308 matches
-
în căsătorie pe nepoata lui, Bianca Sforza și de a primi, în schimb, investitură imperială a ducatului și aderarea la alianța împotriva Franței. Gian Galeazzo, nepotul lui, a murit în condiții suspecte în 1495 și Ludovico și-a asumat titlul ducal și a primit coroana ducală de la nobilii milanezi la 22 octombrie. La 3 ianuarie 1497, ca urmare a unei nașteri dificile, soția lui Beatrice a murit. Ludovico a fost de neconsolat și întreaga curte a purtat doliu.
Ludovic Sforza () [Corola-website/Science/330785_a_332114]
-
Bianca Sforza și de a primi, în schimb, investitură imperială a ducatului și aderarea la alianța împotriva Franței. Gian Galeazzo, nepotul lui, a murit în condiții suspecte în 1495 și Ludovico și-a asumat titlul ducal și a primit coroana ducală de la nobilii milanezi la 22 octombrie. La 3 ianuarie 1497, ca urmare a unei nașteri dificile, soția lui Beatrice a murit. Ludovico a fost de neconsolat și întreaga curte a purtat doliu.
Ludovic Sforza () [Corola-website/Science/330785_a_332114]
-
pentru curajul, disciplina și dârzenia apărătorilor. În Franța, bătălia a fost sărbătorită oficial într-un mod special: în afară de bătălia de la Magenta, a fost singură victorie a lui Napoleon al III-lea pentru care s-a conferit ordinul victoriei cu titlul ducal , (în acest caz mareșalului Pélissier). O suburbie a Parisului a fost botezată Malakoff în cinstea victoriei. În prezent, pe colina (kurganul) Malahov, există un monument, unde arde o flacără nestinsă în memoria apărătorilor Sevastopolului din timpul celui de-al doilea
Bătălia de la Malahov () [Corola-website/Science/303322_a_304651]
-
cu fiul cel mare al lui Luitpold, Ludwig, care a devenit rege al Bavariei în 1913 ca Ludwig al III-lea. Soția lui era sora vitregă a reginei Maria Christina a Spaniei. De asemenea, Paz avea prieteni printre membrii ramurii ducale a Casei de Wittelsbach. Paz și-a dedicat mare parte a timpului ei municii de caritate. A extins un azil pentru copiii săraci în Neuhausen lângă Nymphenburg, numit Marien-Ludwig-Ferdinand; în 1913, a fondat o școală în Munchen care a fost
Infanta María de la Paz a Spaniei () [Corola-website/Science/322160_a_323489]
-
sestiere: Dorsoduro, Santa Croce, Sân Polo, Sân Marco, Cannaregio și Castello, cuprinzând 118 insule și 354 poduri. Piața Sân Marco poate fi considerată "centrul centrului" orașului, una dintre cele mai frumoase din lume. Aici se gaseste Bazilica Sân Marco, Palatul Ducal ("Palazzo Ducale") și campanila bazilicii. Un alt simbol al orașului este Podul Rialto pe care se găsesc magazine. Alte importante monumente venețiene sunt: Arsenalul ("Arsenale di Venezia"), Bazilica Santa Maria della Salute și Bazilica Santa Maria Gloriosa dei Frari. Veneția
Veneția () [Corola-website/Science/297320_a_298649]
-
Santa Croce, Sân Polo, Sân Marco, Cannaregio și Castello, cuprinzând 118 insule și 354 poduri. Piața Sân Marco poate fi considerată "centrul centrului" orașului, una dintre cele mai frumoase din lume. Aici se gaseste Bazilica Sân Marco, Palatul Ducal ("Palazzo Ducale") și campanila bazilicii. Un alt simbol al orașului este Podul Rialto pe care se găsesc magazine. Alte importante monumente venețiene sunt: Arsenalul ("Arsenale di Venezia"), Bazilica Santa Maria della Salute și Bazilica Santa Maria Gloriosa dei Frari. Veneția este bogată
Veneția () [Corola-website/Science/297320_a_298649]
-
biserică Sân Zaccaria) până la baroc. Simbolul Veneției ca oraș și pe vremuri că republica este Bazilica Sfanțul Marcu ("Basilica di Sân Marco"), care a avut ridicat inițial în stil bizantin altarul pentru moaștele Sfanțului Marcu Evanghelistul, cât și biserica Palatului Ducal. În anii 976 până în 1094 a fost o biserică după modelul de la Constantinopol. Mai devreme s-a ridicat bazilica pe Torcello, Santa Maria Assunta. Din secolul al VII-lea este biserică Sân Giacomo di Rialto ("Chiesa di Sân Giacomo di
Veneția () [Corola-website/Science/297320_a_298649]
-
interior hexagonal. Printre bisericile în care predomina clasicismul napoleonian este evidențiata Sân Maurizio. În Veneția, un palat este în general denumit "Casă" (abreviat "Că′"). Au existat doar două palate din oraș care au fost desemnate ca atare: Palatul Dogilor ("Palazzo Ducale") și reședința Patriarhilor Veneției. Din așa-numitele palatele bizantine mai există doar câteva și acestea au fost în mare parte în secolul al XIX-lea modificate. Un aspect bun din secolul al XIII-lea îl dă palatul Fondaco dei Turchi
Veneția () [Corola-website/Science/297320_a_298649]
-
destinat circulației pietonale dintre Piazzale Romă și gară Santa Lucia are 94 m lungime și a fost inaugurat pe 11 septembrie 2008. Una dintre cele mai renumite poduri, Puntea Suspinelor (Ponte dei Sospiri), lega fosta închisoare de stat cu Palatul Ducal. Podul paielor (Ponte della Paglia), care traversează Rio di Palazzo până la Palatul Dogilor. Alte poduri sunt numite după canalul pe care il traversează, un palat din apropiere sau o biserică, de multe ori după un sfânt. În fiecare an la
Veneția () [Corola-website/Science/297320_a_298649]
-
până atunci conte numai prin proveniența sa din nobilimea irlandeză, a fost făcut apoi conte al Imperiului Habsburgic și a primit Crucea de Comandor al Ordinul Regal Leopold. La blazonul lui O'Donnell au fost adăugate inițialele și stema Casei ducale din Austria și, de asemenea, vulturul bicefal al Imperiului. Acest blazon este reprezentat pe porticul casei din Mirabel Platz nr. 2 din Salzburg, unde O'Donnell și-a construit mai târziu reședința. Un alt martor, care s-a întâmplat să
Biserica Votivă din Viena () [Corola-website/Science/324207_a_325536]
-
Wilhelm la conducerea ducatului de Saxa-Meiningen în 1782. El a domnit pe baza principiilor "absolutismului luminat" ", subliniind în special importanța educației. El a inițiat construirea gimnaziului mai târziu numit "Bernhardinum" după fiul său. Georg I a deschis, de asemenea, biblioteca ducală pentru public, a reformat practicile bisericii (protestante) în principatului lui și a inițiat noi politici sociale. Sub un pseudonim el a publicat tratate filosofice. Ca urmare, mulți dintre colegii săi prinți l-au considerat un model de conducător și ducatul
Georg I, Duce de Saxa-Meiningen () [Corola-website/Science/327087_a_328416]
-
cel Ilustru) (n. cca. 851 - d. 30 noiembrie 912) a fost duce de Saxonia de la 880 până la moarte. Otto era fiul mai mic al ducelui Liudolf de Saxonia cu soția sa Oda din familia Billungilor și a succedat în scaunul ducal fratelui său mai mare, Bruno, după ce acesta a murit în 880, într-o luptă împotriva vikingilor. Familia sa este numită Liudolfingi, după tatăl său, dar și Ottonieni, după nepotul său, împăratul Otto I "cel Mare". Printr-un hrisov al regelui
Otto I de Saxonia () [Corola-website/Science/327952_a_329281]
-
dus în cele din urmă la căderea lui. A refuzat să-i restituie Arhiducelui Sigismund de Austria proprietățile din Alsacia pentru suma prevăzută; i-a sprijinit pe elvețieni să elibereze orașele de pe Rinul Superior în revolta lor împotriva tiraniei guvernatorului ducal Peter von Hagenbach (care a fost judecat de un tribunal special și executat la 9 mai 1474); și și-a disputat cu Ducele de Lorena René al II-lea succesiunea asupra Lorenei. Toți acești dușmani, incitați și sprijiniți de Ludovic
Carol Temerarul () [Corola-website/Science/322480_a_323809]
-
mutat la Mühlhausen, unde se căsătorește cu vara sa, Maria Barbara Bach. Climatul spiritual nefiindu-i nici aici favorabil, în anul 1708 pleacă la Weimar, unde activează ca organist și muzician al curții. În anii petrecuți ca muzician la curtea ducală din Weimar (1708-1717) și apoi la Köthen (1717-1723) și-a îndreptat privirile înspre muzica de cameră, studiind cu râvnă opera compozitorilor contemporani germani, francezi și italieni, transcriind numeroase lucrări ale acestora pentru orgă și clavir. La Weimar a transcris concerte
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
-lea a fost fiul lui Joachim I Nestor, Elector de Brandenburg și a soției acestuia, Elisabeta a Danemarcei, Norvegiei și Suediei. Joachim al II-lea s-a născut la Cölln. Prima lui soție a fost Magdalena de Saxonia din linia ducală albertină a Casei de Wettin. Tatăl său, Joachim I Nestor, l-a determinat pe Joachim Hector să semneze un contract de moștenire în care a promis să rămână romano-catolic. Acest lucru a fost destinat în parte pentru a-l ajuta
Joachim al II-lea Hector, Elector de Brandenburg () [Corola-website/Science/334562_a_335891]
-
trimis pe fiul său, Iordan să preia Gaeta de la ducele Atenulf al II-lea, însă acestuia din urmă i s-a permis să își exercite domnia personală până în 1064. În acel an însă, Richard și Iordan și-au apropiat titlurile ducale și consulare ale conducătorilor gaetani. Richard a înăbușit o răscoală ulterioară a lui Atenulf și a continuat să își extindă teritoriul în Campania, până în apropierea Romei. În 1071, pe când Robert Guiscard se afla la asediul asupra Palermo, principalii baroni ai
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
o zonă situată la frontiera Sfântului Imperiu cu Regatul Franței. Hotărârea finală de numire a noului duce îi aparținea împăratului romano-german; iar tânărului Godfroy nu i s-a acordat decât regiunea Anvers, cu titlul de marchizat și senioria Bouillon. Titlul ducal i-a revenit fratelui împăratului Henric al IV-lea, Conrad. Godfroy a rămas fidel împăratului, luptând alături de acesta împotriva forțelor lui Rudolf de Suabia și luând partea împăratului în lupta cu Papa Grigore al VII-lea. În același timp Godfroy
Godefroy de Bouillon () [Corola-website/Science/315253_a_316582]
-
de Toscana și de alte forțe exterioare familiei. A fost ajutat de frații săi Eustațiu și Balduin iar în urma acestor lupte îndelungate meritele sale i-au fost recunoscute și în primele luni ale anului 1087 i s-a atribuit tilul ducal din Lotharingia Inferioară. Ducatul lui Godefroy se întindea între Regatul Franței și Rin, și cuprindea ținuturile Brabant, Hainaut, Limburg, Namurois, Luxemburg și o parte din Flandra; el mai includea, în întregime sau parțial, și episcopatele Köln, Trier, Liège și Cambrai
Godefroy de Bouillon () [Corola-website/Science/315253_a_316582]
-
era îfloritoare, mai ales datorită școlilor din Liege și a artei locului. De asemenea ducatul se afla pe frontiera dintre limbile romanice și germanice, pe de o parte se vorbea limba valonă iar pe de alta limba flamandă. În afară de stăpânirea ducală din Lotharingia Inferioară, Godefroy mai moștenise de la unchiul său și titlul de conte de Verdun, care făcea din el, mare protector al episcopatului de Verdun. În 1095, noul papă Urban al II-lea, a lansat la Clermont un apel pentru
Godefroy de Bouillon () [Corola-website/Science/315253_a_316582]
-
datoria națională prin economii și reducerea bugetului. A restrâns foarte mult Curtea iar costisitoarea Gardă a fost dizolvată. Ea a redus numărul de taxe de la 16 până la 8. Într-o încercare de a obține bani, ea a vândut valoroasa bibliotecă ducală. Soțul ei a vândut districtul Schalkau Ducatului de Saxa-Meiningen în 1723, în scopul de a strânge bani. Ea a considerat această vânzare ca fiind ilegală. Influențată de prințul Joseph de Saxa-Hildburghausen, care era în Hildeburghausen la acea vreme, Sophia Albertina
Sofia Albertine de Erbach-Erbach () [Corola-website/Science/336483_a_337812]
-
Cu ocazia împlinirii a 50 de ani a fost decorat la 3 februarie 1876 cu "Ordinul Coroanei din Württemberg" iar la 16 februarie 1876 a fost înnobilat de către Marele Duce de Baden. Între timp Scheffel ajunsese deja consilier al curții ducale din Saxonia și mare proprietar. Alte festivități au avut loc la Heidelberg, unde ruinele castelului au fost iluminate în cinstea sa. Asociațiile studențești din Heidelberg și din Praga au ținut petreceri prelungite, iar Uniunea Literară a studenților germani din Viena
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
din urmă reprezentând centre comitale în mâionile descendenților salieni ai lui Conrad "cel Roșu". Acelti conți erau consemnați uneori în mod informal ca duci de Franconia. Împăratul Conrad al II-lea a fost cel din urmă care a purtat titlul ducal de Franconia. Când el a murit în 1039, Franconia renană a fost guvernată de o constelație de mici state, precum orașele Frankfurt, Speyer și Worms, principatele-episcopate de Mainz, Speyer și Worms, ca și landgafatul de Hessa, pe atunci parte a
Ducatul de Franconia () [Corola-website/Science/325281_a_326610]
-
saliene din Franconia renană ca fief lui Henric de Laach, contele palatin de Lorena Inferioară, cu sediul la Aachen, ale cărui posesiuni vor evolua ulterior către importantul principat de Palatinat. În vreme ce împăratul Frederic I "Barbarossa" a conferit în 1198 titlul ducal către principele-episcop de Würzburg din Franconia răsăriteană, Franconia renană a fost divizată până la dispariție.
Ducatul de Franconia () [Corola-website/Science/325281_a_326610]
-
a fost conte de Verdun și a devenit markgraf de Anvers, ca vasal al Lorenei Inferioare. Împăratul Henric al III-lea l-a autorizat să succedeze tatălui său ca duce de Lorena Superioară în 1044, însă i-a refuzat titlul ducal al Lorenei Inferioare, dat fiind că împăratul se temea de puterea unui ducat unit. Mai mult decât atât, Henric amenința să îl numească pe un fiu mai mic, Gothelo, ca duce în Lorena Inferioară. La o dată mai târzie, Godefroy a
Godefroy al III-lea de Lorena () [Corola-website/Science/324725_a_326054]
-
pe Boleslav al III-lea să-l viziteze la castelul său din Cracovia. Aici, Boleslav al III-lea a fost prins, orbit și întemnițat și probabil că a murit în captivitate, treizeci de ani mai târziu. Boleslav I, revendicând tronul ducal pentru el însuși, a invadat Boemia în 1003 și a ocupat Praga fără nici o opoziție serioasă, conducând ca Boleslav al IV-lea timp de peste un an. De asemenea, probabil că forțele poloneze au preluat controlul Moraviei și al Ungariei Superioare
Boleslav I al Poloniei () [Corola-website/Science/313661_a_314990]