105 matches
-
țării doar cu condiția să fie capabili să obțină o „promovare” socială. Adică să accepte și să-și însușească „cultura” clasei dominante. Vorbesc în termeni foarte elementari pentru că trebuie să fiu didactic. Nu din aroganță, ci pentru a evita noi echivocuri. Din cauza vieții mele personale, a alegerii pe care am făcut-o cu privire la felul de a-mi petrece zilele și de a mă sluji de vitalitatea și de sentimentele mele, încă de când eram un băiețandru, am trădat stilul de viață burghez
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
a fost întotdeauna religie de clasă etc. etc. Acel ceva „diferit din punct de vedere corporal” ce definește o persoană din popor este complet refulat, sau acceptat la nivel comic. Artiștii „naivi” pot, într-un anumit sens, să acrediteze asemenea echivocuri burgheze privind cultura populară și să constituie o confirmare a relației corecte de superioritate, paternalistă, cu cei ce aparțin clasei populare. În realitate, artistul „naiv” realizează o ingenuă operațiune de supunere și, în orice caz, de acceptare a culturii burgheze
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
de fratele mai mare Sean, devenit idolul familiei odată cu moartea aceluia în război, ea face un fel de terapie individuală, dar și colectivă, o igienizare morală a eredității unei familii tentate mai degrabă să ascundă, să interiorizeze neputințe, lașități și echivocuri. Eliberarea de năravul prefăcătoriei este o etapă decisivă în metamorfoza lui Bernard, drept care iată-l oferind jurnalul scris în Hawaii Iolandei Winter. Spre a ocoli confruntarea directă, descătușat doar în parte din timiditatea maladivă, Bernard apelează la scris ca intermediar
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
și de stingerea lămpii. Cadrul îmbietor, atracția, aventura sunt trăite frust, fixate de impresii de la marginea conștiinței. Toată această perspectivă este realizată cu o predilecție care abia poate fi tăinuită (la nivelul textului), cu o artă a dialogului presărat de echivocuri prin nimic mai prejos ca aceea a lui Creangă și nedepășind, ca și în cazul aceluia, marginile bunei cuviințe verbale. Psihologia tânărului încă necopt și a experimentatei hangițe sunt sugerate fără cusur, printr-un minimum de replici și comentarii subsecvente
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
leopardismele individualizate: printre cele mai evidente, cel ungarettian, cel sabian și cel cardarellian. Nu au lipsit nici adeziunile colective, precum cea a poeților și criticilor ermetici. Fiecare tip a fost discutat, analizat, uneori contestat. S-a vorbit despre antileopardism, despre echivocuri și despre diferite utilizări ale textelor din partea unor critici care, sub umbrela acestui poet, erau dispuși să includă orice, cu orice chip.3 Numărul mare de preluări operate de autorii din primele decenii ale veacului trecut, precum și lungă serie de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
rasei latine, al aristocrației sale, care foarte ușor este înlocuită de către societatea burgheză. Un personaj reprezentativ pentru lumea care urmează să dispară, Pavel este cel care o introduce pe Eva ca "dansatoare", termen înregistrat aici în registrul peiorativ, cu toate echivocurile mizanscenelor decadente, în cercul exclusivist al invertiților sexuali din înalta societate burgheză. Eva dansează "pe o melodie de Debussy", dar dansul ei nu reprezintă decât antractul unui spectacol orgiastic, unde bărbații se travestesc în femei, cu obrazul acoperit de farduri
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
Banchetul, 216e. Cf. ibidem, 217a-219e. Cf. ibidem, 217a, trad. Petru Creția. Un text din Sollers îmi pare aici decisiv, și nu e doar o chestiune de gust. Iată-l: „Dorința umană înseamnă limbaj, încă o dată limbaj, întotdeauna limbaj. Fără conversație, echivocuri, fraze cu dublu înțeles, variațiuni de registru și de vocabular, amestec tulburător de semnificații, contrarietăți, simulări, aluzii, fără dorință, doar simplă funcționare. Nu vei găsi nici urmă de dorință (dar nici de Dumnezeu, de altfel) în subsol sau pe fundul
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
revoluția română este un „mare eveniment” în care „coexistă elemente raționale și elemente iraționale, o anumită logică și destulă lipsă de logică, determinism și întâmplare, totul de-a valma, fără a mai vorbi de simple greșeli sau de încurcături sau echivocuri care au putut avea, pornind de la cauze minime sau iluzorii, urmări considerabile” (pp. 103-104). Dezordonată și complicată, revoluția română a semănat cu o uriașă „mișcare browniană” (p. 105), a cărei stihialitate a fost vizibilă prin „vârtejul mulțimii răsculate”; revoluția a
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
bază și punct de plecare, a prevalat, în aplauzele întregii lumi civilizate, asupra dialecticii oficiale pe care a provocat-o redactarea puțin ambiguă a articolului 109. Vom vedea mai târziu cum Congresul de la Paris din 1856 a îndepărtat toate aceste echivocuri printr-o declarație sinceră, clară și explicită. Pentru moment însă, să reluăm firul subiectului nostru și să trecem în revistă celelalte principii formulate în actul Congresului de la Viena. După ce a stabilit coproprietatea riveranilor și libertatea de navigație pentru toate pavilioanele
[Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
-
condițiile fundamentale ale independenței Europei”. Omisiunea reglementării parametrilor unei probleme atât de importante de pe agenda unui Congres care pretindea că instaurează o nouă ordine europeană, în condițiile manifestării din ce în ce mai incontrolabile a „forțelor profunde” din societățile europene, a dat naștere la echivocuri juridice și diplomatice, la stări conflictuale deosebit de dificil de rezolvat prin prisma intereselor divergente ale acelorași Mari Puteri, chiar și în condițiile cadrului de negocieri specific diplomației de conferințe. Castlereagh a fost arhitectul quadruplei alianțe, fiind atașat de valorile negocierilor
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
Matei Vișniec) Scenele de dragoste descrise („miraculos elixir”) sunt doar niște trăiri de-o clipă („I found my thrill?!...”) care au puncte comune cu mișFările pe durata regalului dans („două corpuri încântate de propria existență, îmbibate-n sunete lipsite de echivocuri, emanând senzualitate în stare pură, lascivitate inocentă...”) Suntem într-atât de cuceriți de acordurile muzicii de jazz, încât vizualul și auditivul devin un corpus fericit chiar și în mișFările străzii: „Pe străduța îngustă, mirosind a ev mediu îndepărtat, tineri subțiri
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
nostru perfect. Pentru că despre trecut știm cel mai mult, iar despre viitor aproape nimic, chiar și cei mai optimiști dintre noi trăiesc prezentul însoțindu-se de amintiri certe, bine documentate. Trecutul recuperat este preferabil unui viitor prea explicit, deschis fără echivocuri, gata să ne probeze vulnerabilitatea. Poate de aceea canonul virtuților creștine se măsoară prin refuzul aparentei fatalități care desenează conturul vieții. Nu ne-am întoarce înspre trecut dacă n-am simți că, într-un fel sau altul, acesta ne constituie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
început, cu forțele pe care le numim "de stînga". Bonapartismul a fost în perioada 1815-1848 o componentă a stîngii franceze și chiar a stîngii clandestine care era aliatul Republicanilor. Abia sub conducerea lui Napoleon al III-lea s-au risipit echivocurile în ceea ce-l priveau. Inițial, boulangismul 6 era o invenție a radicalilor, iar atracția sa exercitată asupra anumitor socialiști este dovedită istoric. Gaullismul își are originea în rezistența împotriva naziștilor, pe atunci lupta a fost dusă împreună cu comuniștii. Organizațiile gaulliste
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
idolatri. Sfântul Ioan Calabria. Biografia oficială (Alba, IT), 1999), scrisă de pr. Mario Gadili, din Congregația Sfântului, ne descrie, simplu și natural, istoria unui preot cu totul decis pentru Dumnezeu. Descrierea și tonul povestirii este intensă, transparentă, limpede și fără echivocuri. Naturalețea autorului și a sfântului, contopite într-o manieră surprinzătoare, atrag cititorul pe calea prospețimii și reînnoirii sufletești, orientându-l spre o adevărată experiență de Dumnezeu. Cine nu s-a confruntat în viața sa cu o criză religioasă ori vocațională
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
totuși simultană cu a acestora, fapt care a avut importante consecințe asupra dezvoltării politicianului. De asemenea, influența pe care aceștia (Îndeosebi Ion Heliade Rădulescu) au avut-o În formarea sa intelectuală l-a apropiat de ideile, limbajul, dar și de echivocurile specifice multor pașoptiști după trecerea În viața politică „oficială”. O analiză a succesivelor adeziuni, afinități și retractări boeresciene este dezirabilă pentru descifrarea apartenenței sale doctrinare și, În subsidiar, pentru surprinderea caracterului compozit și paradoxal al spectrului politic În prima parte
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
susținute de teatrele din Moldova în intervalele 1974-1982 și 1985-2001, fără să se aprindă în entuziasme fără frâu ori să aibă voluptatea crudă a desființării. Cu echilibrul său greu de clătinat, se ține departe și de „cumsecădenia” înfășurată în lunecoase echivocuri și de trufia oglindirii de sine. Competența omului de teatru pus pe „confidențe” nonsubiective se clădește pe o impecabilă seriozitate. Emoția, componentă a comunicării „la arlechin”, este mereu supusă unei lucidități ce contează deopotrivă pe fermitate și franchețe. Receptiv, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]
-
său grosolan, a fost interpretul acestui protest plebeu. Între democrația ateniană și democrația modernă există diferențe. La Atena nu se făcea diferențierea dintre public și particular, dintre morala publică și lege, dintre drepturi și obligații. Democrația ateniană era plină de echivocuri și surprize evoluând până la echivalențe dintre cetățean și magistrat. În această atmosferă, totuși funcționa un îndemn care, în istoria grecească, avea un prestigiu aparte, încărcat de semnificații și funcționalități. Acest îndemn ("gnothi seauton") ar fi fost consacrat de către cei șapte
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
prelungit al lui Dan C. Mihăilescu. Numărul de revista are dimensiunile ideale 90-60-90. De citit numai dacă vă înarmați cu răbdare. Articolul lui Péter Nádas din „Observator cultural” (nr. 329) despre excepționalul Monument al Holocaustului de la Berlin, articol plin de echivocuri, care fac dificilă înțelegerea corectă a felului în care autorul îl apreciază. De citit dacă vă înarmați cu umor. Evocarea, nu tocmai pioasa, a regretatului Coști Stan de către Cristian Teodorescu, în „Observator cultural” (nr. 330). Ceea ce-l preocupă pe autorul
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5311_a_6636]
-
română, a deservi și deservire sunt termeni destul de specializați, folosiți cu precădere în contexte descriptiv-tehnice (foarte frecventă e sintagma personal de deservire). Pentru sensul negativ nu se folosește substantivul deservire, ci deserviciu. Formele verbale pot produce însă ambiguități involuntare sau echivocuri voite, ca în enunțul „Serviciile secrete românești au deservit puterea politică” (contributors.ro). Cele două verbe a deservi sunt împrumuturi din secolul al XIX-lea; în Dicționarul limbii române (DLR), serie nouă, Tomul I, partea a 4- a, Litera D
Deservire by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5403_a_6728]
-
Iliescu, un Paul Niculescu-Mizil, un Petre Roman sau chiar un Paul Cornea ori un Ion Ianoși nu o pot citi fără să tresară de neplăcere. Așadar, Marsyas, în varianta lui Vladimir Tismăneanu, nu mai lasă loc de interpretări și de echivocuri
Un Marsyas contemporan by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8326_a_9651]
-
Cristian Teodorescu Judecarea celei de-a cincea mineriade în termenii unor opoziții de tip victorie/înfrîngere sau în ceață unor echivocuri misterioase nu ajută la mai nimic. Situația din România e mult prea complicată la această oră ca să poată fi discutată doar în alb și negru. Așa că nu văd de ce mineriada ar trebui evaluată drept un fel de "cronică a șoselei
Scorul mineriadei by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/18160_a_19485]
-
vreme, amestecat într-o afacere de spionaj, spre a se afla că a fost "protejat" de D.S.T., pentru care, se pare, lucra, ca să nu cadă în mîinile Securității, cu care nu se știe cum se pusese rău după ce stătuse bine? Echivocurile din fraza de mai sus provin direct de la sursa lor principală: o cărticică publicată la Paris de către dl V.T., după reapariția lui spectaculoasă ca o teleportare, în care, ca într-o parabolă din secolul XVIII, firește francez, autorul își relata
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12527_a_13852]
-
convins că începând din ianuarie 2007, schimburile culturale, fluxurile din România spre Italia, integrarea noilor cetățeni europeni în structurile noastre vor fi din ce în ce mai simple și binevenite (chiar dacă și nouă, profesorilor de românistică, ne revine sarcina de a clarifica și îndepărta echivocurile și neînțelegerile pe care presa le folosește în continuare, atunci când se referă la realități mai puțin sau prea superficial cunoscute, prin sintagme care au devenit automatisme) Pe plan universitar, programele europene "Socrates-Erasmus" și generalizarea programului de la Bologna vor facilita schimbul
Bruno Mazzoni îndrăgostit de România by Carmen Burcea () [Corola-journal/Journalistic/9869_a_11194]
-
conform vulgatei burgheze, o frază ambiguă cum e aceasta, desprinsă din recapitularea crailâcului nocturn: "Și, cu toate că nu mergeam în familii, am izbutit să coborâm și mai jos"? Pus pe iscodiri lipsite de afectare pudibondă, Ion Vianu elimină aseptic astfel de echivocuri. În sfârșit, o poveste cu aer de epilog, tristă și veselă totodată, balcanică precum în timpul lui Mateiu și periferică precum într-al nostru, reconstituie plimbarea - e un fel de a spune - pe strada numită, omagial, după fiul natural al lui
Interogații mateine by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8046_a_9371]
-
Mihăilescu despre București, un capitol Rezistența la Caragiale în care se referă la faptul că în perioada în care Caragiale a început să fie jucat, existau oameni delicați, „fini, distinși” care se temeau de bănuiala că ar gusta grosolăniile sau echivocurile lui Caragiale. Pentru ei un autor mediocru precum Victorien Sardou era considerat un mare dramaturg, iar Caragiale, nu. Asta era atunci. Acum e altfel. Azi îl urăsc pe Caragiale pentru că e inteligent și ei se tem de inteligență. La noi
Alexandru Paleologu: „Nu cred în aptitudinile de justiție, corectitudine, și creație, ale omului care disprețuiește literatura“ by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13066_a_14391]