189 matches
-
realizez." Se lăsă o tăcere. După câțiva pași, Ion Micu exclamă: de! Ca și când poziția mea ar fi semănat cu a acelui moșier al lui Rebreanu care își creează în fața țăranilor în revoltă o imagine despre sine idilică, provocând acel răspuns dubitativ. Ajunsesem în centru și pașii proaspătului meu prieten se îndreptară spre braseria Hotelului Royal, care acum purta denumirea orașului nostru, braseria unde ne mai întîlnisem, îi plăcea lui, zicea că are cel mai bun filtru - îi plăcea cafea filtru, bea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
-l demaște (dacă nu l-au și demascat) că nu aplică linia partidului în învățămînt, că e contra colectivizării agriculturii și alte erezii contrarevoluționare." "Doar n-o să crezi că o să-l toarne vreunul din musafirii mei?" "De!" zise el, repetând dubitativul rebrenist. "Adică cine? Părinții mei, nevastă-mea?" "Mai erau și alții. Nu zic de ginecolog, dar era o tipa acolo care se uita la noi ca la niște râme. Vampa aceea flegmatică cu buzele groase și ai fi zis cu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
îl avea totuși pe Dumnezeu în gând în timp ce o învăluiau flăcările..." "Sau pe Diavol", zise Clara. "E același lucru, zise Ion Micu, Dumnezeu și Diavolul sânt în eternitate frați." Clara spuse că marele poet și filozof punea un "și dacă" dubitativ înaintea acestei idei: "Și dacă în eternitate Dumnezeu și Lucifer sânt frați?" Atunci eu spusei că bogomilismul e mai aproape de adevăr în ceea ce privește relațiile dintre Dumnezeu și Lucifer și că în lumea de azi ar fi mai bine dacă oamenii din
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
storcătorul de fructe care nu era destinat numai citricelor, ci era un storcător adevărat. Ce bine mi-ar fi prins acum. N-ai chiar nimic cu care să toc? am întrebat-o pe mama exasperată. —Păi, mi-a răspuns ea dubitativ, ce zici de asta? Ți-ar folosi? mi-a spus ea neliniștită oferindu-mi un feliator de ouă, care era în cutie. —Mulțam, mami, dar nu e bun, am oftat eu. Cu ce-o să tai busuiocul? În trecut, am descoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
pe Helen au apucat-o dracii. —Asta-i o prostie! am protestat cu vocea ridicată. — Nu e o prostie, mi-a replicat mama calmă. A fost limpede că i-a plăcut de tine. Deși, a continuat ea pe un ton dubitativ, mi s-a părut că i-a plăcut și de mine. Poate că e unul din bărbații ăia care face orice femeie să se simtă frumoasă. Acum eram într-adevăr foarte nedumerită. Dar, mamă, am încercat să-i explic, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
nu sunt deloc în formă. —Trebuie să începi de undeva, mi-a replicat el rapid. Și cine-o să aibă grijă de Kate? N-ar vrea mama ta? N-ar fi decât pentru vreo două ore. —Poate, am răspuns eu dubitativ. Ne mișcam cam prea repede pentru gustul meu. Măi să fie! Nu ieșisem decât să beau ceva cu Laura, iar acum deja mă înscriam într-un program de fitness alături de o persoană pe care o cunoscusem abia c-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să știe imediat. A zis că încă mă iubește și că mă vrea înapoi, i-am relatat eu cu o voce egală. —Ei, păi asta nu-i grozav? a exclamat mama. Presupun că da, am răspuns eu pe un ton dubitativ. —Și care-i situația cu Denise aia? m-a întrebat mama privindu-mă cu atenție. Se pare că n-a iubit-o niciodată, am răspuns eu încet. James s-a orientat spre ea atunci când a simțit că nu-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
lăsăm pe James. Pe mine mă îngrijora Kate. Nu crezi că s-a ars, nu? am întrebat-o pe Anna neliniștită. Poate ar fi trebuit să folosesc o loțiune cu un factor de protecție mai mare? — Poate, a zis Anna dubitativ. Dar nu cred că există vreo loțiune cu factor de protecție mai mare. Era adevărat. O tencuisem pe Kate cu o loțiune care conținea cel mai ridicat factor de protecție din istoria omenirii. Oare eram o mamă excesiv de protectoare? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Hugo s-a uitat provocator la acest nou-venit. Dar Jake i-a evitat privirea, lăsând impresia că era absorbit de contemplarea costumului dungat în care era îmbrăcat Hugo. —Mulțumesc, Yogi. Poți să iei loc acum. Ochelarii lui Lotti au sclipit dubitativ, într-o privire aruncată de jur împrejurul camerei, înainte de a fi atrași ca un magnet înapoi, către Jake. —Jake, s-a animat ea. De ce nu ne spui câte ceva despre tine? Jake, care stătuse jos, s-a ridicat încet în picioare. În clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
te ocupi, Jake, l-a invitat ea. — Conduc o revistă. —Dar asta e minunat! a exclamat Lotti întinzând un braț în direcția Amandei. Amanda tocmai ne-a povestit despre revista la care lucrează ea. Jake a privit-o pe Amanda dubitativ, măsurând-o din cap până-n picioare. Nu cred că e vorba de același lucru. Revista ta se ocupă de celebrități, sex și farduri, nu? — Sună grozav, a intervenit Laura evident nerăbdătoare să compenseze pentru gafa cu Sunday Times. Amanda a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
are nici o grijă pe care să vrea s-o împărtășească clasei într-un mediu relaxat, intim și plin de încredere? Din nou, tăcere. Apoi, cineva a intervenit. —Sex, a cântat cineva. Laura era cea care vorbise. —Sex? a repetat Lotti dubitativ. Cineva a chicotit. Între timp, Hugo se uita neîncrezător la Laura. Ce bine ar fi fost dacă ea și Amanda nu s-ar fi înțeles așa de bine chiar de la prima oră. Pe parcursul următoarelor s-a dovedit că Laura era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
zilele noastre s-ar fi făcut calfă de spițer și Shak[e]speare redactor la "Telegraful". Iată cu ce probe ne vine organul guvernamental în favorul mărginirii studiilor clasice. Noi însă zicem: nu cu doar și poate, nu cu alte dubitative se decid cestiuni atât de gingașe ca cele ale educațiunii, ci cu probe aduse din esperiență. Tocmai această esperiență însă ne arată pe toate cărările că civilizația s-a statornicit și a crescut acolo unde ea a fost altoită în
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
fie din domenii conexe ori complementare, pe de o parte, pentru a folosi și topi ideile în demonstrație, pe de alta pentru a se delimita polemic. Scriitura critică, discursul ca structură monolitică se încarcă de referințe, trimiteri, aluzii, sugestii, interogații dubitative, supoziții și aserțiuni, câteodată riscante. În aceste din urmă cazuri argumentația e pe muchie de cuțit. Cititorul atent și empatic este mereu stârnit, contrariat, uimit, sedus, incitat, provocat la atitudine. Pagina critică nu somnolează niciodată, este vie, energică, "vigilentă", demascatoare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
adresată de guvern (neclar, n. n.)... Astfel, pe agenda de lucru comună se află îndeplinirea angajamentelor pentru aderarea la Uniunea Europeană la 1 ianurie 2007, implementarea de proiecte interne și gripa aviară (Curentul, 13 ianuarie, 2006, p. 2). Folosiți cu măsură structurile dubitative. Un text de presă afirmă răspicat ceea ce are de spus. „S-ar părea” nu este un bun început pentru o informație certă. Din fuga condeiului, putem nuanța (adeseori, inutil): oarecum, cumva, în bună măsură, cred, se poate spune etc. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
a unor deficiențe ale organelor noastre de simț, a vătămării lor. Cum nu sunt puse la Îndoială Înseși datele senzoriale ale cunoașterii, această Îndoială nu afectează fundamentele cunoașterii, deci nu e cazul unei Îndoieli sceptice. Ca să atingă fundamentul cunoașterii, spiritul dubitativ trebuie să se Îndrepte către nucleul acesteia, constituit de către posibilitatea Însăși a științei. Fără a se chestiona cum este posibilă știința, problemă pe care o va ridica mai târziu Kant, Descartes pune o Întrebare stringentă pentru acea vreme, anume dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
care nu le cunoaștem bine, și astfel, acea libertate ne ferește a fi Înșelați vreodată”. Îndoiala, prin liberul arbitru, devine expresie a libertății gândirii și condiția esențială a acțiunii spiritului. Înțeleasă În această lumină, Îndoiala delimitează În mod fundamental acțiunea dubitativă de scepticism, refuză negarea absolută și agnosticismul, transformând acțiunea spiritului dubitativ În activitate epistemică. Astfel, Descartes aduce Îndoiala În ipostaza unui principiu de posibilitate al oricărei construcții metafizice: libertatea spiritului În abordarea obiectului pe care și-l propune. 1.3
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
a fi Înșelați vreodată”. Îndoiala, prin liberul arbitru, devine expresie a libertății gândirii și condiția esențială a acțiunii spiritului. Înțeleasă În această lumină, Îndoiala delimitează În mod fundamental acțiunea dubitativă de scepticism, refuză negarea absolută și agnosticismul, transformând acțiunea spiritului dubitativ În activitate epistemică. Astfel, Descartes aduce Îndoiala În ipostaza unui principiu de posibilitate al oricărei construcții metafizice: libertatea spiritului În abordarea obiectului pe care și-l propune. 1.3. ÎNDOIALA CA PRINCIPIU METAFIZICTC Îndoiala ca principiu metafizic" \l 2 Așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
de Însăși existența lui Dumnezeu. Atunci când urmărim consecințele unei idei, care ne conduce până În fața unui adevăr neechivoc, trebuie să admitem că avem de-a face cu un principiu metafizic, spune filosofia carteziană. Așa că, În ultimă instanță, prin analiza enunțului dubitativ - dubito, ergo cogito - se ajunge la afirmarea obiectului spre care se Îndreaptă cercetarea de fundament: Dumnezeu. Și asta pentru că Îndoiala este, fie și pentru un moment, expresia unui principiu pozitiv. Așadar, oricât de departe ar merge Îndoiala, ea ajunge la
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
a obiectat Împotriva ideii promovate de către Descartes În conținutul cogito-ului. Potrivit lui Gassendi, cunoașterea propozițiilor particulare trebuie să urmeze Întotdeauna cunoașterii celor generale, În conformitate cu regulile silogistice și fără abatere de la ele. Descartes Îi răspunde că, În fapt, cogito este urmarea acțiunii dubitative și nu concluzia unui silogism. Concluzia asupra faptului existenței poate fi dedusă și din alte Împrejurări, din alte experiențe, dar acestea nu au forța nemijlocirii pe care o impune Îndoiala, expresia cea mai cuprinzătoare a acțiunii de a gândi: „Căci
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
dintre gândire și existență, ori exprimarea simultaneității actelor gândirii și existenței. Ele apar, este adevărat, dar Într-un plan secund al intențiilor metafizice ale autorului, căci Descartes Însuși presupune aceste fapte cunoscute anterior judecății la care se ajunge În urma procesului dubitativ: „...și când am spus că această propoziție: gândesc, deci sunt, este prima și cea mai sigură ce se prezintă celui ce Își conduce gândurile sale În ordine, nu am negat că n-ar trebui să se știe mai Întâi ce
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
Chandler înghesuie într-un culoar aparent strâmt - culoarul onorabilității - una dintre cele mai stufoase forme de literatură populară. Chiar practicată de mari maeștri, o astfel de literatură se dovedește acut limitativă și reducționistă. E drept, Chandler apelează la semitonul construcției dubitative: „Dacă este...” (If it is...), dar o face doar pentru a-și dovedi controlul absolut asupra domeniului. Romanul polițist nu e doar „o povestire fragmentată ce operează într-un climat mental rece” și nici o relatare asupra „complicatelor presiuni psihologice care
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
parte: în țesătura fină de senzații și cuvinte ce însoțesc deplasările aparent haotice ale lui Marlowe. Pornit în căutarea aventurii, detectivul nu e doar un căutător al adevărului, un tehnician rece al jocurilor enigmistice. El este și posesorul unei minți dubitative, nutrită cu vorbele Ecclesiastului, în stilul căruia comentează deșertăciunile lumii intrate în putrefacție morală. Schimbarea majoră de accent operată de Somnul de veci e determinată de ruperea logicii unanim acceptate a romanului polițist. În vasta majoritate a prozelor de această
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
cunoașterii de sine. Privind lucrurile din perspectiva lui Jankélévitch, am putea vedea, în dialogurile socratice, starea ideală a disputei de idei cu funcție paideică sau, poate, doar aspirația lăuntrică a oricărui intelect veritabil de a-și manifesta constructiv propensiunea interogativă, dubitativă, a conștiinței. "Ironia socratică observă Jankélévitch este prin natura ei un mic spectacol de înfruntare liberă a opiniilor; fie că miza disputei stă în anularea unei false evidențe, fie că se dialoghează spre a se contura un adevăr, regula ironiei
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
scopul lor? [...] Apoi, oamenii sunt leneși, sunt vicioși. Ei nu stăpânesc nimic din insul lor și se consolează în secret cu descoperirile verbale din teatru și romane: Destin, Împrejurări și puterea lor, Ereditate, Dragoste nenorocită și marea consolare începe cu dubitativul "dacă""135. Regăsim, în aceste fragmente argheziene, ținuta clasică a moralistului cu propensiune spre generalizare și spre problematizarea aspectelor vieții de zi cu zi. El e un observator detașat, care s-a retras în propria-i solitudine ideologică, de unde decretează
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
la Arghezi, o funcție complementară pe de o parte relevă tensiunea emoțională și dinamismul participării la dialog, iar pe de altă parte, grație conținutului virtual (acuzație, reproș, resentimente etc.) pe care îl transmite, accentuează, printr-o tehnică subsidiară, simulând atitudinea dubitativă, latura persuasivă a discursului. La fel, exclamația retorică, departe de a fi expresia unui patetism necenzurat, este, în textul polemic arghezian, amprenta unei agresivități gratuite ca izbucnire scurtă și necenzurată a pamfletarului: "Cu ce ușurință vă hrăniți din vomiturile de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]