal al reportofonului călcat în picioare și-am extras cu băgare de seamă micuța casetă din locașul ei strivit. Avea o crăpătură bifurcată pe una dintre fețe, dar altă stricăciune n-am văzut. Am introdus-o în dictafonul cel nou, am apăsat pe PLAY și din difuzor se auzi înregistrarea familiară. Am zâmbit. — Hei. Fata se materializă dintr-un nor nebulos în ceva solid și clar. M-am frecat la ochi. — Scuze, am zis. Am ațipit. Stătea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
totul. Pentru început, am inspectat atent geanta din priviri. Era scumpă, bine făcută și plină de buzunare și compartimente. Spațiul principal era împărțit în două, o jumătate mai mult sau mai puțin goală, cu excepția câtorva bucăți de plastic negru de dictafon, cealaltă jumătate era închisă cu un fermoar mare, de bronz. — Dă-i drumul, zise ea, așezându-se pe pat și privindu-mă. Am tras fermoarul și-am vărsat conținutul genții pe sacul de dormit din fața mea. Zeci de tubulețe din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
poți îndura să lași în mașină. Să nu iei însă prea multe; avem mult de mers pe jos. Ian mă privi cum golesc rucsacul, apoi cum îl umplu cu haine, un sac de dormit, casetele și caietele cu becul, lanterna, dictafoanele și mai multe pachete de baterii. Când am strâns chingile și cataramele, Scout apucă într-o mână punga de plastic cu mâncare pe care o cumpăraserăm de la un service deschis nonstop și dădu ocol mașinii pentru a scoate cușca lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
să fie ultima mea zi de grație. Până poimâine, ludovicianul avea destul timp să găsească drumul de întoarcere din explozia bombei de litere care tulburase fluxurile. Atunci trebuia să mă retrag în spatele personalității lui Mark Richardson, să instalez din nou dictafoanele. Astăzi, Eric Sanderson ieșise la suprafața lacului precum acoperișurile și turlele unei vechi sat scufundat într-o secetă din miezul verii, dar după ziua de azi nu avea să se mai zărească decât întinderea netedă a apelor liniștite. Nu voiam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
drumul încet. Haide, nu poate să intre aici. Există sisteme de apărare. Dar ceva din scrisorile Primului Eric se ivi din întuneric. Fii absolut sigur, apoi verifică din nou, și apoi mai verifică o dată. Mi-am desfăcut rucsacul, am scos dictafoanele și le-am instalat în colțurile camerei. Siguranță și precauție mereu. Paza bună trece primejdia rea. Imediat ce aparatele au început să emită sporovăiala lor familiară, am legat rucsacul la loc și m-am sprijinit de un perete, lăsând personalitatea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
să-l bei pe Orpheus. — Orpheus? — Ambarcațiunea noastră, explică doctorul, ridicându-se în picioare. Du-te la baie și strânge-ți tot ce-ți trebuie. Mă întorc după tine în cincisprezece minute. Ai grijă să-ți aduci o haină și dictafoanele alea; s-ar putea să ne prindă bine. Cu părul încă ud de la duș și îmbrăcat în pantaloni de camuflaj, o jachetă groasă, cu guler înalt și încălțat în bocanci, toate luate din camera Primului Eric Sanderson, cu caietele conținând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
guler înalt și încălțat în bocanci, toate luate din camera Primului Eric Sanderson, cu caietele conținând Fragmentul becului și toate celelalte descoperiri ale mele în rucsacul din spate, cu paharul cu hârtie într-o mână și o pungă plină de dictafoane în cealaltă, l-am urmat pe Fidorous prin coridoarele mărginite de cărți. — Cum rămâne cu Ian? — Motanul tău și-a găsit deja drumul pe-aici. E-un animal tare curios, nu crezi? — Ai spus că ai o ambarcațiune aici? Obosit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
pregătirea oferită de Primul Eric, devenisem destul de priceput la intuirea oamenilor, însă rămânea faptul că pe omul acesta nu-l puteam încadra în nici un tip. — Bun, da, zise Fidorous, zâmbindu-mi de jos. Acum, ce-i în punga de plastic? — Dictafoanele mele. — Excelent. Cred că o să le punem... aici. Punga de plastic intră într-o cutie de carton mai mică. — Și... da. Își netezi buzunarele, scoase pensula străveche pe care mi-o dăduse cu o seară în urmă și-o așeză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
îndemnă doctorul. — Dacă eu intru în apă, o să vină. — Eric, n-o să intri în apă, zise Scout privindu-mă cu ochi mari. E-o nebunie. — Ba nu e, spuse Fidorous, luminându-i-se fața. Ba nu e, pentru că încă avem dictafoanele. Mai avem o buclă conceptuală. Dictafoanele. Ca Orpheus însuși și atât de multe alte lucruri de la bord, și acestea deveniseră altceva pe drumul încoace. De fapt, deveniseră ceea ce Primul Eric Sanderson spusese de la început că sunt - o adevărată cușcă pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
apă, o să vină. — Eric, n-o să intri în apă, zise Scout privindu-mă cu ochi mari. E-o nebunie. — Ba nu e, spuse Fidorous, luminându-i-se fața. Ba nu e, pentru că încă avem dictafoanele. Mai avem o buclă conceptuală. Dictafoanele. Ca Orpheus însuși și atât de multe alte lucruri de la bord, și acestea deveniseră altceva pe drumul încoace. De fapt, deveniseră ceea ce Primul Eric Sanderson spusese de la început că sunt - o adevărată cușcă pentru rechini. Eu și cu Scout am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
pregătit să cobori în apă fără nici un fel de protecție. — Scout, e ca și inexistentă. — Pe tine te-a apărat mereu. — Dar lucrurile s-au schimbat. Barca asta e construită pe o buclă conceptuală de zece ori mai puternică decât dictafoanele și ludovicianul tot a făcut găuri în ea. O să rupă cușca în bucăți. — De trei ori mai puternică. Veni la mine și mă prinse de brațe, strângându-mă și zâmbindu-mi. — Crede-mă, dacă mai ai vreo idee, aș fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198

acolo și care să mă mustre, căci locul nu există. De aceea lăsațimă să o spun clar, Locul pe care îl descriu se află în mine.) Aici îmi încep povestirea despre Biblia lui Gustave Doré. O voi rosti într-un dictafon marca Sony MZN 710. Când va deveni carte, ea va fi împodobită cu ornamente și miniaturi minunate. Sper că această carte va fi gata la timp pentru marea sărbătorire a lui Doré, spre eliberarea mea și spre cinstirea lui Gustave

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
zise și mama. Undeva, la început, vreau să se tipărească mulțumiri, pentru toți cei care au ajutat la realizarea acestei cărți. Și pentru Gustave Doré. Dacă Biserica suedeză va hotărî să participe cu fonduri la tipărire, trebuie pomenită și ea. Dictafonul pe care îl folosesc se numește Sony MZN 710. Nici acest lucru nu trebuie trecut sub tăcere. Dacă voi, cei care faceți cartea, socotiți vreodată că mă îndepărtez de la subiect, puteți să treceți fără nici o grijă peste acea bucată. Sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
lângă școala din Avabäck. Și despre Scrisoarea pe care mi-a scris-o tata. Vă rog să fiți necruțători! Tot ce este de prisos trebuie să dispară. O carte trebuie, de bună seamă să trateze numai subiectul ei! Dacă opresc dictafonul și pe urmă îl pornesc din nou, se aude un pocnet. Acesta, desigur, nu trebuie să apară în forma scrisă. Vocea mea se modifică de la o zi la alta. Uneori e mai limpede, alteori mai întunecată; în unele zile vorbesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
urcat pe bicicleta lăcuită în albastru, spunând: Transmite-i salutări inginerului silvic! Da, în treacăt fie spus, vi s-a comunicat dumneavoastră, colaboratorilor mei, cum s-a ajuns să încercăm să facem împreună această carte? Chiar adineauri, înainte să pornesc dictafonul, stăteam lângă fereastră și priveam întreaga zonă: cei șapte kilometri de pantă în care râul Ava și-a săpat valea lui întortocheată, lacurile pe care se scurg șirurile de bușteni, fermele înșirate de-a lungul drumului numit Svångremmen sau Svältbältet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]