65 matches
-
ea e potența manifestantă a semnificabilului care ia trup, se formează comunicându-și prezența. Totuși, o prezență inaparentă, imprezentabilă ca atare în cuprinsul unui cogito. Lumina întrupată (lux incorporata) face însă posibilă proiecția unei imagini pe ecranul invizibilului tocmai în virtutea eclipsării sensibilului. Tot ce era ecranat prin irealizare, învăluit prin desensibilizare dobândește o nouă realitate, cealaltă realitate posibilă a epifaniei invizibilului în vizibil. Funcționează aici o tehnică de vitraliu, întrucât ceea ce pare ocultat, pus în absență ontologică, transpare nu prin sine
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Dar "în tine fața lumii la față s-a schimbat". Ca atare, în al doilea rând, în adâncul celui ce vede cu ochii deschiși cum lumea se închide, se deschide fața nevăzută a lumii, imagine ce se dezvăluie doar în eclipsarea luminii lumii și a ochiului pe care ea îl închide: " Închide ochii. Noaptea te binecuvântează./ Închide ochii bine, să vezi adevărat". În fața ochilor închiși nu e nimic de văzut, dar fața schimbată a lumii apare proiectată pe ecranul interior, imagine
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
până în "fără-de-fundul visului etern", în "negrul afund fără de vad"28. Revelarea revelatului nu apare decât pe un fond revelator: în obscuritate, în banalitate, în sărăcie, în pustie 29. Coborârea în lumea pustiită, "în vipiile marii asceze"30, este o treptată eclipsare a determinațiilor mundane. Cel care pășește "spre golul de dedesubt"31, încolăcindu-se - cum spune poetul - "pe bezna ce duce-n adâncime"32, îndeplinește un act de expiație, reducție radicală prin care ceea ce se golește devine golul hărăzit împlinirii, pregătit
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
revelator în imaginea unui răsărit invizibil. În poemul Cântec 12 procesul acesta continuă la un alt nivel, conform unui scenariu mai eliptic însă. Nu umbra lăsată de lucrurile luminate din interior ne întâmpină acum, ci uitarea pe care o implică eclipsarea eului: M-a uitat Dumnezeu, gândindu-mă,/ până când gândul/ mi-a devenit trup". A fi uitat înseamnă a fi neluminat, a nu mai fi în lumina gândului cuiva. Dar aici suprema uitare - cea divină - e părăsirea absolută, ca și cum natura omenească
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
a nu fi văzut, a ieși din raza vizuală a celor ce se află în orizont mundan: un eu atât de umbrit încât devine anonim, inevident, șters din registrul lumii. Or, tocmai pe treapta cea mai de jos a acestei eclipsări nevăzutul devine văzut. De vreme ce nimic din aparițiile lumii nu mai poate fi văzut, nevăzutul iese din ascundere, se face vizibil pe fundalul întunecat al faptului-de-a-nu- mai-fi care definește până-acum-vizibilul. A sta în acest interval, între uitare și amintire, gând și
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pentru a-l ridica pe oricine la demnitatea prezenței. Și-apoi, cum să nu se stingă lumina în oricine dacă oricum nu e nimic de văzut decât imaginea îndepărtată a unui cineva care iese din nevăzut, aduce cu sine lumina? Eclipsarea eului care o însoțește pe cea a lumii declanșează subtilul proces prin care dispariția exteriorității sensibile, aparente, implică actul complementar al apariției sensibile a inteligibilului, fenomenalizarea sa în chiar forma părăsită de imaginea obiectului empiric. Dar sensibilul nu dispare decât
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se pun în vedere doar în măsura în care ochiul stă să vadă, se deschide în calea celor care stau să vină, se pun în starea vizibilului. Ce stă în vedere stă sub imagine, ca ipostază care o pune în lumină; aici - înserarea, eclipsarea luminii lumii și o concomitentă revărsare a unei alte lumini 17. Dacă "lumina văzătoare", cea care pune în lumină și dă de văzut, devine din ce în ce mai moale, destrămând chiar orizontul vizibilului, ea proiectează în schimb umbra lucrurilor, acel adevăr al imaginii
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lumina unui om "se arată" în umbra pe care o lasă, la fel cum zidul unei dimineți dispare în umbră pentru a lăsa să se vadă "cum lumina stelelor răsare,/ pe o cu totul altă înserare". Ceea ce apare în miezul eclipsării e lumina unui alt orizont. Nu despre o nouă înserare e vorba, înscrisă în succesiunea fazelor temporale, ci despre cealaltă înserare, o înserare alta decât cea care întunecă vederea. Ce se vede acum răsare precum lumina neînserată a unei veșnice
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nonsensul exteriorității care voalează, "realitatea fără apeluri, făcută din lucruri de pe afară". Moartea imaginii nu e spectaculară, nu aduce în scenă decât ștergerea și vacuitatea, "apariții aburite", dar și - prin răsturnarea perspectivei - posibila resurecție a lumii interioare. Căci, prin reducție, eclipsarea exteriorului face cu putință manifestarea interiorului; exteriorul mort, pus în paranteza desfigurării, devine vălul transparent, diafania prin care se întrevede lumea din noi: "lumea din noi, dacă am putea să o ridicăm cu venele,/ dacă am putea, în impudoare, să
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
apariției e doar posibilul creat, pus în condiția (și în contextul) nedeterminării: "Ești al nopții miez putred,/ lună verzuie!/ Oh, mă robește ca o Circe tăcerea/ neînțeleasă, ce suie și suie/ cu demoniile-i întunecate". Miezul nopții, acest climax al eclipsării, nu e o limită cronologică, punctul terminus al unei deveniri temporale. Dimpotrivă, miezul e sfârșitul și începutul, centrul eshatologic al anti-devenirii mundane. Noaptea întunecă lumea, îi șterge apariția din orizontul vizibilității; mai mult, orizont nici nu mai este, ci doar
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
aurorală a unui interval posibil. În el se intră în trecere, nezăbovind decât în umbra urmei, în numele unui sălaș de neștiut 36. Intervalul deschide vederea întrucât el e Deschisul întrevăzut, interfața unui revers. Nu surprinde, prin urmare, imaginea inversă a eclipsării rosturilor mundane, înclinarea perspectivei înspre pragul de jos al încă nerostitului: "Dar mijlocește, lasă pentru mine/ cuvânt la cer, să-ncline pentru noapte,/ și dealul aplecat să fie panta/ pe care sfera lumii-n asfințire/ să piară-n văi cu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în lumina celor nespuse, reașezarea într-o altă structură, în substratul în care lucrurile nu pot fi spuse, ci își rostesc ele însele nespusul, prezintă imaginea întoarsă a transparenței mundane. Sub-înțelese - ba chiar pre-înțelese - revelator, se devoalează numenal în chiar eclipsarea manifestării fenomenale: "se-adună lumea-ntr-o lumină/ ca floarea- ntr-un grăunte viu/ abia atinsă de-o albină/ ce soarbe clipa din târziu...". Lumina în care se adună lumea o înfășoară și o desfășoară totodată; lumea se acoperă în vălul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nemaivăzutului 48. Iar ceea ce apare se arată între, își face loc printre, răzbate prin aparențe în distanța deschisă de intervalul pe care îl străbate pentru a ajunge la vedere. Ajunge văzut și nevăzut deopotrivă, căci nu se dă decât în eclipsarea cromaticii mundane, "când sălbăticiunile Zilei dorm", în suspensia oricărui scenariu în care lumea se dă în spectacol: "Ochii, oh, și-i ascunseră atunci/ Răsăritul său nesfârșit începu/ Peste lume, în râuri, în lunci,/ Totul în jerbe se prefăcu". Printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
mult: cugetul moare în grija de moarte, laolaltă cu moartea imaginii; iar ceea ce nu se vede nu se poate păzi, așa cum inima cade în ruina nevederii și a nepăzirii. Destrămarea e cu atât mai gravă cu cât ea duce la eclipsarea luminii ce face posibilă vederea lăuntrică. A vedea cu inima, în cuprinsul cugetului curat, înseamnă a lăsa inima la vedere, drept singura imagine subzistentă, absorbită în Imaginea care îi dă ființă și lumină. O redă esenței care se dezvăluie 56
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
al deja-existentului, apariția în lumină a unei imagini la care ochiul participă aproape vegetal. Se pune în vedere cu insinuanța clarității. Totuși, o imagine oblică văzută prin lumina răsfrântă; întunecarea nu închide vederea, la fel cum vântul nopții nu aduce eclipsarea vizibilului, căci lumina nu e a ochiului și nici a imaginii văzute. Ea aparține intermediului transparent - diafan - ce face cu putință atât nașterea imaginii cât și vederea ei. Imagine cu atât mai luminoasă cu cât e profilată pe un fond
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
op. cit., p. 166), absorbit în Fondul pe care îl reflectă în imagine, primind ființă și lumină, căci "strălucitor se oglindește în mine străfundul prăpastiei ce trebuie atins" (Limba despicată, vol. Atotsfârșitul, în op. cit., p. 176). 60 Iată câteva locuri ale eclipsării sacrului, on-toposuri ale nestării, ale uitării ființei și a chipului ei divin: "Lacuri de cenușă ale căror unde nemișcate n-ar mai fi în stare/ Să recunoască chipul Focului din care au purces" (Vești dintr-un tărâm de ceață, vol
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
comunicare a compromis recent reputația mărcii Mercedes în ochii consumatorilor, ci o politică deficientă a calității care s-a soldat cu readucerea în fabrică a 1,3 milioane de vehicule în 2005. Este înșelătoare teza care asimilează faza III cu eclipsarea produsului, ca și cum valoarea imaterială ar fi reușit să reducă la zero sau aproape la zero valoarea funcțională. De-acum înainte, calitatea se impune ca o condiție necesară pentru a supraviețui pe piețe. Nu este adevărat că „totul constă în imagine
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
meu din 2004). Romanul a intrat în criză de creație și în criză de cititori imediat după 1990, dar revine în forță la începutul mileniului III, putând spera, dacă nu la succese europene notorii, măcar la afirmări modeste, dar certe. Eclipsarea poeziei, pentru cine voia să vadă, părea să fie iremediabilă într-un termen previzibil. O inflație aiuritoare, hrănită de volumele tipărite și difuzate pe cont propriu, devalorizează poezia însăși, ca gen literar. Scriitorul însuși, indiferent că e poet, prozator sau
Ce s-a întâmplat cu literatura română în postcomunism by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8755_a_10080]
-
deținea supremația, aici în lumea noastră nefilozofică, cuvîntul a devenit cea mai de plîns dimensiune a ființei noastre. L-am aruncat ca o zdreanță în umbra lăsată de strălucirea imaginilor în vogă, eclipsîndu-l și denaturîndu-l fără putință de revenire. Urmarea eclipsării cuvîntului este neglijarea felului în care folosim cuvintele: vorbim urît și fantasmăm frumos. Reveriile noastre sînt mirabile, de o frumusețe nespusă, atîta doar că putința noastră de a le exprima e jalnică. Cum s-ar spune, bogăția imaginativă a minții
Bietul Gutenberg by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11077_a_12402]
-
soare și de lună, cu preluări din Etymologiarum libri viginti (III, 59, 1) ale Sf. Isidor, dar și în sens pastoral, atenționându-și coreligionarii că adâncirea în întunericul necredinței și al poftelor lumești atrage după sine ca o consecință imediată eclipsarea lui Christos și ascunderea lui de oameni. ...și periculoasa vară 1046 După moartea Sf. Rege Ștefan I, în anul 1038, care acordase în 997 Ordinului benedictin nenumărate privilegii, reînnoite la 1001 de Carta de la Pannonhalma, regele Petrus Orseolo (1038-1041), care
Unde și când a fost scris cel mai vechi tratat din România? by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/3092_a_4417]
-
potrivire a cuvintelor grație unui imbold de a găsi formule memorabile în marginea a orice, de aceea atenția cititorului e deseori absorbită de o virtuozitate expresivă care pune în umbră parabolele. Stilul cu care Pleșu atinge o temă duce la eclipsarea ei treptată, grație unui efect de întunecare prin contrast. Strălucirea de expresie a comentariului dăunează parabolei comentate, care rămîne stingheră într-un colț al paginii, ca un obiect acoperit de un goblen a cărui țesătură e prea rafinată. Maniera atică
Receptivitatea pericopelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4095_a_5420]
-
și după căt se știe - 3329 de versuri. Ocultată de istoria literaturii franceze de după 1542, opera sa a fost reabilitată cu fervoare pe la jumătatea secolului al XIX-lea. În 1923 Louis Thuasne a blamat „despoticul gust al Pléiadei de prelungita eclipsare a interesului în (opera lui) Villon, după ediția din 1542 a lui Marot numele lui Villon a căzut într-o uitare aproape completă” (). Jean Favier a dezavuat și el, mentalitatea neoclasică franceză, pentru această uitare: „În cele din urmă Malherbe
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
unor cazuri extreme, ca acela al autobiografiei viitorului - de a distinge ceea ce provine din veridicitate de ceea ce provine din invenție). Putem citi un text în cheia celor două pacte simultan? Nu cred. Unul dintre ele îl învinge pe celălalt, până la eclipsare. „Auto”, afișat ostentativ, elimină „ficțiunea”, invizibilă. Rămâne, simplu spus, ceea ce aș numi mai degrabă o autobiografie figurată, fără să știm în ce constă actul de figurare. Pe acest plan, de altfel, evoluția operei lui Serge Doubrovsky e revelatoare: Fii, care
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
o serie de atacuri în Maroc, anul trecut. l Atât reprezentanții O.S.C.E. , cât și cei ai S.U.A. , au criticat modul de desfășurare a alegerilor prezidențiale din Rusia, considerând că mass-media controlate de stat au avut un rol important în eclipsarea contracandidaților președintelui Vladimir Putin. Marți, 16 martie l Președintele Ion Iliescu a ajuns la Copenhaga, pentru o vizită de stat de trei zile, prima de acest fel a șefului statului român într-o țară care este monarhie constituțională. La aeroport
Agenda2004-12-04-saptamana () [Corola-journal/Journalistic/282212_a_283541]
-
fost pus la cale chiar în acest loc, la Palatul Cotroceni, de unde președintele Traian Băsescu le dă sfaturi politicienilor din PMP, susține Codrin Ștefănescu. "Tot scandalul din ultima vreme legat de candidatura Elenei Udrea la prezidențiale are ca unic scop eclipsarea așa-zisului candidat al dreptei, propus de PDL-PNL. "Furtuna" din partidul prezidențial, cu criticile dure la adresa șefei PMP venite din partea unor băsiști consacrați gen Adrian Papahagi, Cristian Preda etc., confirmă de fapt noul plan al Cotroceniului. Pentru că nimeni nu ar
Codrin Ștefănescu: Atacurile la Elena Udrea, un plan anti-Klaus Iohannis by Roxana Covrig () [Corola-journal/Journalistic/21888_a_23213]