31 matches
-
ți era frică să înnoptezi cu dânsa în casă-; b) prin nume sau porecle comice: Torcălău, Trăsnea, Chiorpec, popa Duhu, Gâtlan; c) prin prezentarea unor oameni și scene care stărnesc hazul, cum ar fi scena cu dascălii de la Fălticeni care ―dondăneau ca nebunii-, învățând gramatica lui Măcărescu; d) autoironia, adică scriitorul întoarce gluma asupra lui: ―am fost și eu în lumea asta un boț cu ochi-. Limbajul Dintre cuvintele folosite de Creangă, cele mai multe sunt de origine populară sau au aspect fonetic
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
resimte si în a doua secțiune a volumului, Emoția orașului, deși forma ei poematică este, aici, distinctă. În Adeverință, spre exemplu, instanța auctorială preferă camuflajul ironic al biograficului celui mai prozaic: "El își cumpără foarte rar/ Papuci de casă. El dondăne, fredonează/ Devine brusc înțelept, își dă palme,/ Plânge, recunoaște, mai cere/ Încă o dată, scuze.// Poetul îngână ceva. O ia razna,/ Își dedică, post-mortem,/ Un manuscris. Precizează, deschide/ Paranteze, mai are ceva de adăugat./ Lui îi este dor de acasă, de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
intrat în neamul lor? A ajuns cumnată cu nepoata lui Goncea, de-asta tace? Preotul îi făcu semn să-și țină gura. Își trecu de câteva ori arătătorul peste buze, ca și cum s-ar fi șters de urmele cocoșlui. - Nu mai dondăni atâta, că te-aude Sorin! E cu ai lui în bucătăria aia. - S-audă! Ce, a ținut-o Goncea ăla pe Marinela la școală oare de dragul lui tac'su? Ori că-i plăcea cum îl medita să termine și el
Player cu papa by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/8268_a_9593]
-
ca o pânză subțire de nori, în straturi de puf alb. Zarzării înmugurise și dădură în floare. Bătrânul Toma stătea la marginea patului, cu inima încrâncenată, urmărindu-i toate mișcările feciorului său, de parcă i le număra. De afară, pătrunse un dondănit de oameni, molcom, din care se desprinse o chemare: „Antoane..., măi Antoane..!“ El a sărit ca fript de pe laiță, parcă ar fi călcat pe cărbuni aprinși, cu piciorul gol. Erau câțiva oameni din Șuletea, leat cu el, cu care vorbise
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
mai departe, tainică și tăcută, ca întotdeauna... CAPITOLUL V Povestiri din război... Ceara, caldă. Luna răsărise de după creastă, devreme și se suise la vreo două sulițe pe cer. Era pe la 1881... în ajun de Sânt-Ilie... La casa pădurarului, în ceardac... dondănit molcom de oameni. Anton povestea întâmplări, din război, cutremurătoare și despre Anul mântuirii... Bătrânul Toma, cu barba sprijinită în pumn, pufăind rar tabac, asculta cu fața încremenită. Și Domnica, sora lui Anton, cu Anuca în poale, netezindu-i cu degetele
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
starea de ființe rare, alese. Dacă toată lumea ar citi poezie, așa cum mănâncă pâine sau cartofi, s-ar banaliza ceea ce ar trebui să fie un lucru excepțional. Să ne mulțumim că suntem neînțeleși, cetiți doar de inițiați. Ce ar fi să dondăne toată lumea pe stradă, ca nebunii, continuu, pe limba poeziei? Și totuși, care ar fi portretul la minut al necititorului de poezie? Sodoma și Gomora ar fi fost salvate dacă ar mai fi existat un singur om curat. Așa și poezia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]