513 matches
-
Țarina e un cer mirabil:/ ea are pivniti și bordele/ și subterane paralele// Va scriu din lumi extraterestre:/ că luna are lăzi de zestre/ și sîni de ceară./ Aleluia,/ dinspre Pogor spre Cetățuia..." (Misiva po(d)goreană). Alteori e fantomatic dionisiaca: "Prietenii vin și se duc./ Unul bea vin, altul soarbe ceai alpin,/ celălalt gusta din toate cîte puțin// Umbrele se ridică în zori din țarina/ mîna de mînă -/una respira, alta inspiră, cealaltă îngheață/ cu mască mortuara a zilei de
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
ipostaze ale eului liric productiv, apte în egală măsură de marca diferențială pe care o numim originalitate, să arătăm, mai întîi, că în cazul altor cunoscuți barzi ai generației '60 situația e inversă. Ioan Alexandru a renunțat la frenezia sa dionisiacă inițială, clocot individualist anarhic, în favoarea unui discurs liturgic, de largă audiență ortodoxă, coroborat cu o evocare instituțională a vieții ecleziastice, Ion Gheorghe s-a înfundat în zona mîloasă a unei arheologii fantaste, stăpînite de năzăririle unui imperialism tracic, Adrian Păunescu
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
cărora le-am slujit în tinerețe?a/ celor solari, desigur,/ dar acum spre sfîrșit de cei chtonieni mă simt/ mai apropiat" (Chtonieni sau/ și solari). Dar în perspectiva divinei împăcări a contrariilor oare cele două tărîmuri nu comunica? Oare elanul dionisiac nu se poate întîlni cu cel mistic, prin tendința comună a dizolvării individualului în universal? Orgiasticul nu e o modalitate primitivă a căutării sacrului? Adrian Popescu: Fără vîrstă, Ed. Cartea Românească, 1998, 58 pag., preț nemenționat.
Crestinism si păgînism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18066_a_19391]
-
în limbajul sau, "verdictul" - răsună plauzibil și în conștiința cititorului actual: românele sale, construite prin "împletirea polifonă, contrapunctata, armonizata a diverse (sic) voci", preconizează salvarea omenirii, consolidînd din perspectiva artistică morală creștină (în timp ce Nietzsche - trebuie precizat apăsat - vedea o involuție dionisiaca, barbara, descătușînd "voința de putere" a "supraomului" - consecință tocmai a distrugerii creștinismului 11). Concluzia lui Ion Ianosi nu constituie o noutate. Lucian Blaga (Dostoievski e un "profet al unui nou creștinism și al revoluției rusești, care, orice culoare ar avea
O carte diletantă despre Dostoievski by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/17595_a_18920]
-
spus că Nicolae Stan construiește în acest Macondo ialomițean tipologii feminine marqueziene ca temperament, ce se oferă, fără excepție, cu voluptate. Trădătoare și înșelate, ele pedepsesc nu doar tradiția, cât neîmplinirile. Lipsite de realități spirituale, ele acceptă, cu pasiune, desfătarea dionisiacă. Scena cu un mini-Banchet organizat la Mioara Bustea, duce, în final la scene de Satyricon, cum numai la Miller sau la Radu Țuculescu găsim în proza contemporană. De asemenea, Nicolae Stan are o știință a detaliului analizat în reacțiile spontane
Istoria ca așteptare by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2523_a_3848]
-
și singura revelatoare: iubirea alungă întâia dată sentimentul fatalității. De aceea e și prima zi a creației. Sfârșit începutul. Cititorul poate interpreta oricum. Cert e că femeia, noua Evă, e reabilitată. La fel cuplul, pentru un posibil început. Scena banchetului dionisiac și ultima parte a cărții sunt și cele mai reușite, confirmând forța viziunii unui scriitor ce-și impune, cu ironie și disciplină stilistică, să aglomereze sensurile într-o unitate simbolică fără fisuri. Un roman robust și dens, aflat în prima
Istoria ca așteptare by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2523_a_3848]
-
filosofia" trece în fulgurațiile metaforei ne(pre)meditate. Dacă precursorii menționați încercau a reconstitui schelăriile haosului și a puncta o cosmogonie indigenă, Ioan Modovan săvîrșește operația contrară, a de-construcției. El demontează analitic universul dat. Pune sub lupă detaliile. Elanul dionisiac e înlocuit de lehamite (o stare "minoră"), incandescența e anulată de reziduul său, care e cenușa: "Cuțitul pe masa de bucătărie/ În marea de melamină plină de zgîrieturi -/ Lumină sleită în cerul de-afară/ Și-un avion ghețos/ Și mult
Analiză lirică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16713_a_18038]
-
Blaga, la Voiculescu, la Maniu, poezia cu temă religioasă a contemporanului nostru se îneacă în erezie și mai cu seamă în predominarea vieții carnale, într-un materialism temperamental. Compensator, acesta din urmă accede la frenezie, la un soi de iluminare dionisiacă, ce, poate din străfunduri tracice, se conectează la o mitologie primară a terestrității exaltate. Într-un chip mai curînd superstițios decît în temeiul unei credințe articulate, subiectul asociază orgiastica-i stare, transa incendiară, cu puterea zeiească și - cît de grăitor
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
a nu avea sfîrșit. Uniunea mistică ce alcătuiește idealul Irinei Mavrodin ("sub semnul luminii divine/ cu vorbele tale") nu s-ar putea înfăptui, în planul lirismului, decît printr-o schimbare de semn, doveditoare a unei organicități absconse a lumii. Extazul dionisiac a cărui plenaritate sensibilă avea aerul a semnifica plinul, se transmută într-un extaz mistic ce părea a semnifica golul, însă care e, în fond un prea-plin sufletesc la marginea exprimabilului, absolutul lăuntric la care sîntem în măsură a accede
Între gol și plin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15841_a_17166]
-
încercînd să uit de ale mele, luam o carte și o deschideam la întîmplare. Și astfel, într-un amurg cum nu există altul pe pămînt, am făcut cunoștință cu Also sprach Zarathustra 1), și Zarathustra mi-a grăit; violența lui dionisiacă m-a răscolit. Zarathustra poruncea și hotăra de-acum pentru mine. Pentru a mă apăra de ceea ce încerca el să-mi impună, ajunsesem să citesc cu voce tare lungile perioade care urmau șerpuirea misterioaselor silogisme. Zarathustra mă apostrofa, iar eu
Memoriile Elenei Văcărescu by Anca-Maria Christodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15859_a_17184]
-
să scriu și n-am scris ca să nu consum, să nu pierd, din teama de-a nu mă risipi, prea repede, dintr-o dată, ca fumul." Anumite motive poetice se conturează cu claritate în poemele lui Bogdan Ghiu. Noaptea, labirintul, dimensiunea dionisiacă și visul, traiectoriile indicibile ale existenței apar în imagini de finețe, stilizate și pure până la esență, cu îndepărtate irizări stănesciene: "...dacă aș fi înconjurat/ (cum și sunt) de coaja groasă/ a unui ou, dacă aș fi îngropat, imobilizat,/ dacă nici
"Singura revelație - limbajul" by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/16249_a_17574]
-
este în toate și, totodată, deasupra tuturor". Recursul la origini are motivația mistică a reconstituirii unității universale care e imaginea unui Dumnezeu figurînd în aceeași măsură în abstract și în concret, abordabil pe calea abstragerii ascetice dar și pe cea dionisiacă a contactelor frenetice cu natura. Astfel încît aspirația ființei de-a coincide cu principiul se suprapune cu cea a impulsurilor sale vitale: "Vreau să mușc rădăcina reînceputului./ Vreau să fiu sînul/ din care s-a vărsat soarele./ Sau măcar un
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
la intersecțiile expresionismului cu avangarda. Imaginarul balansează între nostalgia geometriei (formă de asceză lirică) și imprevizibilul voluptuos al mixărilor metaforice (stare orgiastică). Năzuind la o simplificare, la o reducere la liniamente, poetul se descoperă a fi funciarmente posedatul unui duh dionisiac, al unui prea-plin ce debordează peste limitele proprii, identificîndu-se cu natura în dinamismul său copleșitor, în concretețea sa implacabilă. E aci o fugă de eu în direcția unei comunicări metapersonale, în felul în care Wilhelm Wörringer explica "noul patos" expresionist
Expresionism and avangardă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11951_a_13276]
-
nu i s-a șters din deprindere, dovadă sentimentul aparte cu care duce paharul la gură, conștiință pe care o pierde de îndată ce în locul vinului preferă berea, tăriile sau lichiorurile. Apoi, de la virtuțile liturgice vinul trece lesne la timbrul anacreontic și dionisiac, cînd lichidul ușurează mintea și îngreunează picioarele, fără a împiedica însă amorul. În fine, vinul e exponentul nemilos al purității de rasă, vița nobilă neîngăduind amestecul cu soiuri joase. Oroarea de corcire face ca vinul să fie o băutură, prin
Înainte și după filoxeră by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2688_a_4013]
-
pride. De altfel, regizorul cochetează cu ideea de a-i contura un profil martirologic în afara ortodoxiei sexuale, cu Seligman pe post de mistagog, filosof asexuat, trăind într-o pustnicie a unei senine abstinențe. Întâlnirea este revelatoare, una nietzscheană, a antipozilor, dionisiaca menadă în călduri și apolinicul sacerdot trăind aproape monastic în recluziunea artei și a științelor exacte. Întorcându-ne la discursul politic sforăitor al lui Joe ca un pocnet de dop în biserică, el lasă un gust amar pentru ieftinătatea procedeului
Sadomasonimfomania by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2775_a_4100]
-
sfere și pretext de cunoaștere, cel care o asistă pe o Joe care și-a descoperit analogon-ul dendrologic într-un copac izolat pe culme, îndoit de vânturi, rezistând încăpățânat mediului ostil. Cel care reintră în cameră este reversul său dionisiac, este satirul, un exemplar de senex libidinosus, un bătrân lasciv, cu puța scoasă afară, flască, încercând stângaci să copuleze cu adormita Joe. La refuzul ei replica sa cade ca o strachină goală pe scări. „Dar te-ai culcat cu peste
Sadomasonimfomania by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2775_a_4100]
-
le pot Dragobetelui este o creație în încurajați și de comerț, îi fac celor dezgoliți, speranța celor îngâna sau așterne pe hârtie. spiritul locului, tipic unei tot mai mult loc zilei de 14 deznădăjduiți, hrana celor Și pentru că iubirea culturi dionisiace. Balcanicii februarie, Valentine`s Day, zi înfometați, apa celor însetați? ocupă un loc atât de importat sunt mai înfoca ț i , mai închinată iubirii în amintirea Dar cum ar fi dacă, în viața oamenilor, i s-a întărâtați, mai puternici
Ce e iubirea?. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Elena Buică () [Corola-journal/Journalistic/87_a_50]
-
unele colinde au asimilat elemente religioase, majoritatea textelor sunt străvechi, adevărate relicve ale ritualurilor solare de sorginte precreștina. Așa se explică faptul că atmosfera din timpul colindatului poate fi uneori ludica, excesivă, tumultuoasa, amintind de veselia Saturnaliilor și a sărbătorilor dionisiace. Acești colindători, veniți din Țară Lovistei, sunt trecuți prin vârstele anotimpurilor iar cântarea lor augurala, purtată din casă în casă la sfarsitul fiecărui an, îi transformă în adevărați mesageri aducători de bunăstare, fericire și noroc. Alături de colindători, invitat special în
Un Crăciun cu Grigore Lese [Corola-blog/BlogPost/97871_a_99163]
-
cel care a fost la început, taie aidoma cuțitelor care sfâșie turbate aerul dens de pe scenă, iar ceasul s-a ascuns sub reaplinul sacadat al tobei clădite pe zongoră. Glas tânguit se îngână sub strunele ceterii. Inițierea începe sub semnul dionisiac al paradisului pătruns și tulburător continuă pe treptele care duc spre infernul durerii și deznădejdii. Răzbunarea încinge sângele și clocotește sub semnul securii închipuite în roșu pe piele. Sărutul, pecetea legământului întru împlinirea celor scrise de demult, înțepenește pe umeri
Actorul [Corola-blog/BlogPost/97127_a_98419]
-
Necuratul și păcatul Liviu DĂNCEANU De la Aristotel încoace muzicile sunt apolinice și dionisiace, de la Schoppenhauer - vesele și triste, de la Riemann - masculine și feminine, de la Greimas - narative și contemplative, iar odată cu Renașterea vorbim de muzici angelice și muzici diabolice. Dar cum se face că o muzică poate avea ceva din sufletul diavolului? Cum de
Necuratul ?i p?catul by Liviu D?NCEANU () [Corola-journal/Journalistic/83216_a_84541]
-
permanente, selecția (dacă e vreuna!) oscilând între chipul angelic ("femeia de mătase, parfum și alb de crin" sau "fragilități de albeață de porțelan de Saxa, ochi... cum ar fi cochilia de melc albastru") și ultima profesionistă, care-i golește buzunarele. Dionisiacul Ion Barbu nu are numai imensa plăcere a trăiri, dar și pe a rememorării, când parcă-și retrăiește clipele euforice. El se află într-o neistovită cursă erotică, parcă întrecându-se mereu pe sine, chiar în materie de boli venerice
Are și literatura partea ei by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8539_a_9864]
-
decât,... paradoxal,... marea înflorire și exuberanță, vitalitatea, grecii din antichitate, Shakespeare, secolul elisabetan, ca al lui Pericle. Epocile de împăcare socratică sunt un semn al decadenței, inteligenței decadente, - iar Epicur, cu a lui serenitate morală, nu sunt prielnice tragediei. Numai dionisiacul o face posibilă. Dacă morala cade, lumea nu mai poate fi justificată decât estetic. Morala ar fi, așadar, o voință de negare a vieții, un instinct secret de aneantizare, un principiu de ruină, de decădere... Puterea estetică a Naturii. Originea
Lecturi de altădată by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8656_a_9981]
-
de negare a vieții, un instinct secret de aneantizare, un principiu de ruină, de decădere... Puterea estetică a Naturii. Originea Tragediei. * Principium individuationis, - principiul care îl face pe om să nu se uite pe sine, să fie distinct de natură. Dionisiacul anihilează principiul, dar omul, individul subiectiv, se uită atunci pe sine, prins în mrejele unei beatitudini turburi... Natura titanică și barbară a spiritului dionisiac.
Lecturi de altădată by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8656_a_9981]
-
care îl face pe om să nu se uite pe sine, să fie distinct de natură. Dionisiacul anihilează principiul, dar omul, individul subiectiv, se uită atunci pe sine, prins în mrejele unei beatitudini turburi... Natura titanică și barbară a spiritului dionisiac.
Lecturi de altădată by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8656_a_9981]
-
mai fantaste. Jo-Jo, unicul băiat al numeroasei familii a primarului (90 și ceva de fete!), deconspiră o mașinărie complicată ascunsă într-un fel de turn solitar, menită să suplinească o întreagă orchestră. Cumintea populație de Who își revelă brusc potențialul dionisiac. Foarte interesant este și un personaj precum Cangurița care țese întreaga cabală în jurul lui Horton începînd prin a-l acuza de erezia de a pleda pentru imaginație susținînd existența unei alte lumi decît cea a junglei Nool. Caracterul vexat-puritan al
Elefanții și particulele elementare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8408_a_9733]