KorAP: Find »[drukola/base=diferință & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 >

63 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

subiectul nu are-n urmă decât a prinde cu mâna și adesea nu esercită altă activitate decât reenumeră piesele de aur (deja gata) ale limbei și ale fantaziei. E dar o urmare naturală că trebuie să dispară mai cu totul diferința între diletantism și arte (Kuenstlerschaft) într-o arte unde obiectivul a înăbușit obiectivul unei arhitectonice solide și a unei educațiuni orânduite și treptate (stufenmaessig). La neci o arte nu se-ntîmplă asta mai mult ca la artea dramatică. Nicăiri nu lipsește

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
aceste elucubrațiuni nu sunt încă renăscute într-o esistinție individuală și purificate totodată până la espresiunea ideală. Numai costumul deosibește aicea între Romeo, Mortimer, Max Piccolomini, Don Carlos și între Principele stator[n]ic și marchizul de Posa; însă până la o diferință adevărată dintre personalități nu putem ajunge. E prea natural. Căci ceea ce e comun tuturor acestora e abandonul plin de entuziasm la un fond foarte înalt care împle tot sufletul și care fond ia o espresiune deosebită numai fiindcă această espresiune

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
acest proces îl esecută neconștiut și artistul adevărat în sine însuși, pentru că artea împarte în adevăr cu filozofia ținoarea absolută. (Cunoștința) Convingerea conștiută că orce viață nu e decât o unitate rezultătoare din antiteze care se dezvoltă într-una la diferințe nouă, spre a se împăca din nou într-o unitate mai naltă, această convingere o constată și artistul dramatic plin de geniu prin fapta sa, în (timp) vreme ce ridică ne-ntrerupt în dialectică, cum am zice, naivă la o unitate

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-i comun amîndor direcțiunilor e totdeuna facultatea specifică de-a elibera din sine caracterul intuit ca pe-o (viață) esistență deosebită și coerentă în sine. Amândouă sânt așadar numai prin pătrunderea momentelor dezvoltate. Însă feliul (speția) activităței artistice condiționează o diferință în direcțiune. Reprezintatorii dotați cu intuițiune predominante genială au, cum am zice, bogăția manifestărilor de viață a unui caracter, le au c-o singură lovitură naintea lor, și ce e deosebit li se asimilează, ca printr-un proces natural, într-

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
cu totul de cătră artist, asta nu e manieră, pentru că e un Cele trei trepte (scăriri) ale criticei dezvoltate de noi în Trac[ta]tele asupra filozofiei artei (I, p. 58 - 72) 363 v ca necesarii și ca rezultînde din diferința obiectului află deplina lor aplicare și pe acest teren al nostru. Vis-a-vis [de] artiștii mari, creatorii, critica trebuie să fie și aci înainte [de] toate recunoscătoare și pricepută. În fața operei de arte veritabile critica apare ca cunoștința rectificătoare a creațiunei

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
sânt condițiunile ne-ncongiurate pentru de-a se emancipa cu desăvârșire de dialect. Și auzul poate să se facă mai delicat prin atențiune și se poate face iritabil pentru orce consonanță, fie cât de-abia. Se-nțelege, se remarcă o mare diferință, ce rezultă în primitivitatea culturei urechei. Cine Fr. Aug. Wolf, un om c-o ureche atică, zice foarte frumos în privința [aceasta] în discursul său Asupra unei vorbe a lui Frederic al II[-lea] despre versificațiunea germană. Iată ce zice; E

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
două vocale diferite într-o unitate - diftongul. Împreunarea aceasta se-ntîmplă prin aspirațiune, ce le ține la un loc, care (ridică) anulează pauza dintre amândouă vocalele și produce unitatea pentru auz. Diftongul prezintă așadar o unitate într-adevăr vie, născută din diferința a duor elemente vocalice. Contopirea va fi naturalminte cu-atît mai complectă cu cât vocalele vor fi mai omogene, și ea e cu-atît mai necomplectă cu cât sânt mai eterogene elementele vocale ce sânt a [sta-] mpreună. Între diftongi vor apar

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
și a celei lirice, de-aceea într-un studiu sistematic a declamațiunii dramatice aceste din urmă trebuie să fie tratate ca studii preliminare. În sistema artei noastre e acesta locul unde știința are de-a aduce la conștiința de sine diferințele genetice din declamațiunea poetică. Esența unei declamațiuni artistice consistă într-aceea că ea redă atât caracterul general cât și cel spețial a obiectului ce ea-l declamă. Spre acest scop însă trebuie ca cineva să se adâncească c-o abnegație

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
si între progresul acțiunii. Cu deosebire se cere la asta tratarea artistică a exametrului, după cum am pomenit și mai sus. Declamațiunea se mai nuanțează încă și după cele două mari antiteze: a epopeei antice și a celei romantice. Abstrăgând de la diferința dintre exametru și stanța modernă, epopea antică cere în declamațiunea sa un alt ton fundamental decât cea romantică. Epopea antică e după natura sa mai obiectivă, e mai puțin întrețesută de reflexiune și sentiment, ea dezvoaltă acțiunea înainte-ne mai

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
lirică, considerată ca prostudiu a celei dramatice, are să serve cu deosebire la aceea ca să dezvolte simțul pentru declamațiunea poetică a unui întreg estetic. Declamatorul nu merge în epos până la dezapropriațiunea personalității sale, ci din contra susține în 411v recitațiunea sa diferința dintre el și ceea ce el reprezintă. Altfel în lirică. Aicea declamatorul ia un simțământ dezvoltat în sine într-o viață concisă și îl esprimă apoi ca și când ar fi propria sa ființă, însă pe un grad mai nalt de simțibilitate. Poezia

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
zmeul, Contele de Habsburg ). Firește ca acest contrast nu-l fixăm ca absolut între amândoi poeții, pentru că Mireasa din Corint și Zeul și Bajadera ale lui Gothe aparțin fără contestare speției a doua. Declamațiunea va trebui să corespundă și acestei diferințe. Modul de esprimare a sentimentalei romanțe, simplu, mai naiv și depărtat de orce patos retoric, pretinde în reproducerea sa înainte de toate pătrundere[a] acelui element însuflețit care-o caracteriză; romanța va să zică nu pregnează elementul epic prin coloratură de ton; baladele

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
epice cer cu deosebire o declamațiune care să clarifice intuitiv ideea ce conține. De-aceea ele și sânt o școală minunată. Aicea vrem ca recitatorul să puie înainte-ne întreaga bogăție a narațiunii epice într-o viociune oarecum dramatică. Aceste diferințe, concepute de noi în privința compozițiunii poetice, sânt acelea [după care] s-ar putea distinge productele lirice în genere, sau cel puțin declamațiunea poetică arangeată după aceste categorii s-ar putea trata mai cu folos și ar deveni mai fructifere pentru

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
S-a făcut deja adesea întrebarea dacă lectorul dramatic are de-a urmări aceleași legi pe cari le urmărește și reprezentatorul dramatic? Deja împrejurarea că fiecare din ei dispune de mijloace diferite și adică neegale ar trebui să stătorească o diferință între amândouă puntele de vedere. Marginea temelor amîndorora consistă însă tocmai în natura neegală a mijloacelor. În cursul poeziei lectorul nu are decât intuițiunea sa proprie și puterea vocei, de-aceea nici nu poate voi ca să efectueze o {EminescuOpXIV 333

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
și de la masca caracteristică tipul general al acelei naționalități, ca o bază din care se ridică o deosebită direcțiune a spiritului. În Philipp, în Alba, în Don Gutierre vrem să vedem înainte-ne trăsurile fundamentale a naționalității spaniole, cu toată diferința în fizionomiile lor condiționată de patosul fiecăruia în parte. Asta nu ne va mai veni în minte la Posa, ba nici chiar la Principele statornic, pentru că patosul lor trece peste orce naționalitate deosebită și [pentru că] pentru esplicațiune noi nu suntem

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
dureze mai mult decât mișcarea sufletească, ci din contra trebuie să se îndrepte după as[ta] din urmă. După digresiunea aceasta ne întoarcem la doctrina noastră asupra costumului. Cum am observat-o, costumul trebuie în orce caz să fixeze marile diferințe ale epocelor, cum se prezintă ele în lumea orientală, greco-romană, evul-mediu și timpul modern; trebuie să le fixeze pentru că el aparține determinatelor trăsuri caracteristice ale epocei. E de prea puțină importanță de-a păstra cu esactitate diferința dintre himation grec

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
să fixeze marile diferințe ale epocelor, cum se prezintă ele în lumea orientală, greco-romană, evul-mediu și timpul modern; trebuie să le fixeze pentru că el aparține determinatelor trăsuri caracteristice ale epocei. E de prea puțină importanță de-a păstra cu esactitate diferința dintre himation grec și toga romană, deși toga diferă de cea dintâi prin o croială semirotundă și prin o mai mare greutate și difuziune (Weitlăufigkeit), tot astfel diferința [dintre] hiton grec și toga romană însemna puțin. Daca nu se schimbă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
ale epocei. E de prea puțină importanță de-a păstra cu esactitate diferința dintre himation grec și toga romană, deși toga diferă de cea dintâi prin o croială semirotundă și prin o mai mare greutate și difuziune (Weitlăufigkeit), tot astfel diferința [dintre] hiton grec și toga romană însemna puțin. Daca nu se schimbă nimica din spiritul operei, micile diferințe din costumul grec și cel roman nu au a-nsemna mult. Tot asemenea nu poate fi de importanță esactitatea istorică în deosebirea distincțiunei

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
romană, deși toga diferă de cea dintâi prin o croială semirotundă și prin o mai mare greutate și difuziune (Weitlăufigkeit), tot astfel diferința [dintre] hiton grec și toga romană însemna puțin. Daca nu se schimbă nimica din spiritul operei, micile diferințe din costumul grec și cel roman nu au a-nsemna mult. Tot asemenea nu poate fi de importanță esactitatea istorică în deosebirea distincțiunei a costumului din evul-mediu. Ș-aicea e suficient un tip general oarecare, {EminescuOpXIV 347} care să-i permită

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
în piesă unul și-acelaș ton fundamental și să nu vedem fraternizând o veche uniformă italiană cât se poate fără gust la Odoardo fraternizând c-un pardesus scurt și modern la principele. În a doua linie, costumul are de-a releva diferința generală din pozițiunea esterioară a fiecăruia din individe. Contrastul dintre stăpân și servitor, dintre dama mare si camerieră, dintre membrul clasei de domni și a clasei de jos, chiar contrastul dintre bogatul independent și dintre cel lipsit de averi, toate

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
chiar contrastul dintre bogatul independent și dintre cel lipsit de averi, toate acestea trebuie să se reflecte în costum față cu grosierul adevăr al naturei, fără însă de-a se scăpa din vedere bunul gust și părerea frumoasă. Unde aceste diferințe sânt marcate deja prin costum, precum sânt în costumele evului [-mieziu] și-n îmbrăcămintea spaniolă, în croiala-ntreagă și în stofă, acolo nu e nici un fel de greutate, și o greșală totală în alegerea costumului nu va prea fi cu

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
aicea adesea, vanitatea de femeie ademenește pe actrițe la o totală ștergere a distincțiunilor dintre pozițiunea socială a individelor, indicate în roluri. Mania de-a se împodobi și de-a străluci prin găteală seduce adesea la o deplină nivelare a diferințelor. Însă, îndată ce o haină e în contradicțiune cu relațiunile proprii ale unei persoane din piesă, efectul acestei calimități asupra întregului e foarte jenant. O podoabă necompatibilă cu pozițiunea individuală, o coafură, un giuvaer, o garnitură scumpă pe care individul ni

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
și astfel individul sa fie silit a recunoaște disproporțiunea ce se provoacă prin îmbrăcămintea lui. Al treilea moment al costumului e cel simbolic. Daca s-a satisfăcut epocei în genere, sub legea însă a bunului gust, daca s-a marcat diferințele în îmbrăcăminte, diferințele condițiunii de viață socială, daca aceste două s-a făcut, apoi începe terenul liber pentru simțul simbolic. În marginele acestor dintâi două elemente generale e {EminescuOpXIV 348} fiecare îmbrăcăminte susceptibilă de forme varii, a căror alegere atârnă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
sa fie silit a recunoaște disproporțiunea ce se provoacă prin îmbrăcămintea lui. Al treilea moment al costumului e cel simbolic. Daca s-a satisfăcut epocei în genere, sub legea însă a bunului gust, daca s-a marcat diferințele în îmbrăcăminte, diferințele condițiunii de viață socială, daca aceste două s-a făcut, apoi începe terenul liber pentru simțul simbolic. În marginele acestor dintâi două elemente generale e {EminescuOpXIV 348} fiecare îmbrăcăminte susceptibilă de forme varii, a căror alegere atârnă de la acea înțelegere

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
într-un singur moment tot cuprinsul deplin al unei idei. Se-nțelege cumcă actorul nu se poate întrece în arte cu pictorul în momentul acesta, ci trebuie să se mulțămească c-o aproximativitate în efectele acestuia. Aceasta se bazează pe diferința mijloacelor lor. Căci pe când pictorul creează personalitatea din stofa fără rezistență a luminei și a colorei, cari, daca el e în genere un spirit creator, trebuie să se supună necondiționat intențiunilor lui, în vreme ce actorul, și cel mai genial, are în

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-i trebuie pe-atâta tonul grăunțos (kornig) și plin al naturelor eroice, ci un accent (petrecut) pătruns oarecum de nobleța sufletului. Tot de categoria asta se țin: Fernando în Principele statornic și Hamlet, deși fiecare din ei mărginit firește prin diferința lor individuală și prin împregiurări. Ei toți sânt plini de întreaga nobleță a spiritului, care îl ridică pe om, în toate pozițiunile din viață, asupra ordinarității. Și Hamlet, cel înfrînt în sine, {EminescuOpXIV 352} ni arată întotdeuna acea speție de

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]