72 matches
-
primelor secole, Ed. Deisis/Stavropoleos, Sibiu, 2008, p. 6. [15] Sf. Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă și Ecumenismul, trad. de Adrian Tănăsescu, Mănăstirea Sfinții Arhangheli - Petru Vodă, 2002. Drd. Stelian Gomboș Referință Bibliografică: Recenzie - Ciprian Iulian Toroczkai, Tradiția patristică în modernitate: ecleziologia Pr. Georges V. Florovsky (1893-1979) în contextul mișcării neopatristice contemporane, Editura Andreiana, Si / Stelian Gomboș : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 525, Anul II, 08 iunie 2012. Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Stelian Gomboș : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau
CIPRIAN IULIAN TOROCZKAI, TRADIŢIA PATRISTICĂ ÎN MODERNITATE: ECLEZIOLOGIA PR. GEORGES V. FLOROVSKY (1893-1979) ÎN CONTEXTUL MIŞCĂRII NEOPATRISTICE CONTEMPORANE, EDITURA ANDREIANA, SI de STELIAN GOMBO [Corola-blog/BlogPost/356226_a_357555]
-
de lângă Roma mă primește în dieceza sa. Nu după mult timp sunt trimis să studiez teologia la seminarul din Anagni, la Colegiul Pontific Leonian, unde, după șase ani de studiu, în 1999, am obținut Licența în Teologie cu specializarea în Ecleziologia Pastorală. Am fost hirotonit diacon, după care, în urma vicisitudinilor și peripețiilor trăite prin anumite localități - Roma, Ariano Irpino, Aquila și Palestrina - am ajuns într-un mic oraș din centrul Italiei, numit Avezzano. Acolo am fost sfințit preot în 2004. Este
INTERVIU CU PĂRINTELE ANTONIU PETRESCU ALIAS DON ELVIS de GEORGE ROCA în ediţia nr. 429 din 04 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357955_a_359284]
-
de artist. În ceea ce mă privește, am încercat mereu să trăiesc aceasta dimensiune a sferei sacrului în mod personal, cu personalitatea mea și cu pasiunea mea, chiar dacă am fost penalizat deseori de „viață” din acest punct de vedere! George ROCA: Ecleziologia Pastorală? Puteți să ne dați câteva amănunte? Pr. Antoniu PETRESCU: Ecleziologia Pastorală, este în alte cuvinte, pastorala vazută din perspectiva bisericii cu o atenție particulară în ceea ce privesc noile forme de evangelizare. George ROCA: Îmbracat în haina preoțească ce proiecte
INTERVIU CU PĂRINTELE ANTONIU PETRESCU ALIAS DON ELVIS de GEORGE ROCA în ediţia nr. 429 din 04 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357955_a_359284]
-
aceasta dimensiune a sferei sacrului în mod personal, cu personalitatea mea și cu pasiunea mea, chiar dacă am fost penalizat deseori de „viață” din acest punct de vedere! George ROCA: Ecleziologia Pastorală? Puteți să ne dați câteva amănunte? Pr. Antoniu PETRESCU: Ecleziologia Pastorală, este în alte cuvinte, pastorala vazută din perspectiva bisericii cu o atenție particulară în ceea ce privesc noile forme de evangelizare. George ROCA: Îmbracat în haina preoțească ce proiecte, ce dorințe și idealuri aveți pentru viitor? Pr. Antoniu PETRESCU: Sunt
INTERVIU CU PĂRINTELE ANTONIU PETRESCU ALIAS DON ELVIS de GEORGE ROCA în ediţia nr. 429 din 04 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357955_a_359284]
-
timp temporală și spirituală, umană și supranaturală. Ca societate terestră, ea își are obîrșia în sociologie: ca o comunitate a vremurilor din urmă, ea se trage din teologie. Dacă încetează de a fi umană, încetează de a fi divină: aporiile ecleziologiei, care sînt cele ale dublei naturi, le redublează pe cele ale cristologiei aici aproape că nu-l mai avem pe Hristos sub ochii noștri (nu ne ciocnim de el la restaurant, nu-l vedem la volanul mașinii, la ieșirea de la
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
josul" este rațiune "a ceea ce se află sus". El comandă (în sensul cibernetic al cuvîntului). Chiar dacă credo-ul monoteist induce și facilitează o transmisie monarhică și un aparat monolitic, Sfîntul Pavel l-a "făcut" pe Iisus, și a avut dreptate. Ecleziologia a determinat teologia, raționalizare din umbră. Să încetăm așadar, în capitolul Întrupării, să-i așezăm pe poziții opuse pe bunul Sfînt Ioan, cel inspirat, care nu ne vorbește decît de Duh și de iubire, dulcele și vechiul prieten al Fecioarei
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
represalii și mai puternice. Două personalități ocupă primul loc în polemica antidonatistă: Augustin, redutabil în materie de teologie, și Aurelius, episcopul catolic al Cartaginei, înzestrat cu un talent administrativ neobișnuit. Confruntarea cu donatiștii îl determină pe Augustin să‑și elaboreze ecleziologia, să‑și precizeze învățătura despre Taine și să edifice o filozofie politică „permisivă”, care admite ideea intervenției Statului în problemele Bisericii. Din perspectiva temei noastre, putem afirma că îndelungata polemică antidonatistă îi oferă lui Augustin prilejul unui discurs anticristologic unic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
evident (manifestum est). Care sunt deci termenii în care se prezintă raționamentul augustinian? Anticriștii sunt cei care neagă divinitatea lui Isus; ei sunt în afara Bisericii, dar provin din aceasta; adevărații creștini rămân în Biserică. Aici, anticristologia se întrepătrunde hotărâtor cu ecleziologia. Potrivit acestui raționament, cei care sunt împotriva lui Cristos (antichristi) nu pot rămâne în trupul său, adică în sânul Bisericii, trupul tainic al lui Cristos. Tot astfel, cei care sunt cu Cristos nu pot părăsi trupul său, adică Biserica. Augustin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe Cristos prin faptele sale este Anticrist. Este mincinos înverșunat cel care cu gura mărturisește că Isus este Cristos, dar nu și cu faptele sale, mincinos căci faptele nu‑i sunt pe măsura vorbelor” (3, 8). O dată realizată trecerea de la ecleziologie la etică, Augustin este nevoit să‑și diversifice intențiile. Donatiștii nu sunt singurii care îl neagă pe Cristos la nivelul faptelor: mulți dintre catolici fac același lucru. Or, nu este cinstit să condamni la alții greșelile de care tu însuți
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cristos, cea din care se va naște Anticristul de la sfârșitul veacurilor. Rezumat și concluzie Eshatologia augustiniană este profund eclezială, demitizată și psihologizantă. Caracterul eclezial se referă la faptul că o bună parte a scenariului tradițional trece, o dată cu Augustin, în registrul ecleziologiei: realitatea eshatologică poate fi înțeleasă din activitatea de zi cu zi a membrilor Bisericii. O lectură atentă a „micilor apocalipse” cuprinse în evangheliile sinoptice, relevă tripla referențialitate a discursului Mântuitorului. Sunt vizate simultan trei evenimente: distrugerea Templului și cucerirea Ierusalimului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
apare ca una dintre acele entități, reale sau virtuale, de care un ego tulburat de o criză religioasă poate dispune în sens terapeutic. În ecuație, primatul subiectivității este tipic modern și, totuși, frapant pentru cei obișnuiți cu principiile clasice ale ecleziologiei ortodoxe. Autoarea acestei dramatice interogații uită să se întrebe ce se va întâmpla atunci când nu va mai fi studentă - deci, prin urmare, nici membră ASCOR. Cine se va dezintegra: „eul” care pune întrebarea sau poate ASCOR-ul aflat deja „în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
În „grija de a găsi un suflu nou printr-o reîntoarcere la marea Tradiție a Bisericii”. De Lubac a jucat un rol esențial În elaborarea constituției Dei Verbum despre Revelația divină. Gândirea delubaciană a ajutat, apoi, Conciliul să-și formuleze ecleziologia (Biserica, sacrament al lui Cristos și fruct al Euharistiei; Maria, typos al Bisericii), misiologia, precum și Învățătura privitoare la mântuirea necredincioșilor și a libertății religioase, prezentarea religiilor necreștine și a ateismului. Cât despre Jean Daniélou, el a avut un aport decisiv
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
prezentarea religiilor necreștine și a ateismului. Cât despre Jean Daniélou, el a avut un aport decisiv În redactarea constituției Lumen gentium, despre rolul Bisericii În lume (a participat și la Gaudium et spes). Charles Pietri a consacrat un studiu amplu „ecleziologiei patristice” În Lumen gentium, document care conține nu mai puțin de o sută douăzeci de referințe la Părinții Bisericii. Bineînțeles, nu cantitatea contează, ci spiritul care traversează documentul conciliar și care, el, „rimează” perfect cu spiritul Tradiției patristice. Mă limitez
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
expresia de Învățătura despre Revelație și de economia mântuirii” (Pietri, p. 518). În ce-l privește, Augustin afirmă, În De baptismo contra Donatistas 5,28,39, că Biserica botezaților este taina simbolizată de „arca mântuirii”. Această concepție trimite atât la ecleziologia lui Ignațiu al Antiohiei, cât și la bine-cunoscuta formulă a lui Ciprian: „Biserica, taina unității”. Tema, patristică, a Bisericii lărgite, prefigurată Încă de la crearea lumii (ab origine mundi): Părinții Conciliului Vatican II Îl citează pe Ciprian, dar această concepție despre
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
figura preotului ca slujitor al lui Cristos în interiorul Bisericii. Acesta este firul călăuzitor al celor șapte capitole din această carte, care dorește să ne ajute - dincolo de limitele strâmte ale Anului jubiliar - să privim preotul cu alți ochi. 3. Preotul în ecleziologia conciliară. Ecleziologia de comuniune - dincolo de faptul că este, sau nu, ideea centrală a Conciliului Vatican II - cu siguranță marchează într-un mod important discursul despre Biserică. Deci, trebuia o viziune comunională care să conducă la a considera Biserica drept o
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
ca slujitor al lui Cristos în interiorul Bisericii. Acesta este firul călăuzitor al celor șapte capitole din această carte, care dorește să ne ajute - dincolo de limitele strâmte ale Anului jubiliar - să privim preotul cu alți ochi. 3. Preotul în ecleziologia conciliară. Ecleziologia de comuniune - dincolo de faptul că este, sau nu, ideea centrală a Conciliului Vatican II - cu siguranță marchează într-un mod important discursul despre Biserică. Deci, trebuia o viziune comunională care să conducă la a considera Biserica drept o realitate istorică
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
cele mai precarii, preotul trebuie să rămână preot și laicul să rămână laic, nu trecând la tentații iluzorii și periculoase de schimbare de roluri. Problema preoți-laici-politică trebuie plasată întâi de toate în corectitudinea poziției teologice. Totuși, nu întotdea-una așa numita „ecleziologie a totalității” este bine cunoscută și aplicată: „Nu este de susținut o atitudine care aduce la același nivel în toate pe preoți și laici, și nici nu este suficient să se vorbească în Biserică numai despre diferite funcțiuni, fără a
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
bazează pe o articulare (diferențiere) creată de o structură sacramental-baptismală (= principiul totalității), dar și pe dimensiunea sacramental-ierarhică (= principiul diversificării); cu alte cuvinte, nu există numai preoția credincioșilor, dar există și preoția ministerială”. Cu multă coerență Y. Congar, chiar în interiorul apărării „ecleziologiei totalității”, afirmă că, chiar dacă nu este suficient ca laicul să fie caracterizat ca acela care nu este nici cleric, nici religios, totuși aceasta „este o precizare care cu si-guranță trebuie să intervină dintr-un moment într-altul”. În mod simetric
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
e necesar, unei morți sacrificiale înseamnă să primești deja un trup dincolo de mormânt. A dărui, a fi bun, înseamnă a fi deja înviat”1. Altera civitastc "Altera civitas" Înțelegerea virtuții creștine din perspectiva Învierii face trecerea perfectă de la sociologie către ecleziologie, de la gândirea seculară la teologie 2. Aceasta indică Biserica ca loc de întrupare a virtuții iubirii, ca societate sau comunitate renăscută în har, ca polis regenerat într-un mod de-a fi eshatologic. Aceste afirmații nu sunt simple acrobații retorice
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
mai multe țări, a partidelor creștin-democrate. Mult timp reduse și chiar sacrificate de neîncrederea Bisericii în democrație, ele s-au putut impune ca partide ale catolicilor, dezvoltîndu-se în afara autorității conducerii Bisericii, departe de orice clericalism. Introducerea în Biserică a unei ecleziologii a comunității și colegialității, concretizată de Conciliul Vatican II prin Constituția dogmatică Lumen gentium (21 noiembrie 1964) și Constituția pastorală Gaudium et spes (7 decembrie 1965). Paragraful 76, consacrat "Comunității politice și Bisericii", stipula că refacerea Statului catolic nu mai
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
intimitatea ei pierdută cu Tatăl, și anticipează venirea a doua a Fiului Omului"17. Dacă ne raportăm la teologia pauliniană a Bisericii ca Trup al lui Hristos, noțiunea de Biserică - organism se aplică, în primul rând, adunării euharistice locale. O ecleziologie sacramentală presupune succesiunea tocmai în virtutea identității colective ce trebuie să ființeze între comunitatea creștină din vremea apostolilor și cea prezentă, cu condiția sine qua non că această succesiune nu poate fi concepută deasupra sau în afara comunității euharistice, Biserica. Potrivit lui Luther
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
al conceptelor, raționamentelor și tipul antropologic religios, dominat de logica Adevărului Revelat, Unic, vehiculat de dogma creștină. În cadrul acestei dezbateri privind valoarea cunoașterii în plan religios se remarcă și Petre Țuțea, un alt reprezentant al elitei interbelice, preocupat de problematica ecleziologiei creștine. Potrivit gânditorului român, Biserica reprezintă spațiul sacru care definește profilul uman, practica liturgică fiind singura "scară către cer"1. Cu alte cuvinte, Ecclesia oferă identitate ontologică, substanță și devenire. Pendulând între calea Domnului (Bossuet) și cetatea lui Dumnezeu (Augustin
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
adevărul-mister revelat". În fond, pentru Țuțea, a gândi dogmatic presupune a gândi "în lumina eliberatoare a Celui de Sus". Dogma este indisociabilă Revelației, care legitimează în mod absolut și învăluie credinciosul și sacerdotul 8. Astfel, din punctul de vedere al ecleziologiei creștine susținute de Petre Țuțea, unicul mod de acces la o cunoaștere religioasă autentică este prin intermediul Revelației. Cu alte cuvinte, cunoașterea religioasă este o cunoaștere harică, cuminecătoare, ale cărei izvoare se regăsesc în Tradiția Ecclesiei, cunoaștere sui generis prin intermediul căreia
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
soartă și noroc. Eshatonul nu doar delimitează progresul istoric printr-un sfârșit, ci îl și articulează și împlinește printr-un scop bine definit"43. Deși eschatologia clasică este, prin excelență, ancorată în viitor, definind sensul anagogic al Sfintei Scripturi, în ecleziologia euharistică a Bisericii Ortodoxe există o eschatologie inaugurată 44 sau prezenteistă, ce presupune prezența reală a Dumnezeului veșnic și pregustarea Împărăției lui Dumnezeu hic et nunc45. Tocmai această eschatologie realizată, prezenteistă, a făcut posibilă infiltrarea concepțiilor platonico-eleniste care vedeau sfârșitul
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
intimitatea ei pierdută cu Tatăl, și anticipează venirea a doua a Fiului Omului"17. Dacă ne raportăm la teologia pauliniană a Bisericii ca Trup al lui Hristos, noțiunea de Biserică organism se aplică, în primul rând, adunării euharistice locale. O ecleziologie sacramentală presupune succesiunea tocmai în virtutea identității colective ce trebuie să ființeze între comunitatea creștină din vremea apostolilor și cea prezentă, cu condiția sine qua non că această succesiune nu poate fi concepută deasupra sau în afara comunității euharistice, Biserica. Potrivit lui Luther
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]