36 matches
-
un nume obscur părând pseudonim) în cinci periodice din anii 1903-1906 ar aparține lui Bacovia. Mircea Coloșenco așază aceste texte într-o Addenda, o secțiune specială de apocrife sau incerte (p. 539-612). E adevărat că se păstrează astfel circumspecția sau dubitația, în sensul că nu sunt atribuite cu totul aceste proze lui Bacovia, pentru că nu sunt incluse în rândul scrierilor recunoscute ca aparținând scriitorului. Dar nici nu participă cu nimic, în nici un fel, la elucidarea acestui caz de paternitate inventată, care
Cota lui Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12562_a_13887]
-
atunci nu aveau ce căuta aceste texte, redate in extenso, într-o ediție de Opere Bacovia; ar fi fost de ajuns o notă explicativă, de semnalare a unei ciudățenii care grevează inutil opera bacoviană. A treia cale " de perpetuare a dubitației și deci a confuziei " nu ar fi trebuit să intre în practica unei ediții cu adevărat critice. Excesul de zel este principalul defect al unui editor documentarist lipsit de spirit critic, care adună într-un dosar tot ce-i cade
Cota lui Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12562_a_13887]
-
valideze: nenea Anghelache a delapidat! Care este rostul (literar, se-nțelege) insistenței cu care Caragiale vrea să convingă lectorul că Anghelache a vârât mâna în gestiune până la cot („Îi lipsește mult!...” decretează fără nici o dovadă, însă și fără umbră de dubitație unul dintre prieteni)? În primul rând, obținerea unui efect cât mai șocant la final, când se dovedește că din casă nu lipsește nimic. În al doilea și cel mai important rând însă avem de-a face cu jocul derutant al
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
intersecția a două tendințe: una a gestului exploziv, a expresiei seduse de propria ei vitalitate și de conștiința proaspătă a libertății - a cărei consecință era un expresionism lirico-abstract - și una a rigorii în construcția imaginii, a definirii formale și a dubitațiilor morale, de regăsit într-un figurativism bizar și ușor halucinat. într-una din lucrările care aparțin acestei perioade, cele două tentații formale sînt chiar exprimate simultan: în registrul de sus al imaginii, în zona ei aeriană și celestă, dacă ar
Marin Gherasim și albumul unei generații by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9148_a_10473]
-
Născut la 24 mai 1920, în orașul Fetești, ca descendent al unor ardeleni transhumanți stabiliți în Bărăgan, sculptorul Ion Vlad ar fi împlinit anul acesta 87 de ani. În condiții normale, posteritatea lui care a depășit vîrsta indeciziilor și a dubitațiilor de tot felul trebuia să exercite o presiune din ce în ce mai puternică asupra spațiului cultural românesc și asupra ad-mi-nistraturilor acestuia, obligîndu-i să constate faptul că unul dintre cei mai importanți sculptori români contemporani așteaptă de aproape douăzeci de ani, pentru că înainte de 1990
Întoarcerea lui Ion Vlad by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8296_a_9621]
-
de așteptare care întreține speranța. Grație acestei optici, de împlinit nu se împlinesc atît privilegiații sorții, cît inșii cu fibră șovăitoare, acei răstigniți arătînd spirit vacilant, marcat de clătinări interioare. Căci vacilantă e natura umană predispusă la nesiguranțe, ezitări și dubitații, din lipsa unei tenacități de ordin ancestral. Inaderența la lume îi sporește autorului sensibilitatea religioasă, fără ca umoarea să-l predispună spre tiparul creștin de viață. Dan Iacob nu se regăsește în ritualul bisericesc și nu are îngăduință față de optica misionară
Spiritul vacilant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5398_a_6723]
-
și își numără descurajat foștii prieteni, plecați din țară sau morți de-a binelea. Trece pe la catedră, unde aude ultimele bârfe, și se lasă prins în tot felul de obligații (inspecții, discursuri oficiale, lansări de carte) care-i suscită ironice dubitații. În acest punct, Ștefan Negru seamănă deja binișor cu Gulică Unanian din Cimitirul Buna-Vestire, doar că numele său e mai „frumos“, ceea ce ar trebui să ne arate că există o netă separație între el și mlaștina în care e silit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
de ambițiosul și vicleanul Jago. Perioada de stare astfel generată de amestecul contradictoriu de „îndoială” și de „convingere”, care impune căutarea neobosită a faptelor, care să-i ofere lui Othello certitudini, într-un sens sau altul. În această fază de „dubitație”, de incertitudini și căutări, Othello devine excesiv de suspicios, acordând o deosebită atenție gesturilor, vorbelor, aluziilor, glumelor Desdemonei, în care caută dovezi despre presupusa ei infidelitate. Mai mult chiar, aceasta este supusă tot mai mult unui adevărat „martiraj”, în sensul că
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
sau profesional, fuga de realitate a celui în cauză, sau încercarea de a realiza suicidul). La psihopații psihastenici, deficitul structural este atât de gândire, cât și de ordin afectiv, ei realizând frecvent stări depresive și anxioase, la care se adaugă „dubitația” excesivă, adică îndoiala și obsesiile ideative. Poate că mai mult decât la oricare alți bolnavi psihic, autofrustrația este cea mai intensă, deoarece „astenia” care este caracteristică psihastenicilor îi face să aibă mereu o impresie de viață psihică incompletă, de totală
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
constituțională și permanentă sau accidentală și pasageră, însoțită de manifestări somatice, motorii, cenestezice, atacuri paroxistice (spasme, contracturi, convulsii) tulburări senzitivo-senzoriale și emoțional-afective, sugestibilitate crescută. Iterație: repetarea invariabilă a unui act motor sau verbal. Îndoială: suspiciune, neîncredere patologică nemotivată, înclinație către dubitație sau interpretare irațională, ilogică a realității. Lesbianism: forma feminină a homosexualității. Licantropia: tulburare psihică de personalitate, cu caracter delirant, în cursul căreia bolnavul se crede preschimbat în lup. Lipemanie: termen ieșit din uz, desemnând, în trecut, melancolia sau delirurile melancolice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nota autobiografică a textului. Această strategie culturală pare, poate, mai limpede acum. A-i conferi aparența unei adeziuni apriorice era singura rețetă rezonabilă de a livra un mesaj neortodox. Nu suntem aici În regimul negației apodictice, ci În acela al dubitației. Nu În cel al ,,luării În piept cu adversarul”, ci În acela, mai rafinat, al bulversării infailibilității sale prin simpla și neostentativa aducere pe scenă a alterității lui. Nu În sfera lui ,,nu”, ci În cea, mai subtilă, a lui
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]