433 matches
-
problematizare aparține lui Xenofon în dialogul minor Hieron și care a făcut, ulterior, obiectul reflecției lui Leo Strauss 2. Dacă biografia semnată de Johnson concretizează afirmațiile generale făcute de Xenofon-Seneca asupra tiranului, în egală măsură, aceasta poate fi citită și dostoievskian, ca replicare a lui Dmitri Karamazov, personaj literar, în Iosif Visarionovici Stalin, personaj istoric. Chiar dacă Johnson nu își asumă nici explicit, nici tacit această echivalentă Ivan Karamazov - Stalin, n-ar fi un abuz de interpretare să considerăm că afirmația principiala
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
ne fim unii altora paznici și anchetatori. Acel Dumnezeu din cerul metafizic pare în continuare insensibil la tot ce vine din viața frusta și pierderile ei... În mod curios, o lume care are atîta nevoie de Don Quijote și de "idioți" dostoievskieni de tipul prințului Mîschin, nu se poate salva prin ei. Ei pot însă să facă să țină o lume. Și tocmai aceasta îi reușește lui Constantin Noica. La sfîrșitul celor Șase maladii ale spiritului, întrebîndu-se ce se poate face ca
Despre donquijotismul lui Noica by Laura Pamfil () [Corola-journal/Journalistic/17664_a_18989]
-
sus și ne revedem. Aș fi încîntat. În Köln nu există presa românească, încît eu sînt foarte izolat de toate din țară". Sau cu un accent de gratitudine pentru societatea ce intermintent i se oferă: "Eu deocamdată, îmi continui ucenicia dostoievskiana, în chilia mea din Köln. Dar mă gîndesc cu multă plăcere la clipele atît de însorite din Heidelberg pentru care îți sînt atît de recunoscător". Nevoia prieteniei apare presantă, ca o condiție a muncii și a împărtășirii idealurilor comune: "cînd
EPISTOLELE MARELUI EXPERT by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17710_a_19035]
-
vorbeam lung/ femeilor pe la spate./ Mîncăm frugal mă învesmîntam sobru./ Trăiam în fereala.../ Mie îmi țineam de căldură!/ Blagoslovit cu o pereche de membre asidue/ reci asudate că lipitorile" (Peisaje rănite). Un centru de atracție fascinant îl constituie universul personajelor dostoievskiene, dintre care cîteva sînt interpretate liber, bunăoară Raskolnikov: "Spaimă delirul cu ochii sticloși.../ Și iar/ Chinuit de al zecelea gînd:/ Roșu pe roșu nu se cunoaște./ Pornește prin subteranele varului/ Zgomotele îl catapultează-n taverne/ Oamenii il strivesc sub picioare
Poeti bistriteni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17827_a_19152]
-
la vânătoare. Tânărul prozator ține cu tot dinadinsul, în fiecare moment, să fie el însuși. În mod paradoxal, tocmai această dorință de autenticitate duce la integrarea în textul propriu a unor reminiscențe livrești: scheme de român polițist, scene melodramatice, monologuri dostoievskiene etc. Autorul nu dispune de timpul psihologic necesar pentru a distinge cu exactitate, în fiecare trăire, ceea ce este al său de ceea ce aparține culturii. Este nerăbdător să se exprime. Dar, la urma urmelor, cultura epocii, chiar si asimilată sumar, în
AUTORI TINERI LA PRIMA CARTE by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17859_a_19184]
-
ÎI. Melodrama realului, cărora li se adaugă inedite din Gură mea e un oraș viitor). Dincolo de negarea oricărui optimism, luate în simultaneitate, căile organicității (împlinirile și dezamăgirile trupului), palparea spirituală, educarea textului evoluează - în lirica lui G.I. - ca niște sfredeliri dostoievskiene. Mitologia întâmplărilor întâmplate contrazice mitologia și viziunea socială a zilei ce va veni. Victime? Persoanele fizice ale poetului. Adevărul filosofilor e bombardat/ ironizat prin sentințe "freudiene", printr-un empirism metafizic, de fiecare data cand momentul/ clipă marilor promisiuni se stinge
Educarea textului by Rodica Draghincescu () [Corola-journal/Journalistic/17892_a_19217]
-
fond, ne aflăm în fața unui roman cu mai multe niveluri de semnificație, stratificare ce legitimează, pe de o parte mai multe interpretări, iar pe de alta le contrazice pe toate. În prim plan este adus cazul lui Horia Cantacuzino, personaj dostoievskian și camilpetrescian, deopotrivă, cu o presupusă descendență nobiliară, idealist cu puternice propensiuni autodestructive, incapabil să accepte realitatea și victimă, în ultimă instanță a acestei realități și a propriei imaginații. La începutul romanului, luăm cunoștință de dimensiunile cazului respectiv prin intermediul confesiunilor
Universuri paralele by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17351_a_18676]
-
nici Ivan cel Groaznic, din sumbra pînză a lui Repin, jelindu-și țareviciul mort, al cărui ucigaș era; după cum nu e nici chiar Petru cel Mare, ucigaș, și el, al tînărului Alexei, deplîns de către propriu-i tată la rece, nu dostoievskian (precum în cazul anterior). Tot astfel cum nu e Apollo, care-l transformă pe Marsyas, din remușcare, într-un rîu (și, astfel, într-un hidronim). Fie și dacă, prefăcîndu-și unele victime selecte în eponimi, în toponime, Stalin aduce cu acesta
Stalinismul toponimic by Șerban Foarță () [Corola-journal/Journalistic/17405_a_18730]
-
camarad, sexul e o chestiune secundară și sfielile delicate sînt dominate de ăideeă. În Rusia europeană sînt nu mai puțin de 366 secte religioase, multe din ele învecinate cu o atitudine politică revoluționară". Dezbaterea e practic infinită, în această atmosferă dostoievskiana, argumentele venind pe o bandă rulantă a minții înfierbîntate: Discuțiile încep, la toată oră din zi și din noapte, cu problemele pe care Europa sau le-a rezolvat cu cîteva sute de ani mai nainte sau le-a lăsat să
Psihologie argheziană (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18084_a_19409]
-
săi an viața?) rezultă și din acest paragraf "global" an care se reflectă o epocă, ăn care se regăsesc câțiva din protagoniștii ei. ămpletindu-se cu criteriul politic, cel al valorizării intelectuale funcționează ca un bici: "Legionarii, niște posedați, ăn sens dostoievskian (cf. 833). Nu cred. Nu-i simt demonici. (Demonic a fost Nae Ionescu, dar legionar numai din oportunism.) E ceva mai sărac: s-au lăsat fanatizați, cu bună credință, de idei simpliste. De aceea, spre deosebire de Mircea Eliade, Cioran n-a
Cioran pe fată si pe verso (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17424_a_18749]
-
asemenea tratament! Intransigenta morală de care face parada autorul cărții nu justifică agresivitatea să. De altfel, însăși preocuparea de a-i moraliza pe semeni are ceva suspect din punct de vedere intelectual. Abia când se judecă pe șine, scufundându-se dostoievskian în propriile sale abisuri sufletești, un moralist devine autentic. Laszlo Alexandru nu face niciodată așa ceva. El îi analizează nemilos exclusiv pe ceilalți. Mai trebuie adăugată observația că nu este deloc corect că un tanar să-și etaleze superioritatea morală față de
VIERMELE DIN MăR by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17548_a_18873]
-
supunere, fără tabu-uri, cu brutalitate. Rezultatul nu este însă vreo specie de biografism, pentru că poeta nu se pierde în concretul vieții, ci se instalează în zona unui misticism la îndemînă, pigmentat cu neologisme universitare. Pentru cei care gusta poză dostoievskiana, considerată de mulți scriitori, unii consacrați, o valoare suficientă, poemele Alexandrei Voicu vor fi o plăcere, pentru că nu există poem care să nu conțină o cugetare, o pildă, o tonalitate evenghelică sau vădit filosofica. Alexandra Voicu, Diavolul are ochi albaștri
Cîntece cu toată gura by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17625_a_18950]
-
G. Călinescu), fie cu Dionisie Areopagitul și Simion Noul Teolog (Nichifor Crainic), fie, în fine, cu Byron și Edgar Poe (Dan Petrasincu), F. M. Dostoievski a marcat indiscutabil literatura. Astfel, R. M. Albérès decela în Occident un nou tip narativ: "românul dostoievskian", caracterizat preponderent prin schimbarea unghiurilor auctoriale de abordare, mai precis prin adăugarea unei a treia dimensiuni: cea spirituală. Omul devine astfel, pe lîngă "animal psihologic" și "animal social" (inclusiv politic) și "animal metafizic"3). Unul dintre pertinenții exegeți ruși ai
O carte diletantă despre Dostoievski by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/17595_a_18920]
-
preponderent prin schimbarea unghiurilor auctoriale de abordare, mai precis prin adăugarea unei a treia dimensiuni: cea spirituală. Omul devine astfel, pe lîngă "animal psihologic" și "animal social" (inclusiv politic) și "animal metafizic"3). Unul dintre pertinenții exegeți ruși ai operei dostoievskiene, M. Bahtin consideră gîndirea artistului "polifonica", iar românul (evident "polifonic") rezultat "un uriaș pas înainte nu numai în evoluția românului (...) sci sit în evoluția gîndirii artistice a omenirii"4). Prin urmare, "românul lui Dostoievski oferă, poate, modelul cel mai influent
O carte diletantă despre Dostoievski by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/17595_a_18920]
-
la romancierii preferați, se ajunsese la următoarea ierarhie: 1. Dostoievski, 2. Hemingway, 3. Kafka, 4. Proust, 5. Faulkner 7). Pînă la necesară - zic eu - actualizare a unui similar sondaj de opinie, am să menționez cîteva păreri avizate asupra complexei opere dostoievskiene spre a face trecerea la miezul demersului de față: cartea părintelui arhimandrit Paulin Lecca, Frumosul divin în opera lui Dostoievski. Trecînd cu un zîmbet amar peste aberațiile unui Mihail Novicov 8), rețin mai întîi opinia lui Tudor Vianu: scriitorul rus
O carte diletantă despre Dostoievski by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/17595_a_18920]
-
și Sofocle, al lui Dante și Shakespeare"9). Observațiilor criticului (valabile și astăzi, după mai bine de patru decenii de la publicare) le adaug, în replică, pe cele ale congenerului sau, căruia, se pare, îi scăpase cheia biblică necesară interpretării operei dostoievskiene (deși a fost supranumit de critică atee, printr-o ironie a soartei, "divinul critic"!). Idiotul păcătuiește, în viziunea lui G. Călinescu - întrucît despre el este vorba -, prin "delir de introspecție", în timp ce Raskolnikov e "un bolnav, produs al unei societăți în
O carte diletantă despre Dostoievski by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/17595_a_18920]
-
cu bunăvoință unui filolog, ele s-ar fi putut elimina tacit la o eventuală reeditare a iată și o sugestie pentru editori!). Ceea ce m-a determinat să purced la un atare demers critic este în primul rînd tema abordată - opera dostoievskiana, care merită și astăzi multă atenție; în al doilea rînd, cartea m-a incitat la recitirea atît a unei bune părți din opera în cauză, cît și a unor tomuri de critică. Fiindcă nu sînt un chițibușar, daca apariția editorială
O carte diletantă despre Dostoievski by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/17595_a_18920]
-
80% din text constituindu-l citatele. Paradoxal, aici stă un merit al cărții, cum deja am lăsat să se înțeleagă din cele precedente: oricine, în grabă actuala, poate beneficia de adunarea la un loc a atîtor extrase din vastă opera dostoievskiana și din critică, de asemenea vastă, consacrată acestei opere care a marcat profund literatura secolului al XX-lea, așa cum am încercat să demonstrez în prima parte a intervenției de față. Din păcate, cititorul neavizat se pierde în hătișul textelor reproduse
O carte diletantă despre Dostoievski by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/17595_a_18920]
-
răstignitul spusese, fără a consimți la rău:"Doamne, iartă-i că nu știu ce fac!"), mesajul lui Dostoievski apare răsturnat... Cititorul cărții părintelui Paulin Lecca își poate pune în acest moment întrebarea: bine, dar la paginile 85-86 a fost citată părerea exegetului dostoievskian K. Mociulski: "Dragostea, bunătatea, curățenia provoacă în sufletul unui păcătos sortit pieirii o răutate demonica: pentru păcatul sau propriu, el se răzbuna pe omul nevinovat și drept. În fața unui astfel de suflet, ădragostea naturală este tot atat de neputincioasa că și ăbinele
O carte diletantă despre Dostoievski by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/17595_a_18920]
-
cele din urmă și asupra celorlalte idei creștine ale lui Dostoievski: binele, iubirea, pedeapsa, iertarea, libertatea ș.a.m.d. Înainte de a încheia, nemairevenind asupra gravelor carențe lingvistice, ar mai fi de observat un lucru. Deși vastă, crtica literară consacrată operei dostoievskiene trebuia măcar răsfoita integral înainte de a aborda subiectul. Paulin Lecca nu dovedește, în cartea sa, aceasta disponibilitate, demersul său rămînînd stilistic cumva în aer, fișele sale putînd capătă cu multă bunăvoință un loc ambiguu, între glosele de lectură și jurnalul
O carte diletantă despre Dostoievski by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/17595_a_18920]
-
la acest sfîrșit de mileniu... NOTE 1) Z.samfirt A.srboret, Din Rusia, în "Telegraful" din 20 februarie 1881. 2) Paulin Lecca, Frumosul divin în opera lui Dostoievski, Fundația Dosoftei, Ed. Discipol, București, 1998. 3) Cf. R. M. Albérès, Românul dostoievskian, în vol. Istoria românului modern, București, 1968. 4) M. Bahtin, Problemele poeticii lui Dostoievski, Ed. Univers, București, 1970, p. 378. 5) Ibidem. Un caz aparte îl constituie A. Gîde, al cărui unic român Leș faux monnayeurs n-ar fi fost
O carte diletantă despre Dostoievski by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/17595_a_18920]
-
în opera lui Dostoievski. E cazul lui Semion Iakovlevici din Demonii, personaj „scrîntit întru Domnul, cu darul prezicerilor“, cum îl descrie prozatorul rus. În Semion Iakovlevici autoarea vede întruchiparea unui pseudoisihast, simulacru pitoresc al sfinților de odinioară: „În toată creația dostoievskiană probabil că nu există caricatură mai grotescă a isihasmului decît cea realizată în portretul lui Semion Iakovlevici. A vorbi despre ratare a isihasmului, în această scenă, ar presupune existența unei forme de isihasm care se ratează. În schimb, aici este
Omul lăuntric by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2407_a_3732]
-
suferea de un grav impediment de vorbire, care îi provocase grave complexe de inferioritate. Detestîndu-se pe sine pentru propria-i imperfecțiune, piromanul se răzbuna încercînd să distrugă însăși ideea de perfecțiune, întruchipată de Templu. Pornind de la un su- biect transparent dostoievskian, Yukio Mishima scrie o carte impresionantă despre suferința pe care o provoacă prea multa frumusețe a lumii. Un personaj din recentul laureat al multor premii Oscar de anul acesta, American Beauty, rostește la un moment dat, în lacrimi, o replică
Despre frumusețe și singurătate by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16937_a_18262]
-
și convenționali. Ion D. Sîrbu și N. Steinhardt investesc foarte mult în fiecare scrisoare, fără să le pese că textul respectiv va fi citit de un singur om. Amândoi sunt neliniștiți și merg cu sinceritatea până la autoflagelare, ca unele personaje dostoievskiene. Există însă și o deosebire importantă. Ion D. Sîrbu își declară nefericirea, plăcându-i să se chinuiască în văzul lumii, în timp ce N. Steinhardt, deși este la fel de nefericit, se declară senin și mulțumit de viață. Nu este vorba de ipocrizie, nu
Expeditor: N. STEINHARDT by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17104_a_18429]
-
semnificativ din perspectiva concepției vitaliste a Ilenei Mălăncioiu în privința tragicului, dar și pentru frumusețea în sine a acestor rînduri în care se simte vocația poetei, de astă dată, de a înregistra "plusul de suferință din lume." Între Iov și eroii dostoievskieni, pe de o parte, între aceștia și personajele tragediei antice, pe de altă parte, între prințul Danemarcei și Joseph K., sînt trasate necontenit paralele, demersul comparatist se desfășoară pe mai multe planuri, miturile Antichității sînt redimensionate prin prisma tragicului contemporan
Subversivitatea tragicului by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15984_a_17309]