35 matches
-
electrică, a amplitudinii de împrăștiere elastică a fotonilor de atomul de hidrogen în starea fundamentală. Calculul nerelativist a fost extins pentru a include retardarea, conducând la descrierea nerelativistă completă a împrăștierii Compton de un electron atomic din pătura K. Aproximația dipolară a fost apoi folosită în studiul împrăștierii Compton din pătura L. Rezultatele acestor lucrări (printre care confirmarea existenței unei divergențe infraroșii, prevăzută de electrodinamica cuantică, și punerea în evidență a unei rezonanțe în spectrul fotonului împrăștiat) au generat un interes
Mihai Gavrilă () [Corola-website/Science/307221_a_308550]
-
sarcinii electrice este proporțională cu mărimea forței aplicate. Prin acțiunea forțelor F pe direcția axelor mecanice rețeaua se deformează și centrele de greutate ale particulelor cu sarcini negative și ale particulelor cu sarcini nu mai coincid. Apare un moment electric dipolar și deci sarcini electrice de polarizare. Doza de pickup este un cristal piezoelectric care este supus unor forțe de compresiune variabile și în funcție de adâncimea șanțului pe disc se va genera o tensiune variabilă corespunzătoare semnalului înregistrat. Brichetele piezoelectrice sunt echipate
Efectele curentului electric () [Corola-website/Science/312275_a_313604]
-
de energie. Primele acceleratoare circulare au fost ciclotronii, inventați în 1929 de Ernest Lawrence la Universitatea Berkeley din California. Ciclotronii au o singură pereche de plăci adâncite în forma de „D” pentru a accelera particulele și un singur magnet mare dipolar pentru a devia deplasarea într-o orbită circulară. Este o proprietate caracteristică particulele încărcate într-un câmp magnetic constant și uniform, B, pe care orbitează cu o perioadă constată, la o frecvență numită „frecvență ciclotronică”, atât timp cât viteza lor este mică
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
viteza luminii la doar câțiva MeV), dar doar pentru o variație limitată de energie și particule mai grele la energii sub-relativiste. La fel ca la izocronus ciclotronul, ei reușesc să obțina o rază continuă, dar fără nevoia unui magnet uriaș dipolar ce se poate îndoi acoperind întreaga raza a orbitei. Un alt tip de accelerator circular, inventat în 1940 pentru accelerarea electronilor, este betratonul. Ca și sincrotronul, acesta folosește un magnet în forma de gogoașă (cu gaură în mijloc) cu un
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
în afara atmosferei marțiene, la 30 august 2006. În septembrie 2006, "MRO" și-a mai pornit motoarele de două ori pentru a face un acord fin al orbitei sale finale, aproape circulare, aflate la o altitudine de deasupra suprafeței marțiene. Antenele dipolare SHARAD au fost desfăcute la 16 septembrie. Toate instrumentele științifice au fost testate și majoritatea erau oprite înainte de conjuncția solară ce a avut loc între 7 octombrie și 6 noiembrie 2006. După sfârșitul conjuncției, a început „prima fază științifică”. La
Mars Reconnaissance Orbiter () [Corola-website/Science/317128_a_318457]
-
rezonanță magnetică nucleară (RMN) doi:10.1103/PhysRev.99.559, fizica solidului, semiconductori, și sisteme foltovoltaice pentru transformarea energiei solare în energie electrică. Ionel Solomon a dedus ecuațiile de spin nuclear care-i poartă numele și a dezvoltat teoria interacțiilor dipolare magnetice nucleare în solide. În 1958 i s-a acordat (împreună cu profesorii Anatole Abragam și J. Combrisson) Marele Premiu pentru Cercetare ("Grand Prix de la Recherche", împreună cu A. Abragam și J.Combrisson) în Franța, și în 1963 i s-a acordat
Ionel Solomon () [Corola-website/Science/321519_a_322848]
-
combină metodă de accelerare a unui accelerator liniar cu orbită circulară a unui betatron. Primul sincrotron operațional a fost fabricat în 1947 de General Electric. În prezent, sincrotronul este cel mai utilizat model de accelerator circular. Câmpul magnetic al magneților "dipolari" amplasați în lungul orbitei deviază electronii între secțiuni liniare succesive. Aceste secțiuni formează o structură închisă cu o formă aproximativ circulară. Focalizarea fascicului de electroni este realizată separat, de magneți "cuadrupolari" și "hexapolari". Pentru creșterea energiei particulelor este utilizat un
Sincrotron () [Corola-website/Science/322236_a_323565]
-
numită "radiație de sincrotron", este între 5 și 10 ordine de mărime mai mare decât în cazul surselor de laborator. În plus, radiația emisă, descrisă de o teorie de Julian Schwinger, are un spectru continuu. Radiația emisă din interiorul magneților dipolari are luminozitatea cu aproximativ 5 ordine de mărime mai ridicată în comparație cu o sursă de laborator. Pentru creșterea luminozității radiației X cu alte 5 ordine de mărime, structuri adiționale, numite "undulator" sau "wiggler", sunt instalate care, deoarece conțin un câmp magnetic
Sincrotron () [Corola-website/Science/322236_a_323565]
-
numite "undulator" sau "wiggler", sunt instalate care, deoarece conțin un câmp magnetic, imprimă o oscilație adiționala electronilor (câmpul magnetic al unui wiggler duce la o oscilație a electronilor mai pronunțată decât cel al unui undulator). Radiația X generată în magneți dipolari, undulatori sau wiggleri nu poate fi deviată de către câmpuri magnetice sau electrice și se propagă în linie dreaptă în interiorul unei structuri atașate la inelul de acumulare, denumită "linie experimentală". La capătul liniei experimentale se află "stația experimentală" unde au loc
Sincrotron () [Corola-website/Science/322236_a_323565]
-
în monografii și reviste de prestigiu), peste 50 brevete de invenție, 11 cărți, printre care: "N-Ylid Chemistry" (McGrow-Hill, London, U.K., 1972) tradusă apoi și în limba română: "Chimia N-ilidelor" (București, Editura Academiei, 1974, împreună cu I. Zugrăvescu), "Cicloadiții 3+2 dipolare" (București, Editura Academiei, 1984, împreună cu I. Zugrăvescu), "Istoria chimiei" (București, Editura Academiei, 1962, coautor Barbu Herșcovici), "Istoria chimiei în România până la 1944" (Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 1997, împreună cu Maria Caproșu, Ionel Mangalagiu). După o bogată activitate de peste cinci
Magda Petrovanu () [Corola-website/Science/322302_a_323631]