64 matches
-
păgâne, Homer și Virgiliu erau prea constant prezenți în spiritul autorilor moderni care nu făceau decât să transpună în limbă, în procedee creștine, procedeele și expresiile antice."48 Cu alte cuvinte, operele nou create se înscriau în sfera mediocrității, nere-ușindu-se eclipsarea literaturii antice. Însă dincolo de acest eșec ce a vizat mai ales insuficiența creatoare a poeților creștini, polemica a avut rolul de a contura tabăra Modernilor și de a clătina puțin soclul anticilor, încercându-se o aliniere a literaturii cu spiritul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
comunicare a compromis recent reputația mărcii Mercedes în ochii consumatorilor, ci o politică deficientă a calității care s-a soldat cu readucerea în fabrică a 1,3 milioane de vehicule în 2005. Este înșelătoare teza care asimilează faza III cu eclipsarea produsului, ca și cum valoarea imaterială ar fi reușit să reducă la zero sau aproape la zero valoarea funcțională. De-acum înainte, calitatea se impune ca o condiție necesară pentru a supraviețui pe piețe. Nu este adevărat că „totul constă în imagine
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
interni în numele conservării sau salvării naționale. De fapt, acest remediu implică reînnoirea dar în același timp și democratizarea modelelor mai complexe de putere politică tipice perioadelor medievale tîrzii și moderne timpurii. Procesul modern de formare a statelor europene a însemnat eclipsarea unor numeroase entități de putere orașe libere, principate, provincii, domenii, moșii și adunări deliberative -, în așa fel încît cele aproximativ cinci sute de entități politice cunoscute în regiune pe la anul 1500 au fost reduse la în jur de douăzeci și cinci, în
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
În plus o dă faptul că, aflîndu-se Între soare și pămînt, norul umbrește locul unde se află șevaletul sau, În pictură, soarele peste chipul căruia s-a așezat. Oricum ar fi, umbra strecoară În poem nuanțe compromițătoare de Întunecare, de eclipsare, de maculare. Din acest moment, soarele, norul și o anume slăbiciune În Înțeles de pasiune capătă Înțelesuri mai abstracte și tîlcuri mai adînc existențiale. Și, toate trei, intră Într-o competiție circulară a supremației: care-i cel mai tare? Poemul
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
amintește, în registrul ironic, de "pelicanii" din teatrul lui Strindberg, este invariabil "sentimentul puternic și neînvins de tată"79, "sentimentul patern"80, care zădărnicește mereu eforturile de eliberare din chingile relațiilor de cuplu. În afara enunțurilor ironice, preponderente între strategiile de eclipsare a sensului real intenționat, alegoria servește aceluiași scop de ocultație ingenioasă a elementelor de imoralitate în lumea lui Urmuz, și, uneori, în cea a lui Caragiale. Astfel, sedus de pălnie, Stamate "începu să-și taie în fiecare noapte, cu foarfeca
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
astfel încât se poate observa că nu doar caricatura, ci și frecventele rupturi de nivel de la banal la insolit, de la firesc la nefiresc, de la logic la ilogic etc. și, mai ales, parodia vieții și a reprezentării ei literare, devin strategii de eclipsare a certitudinilor, de zguduire a imaginilor mentale paralizate în stereotipii. Chiar și atunci când sensul pare să se întrevadă, printr-o descifrare ezoterică sau printr-o lectură debarasată de automatismul imaginilor iscate de cuvinte, rămâne constantă impresia că, de fapt, efectul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
suportă un vas ce conține esența eternă a "lucrului în sine", un cățel de usturoi, o statuetă ce reprezintă un popă (ardelenesc) ținând în mână o sintaxă și... 20 de bani bacșiș... Restul nu prezintă nici o importanță.120 Observăm că eclipsarea sensului se produce treptat, culminând cu aprecierile determinative ale "mesei", un termen care presupune o rapidă selecție mentală din cauza omonimiei implicate și a încrengăturilor de sensuri principale, secundare și figurate. Dacă selecția este cataforică, adică pornește de la datele contextuale anterioare
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a unei hegemonii o constituie armamentul nuclear. Există părerea că nuclearizarea nu poate fi evitată, ci doar amânată, iar într- un Orient Mijlociu nuclearizat, valoarea strategică a Israelului va reveni cu siguranță nu numai pentru S.U.A., dar și pentru Vest. Eclipsarea pan-arabismului a cedat locul unei alternative: fundamentalismul islamic. Mișcările extremiste sunt alimentate de situația economică și politică dificilă indusă atât de importurile străine cât și de imitațiile locale. Atât modelul estic, cât și cel vestic nu au avut ca finalitate
Percepții asupra configurației relațiilor internaționale În anii '90 by Spÿridon G. HANTJISSALATAS, Carmen T. ȚUGUI () [Corola-publishinghouse/Administrative/91812_a_92859]
-
au existat diferențele sexuale, recent genul a devenit o identitate "convingătoare". Prin contrast, clasa a servit ca identitate politică puternică de-a lungul multor secole, însă semnificația acesteia s-a schimbat considerabil pentru a mai fi la ordinea zilei. Prin eclipsarea marxismului odată cu sfârșitul Războiului Rece, clasa, cel puțin temporar, pare că nu mai are relevanță ca și categorie de identificare.223 În domeniul relațiilor internaționale dezbaterile cu privire la rolul pe care ar trebui să-l aibă conceptul de identitate, ca și
Constructivism și securitate umană by IOANA LEUCEA () [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
poeții englezi în raport cu extazul religios, Leuba pune următoarea concluzie: Fiecare din trăsăturile, pe care am învățat să le considerăm ca tipice ale extazului, se regăsesc, explicite sau implicite, în aceste texte poetice: dispariția lumii exterioare, pierderea puterii asupra corpului și eclipsarea conștiinței despre existența corpului, o impresie de lărgire fără limită a eului, ce pare să crească la nesfârșit, în timp ce limitele, pe care i le impunea realitatea mărginită a lumii externe și a corpului, cad. un sentiment de iluminare înaltă și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
e singura veste prin neguri". Cufundarea în nevăzut, dispariția tuturor celor care - precum muntele Ararat - rămân "de-a pururi fund de ape,/ tot mai adânc,/ tot mai pierdut/ fund de ape" nu înseamnă stingerea în sfârșit. Ele par să dea eclipsării un sens nesfârșit. Nu e oare cel pe care - în ochiul prevăzător - inaparentul îl deschide în ascunsul cel mai adânc? Un poem al deschiderii vizionare - diafane - este, în schimb, La curțile dorului. Aici deschiderea e împlinită, împărtășită vederii. Totuși e
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
trecând prin "ai vrea măcar privirea s-o ții în loc sub pleoape" (Sinaia, I), până la " Aș vrea să sparg ferestrele din trup/ pleoapă rece pe privire-nchisă" (Alte priveliști, II)5 - vizibilul străbate drumul de la peisajul natural contemplat poetic la eclipsarea priveliștii mundane, în căutarea nu a ceea ce e luminat, ci a luminii înseși. Lumina aceasta nu învăluie natura, nu vine din lume - "privire-nchisă" - și nici măcar din lumea poemului. Ceea ce se vede prin ferestrele sparte ale trupului nu mai e
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ea e potența manifestantă a semnificabilului care ia trup, se formează comunicându-și prezența. Totuși, o prezență inaparentă, imprezentabilă ca atare în cuprinsul unui cogito. Lumina întrupată (lux incorporata) face însă posibilă proiecția unei imagini pe ecranul invizibilului tocmai în virtutea eclipsării sensibilului. Tot ce era ecranat prin irealizare, învăluit prin desensibilizare dobândește o nouă realitate, cealaltă realitate posibilă a epifaniei invizibilului în vizibil. Funcționează aici o tehnică de vitraliu, întrucât ceea ce pare ocultat, pus în absență ontologică, transpare nu prin sine
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Dar "în tine fața lumii la față s-a schimbat". Ca atare, în al doilea rând, în adâncul celui ce vede cu ochii deschiși cum lumea se închide, se deschide fața nevăzută a lumii, imagine ce se dezvăluie doar în eclipsarea luminii lumii și a ochiului pe care ea îl închide: " Închide ochii. Noaptea te binecuvântează./ Închide ochii bine, să vezi adevărat". În fața ochilor închiși nu e nimic de văzut, dar fața schimbată a lumii apare proiectată pe ecranul interior, imagine
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
până în "fără-de-fundul visului etern", în "negrul afund fără de vad"28. Revelarea revelatului nu apare decât pe un fond revelator: în obscuritate, în banalitate, în sărăcie, în pustie 29. Coborârea în lumea pustiită, "în vipiile marii asceze"30, este o treptată eclipsare a determinațiilor mundane. Cel care pășește "spre golul de dedesubt"31, încolăcindu-se - cum spune poetul - "pe bezna ce duce-n adâncime"32, îndeplinește un act de expiație, reducție radicală prin care ceea ce se golește devine golul hărăzit împlinirii, pregătit
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
revelator în imaginea unui răsărit invizibil. În poemul Cântec 12 procesul acesta continuă la un alt nivel, conform unui scenariu mai eliptic însă. Nu umbra lăsată de lucrurile luminate din interior ne întâmpină acum, ci uitarea pe care o implică eclipsarea eului: M-a uitat Dumnezeu, gândindu-mă,/ până când gândul/ mi-a devenit trup". A fi uitat înseamnă a fi neluminat, a nu mai fi în lumina gândului cuiva. Dar aici suprema uitare - cea divină - e părăsirea absolută, ca și cum natura omenească
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
a nu fi văzut, a ieși din raza vizuală a celor ce se află în orizont mundan: un eu atât de umbrit încât devine anonim, inevident, șters din registrul lumii. Or, tocmai pe treapta cea mai de jos a acestei eclipsări nevăzutul devine văzut. De vreme ce nimic din aparițiile lumii nu mai poate fi văzut, nevăzutul iese din ascundere, se face vizibil pe fundalul întunecat al faptului-de-a-nu- mai-fi care definește până-acum-vizibilul. A sta în acest interval, între uitare și amintire, gând și
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pentru a-l ridica pe oricine la demnitatea prezenței. Și-apoi, cum să nu se stingă lumina în oricine dacă oricum nu e nimic de văzut decât imaginea îndepărtată a unui cineva care iese din nevăzut, aduce cu sine lumina? Eclipsarea eului care o însoțește pe cea a lumii declanșează subtilul proces prin care dispariția exteriorității sensibile, aparente, implică actul complementar al apariției sensibile a inteligibilului, fenomenalizarea sa în chiar forma părăsită de imaginea obiectului empiric. Dar sensibilul nu dispare decât
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se pun în vedere doar în măsura în care ochiul stă să vadă, se deschide în calea celor care stau să vină, se pun în starea vizibilului. Ce stă în vedere stă sub imagine, ca ipostază care o pune în lumină; aici - înserarea, eclipsarea luminii lumii și o concomitentă revărsare a unei alte lumini 17. Dacă "lumina văzătoare", cea care pune în lumină și dă de văzut, devine din ce în ce mai moale, destrămând chiar orizontul vizibilului, ea proiectează în schimb umbra lucrurilor, acel adevăr al imaginii
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lumina unui om "se arată" în umbra pe care o lasă, la fel cum zidul unei dimineți dispare în umbră pentru a lăsa să se vadă "cum lumina stelelor răsare,/ pe o cu totul altă înserare". Ceea ce apare în miezul eclipsării e lumina unui alt orizont. Nu despre o nouă înserare e vorba, înscrisă în succesiunea fazelor temporale, ci despre cealaltă înserare, o înserare alta decât cea care întunecă vederea. Ce se vede acum răsare precum lumina neînserată a unei veșnice
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nonsensul exteriorității care voalează, "realitatea fără apeluri, făcută din lucruri de pe afară". Moartea imaginii nu e spectaculară, nu aduce în scenă decât ștergerea și vacuitatea, "apariții aburite", dar și - prin răsturnarea perspectivei - posibila resurecție a lumii interioare. Căci, prin reducție, eclipsarea exteriorului face cu putință manifestarea interiorului; exteriorul mort, pus în paranteza desfigurării, devine vălul transparent, diafania prin care se întrevede lumea din noi: "lumea din noi, dacă am putea să o ridicăm cu venele,/ dacă am putea, în impudoare, să
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
apariției e doar posibilul creat, pus în condiția (și în contextul) nedeterminării: "Ești al nopții miez putred,/ lună verzuie!/ Oh, mă robește ca o Circe tăcerea/ neînțeleasă, ce suie și suie/ cu demoniile-i întunecate". Miezul nopții, acest climax al eclipsării, nu e o limită cronologică, punctul terminus al unei deveniri temporale. Dimpotrivă, miezul e sfârșitul și începutul, centrul eshatologic al anti-devenirii mundane. Noaptea întunecă lumea, îi șterge apariția din orizontul vizibilității; mai mult, orizont nici nu mai este, ci doar
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
aurorală a unui interval posibil. În el se intră în trecere, nezăbovind decât în umbra urmei, în numele unui sălaș de neștiut 36. Intervalul deschide vederea întrucât el e Deschisul întrevăzut, interfața unui revers. Nu surprinde, prin urmare, imaginea inversă a eclipsării rosturilor mundane, înclinarea perspectivei înspre pragul de jos al încă nerostitului: "Dar mijlocește, lasă pentru mine/ cuvânt la cer, să-ncline pentru noapte,/ și dealul aplecat să fie panta/ pe care sfera lumii-n asfințire/ să piară-n văi cu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în lumina celor nespuse, reașezarea într-o altă structură, în substratul în care lucrurile nu pot fi spuse, ci își rostesc ele însele nespusul, prezintă imaginea întoarsă a transparenței mundane. Sub-înțelese - ba chiar pre-înțelese - revelator, se devoalează numenal în chiar eclipsarea manifestării fenomenale: "se-adună lumea-ntr-o lumină/ ca floarea- ntr-un grăunte viu/ abia atinsă de-o albină/ ce soarbe clipa din târziu...". Lumina în care se adună lumea o înfășoară și o desfășoară totodată; lumea se acoperă în vălul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nemaivăzutului 48. Iar ceea ce apare se arată între, își face loc printre, răzbate prin aparențe în distanța deschisă de intervalul pe care îl străbate pentru a ajunge la vedere. Ajunge văzut și nevăzut deopotrivă, căci nu se dă decât în eclipsarea cromaticii mundane, "când sălbăticiunile Zilei dorm", în suspensia oricărui scenariu în care lumea se dă în spectacol: "Ochii, oh, și-i ascunseră atunci/ Răsăritul său nesfârșit începu/ Peste lume, în râuri, în lunci,/ Totul în jerbe se prefăcu". Printr-o
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]