119 matches
-
și neputință”. Un titlu bun este o promisiune de informare. Nu supralicitați această promisiune. Un titlu ca: „Dumnezeu există sau nu?” anunță un articol care va dezamăgi cu siguranță pe cititor. Atenție la familiarisme și perifraze: „Munti (Dorinel Munteanu, n. n.) - divinizat pe malul Someșului”. Nu apelați la puncte de suspensie sau la alte marcări grafice. Sunt obositoare și, în plus, cititorul este destul de inteligent ca să-și dea seama ce vreți să spuneți: „La război... ca la Parlament” sau „Israel-Irak: pacea mormintelor
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
pe nesimțite în sticlă mată, apoi într-o oglindă în care sticlarul și-ar căuta propriul suflet, în loc să privească lumea. La început, zeul este privit prin intermediul efigiei; mai târziu, efigia seamănă cu zeul; apoi îl face uitat; iar la sfârșit divinizat este sculptorul. Prezență, reprezentare, simulare. Cele trei momente care articulează istoria occidentală a privirii, pe o scară mare, par să se regăsească, pe una mai mică, în fiecare ciclu artistic. Ca într-o hologramă, unde fiecare parte este întregul, fiecare
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
când, de fapt, propriul său sistem de reprezentare le-a "lansat". Mecanism clasic de alienare și de transformare a unei libertăți în mit. Dar ceea ce se extrovertește și se sublimează aici, acum nu în ideea de Dumnezeu, ci în imaginea divinizată și mitizată, nu mai este conștiința unui subiect, ci o mașinărie socio-tehnică. 8 Ecuația erei vizuale: Vizibil = Real = Adevărat. Ontologie fantasmatică, de ordinul dorinței inconștiente. Dar dorință de acum destul de puternică și de bine echipată pentru a-și alinia simptomele
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
sub propriile sale făpturi. Dar din moment ce există cultură, zămislirea ei se orânduiește după modul divan de a lucra,ceea ce e cu totul altceva decât divinizarea culturii. Să ne gândim ce se petrece cu religia în cazul absorbirii ei în cultura divinizată. Cultura e prin însăși natura ei determinată de condițiile existenței terestre. Cu toate că are la bază impulsul spontan specific omenesc, de a depăși natura terestră, creând imaginea unei vieți ideale, totuși atunci când trece la realizarea idealurilor ce o însuflețesc, e nevoită
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
îngăduie lungimea sforii. Ceva asemănător e condiția terestră a culturii. Prin faptul că e o creație omenească, legată de materialitate prin necesitatea de a se exprima concret, cultura e limitată în timp și în spațiu. Faimosul titlu de laudă al divinizatei culturi grecești e tocmai această limitare simetrică în timp și în spațiu. Dar în cazul acesta ce se întâmplă cu religia absorbită pe de a-ntregul în cultură și identificată cu ea? Se întâmplă că suferă soarta culturii, adică devine
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
cu disciplina-i strâmtă”(Ibid. p. 524. ). Urmând tipicul revoluționar francez, bolșevismul a distrus impunătoarea cultură pravoslavnică, dezvoltată din duhul Bisericii; în locul ei se întinde această paragină peste care domină ca o culme a demonicului spirit caricatural! sanctuarul unui ateu divinizat. Negativismul modern, trecut din faza teoretică în faza violenței de stat, atinge o limită extremă dincolo de care nu se mai poate înainta. Monstruoasa caricatură a religiei și culturii se menține în Rusia cu totul artificial, prin teroare polițienească. Istoria stă
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
înaltă, care e din creație însuși chipul lui Dumnezeu? Străluminat de harul divin, omul în culminația contemplației mistice nu e nici inconștient, nici conștient în mod obișnuit, ci supraconștient prin asimilare cu lumina frumuseții necreate. Această supraconștiință, sau această conștiință divinizată e confirmată în experiența mistică și în doctrina sublimului vizionar, care reprezintă culmea clasică a contemplației ortodoxe: Sfântul Simion Noul Teolog. Nimeni ca el n-a justificat cu o forță mai impunătoare necesitatea contemplației pentru ca viața creștină să poată fi
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ca unitate dialogică din teologia Părintelui Stăniloae. Spre deosebire de acestea, însă, sublimul postmodernist al lui Lyotard este anemic și teoretic, deci utopic, fiind lipsit de realismul transcendenței creștine. Acești gânditori, saturați de raționamente, au rămas cu prejudecata că Dumnezeu se vrea divinizat, iar postmodernii au oroare de orice divinizare. Or, condiția minimală a ființei creștine este amurgul idolatrizării, moartea idolilor păgâni. Iisus este singura "zeitate" care nu se mai vrea zeitate, adică divinizată, de vreme ce a coborât pe pământ la modul kenotic, "micșorându
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
raționamente, au rămas cu prejudecata că Dumnezeu se vrea divinizat, iar postmodernii au oroare de orice divinizare. Or, condiția minimală a ființei creștine este amurgul idolatrizării, moartea idolilor păgâni. Iisus este singura "zeitate" care nu se mai vrea zeitate, adică divinizată, de vreme ce a coborât pe pământ la modul kenotic, "micșorându-se", adică, în cea mai modestă dintre modestii, în condiția de om născut nu într-un palat, dar tocmai de aceea spre a-l înălța pe om în libertatea lui. Toate
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
rând a sustrage cumva o porțiune de spațiu vital irezistibilei revendicări mongole. Ian își aminti de zicala olandeză: "Dumnezeu a creat lumea, iar omul a creat Olanda". Undeva între cele două (și cei doi) se situa geneza Imperiului Mongol. Cultivator divinizat, Ginghis Han a canalizat cea mai mare parte din resursele lumii eurasiatice a timpului respectiv afară din mâinile prin care izvorâseră, înspre acea gingașă gradină suspendată în șaua cailor, care era hoarda sa. Căci ea își irosea parfumurile aspre prin
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
invizibilului, transcendența. Teologia imaginii nu a încetat să se delimiteze de cultul idolilor. Idolul consemnează divinul plecând de la privirea umană; el reprezintă un nivel inferior al divinului. Pentru a împlini esența sa, icoana trebuie să-și piardă valoarea de imagine divinizată, deschizându-se astfel spre invizibil. Icoana ascunde și dezvăluie distanța existentă între divin și imaginea sa15. Creștinismul se prezintă ca o gândire fecundă a imaginii unde epifania lui Dumnezeu se realizează într-o altă realitate, un fel de Mundus Imaginalis
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
și unde memoria figurată privește comunitatea în ochi, prin măștile înaintașilor ei. Mai întâi, în capitala orientală se va renunța la acest obicei chiar la funerariile lui Constantin I, din rațiuni multiple, dar mai ales cu scopul ca trupul lui divinizat să fie însoțit de un cortegiu simbolic al apostolilor, nu de dublurile unor strămoși "păgâni". Societatea creștină preia din simbolismul greco-roman al dublului doar efigia împăratului, în relație cu semnificațiile corpului său divin, iar imago generează în timp portretul regal
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
foarte bun exemplu de studiu axat pe acest criteriu îl constituie antropologia imaginarului în viziunea lui Gilbert Durand; pentru cercetarea de față, un caz relevant, de mitem funcțional într-o formă de ritual, poate fi acvila eliberată deasupra rugului împăratului divinizat, ca semn, dar și ca simbol al apoteozei sale. Un al doilea criteriu este cel al apartenenței culturale, aplicat atunci când sunt clasificate miturile de constituire a civilizațiilor sau mentalitățile colective, ca urmare a analizei narațiunilor fondatoare pentru arealele subsecvente. Un
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
memoria nu se poate constitui și nu se poate menține în afara trupului (de aceea, în această cercetare, funus imaginarium este pivotul tematic central, cu semnificația sa relevantă pentru relația dintre "corp" - viu, mort sau reprezentat în absență −, existent încă și divinizat, și memorie). Diferența la Plotin față de gândirea stoică, pe baza căreia se stabilizează imaginarul puterii în lumea romană, este dată și de faptul că lucrul exterior care lasă o amprentă în suflet și pe care acesta îl reține nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și ideologic o unitate identitară caracterizată de un set de virtuți absolute. Nici măcar în plan administrativ Roma și Milano nu vor putea demonstra mai târziu că se pot (auto)gestiona cu succes în absența împăratului-militar - tot mai mult o funcție divinizată și tot mai puțin una exercitată intra pomœrium -, pentru că nu vor avea forța să se apere singure. Funus imaginarium, care a dispărut după stabilirea capitalei la Constantinopol, a fost înlocuit de celebrarea permanentă a virtuților basileului, așezat în descendența directă
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
confuzie între „teocrațiile totalitare”. După el, revoluțiile fasciste nu au ambiția universală a comunismului rus care „are pretenții, mărturisite la Imperiul mondial” și „ambiția metafizică [...] de a edifica, după moartea lui Dumnezeu, o cetate în care omul este în sfârșit divinizat”. Camus se inspiră din criticile sindicaliștilor revoluționari și anarhiști ai comunismului și din Simone Weil, gânditoare al cărei eseu Reflecții asupra cauzelor libertății și a asupririi sociale (1934) constituie una din cele mai pătrunzătoare critici ale marxismului „ajuns la starea
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
un anume loc și timp, dar se prezintă ca rupte de situația lor de enunțare: În timp ce săracilor vechiului Egipt le revenea o simplă groapă săpată în nisip, apropiații faraonului aveau privilegiul de a fi îngropați în apropierea regelui mort și divinizat, în morminte de piatră sau de zidărie capabile să le apere corpul de distrugere. Aceste morminte egiptene (a căror formă exterioară, trapezoidală ne amintește de cea a unei banchete: mastaba în araba modernă), adevărate case pentru eternitate în care eroii
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
luau forma unei vagi amintiri. În cele din urmă, chermeza se transformă în praznic. Profanați chiar în temple, misterul care îi învăluise timp de milenii li se risipea într-un amestec de fum și ceață. Frumoasele lor statui impunătoare, altădată divinizate, erau doborâte de pe socluri. Năpădite de buruieni și furnici, nuduri de Venus și Afrodita erau furate de hoți mărunți. Nu pentru a le venera pe ascuns, ci pentru a se împăuna și a-și pavoaza colibele. Această epocă a răposat
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Maupassant, Notre cœur, p.152]. Femeia pariziana face să nască misterul, apoi îl face mai dens și nu se grăbește să-l devoaleze. N.Ferrier-Caverivière [p.605, 608] subliniază că imaginea mitică a unui personaj este simplificată, amplificata, idealizata (sau divinizata) și repetabila 44. Pornind de la enunțarea acestui, de fapt, mecanism de mitizare, ne-am propus să urmărim aceste și alte mecanisme în cadrul genezei mitului Parizienei pentru a vedea dacă putem vorbi de un atare mit în sensul deplin al cuvântului
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
bunicului meu. Într-adevăr s-a comis o mare nedreptate că a fost dată uitării activitatea artistică atât de bogată a Norei Marinescu, prima artistă de operetă din țara noastră, care la timpul ei a fost atât de apreciată și divinizată. Ne bucură faptul că datorită Dv. artista Nora Marinescu va figura la loc de cinste În camera artiștilor de la Muzeul din Fălticeni. De fapt și Dl. Ciurea intenționase același lucru, dar din cauza războiului nu s-a mai făcut nimic. și
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
lo gice. Seceta prelungită, ploaia În exces, grindina sau furtuna puteau compromite total recolta, punând sub semnul Întrebării Însăși supra viețuirea colectivității respective. În astfel de societăți, omul căruia i se atribuie puteri magico-meteorologice este un personaj-cheie, respectat și temut, divinizat și demonizat. Pentru mentalitatea magică a țăranilor români, acest personaj era Întru chipat de un vrăjitor popular cu puteri meteorologice (solomo narul), care - la rândul lui - era asociat, uneori identificat cu „evreul imaginar”. În cadrul mitologiei populare românești, solomonarii sunt vraci
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
latină, a împiedicat oamenii educați să accepte autorii antici drept modele de imitație" (xix). În consecință, în ciuda cererilor tot mai mari pentru un stil clar, acesta încă era dictat de decorul oratoric al neoclasicismului, cu interesul său pentru imitarea anticilor divinizați. Aceasta era starea de lucruri din coloniile americane, care a devenit valabilă și în Statele Unite, de unde ne putem explica supraviețuirea literaturii sau a scrisorilor politicoase. După cum observă McKillop, "nu a existat vreo schimbare bruscă a formelor, iar aspectul fals impunător
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
singură ființă umană, numită Zisudra în versiunea sumeriană și Utnapiștim în versiunea akkadiană, a fost salvată. Dar, spre deosebire de Noe, acestuia nu i s-a mai permis să locuiască "noul pământ" care a apărut din ape. Mai mult sau mai puțin "divinizat", bucurându-se în orice caz de nemurire, supraviețuitorul a fost transferat în țara Dilmun (Zisudra) sau la "gura fluviilor" (Utnapiștim). Din versiunea sumeriană ne-au parvenit doar câteva fragmente, în pofida rezervei sau a împotrivirii unor membri ai panteonului, Marii Zei
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
divinizați. Vorbindu-se despre moartea unui rege se spunea că "devenise zeu". Statuia sa era plasată în templu și suveranii care dormeau îi aduceau ofrande. După anumite texte, regele era considerat, în timpul vieții sale, drept o încarnare a strămoșilor săi divinizați 4. 44. "Zeul care dispare" Originalitatea gândirii religioase "hittite"5 se lasă surprinsă mai ales din reinterpretarea câtorva mituri importante. O temă dintre cele mai notabile este aceea a "zeului care dispare", în versiunea cea mai cunoscută, protagonistul este Telipinu
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
theos nu se înscrie în aceeași serie. Ea derivă dintr-un radical desemnând "sufletul", "spiritul mortului"; cf. lituanianul dwe., "a respira", paleoslavul dus, "respirație", dusa, "suflet". Se poate deci presupune ca theos, "/eu", se dezvoltă plecând de la ideea de morți divinizați. 4 în Iran, numele divinității focului este Îtar; dar există indicații că, într-o terminologie mai veche a cultului, focul se chema + agni și nu ătar: vezi Stig Wikander, De r arische Mărmerbund, pp. 77 sq. instabilă la diferitele popoare
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]