KorAP: Find »[drukola/base=diferire & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 >

72 matches

Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873

a hainelor (Barthes: 2006b, 152). Monica Spiridon prezintă o altă relație dialogică, în care se angajează repetiția și diferirea: "[...] relațiile dintre acestea două sunt sinuoase. S-ar putea spune că realitatea originară există expres pentru a face posibile devierea și diferirea prin raportare la ea" (1989,18). Linda Hutcheon abordează aceeași temă. Termenii sistemului ei dialogic sunt: identificare și depărtare. "În parodie, ca în orice formă de reproducere, noțiunea de "originalitate" ca raritate, unicitate și valoare, este pusă sub semnul întrebării

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
intertextualitatea, mai ales în practica postmoderniștilor, ajută la definirea poeticii scriiturii inclusiv prin poziționare hermeneutică, intratextualitatea favorizează redefinirea sau fixarea (niciodată identică) a reperelor universului interior auctorial. Sigur că numărul reluărilor intratextuale are tot atâta relevanță ca și ponderea repetare/diferire. Vom remarca în proza eminesciană perechi hipertext/hipotext, dar și serii intratextuale (reluări succesive), chiar împletiri ale acestora în desenul a ceea ce vom numi constelații intratextuale. 3. Intertextul din cultura universală în opera lui Mihai Eminescu " Nici o influență nu a

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
creat, desigur, pe Eminescu, dar Eminescu nu este explicabil dacă se lasă deoparte măcar una dintre acele influențe care au lucrat asupra sufletului său, așa de complex." (N. Iorga) Aspecte generale. Considerații metodologice În dialectica repetare-diferire care antrenează jocul intertextual, diferirea ascunde sursa fascinației și cheia înțelegerii operei, deși repetarea ne atrage atenția asupra unui prag ce așteaptă să-l trecem. Studiile care au urmărit intertextul din cultura universală în opera lui Mihai Eminescu ar putea să se subintituleze diferirea eminesciană

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
intertextual, diferirea ascunde sursa fascinației și cheia înțelegerii operei, deși repetarea ne atrage atenția asupra unui prag ce așteaptă să-l trecem. Studiile care au urmărit intertextul din cultura universală în opera lui Mihai Eminescu ar putea să se subintituleze diferirea eminesciană a intertextului romantic. Toate lucrările la care ne-am oprit subliniază, indiferent de unghiul din care este abordată opera eminesciană, maniera specifică în care este transpus intertextul romantic. Cu bună dreptate scria N. Iorga spiritul ponderat care e d. G.

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
și substanța infernală comună, aceeași otravă curge prin versurile celor doi poeți, cu toate că Lenau este mai direct și mai simplu, iar Eminescu mai plin de umbra sa augustă, statuar, sorbind volup tatea rece a eternității" (ibidem, 11). În dialectica repetare/diferire ce definește mecanismul inter textual, Ion Negoițescu pare mai atent la diferire. În ceea ce privește dihotomia timpului în creația eminesciană, ea dezvoltă sentimentul a/cronologic, așa cum îl regăsim în Mitul Eternei Reîntoarceri eliadian: sacru/profan. Ion Negoițescu surprinde diferențele de aspect și

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
cu toate că Lenau este mai direct și mai simplu, iar Eminescu mai plin de umbra sa augustă, statuar, sorbind volup tatea rece a eternității" (ibidem, 11). În dialectica repetare/diferire ce definește mecanismul inter textual, Ion Negoițescu pare mai atent la diferire. În ceea ce privește dihotomia timpului în creația eminesciană, ea dezvoltă sentimentul a/cronologic, așa cum îl regăsim în Mitul Eternei Reîntoarceri eliadian: sacru/profan. Ion Negoițescu surprinde diferențele de aspect și de intensitate dintre cele două forme temporale 5, pe care le putem

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
natura intimă, de straturile autentice ale eului său, care se strecoară cu iscusință și cu mare insistență în decursul demonstrației" (Liviu Rusu: 1981, 54). Ion Negoițescu se aliază în discursul critic captat de ideea pesimismului eminescian, temperând repetarea și accentuând diferirea. Pentru a descoperi fecunditatea în adevăr lirică a filosofiei lui Schopenhauer în opera lui Eminescu dincolo de versurile care includ în ritmica lor formulări prea teoretice, pentru a stabili cores pondențe și afinități, ca și distingeri și îndepărtări, chiar în structura

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
a operei și explicit, prin prezența vie a Orientului în creația celor doi poeți". Să menționăm faptul că discuția despre "aspecte ale mitului" nu se limitează la poezie. Și pentru această arie de interes accentul este pus mai întâi pe diferire, care particularizează abordarea conceptuală și plastică a simbolului la cei doi romantici; cât despre analiza critică, repetarea constituie, și în cazul acesta, doar punctul de plecare în studiul diferirii. Se simte o anumită voluptate a diferirii în studiul intertextului (romantic

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
pentru această arie de interes accentul este pus mai întâi pe diferire, care particularizează abordarea conceptuală și plastică a simbolului la cei doi romantici; cât despre analiza critică, repetarea constituie, și în cazul acesta, doar punctul de plecare în studiul diferirii. Se simte o anumită voluptate a diferirii în studiul intertextului (romantic), fapt explicabil și prin aceea că entropia (inter)textului (în termenii lui Adrian Marino), resursă de care se bucură hermeneutul pentru că tot vorbim de simbol este conferită în mai

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
pus mai întâi pe diferire, care particularizează abordarea conceptuală și plastică a simbolului la cei doi romantici; cât despre analiza critică, repetarea constituie, și în cazul acesta, doar punctul de plecare în studiul diferirii. Se simte o anumită voluptate a diferirii în studiul intertextului (romantic), fapt explicabil și prin aceea că entropia (inter)textului (în termenii lui Adrian Marino), resursă de care se bucură hermeneutul pentru că tot vorbim de simbol este conferită în mai mare măsură de diferire decât de repetare

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
anumită voluptate a diferirii în studiul intertextului (romantic), fapt explicabil și prin aceea că entropia (inter)textului (în termenii lui Adrian Marino), resursă de care se bucură hermeneutul pentru că tot vorbim de simbol este conferită în mai mare măsură de diferire decât de repetare. Există, însă, o deosebire de nuanță între Eminescu și Novalis privind întoarcerea privirii către vârstele mitice ale omenirii.[...] Eminescu pare a fi mai "arhaic" decât Novalis. Mai exact, la Novalis, miticul pare să fie mai mult o

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
cu rezonanțe mitice: mitul Daciei la Eminescu și mitul Ucrainei căzăcești la Șevcenko (Cozmei: 2012, 19). Intertextul din cultura universală în opera lui Mihai Eminescu a urmărit maniera în care se repetă motive și teme la poeți naționali, dar și diferirea care personalizează stilistic fiecare autor considerat reprezentativ, pentru: Literatura portugheză, pentru al cărui intertext eminescian recomandăm eseul lui Mircea Eliade Camoes și Eminescu (2000), precum și Mihai Zamfir studiul "Eminescu și Pessoa" (RLit, nr. 39/2-8 oct. 2001). Literatura spaniolă. În

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
Mihai Eminescu și Lasgush Poradeci" (revista Albanezul nr. 1/ian. 2001). Ideea generală a celor mai multe dintre studiile menționate este una optimistă: entropia intertextului din cultura universală în opera eminesciană reprezintă o resursă hermeneutică și lirică inepuizabilă, cert este că studiul diferirii, după identificarea repetării, continuă să fascineze. Mecanismul intertextualității din proza lui M. Eminescu îi rezervă cititorului, încă, multe alei de labirint, iar în dezlegarea traseului livresc-dedalic intratextul ne poate ajuta. 4. Categorii intratextuale 4.1. Intratextualitate prozastică 4.1.1

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
În intertext, lucrurile nu sunt mult diferite de situația mitului, doar că vizibilitatea intertextualității îl induce în eroare pe cititorul care consideră doar structura de suprafață a textului. Distanța dintre textul inițial și rescriere (determinată de cumpăna dintre repetare și diferire) este mai mare sau mai mică, așa cum, printr-o analogie, omul religios manifestă față de mit obediență sau relativă independență. Interdicția impune criteriul în virtutea căruia se conturează două tipuri de sacru : sacrul de respect (legat de respectarea interdicțiilor) și sacrul de

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
legătura semnificatului cu semnificantul legarea, termen mai potrivit, considerăm, pentru că surprinde caracterul dinamic al acestei componente hedonistul plăcerii textului apelează la semnificație. În plan intertextual (inclusiv intratextual), semnul este cu plus sau cu minus. Dacă repetarea este mai pronunțată decât diferirea, semnul este pozitiv (R > D → + ). Deoarece hipertextul are nevoie de cât mai multe puncte de ancorare pentru a stabili legătura cu hipotextul. Dacă diferirea domină repetarea, apropierea este vagă, nesusținută, receptorul riscă, în lipsa indiciilor repetării, să nu sesizeze relația dintre

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
intertextual (inclusiv intratextual), semnul este cu plus sau cu minus. Dacă repetarea este mai pronunțată decât diferirea, semnul este pozitiv (R > D → + ). Deoarece hipertextul are nevoie de cât mai multe puncte de ancorare pentru a stabili legătura cu hipotextul. Dacă diferirea domină repetarea, apropierea este vagă, nesusținută, receptorul riscă, în lipsa indiciilor repetării, să nu sesizeze relația dintre texte; semnul este cu minus (D ≥ R → ). Atunci semnificatul rămâne fără semnificant, puncte suspendate, exterioare unui sistem. Este important nivelul la care se situează

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
unui lung monolog interior travestit epic (Ioana Em.Petrescu: 2005, 141). "Constelații intratextuale" Ne așteptăm ca intratextualitatea să înregistreze niveluri diferite, de la cel fonetic până la stilistic, ceea ce presupune dimensiuni variabile pentru segmentele de repetare. Să nu uităm nicio clipă relevanța diferirii, de la o reiterare la alta a aceluiași element textual, adică importanța contextului. În orice caz, dacă vom pleca de la unitatea lexicală și vom ajunge la cel mai general și liber dintre niveluri, intratextualitatea ar trebui să ducă la același "mit

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
ferestrele mari, dar neluminoase configurează o astfel de constelație intratextuală. Și pentru intratextualitate, ca pentru toate raporturile stabilite în text, unitatea de bază va fi oferită de lexem (cuvânt, adică; unitate lexicală), chiar semantem. Ne referim la repetarea intratextuală. În ceea ce privește diferirea, cel se va dovedi relevant în procesul semnificării va fi morfemul. Dintre nivelurile constituirii textului, cel lexical va ocupa un loc privilegiat, însă, este evident, intratextualitatea nu se articulează niciodată la un singur nivel textual. Motorul mecanismului intratextual se ascunde

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
loc privilegiat, însă, este evident, intratextualitatea nu se articulează niciodată la un singur nivel textual. Motorul mecanismului intratextual se ascunde în dialectica repetare-diferire, motiv pentru care, dacă un prim nivel ne face vizibilă repetarea, altul sau alte niveluri vor lumina diferirea. Sunt numeroase contextele în care nivelul lexical pune în evidență repetarea, prin cuvinte din aceeași familie lexicală sau din același câmp semantic, pentru ca elementul de diferire să apară fie la nivelul fonetic (un afix sau o alternanță fonetică), fie la

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
dacă un prim nivel ne face vizibilă repetarea, altul sau alte niveluri vor lumina diferirea. Sunt numeroase contextele în care nivelul lexical pune în evidență repetarea, prin cuvinte din aceeași familie lexicală sau din același câmp semantic, pentru ca elementul de diferire să apară fie la nivelul fonetic (un afix sau o alternanță fonetică), fie la nivelul sintactic, unde să valorizeze schimbarea de manifestare frastică de la hipotext la hipertext în diverse moduri: coordonare vs subordonare, simplitate vs. complexitate, structuri binare sau ternare

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
operă ?21 La Eminescu, opera de artă plastică descri să nu există, este o invenție. Dar rostul artei, ca poartă către adevăr, depășește retorica. Pentru intertextualitate, ekphrasis-ul complică puțin mecanismul: opera literară verbalizează piesa artistică non-verbalizată. Distanța intersemiotică dublează practic diferirea din motorul (repe tare/diferire) mecanismului intertextual (Gignoux: 2005, 105). Dacă vom considera punerea în abis ca un efect intertextual, "Căderea îngerilor" este un tablou fictiv -, ne vom trezi în fața unui fals hipotext. După consumarea evadării în Paradis și soluționarea

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
de artă plastică descri să nu există, este o invenție. Dar rostul artei, ca poartă către adevăr, depășește retorica. Pentru intertextualitate, ekphrasis-ul complică puțin mecanismul: opera literară verbalizează piesa artistică non-verbalizată. Distanța intersemiotică dublează practic diferirea din motorul (repe tare/diferire) mecanismului intertextual (Gignoux: 2005, 105). Dacă vom considera punerea în abis ca un efect intertextual, "Căderea îngerilor" este un tablou fictiv -, ne vom trezi în fața unui fals hipotext. După consumarea evadării în Paradis și soluționarea situației telurice, nuvela Sărmanul Dionis

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
din perspectiva Mitului Eternei Reîntoarceri eliadian. Vom utiliza ca punct de plecare tot nuvela Sărmanul Dionis, ca și în capitolul anterior, unde analiza a vizat intra textualitatea pe care am numit-o prozastică sinonimă cu autotextualitatea determinată de jocul repetare/diferire din paginile aceluiași text (vezi supra). De această dată, demersul critic se axează pe intratextualitatea transprozastică, urmărind o primă situație la care tindem să ajungem raportând aventura epică a cugetării lui Dan-Dionis la celelalte variante finale din proza eminesciană, publicate

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
dezvoltată în hipertext, apoi în hipotext este aceeași, însă demonstrația diferă prin dimensiune, ritm/ton, organizare (raport sintactic predominant, dispunerea enunțurilor în funcție de lungimea lor climax, anticlimax, simetrie sau aspect eterogen) și argumentele aduse. Repetarea este determinată de componenta ideatică, iar diferirea se relevă sub aspectul morfologiei (intra)textuale. În fragmentul din Sărmanul Dionis, experimentul care ilustrează relativitatea spațiului este descris într-o frază segmentată în trei părți, prin punct și virgulă, ceea ce imprimă o notă de dramatism demonstrației. În enunțul următor

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
vizualizarea centrului de greutate al segmentului repetării (entitatea intratextuală cu rol de nucleu). Însă reeditarea, fie de natură mitică, fie intertextuală, se relevă prin diferență repetiția angajată (Gilles Deleuze) între două diferențe. Intratextul din proza eminesciană reprezintă teatrul dialecticii repetare/diferire, unde dansul lui același cu altul nu este decât o revenire în spirală asupra esenței mitic-auctoriale. Din repetare în repetare, oricare serie intratextuală din cele derulate până acum ilustrează intratextul ca o respunere a sinelui, în căutarea unui ce elementar

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]