55 matches
-
mai bun în viață, iar Alice a urmat acest drum. Și-a început studiile universitare în Atlanta, capitala statului Georgia, după care a plecat în nord, luându-și licența în 1965 la Sarah Lawrence College, statul New York. Situația relațiilor între dijmașii afro- americani și proprietarii albi din Georgia, pe care Alice Walker o cunoaște de mică, este punctul de plecare în primul roman, The Third Life of Grange Copeland (1970). Publicarea sa la capătul celui mai revoluționar deceniu american postbelic este
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
literare cele mai elocvente a mecanismelor prin care se internalizează această ură de sine este un alt roman publicat în același an de Toni Morrison, The Bluest Eye (vezi MORRISON, TONI). Personajul principal în romanul lui Walker, Grange Copeland, este dijmaș în sud, nu se descurcă, iar umilirile pe care le suferă din partea proprietarului pământului pe care lucrează le transferă asupra propriei familii. După o relație cu o prostituată locală pleacă la New York, soția alegând să-și curme viața. Și în
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
prăjini seceră, iar restul îmi vor plăti în numerar”. Ca să ne facem o idee exactă asupra felului în care era exploatată fără milă munca țăranului român, am extras tot din declarația arendașului Gutman prețurile pe care le plătea subarendașului sau dijmașului clăcaș pentru lucrările agricole citate mai sus: „...în loc de 0,50 lei prăjina de prașilă și 0,20 lei prăjina de seceră, le ofer 0,60 lei prăjina de prașilă și 0,25 lei de seceră”. Iată și calculul pentru cele
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
lucrează În dijmă de 12 ani. Proprietarul dă pământul și clădirile, jumătate din semințe, plătește impozitul și dă jumătate din vitele de rentă. Dă și jumătate din hrana vitelor. Primește În schimb jumătate de recoltă. Condițiile sunt avantajoase și pentru dijmaș. Întrucât dijma a făcut obiectul multor discuții la noi, vreau să insist asupra ei. Fără dijmă, la noi, Înainte de primul război mondial nu s-ar fi putut face agricultură. Dar ea s-a menținut și după reforma agrară. La noi
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
statul, datorită politicii sale de raționalizare a credinței și de stimulare a productivității, iar românii, deoarece oricum erau siliți să muncească În zilele respective, dar numai pe seama altora. Chiar dacă, fără Îndoială, nobilii, arendașii sau chiar preoții Îi obligau adeseori pe dijmașii lor să muncească În zilele respective (În fond, În acord cu legile țării), totuși argumentația lui Maior XE "Maior" este vădit tendențioasă și exagerată. Țăranii români nu puteau fi de conivență cu autoritățile imperiale - În această chestiune care privea opțiunile
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
sindicatelor (Victorian, 355). Mai târziu, în 1947, cartea lui James Agee, Let Us Now Praise Famous Men (Hai să-i lăudăm pe oamenii celebri, n. trad.) s-a dovedit a fi una dintre cele mai convingătoare relatări despre sărăcia fermierilor dijmași din sud și a fost privită ca un apel la acțiune socială (Fishkin, 147). Sherwood Anderson se va confrunta cu o experiență epistemologică și politică similară în eseul său din 1935, Puzzled America (America nedumerită, n. trad.), la fel și
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
fără pământ sau cu suprafețe de pământ sub 5 ha. A fost folosită în general următoarea ordine de înscriere în tabelele de împroprietărire: ostașii mobilizați și toți cei ce au luptat împotriva Germaniei naziste; țăranii fără pământ; muncitorii agricoli și dijmașii care au lucrat pe proprietățile expropriate, indiferent de comuna lor de reședință. Împroprietăritul primea pământul liber de orice datorii sau obligații și trebuia să l plătească, nu moșierului expropriat ci statului, cu o recoltă medie anuală într-un interval de
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
aparțineau fundațiilor religioase. Desigur, sistemul timarelor se bizuia pe pămînturile miri. Imediat după cucerirea otomană, cel puțin teoretic, situația țăranului nu era rea. Deși era obligat să plătească anumite sume fixe, el avea drepturi importante, fiind considerat drept arendaș sau dijmaș ereditar și putîndu-și transmite proprietatea urmașilor săi. În plus, putea să-și cultive pămîntul după cum credea el de cuviință. De foarte multe ori, nu exista nici un control asupra metodelor aplicate sau a ceea ce prefera el să producă. Țăranul putea de
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
unele părți ale Balcanilor, de transformare a pămînturilor spahiilor și a altor proprietăți funciare în moșii de tip chiftlîk. Țăranul sîrb de rînd deținea anumite drepturi tradiționale asupra pămîntului pe care îl lucra. Din punct de vedere tehnic, el era dijmaș și deci trebuia în general să plătească taxe, dintre care unele crescuseră către sfîrșitul secolului, dar putea practic să-și cultive liber lotul. El putea dispune de acesta mai mult sau mai puțin după bunul său plac, îl putea lăsa
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
pămînt. Regimurile aveau de asemenea nevoie de bani. În 1821 s-a luat hotărîrea ca țăranii creștini de pe fostele moșii stăpînite de musulmani să continuie să-și plătească impozitele, dar la o rată scăzută și numai statului. Țăranii erau tot dijmași. Această acțiunea va constitui pe viitor un precedent. Prin constituția de la Epidaur, fostele posesiuni otomane erau declarate proprietate națională. Această decizie, date fiind condițiile din perioada aceea, era logică și inteligentă. Proprietățile funciare ale statului puteau fi folosite drept element
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
vechile privilegii. În timpul războiului însă, guvernul s-a folosit de promisiunea acordării de loturi de pămînt pentru recrutări. Îndeplinirea acestor asigurări s-a dovedit a fi imposibilă. Notabilii care aveau moșii întinse nu voiau să fie puși în situația ca dijmașii lor să pretindă o reformă radicală; iar dacă fostele posesiuni otomane erau împărțite între cei care le lucrau, proprietarii creștini ar fi putut revendica aplicarea aceluiași principiu. Deși nu a fost nici o distribuire generală a pămîntului, unele domenii ale statului
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
lucrează în dijmă de 12 ani. Proprietarul dă pământul și clădirile, jumătate din semințe, plătește impozitul și dă jumătate din vitele de rentă. Dă și jumătate din hrana vitelor. Primește în schimb jumătate de recoltă. Condițiile sunt avantajoase și pentru dijmaș. Întrucât dijma a făcut obiectul multor discuții la noi, vreau să insist asupra ei. Fără dijmă, la noi, înainte de primul război mondial nu s-ar fi putut face agricultură. Dar ea s-a menținut și după reforma agrară. La noi
30.000km prin SUA. 1935-1936 by Prof. dr. Nicolae Corn??eanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83483_a_84808]
-
anumit merit spiritual în secolul nostru. Nu putem fi siguri dacă nu tocmai ei, aceste epave nenorocite, sunt sfinții epocii noastre: bătrâni negri de o mare frumusețe, cu ochi cafenii, bieți oameni asupriți ajunși aici din deșerturile Texasului și Oklahomei, dijmași ruinați care caută raiul în camerele urbane mobilate, invadate de rozătoare. (Totuși, nădăjduiesc că atunci când mă voi ramoli nu va trebui să recurg la crenvurști pentru supraviețuire. Vânzarea scrierilor mele ar putea să-mi aducă vreun câștig. Și la nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
să străbată crângul. Într-o vizuină de pământ, stătea întins pe spate și horcăind un tânăr indian, gol și el până la brâu. Lângă el, stătea pierdută o femeie tânără. După pantalonii cu care era îmbrăcat tânărul era fără îndoială un dijmaș pus să muncească pe moșiile de aici. Gâtul îi era străpuns de o rană urâtă de glonț pe care sângele amestecat cu noroi se închegase. Știi spaniolă? îl întrebă Velasco, însă omul continua să horcâie printre buzele întredeschise. Ochii îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
a întins mâna, scăpându-mă de primejdie atunci când credeam că totul era deja pierdut. În ziua în care am plecat din Córdoba, în apropierea uneia dintre moșii, am dat ultima binecuvântare și m-am rugat pentru odihna sufletului unui tânăr dijmaș indian care se dăduse de partea celor din tribul Huaxteca și se ridicase la răzmeriță împreună cu ei. Tânărul indian avea o rană adâncă făcută de gloanțele trase de moșierii spanioli. Și-a dat ultima suflare într-o vizuină din crângul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
moșierii spanioli. Și-a dat ultima suflare într-o vizuină din crângul de bananieri, iar eu l-am ținut de mână. Fie ca Domnul să-i dea viață veșnică! Eu nu mi-am făcut decât datoria de preot. Doi dintre dijmașii indieni care au văzut ce făcusem pentru răposat, ne-au însoțit, în semn de mulțumire, până în apropiere de Veracruz. Ne-au fost aliații cei mai puternici și într-adevăr, numai cu ajutorul lor, am scăpat dintr-un atac primejdios al tribului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
însoțitorul său. Îi vedeam limpede și nasul cârn, și dinții albi, și părul împletit care îi cădea pe umeri. Am văzut și cum a zburat înspre cei doi o piatră albă cam de mărimea unui cap de om. Cei doi dijmași indieni care veniseră cu noi au alergat pe urmele lui Tanaka. Următoarea piatră a căzut alături de ei. Cu glas ca de pasăre rănită i-au rugat ceva pe indienii din tribul Huaxteca aflați pe stâncă. Trebuie să le fi spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
gândit adesea că trebuie să-l servesc pe Dumnezeu întocmai cum acești slujitori japonezi își servesc stăpânul. Dacă stau bine să mă gândesc, am putut să scăpăm din ghearele tribului Huaxteca doar cu pagube așa de mici mulțumită celor doi dijmași indieni. În plus, nu pot să nu cred că și Domnul ne-a dat puterea necesară să scăpăm. Aveam cu toții o înfățișare vrednică de milă când am intrat în Veracruz, dar grijile mele luaseră deja sfârșit. Veracruz este un oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în Transilvania, de exemplu aceasta putea fi de altă naționalitate decît majoritatea populației. Cea mai mare parte a locuitorilor din Balcani se întrețineau din creșterea animalelor sau cultivarea pămîntului. În ținuturile aflate sub directa administrație a otomanilor ei puteau fi dijmași sau lucrători cu ziua pe moșiile proprietarilor funciari musulmani sau creștini, sau puteau deține unele loturi de pămînt în condiții care însemnau practic liberă proprietate. Toți erau supuși unui număr mare de taxe, ale căror cote și metode de percepere
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
problemei, guvernele balcanice întîmpinau dificultăți. Chiar dacă aveau o serie de greutăți comune, ele alegeau metode diferite de a ține pasul cu acestea. Deosebit de important era faptul că pămîntul era împărțit în mod diferit în fiecare țară. Marile moșii lucrate de dijmași predominau în România, în timp ce micile gospodării țărănești erau caracteristice Serbiei și Bulgariei. Deținînd puțin pămînt arabil, Muntenegru și Grecia au fost nevoite fie să importe produse alimentare, fie să exporte oameni. O examinare mai amănunțită a condițiilor din aceste zone
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
la instalarea armoniei sociale. Bineînțeles că arendașul era interesat în primul rînd să obțină un profit rapid și mare din investiția lui. El nu se alegea cu nimic din introducerea unor îmbunătățiri pe termen lung. Ca și în trecut, țăranul dijmaș furniza uneltele primitive și animalele utilizate la cultivarea solului. În România, relațiile dintre țărani și arendași erau complicate de faptul că mulți dintre aceștia din urmă erau evrei, element care implica o tentă religioasă și națională într-o situație deja
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
și socială sunt estompate de prezența marelui și puternicului stăpân de aici și a slujbașilor săi atotputernici. Este, credem, și cazul satului Torcești. Ecouri privind menținerea stăpânirilor răzeșești până târziu răzbat printr-o mărturie a unor țărani deveniți, între timp, dijmași la Torcești, când, la data depunerii mărturiei lor, anul 1839, în favoarea proprietăresei vecine Torceștilor aflată în judecată cu stăpânul acestei moșii, spătarul Mihalache Cantacuzino-Pașcanu, țăranii își argumentează justețea mărturiei lor, despre mersul hotarului în litigiu acum, cu informația următoare: „de la
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
an producția de secară. Este ușor de observat discrepanța dintre cantitățile de cereale obținute în părțile noastre și cele din nord. E de admis că nici înregistrările nu vor fi fost riguros de exacte, nici moșiile și numărul de locuitori dijmași nu erau de aceleași dimensiuni, dar diferențele sunt prea mari ca să nu putem concluziona că satele noastre au dispus de un potențial economic, respectiv cerealier, foarte profitabil. Iată și câteva poziții din sămile Conăchești, cu date din alte sectoare ale
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
și din bălți cu pește ce oi vâna, să dau ce este adetul și să nu fie stricăciuni” (subl. n.). După cum se poate observa, el își asumă în scris obligațiile ce țineau de „obicei” și pe care le avea orice dijmaș, inclusiv „adetul”, ce reprezenta plata în bani pentru imașul folosit și îndatorirea de a nu face stricăciuni cu vitele sale în culturile din preajmă. Nu se spune nimic despre obligația muncilor gratuite, probabil în virtutea dregătoriei ce o deținea și prin
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
gratuite, datorându-i și ascultarea corespunzătoare în tot ce-i va învăța, adică le va cere sau porunci, dar tot după reguli ancestrale adaptate pe parcursul timpului intereselor celor puternici. Deosebirea ce exista între țăranii cu statut de vecini și țăranii dijmași din satele dependente o găsim definită clar în Anaforaoa Divanului Domnesc din 1775 în care citim: „în vremea trecută a fericițiilor și întru pomenire răposaților domni [...], toate monastirile și neamurile boierești aveau pe moșiile lor vecini dați danie și miluire
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]