296 matches
-
verbului „a fi” într-o formă arhaica. În schimb, traducerea ecumenica (TOB) atribuie acestui nume o origine preisraelită și un sens ce scăpa oricărei interpretări, oglindă a misterului lui Dumnezeu, ca și ’Ehyeh ’ašer ’ehyeh, care apare că o explicație doctrinala a celui dintâi. 1.2.4. Dicționare ale limbilor biblice • F. Brown, S.R. Driver, C.A. Briggs, A Hebrew and English Lexicon of the Old Testament based on the Thesaurus and Lexicon of William Gesenius aș translated by Edward Robinson
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
exprima o realitate care îi rămâne incognoscibila. Aceleași idei sunt reluate mai concis în lucrarea aceleiași autoare, publicată în 1983: Leș trois voies de l’Unique, coll. „l’Ordinaire”, Desclée de Brouwer. Din cealaltă direcție, a islamului, se constată divergențe doctrinale pe care chiar persoane deschise pentru dialog, cum este Muhammad Talbi, le văd „profunde și ireductibile”12. Singurele convergente fundamentale în care adepții celor trei religii se pot întâlni rămân „Iubirea lui Dumnezeu, cultul adus Domnului și rugăciunea”13. • În
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Eu voi fi cu ei în această nenorocire ceea ce voi fi cu ei când vor fi robi și în alte împărații”183. De fapt, toate aceste sensuri nu se exclud, ci sunt complementare. Versetul 14 apare, așadar, ca o explicație doctrinala a numelui de YHWH. Unii l-au interpretat pe YHWH că pe o formă factitiv-cauzativă a verbului h"w"h/h"y"h („a fi”, „a deveni”), sensul ei fiind „Cel care face să existe ceea ce există/este”, adică YHWH
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
posibil să degajăm elemente formale sau structurale care sunt tot atâtea constrângeri pentru acțiunea umană, oricare ar fi obiectivele actorilor. Modalitățile de acțiune colectivă impun de îndată o anumită logică ce se dovedește independentă de justificări de ordin ideologic sau doctrinal avansate de cei interesați. Așa se explică paradoxul „legii de bronz a oligarhiei”. Organizații menite unui proiect sociopolitic egalitar devin din ce în ce mai inegalitare în funcționarea lor internă, nu în virtutea unei pretinse „naturi umane” de care ar trebui să ne debarasăm, ci
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
ascetice, pe de altă parte gnosticii licențioși, apărători ai unei opțiuni hedoniste. Această distincție poate părea nefondată întrucât gnosticii înșiși lasă uneori discipolilor posibilitatea opțiunii între opiniile encratice și cele licențioase. Răul domnind în mod absolut pe pământ - un punct doctrinal împărtășit de toți -, este indiferent dacă optezi pentru negarea trupului ori pentru afirmarea lui. Indiferentismul triumfă adesea în această materie: ceea ce este esențial se referă nu atât la carnea supusă greșelii, îmbibată cu rău, cât la suflet, absolut independent, pur
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ale istoriei platoniciene a filosofiei justifică dualismul care opune plăcerile stabile epicuriene plăcerilor dinamice cirenaice. Epicur nu s-a putut mulțimi cu această dimensiune negativă a hedonismului, nici Aristip doar cu măsura instantanee a jubilării. Practica Grădinii ateniene și corpusul doctrinal transmis la Cirene interzic această opoziție factice. Epicur pare să-i datoreze lui Aristip mai mult decât vrea să recunoască și decât se spune acolo unde e predat. Numai aprecierea clipei, pretins cultivate de Aristip și de ai săi, nu
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
vest, Philodemos aclimatizează o gândire plastică, dinamică și vie. El realizează o ajustare în care se rezolvă misterul alunecării semantice care pleacă de la asceza greacă de origine și ajunge la jubilarea romană senină din anii ultimului secol păgân. Evident, rigoarea doctrinală genealogică se înmoaie odată trecute limitele Grădinii și cu schimbarea epocii. Epicurismul ajunge popular, la bine și la rău. Purcelul lui Epicur, de la care se reclamă Horațiu, îl caracterizează mai curând pe exclusivistul roman din secolul I î. Hr. decât pe
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Cavalcanti și Dante Alighieri. Francesco De Sanctis chiar îi face acestuia o vină din faptul că abuzează de pledoarii teoretice („pro-domo”!) pentru arta lui poetică: „Dante se crede obligat să susțină prin argumente, să expună conceptul său într-o formă doctrinală, și în aceasta stă greșeala lui, aceasta este forma care-l arată a fi un om al acelui timp” (subl. n.) (Istoria literaturii italiene, Buc, E.L.U., 1965, p. 109). De altminteri, de Sanctis în capitolele consacrate Evului Mediu italian
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
că se poate spune și ceva mai general cu privire la „afinitatea electivă” dintre modernismul extrem autoritar și anumite structuri instituționale. Ceea ce urmează este Într-o stare destul de incipientă, dar ne va servi drept punct de plecare. Ideologia extrem-modernistă Întruchipează o preferință doctrinală pentru anumite orânduiri sociale. Statele extrem-moderniste autoritare, pe de altă parte, merg mai departe. Ele Încearcă - și adesea reușesc - să impună și populației acele preferințe. Majoritatea acestora pot fi deduse din criteriile de lizibilitate, apropriere și centralizare a controlului. Structurile
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
Creatorului și cu gratitudinea credinciosului care încheie povestirea sa cu o emoționantă rugăciune. Așadar, din punct de vedere al structurii sale, opera este divizată în două mari părți: una propriu-zis autobiografică ce cuprinde primele nouă cărți și o a doua, doctrinală, care este constituită din cărțile 11-13; în mijloc, cartea a zecea, care e mai greu de clasificat. Au fost făcute diferite propuneri pentru a explica această structură insolită. Confesiunile, s-a spus, ar fi fost alcătuite după aceeași schemă catehetică
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
compus din 279 de scrisori, din care 54 provin de la corespondenții săi (printre ei Paulinus din Nola și Ieronim, ca și personaje influente din Africa romană). Augustin scrie oamenilor politici și funcționarilor statului; dar compune și lungi scrisori cu conținut doctrinal, scrisori-tratat, potrivite cu gustul vremii, așa cum făceau și Ieronim, și Pelagius. Recent, a fost descoperit și pulbicat de J. Divjak în 1981 un corpus de 31 de epistole numerotate de la 1* la 29*, 28 ale lui Augustin însuși și 2
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a învierii tuturor oamenilor. Celestius a fost condamnat și a plecat spre Orient, oprindu-se în Sicilia, unde a răspândit ideile sale. Dorind să-i condamne pe adepții săi, Aureliu a cerut intervenția lui Augustin pentru a aprofundare a termenilor doctrinali ai problemei, iar pentru o acțiune concretă s-a adresat și guvernatorului Marcellinus care deja colaborase cu folos la organizarea și încheierea conciliului antidonatist din 411. Așadar, Augustin a fost nevoit să intervină într-o nouă dispută doctrinală și, cu toate că
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a termenilor doctrinali ai problemei, iar pentru o acțiune concretă s-a adresat și guvernatorului Marcellinus care deja colaborase cu folos la organizarea și încheierea conciliului antidonatist din 411. Așadar, Augustin a fost nevoit să intervină într-o nouă dispută doctrinală și, cu toate că trecuse de șaizeci de ani, a dus-o la bun sfârșit cu aceeași energie și hotărâre cu care îi învinsese pe manihei și pe donatiști, obținând până la urmă condamnarea oficială a pelagianismului. Oricum, această condamnare nu a marcat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
său, făcând astfel încât acestuia să-i parvină, fără nici un cuvânt în plus, doar concluzia conciliului. De aceea, Augustin a trebuit să se angajeze într-o polemică de mai mare anvergură pentru că nu mai era vorba doar de o simplă controversă doctrinală. De comun acord cu prietenul său Aureliu, a convocat un conciliu în 416 unde, după condamnarea lui Pelagius, s-a hotărât să fie obținută confirmarea condamnării chiar de către Roma; episcopul din Hippona îi trimise papei Inocențiu cartea sa Despre natură
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Iulian, Opera neterminată, introd. și note de N. Cipriani, trad. de I. Volpi). Controversa cu pelagienii a fost ultima în care Augustin și-a angajat energiile intelectuale și a fost cea care a presupus din partea lui cel mai mare efort doctrinal pentru că se referea într-adevăr la o problemă fundamentală, esențială a doctrinei creștine; în urma polemicii cu Pelagius, ies la iveală chestiuni precum cea a naturii umane ori cea a păcatului originar, cărora Augustin le găsește răspunsuri, cum e doctrina harului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în prima (nr. 221), el îl îndeamnă pe vestitul episcop să alcătuiască un mic compendiu al ereziilor care să fie de folos atât pentru învățați, cât și pentru ignoranți, astfel încât toți să poată urma dreapta credință și să evite devierile doctrinale; această cerere este repetată în scrisoarea 223, după ce Augustin, în epistola 222, îi explicase dificultatea (și poate chiar inutilitatea compendiului), dat fiind că repertorii analoage fuseseră alcătuite în latină de Filastriu și de Epifanie în greacă: poate era mai bine
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Tractatus adversus quinque haereses), care ar fi păgânismul, iudaismul, maniheismul, sabelianismul și arianismul: această insistență polemică antiariană se explică dacă nu uităm faptul că vandalii care invadaseră Africa erau arieni; și ulterior în Africa vor avea loc dezbateri cu caracter doctrinal între episcopii ortodocși și episcopii vandali care erau adepții lui Arie. Oricum, trebuie să avem în vedere că unii cercetători consideră că unele din aceste predici nu sunt ale lui Quodvultdeus. Opera sa cea mai importantă este Cartea făgăduințelor și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
întreabă de ce atât de multe nenorociri se abat asupra unor întregi populații, inclusiv asupra nevinovaților și a sfinților. În asemenea situații dificile, e foarte greu să-ți păstrezi credința în bunătatea lui Dumnezeu. E un poem sever și cu caracter doctrinal, în hexametri, în care retorica este folosită cu sobrietate; a fost scris probabil prin anul 416. Poetul parcurge toate formele bunătății lui Dumnezeu, încă de la facerea lumii, fără să fie preocupat de realitatea socială și politică a imperiului. Singurele nenorociri
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din epoca postapostolică sau, oricum, creștinului ce trăiește într-o lume non-creștină. b) Origenism și pelagianism în opera lui Cassian Opera lui Cassian nu este doar o aprofundare și o simplă popularizare a vieții ascetice; pe lângă aceasta descoperim unele elemente doctrinale specifice care o susțin și o justifică. Cassian avea o formație origeniană, dobândită în perioada cât dusese o viață de eremit în pustiul Egiptului, la școala lui Evagrius și a învățaților săi prieteni. Evagrius spusese că, atunci când carnea și fragilitatea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
origine africană și că s-a mutat la Roma după invadarea Africii de către vandali. Arnobiu e autorul unor Comentarii la Psalmi (Commentarii in Psalmos) care conțin o scurtă exegeză alegorizantă a tuturor Psalmilor. Opera e bogată în digresiuni cu caracter doctrinal și polemic prin care sunt combătute diversele erezii și chiar doctrina augustiniană a harului, deși Augustin nu este pomenit niciodată. De aceea Arnobiu aparține largului cerc al așa-zișilor semipelagieni: diversitatea de origine și de formație culturală a exponenților acestui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din când în când cu episcopii din Orient, o doctrină care să fie în opoziție și cu o erezie și cu cealaltă, în cursul conflictelor care au culminat prin organizarea conciliilor de la Efes și din Calcedon. Dincolo de preocuparea pentru aspectele doctrinale, Leon a încercat de fapt să apere principiul primatului papalității, fundament al unității Bisericii, desfășurând o intensă și energică activitate diplomatică. Scriindu-i lui Flavian, patriarh al Constantinopolului, în 449, Leon a precizat faptul că monofiziții sunt condamnați de papalitate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
harului și raporturile acestuia cu liberul arbitru. Destinatarii sunt presbiterul Ioan și diaconul Veneriu, originari din Africa. Fulgențiu încearcă să lase cumva un minim spațiu de autonomie pentru liberul arbitru al omului, chiar dacă, în esență, nu se îndepărtează de poziția doctrinală a lui Augustin. Și scrierea Contra lui Faustus din Riez, în șapte cărți (Contra Faustum Reiensem libri septem) trebuie să fi fost foarte însemnată, în special din cauza nivelului intelectual al personajului cu care Fulgențiu intra în polemică; din nefericire, aceasta
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de procedee riguros logice și de concepte derivate din filosofia neoplatonică în care pătrunseseră multe procedee din logica aristotelică și multe doctrine ale Stagiritului; atestările extrase din Sfânta Scriptură care serveau de obicei ca bază și ca instrument pentru controversele doctrinale creștine sunt aproape absente din analiza dezvoltată de Boethius în Micile opere teologice (Opuscula theologica). De altfel, nu trebuie să uităm că Boethius era un laic și că modul cum aborda el dezbaterea teologică era diferit de cel obișnuit, și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a adresat poporului compunând omilii mai simple care datează din anii pontificatului său; multe din acestea, cu siguranță, s-au pierdut. Posedăm patruzeci de Omilii despre Evanghelii (Homiliae in Evangelia), rostite în anii 590-591: caracterul acestor omilii e simplu, aprofundarea doctrinală redusă, tonul accentuat didactic, însă conținutul lor nu e nici banal și nici plat; numeroase exemple îl prevestesc deja pe autorul Dialogurilor. Mai sunt apoi douăzeci de Omilii despre Ezechiel (Homiliae in Ezechielem) care au fost rostite, în schimb, în fața
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
i-a comunicat adversarului său deciziile luate la Roma printr-o a treia scrisoare, contrasemnată de un sinod de episcopi din Egipt și înmânată pe 30 noiembrie; în apendice, scrisoarea conținea douăsprezece anatematisme, adică tot atâtea condamnări ale unor propoziții doctrinale pentru care i se cerea aprobarea lui Nestorios. Acesta, ca orice alt reprezentant al cristologiei antiohiene nu le-ar fi putut accepta niciodată; însă, în acest mod, mișcarea abilă a lui Chiril îl punea automat în postura de acuzat. Antiohienii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]