89 matches
-
Gheorghe Grigurcu Un aspect izbitor al poeziei lui Nicolae Tzone este egolatria. Autoproclamîndu-se "magnific" și intitulîndu-și o carte "capodopera maxima", autorul nu pregetă a se cultiva pe sine la un mod pe jumătate grav pe jumătate ludic, avînd, e limpede, conștiința unei puneri în scenă, a unui spectacol șocant. înscenarea nu-l
Un nou avatar al avangardei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9029_a_10354]
-
nu mai vorbim despre efluviile de aduceri aminte consacrate onorurilor, distincțiilor, relațiilor cu prieteni suspuși și elogiilor de tot felul cu care i-a fost binecuvîntată celui în cauză activitatea de o viață. Veți spune, poate, că aceasta miroase a egolatrie, ceea ce nu este inexact, știut fiind că cele două trăsături sînt complementare, adesea chiar de-a dreptul confundabile. Ceea ce nu înseamnă că tipul acesta de monolog nu poate fi într-o sumedenie de cazuri destul de interesant și instructiv, mai ales
Despre nombrilism by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/9384_a_10709]
-
în srl cu nevasta nu are mare importanță - esențială e priveliștea celor patru cotoare aurite, însumând 20 cm, așezate în raft... E. Constantinescu nu e doar o anomalie patologică și morală - el reprezintă intelighenția României din ultima jumătate de veac. Egolatria lui, micimea, joasa calitate umană pot fi întâlnite la mult prea mulți dintre cei ce trăiesc din simboluri, scrise sau rostite. Spuneam cândva că soarta tristă a României în postcomunism se datorează faptului că ungurii, cehii sau polonezii au avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
vrednicului profesionist al lecturii care este Tudorel Urian). Sensibil, precaut, evitînd tonalitățile abrupte în favoarea acordului fin, criticul e un inadaptabil ce nu plonjează totuși în abisul incompatibilităților, în infernul sfîșierilor maxime. Postură ce l-ar putea conduce, paradoxal, la o egolatrie cabrată, violent revendicativă. Dramatismul moderat, cehovian, pune în surdină decepția, păstrează o deschidere, fie și cu o marcă elegiacă, spre lume. Nutrind, în ciuda endemicelor dezamăgiri, încredințarea că "totuși viața merită să fie trăită", Tudorel Urian e doritor de modele, dar
Fondul existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8048_a_9373]
-
coexistă armonios cu hedonistul atent foarte la "capitolul plăcerilor mici", care ține a ne "asigura" că nu se consideră o "cocotă masculină". Doar un individ ce simte o "răspundere" față de "suplețea pielii lui" și de "mirosurile pe care le emană". Egolatria d-sale începe așadar foarte de jos, dimineața, de la orizontul superficiilor trupești. O altă caracteristică a lui Gabriel Liiceanu: voluptatea de a practica "arta culinară", tratată în maniera unei filosofii similicarteziene: "În orice fel de mîncare străbate, prin mijlociri nesfîrșite
Dincolo și dincoace de Noica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7453_a_8778]
-
o doză de fanfaronadă sau/și să fie teatralizate în așa fel încât să dea mai bine la montaj. Claude Lanzmann este un orgolios autentic, fascinat și îndrăgostit de grandoarea propriei sale persoane. Nimic nu dă mai exact măsura acestei egolatrii decât candoarea cu care-și exhibă - la fel de sigur de sine, la fel de trufaș - atât virtuțile cât și păcatele. Îl vedem, student, furând cărți de la o bibliotecă publică pentru a le vinde. Sau, deghizat în preot, solicitând donații pentru scopuri de binefacere
Filmele din carte by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5951_a_7276]
-
entre chapeau bas". II Artist capabil să-și conducă ordonat și rodnic explorarea, sub semnul calm al reflexiunii, Constantin Flondor pune în acest exercițiu de claritate altceva decît un narcisism impenitent. Repudiază tot ce ar însemna cultură vulnerabilă a subiectivității, egolatrie complezentă. Zvelt, longilin rasat, ca înfățișare oferită privirilor, e, totuși, mai degrabă imun la amăgirile pe care le poate prilejui practica de a se zugrăvi pe sine. Parcă amintindu-și de Plotin, sublimul filosof, care nu se lăsa nicicum portretizat
CONSTANTIN FLONDOR - T r i p t i c by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/6030_a_7355]
-
visele (Copacul emigrației și prezentul continuu), alții, metehnele și proastă educație (Programări, Botez cu cântec, Femeile mele), esticii, precum povestitoarea din Vinovat în America, spaimă de autoritățile statului (reminiscența a traiului sub regim dictatorial), iar scriitorii (români, în speță), vanitățile, egolatria, invidia și frustrările (Premianții și maestrul). Mai puțin inspirată este utilizarea, de-a lungul acestor povestiri, a celor mai vehiculate clișee despre civilizația americană și the American life style: mercantilismul, standardizarea, alienarea, supraviețuirea cu somnifere și prozac, „o lume sterilă
The American Dream și alte zboruri by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/5347_a_6672]
-
Angelo Mitchievici Mereu solar, cu un aer vacanțier, estival, cu o ironie care nu era niciodată alimentată de resentiment sau egolatrie, Alex. Leo Șerban împărțea cu cinematograful fantezia debordantă, gesticulația memorabilă și un anumit glamour. Mi-l pot imagina invitat la una dintre petrecerile lui Gatsby, Marele Gatsby, sau chiar la cele la care participa Scott Fitzgerald, în sunetele unui jazz
Alex. Leo Șerban, cel care nu se uită by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5643_a_6968]
-
douăzeci. Întregul roman e injectat cu siringa de argint a satirei: satiră la adresa nobilimii engleze, veleitare, snoabe și de redusă intelectualitate; la adresa monarhiei elisabetane, a medicilor ale căror remedii se bat cap în cap și, mai ales, a literaților, cu egolatria, rivalitățile, bârfele, mâncătoria dintre ei, și recurenta convingere a decesului literaturii contemporane, venind parcă să confirme eternul și universalul uman. Dar prin atipicele tablouri caricaturale a patru secole din istoria socială și culturală a Angliei, răzbește permanent tipica Viriginia Woolf
Virginia Woolf ORLANDO by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/3844_a_5169]
-
autenticismul, pe Mircea Elaide, Mihail Sebastian ș.a. Cu toate acestea, Ion Simuț se dovedește și el destul de radical (altfel, cu bună intenție) cerând scriitorilor o revenire la ficțiune, aflată în suferință după 1990, reducând însă prea ușor memorialistica la "politica egolatriilor inflamate și a dezvăluirilor de culise" (s.m.). Că prozatorii ar fi de dorit să se întoarcă la uneltele lor, cum au și început s-o facă, e o idee pe care o subscriem și noi, dar aceasta nu credem că
Jurnalul unui cărturar by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Memoirs/12133_a_13458]
-
din fașă acțiunea. Vorbim mult și facem tot mai puțin. Gălăgia, tărăboiul cu orice preț, ia locul faptei... « Fapte, nu vorbe », sună preceptul biblic de care, se pare, omul modern se îndepărtează pe zi ce trece tot mai mult. In egolatria sa el este suficient sieși, dar pe de altă parte tot el este acela care se simte tot mai înstrăinat, tot mai frustrat, alienat. Străin de sine, străin de lume, în luptă continuă cu sine și cu propriile fantasme, într-
GĂLĂGIA... de ELENA NEACŞU în ediţia nr. 1896 din 10 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363399_a_364728]
-
corectivă?! Nimic, desigur, căci bun sau rău, profilul moral i se definitivase, iar limitele lui, o circumferință îngroșată cu un creion de tâmplar, parcă, erau osificate! Ca fire sensibilă, dar și ca psiholog, Mirei îi era dificil să conceapă atâta egolatrie, atâta desconsiderare a celorlalți... În fond, realiză, nici nu arăta, prin manifestări, că era fiu de preot și de învățătoare! Să nu fi stocat în personalitate nici ce-i puseseră la îndemână studiile universitare?! Să fie atât de rudimentar constituit
CAPITOLUL 7 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1815 din 20 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362377_a_363706]
-
adorației care își pierde substanță tocmai pentru că am ajuns să iubim iubirea de sine, imaginea noastră, stratul superficial, si nu nucleul care ne conferă individualitate. Iubirea de sine s-a transformat într-un soi de egoism, într-o formă de egolatrie care ne închide în noi și ne face prizonierii propriei ființe. De câte ori nu ați auzit sau chiar rostit “Eu și restul lumii” ori “Să-mi fie mie bine mai întâi și la alții ...sănătate!”? Într-un fel, nu e chiar
CÂT ŞI CUM MAI IUBIM de MARA CIRCIU în ediţia nr. 1757 din 23 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/368303_a_369632]
-
nici unul nu ar mai fi ieșit viu. DACĂ ÎȚI PIERZI NĂDEJDEA, UȘOR ÎȚI PIERZI ȘI VIAȚA”. Ce părere aveți despre ORTODOXIE (mă refer, aici, nu la cea “bătută cu pumnul în piept”, din ignoranță, prostie și/sau din luciferism/egotism/egolatrie!), ci la aceea ADEVĂRATĂ, practicată, CA MOD DE A EXISTA SENIN/ÎNTRU ATARAXIE ȘI DOR DE MÂNTUIRE/ ÎNVIERE, în multe dintre mânăstirile României, ca și la SFÂNTUL MUNTE ATHOS, de la care o parte din monahismul românesc a luat, mereu, de-
INTERVIU de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 683 din 13 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351305_a_352634]
-
K. cât și agrimensorul K. mor fără a obține un astfel de privilegiu, deși au fost obsesiv preocupați de găsirea lui. Logica procesuală implică o mărturisire generală, o recunoaștere in corpore a momentelor traseului delictual personal. Lucru pe care, din cauza egolatriei intelectuale, inculpatul nostru nu-l va face niciodată, preferând să-și camufleze conflictul metafizic după cortina unei iluzorii hiperactivității cotidiene. Culpa, transcendentală, desigur, se cere mărturisită, confesată, asumată prin intermediul afectivității, nu a intelectului: Mărturisește deci la prima ocazie. Abia după
Franz Kafka: Procesul. Recenzie, de Mirela Teodorescu () [Corola-blog/BlogPost/339517_a_340846]
-
admirative. Nu toți cunosc ce pui de lele-a fost, c-a părăsit locul muncii, că s-a arătat lipsit de responsabilitate, c-a... Omul ordinii mă conduce afabil spre un fotoliu. Eu nu prea vreau. Odată îmbrățișat de aburul egolatriei satisfăcute, mă simt strâmtorat de timp. Îi zic și lui chestia cu graba. Dar n-aude, n-a vede. Îmi poruncește să-i specific serviciul cerut băncii. Răspund mașinal. El smulge bonul cu număr de ordine de la panoul electronic și
LA BANCĂ de ANGELA DINA în ediţia nr. 1969 din 22 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/379022_a_380351]
-
orgoliu, de existența unui grad mare de narcisism. Reamintim că narcisismul sub forma unei supraevaluări a propriei persoane, ne transformă în monștrii surzi și orbi la posibilitatea înțelegerii și rezolvării benefice ale unor situații sau probleme. După M.S.Peck, narcisismul, egolatria, împreună cu lenea constituie o patologie reală, deformând relația dintre religie și realitate și la imposibilitatea ajungerii la o înțelegere reală, pragmatică a unei situații. Desigur, odată pornit pe drumul profesional pentru înțelegerea unor realități ale omenirii, psihiatrul M.S.Peck ajunge
ÎNȚELEGEREA ESTE MAI PRESUS DE CUNOAȘTERE de RADU OLINESCU în ediţia nr. 2027 din 19 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382084_a_383413]
-
observăm totuși o anume recrudescență a spectacolului orgoliilor, s-o facem în perimetrul noilor categorii vizuale, de genul celor consumate în recent internaționalul "Periferic" de la Iași. Ritos aseptic din toate punctele de vedere. Și tot atît de discreționar în hrănirea egolatriilor. Printr-o delimitare netă și eclatantă de rest. de văzut și cît de convingătoare în durată. La ce distanță enormă e acest internaționalizat "new age" față de romantic-desuetele înscenări ale vechilor boeme locale! Așa că gestul junelui care anunța, preventiv, propriul vernisaj
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
asumă comunicarea cu celestul, pentru că imagistica ascensiunii poate funcționa ca terapie a stărilor depresive. Dar versurile din Complicitate (1998) relevă că întreținerea unor relații paradisiace cu lumea este iluzorie, întrucât ea a căzut din starea edenică într-o stare de egolatrie unde nu se mai află nici judecată, nici pedeapsă. Orice întâlnire esențială se vede amânată: nașterea - vinovată - a omului are loc sub semnul propriei absențe, iar eul poetic ajunge să trăiască din povestirea întâmplărilor altuia, cum se întrevedea încă din
ALUI GHEORGHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285313_a_286642]
-
lui Tudor Arghezi (poet prețuit, de altfel, de A.). Predominantă este trăirea condiției contradictorii, considerată esență a feminității. Totul este însă spus parcă în glumă, cu un aer de frondă juvenilă, destinată să oprească alunecarea în melancolie. Versurile mărturisesc o egolatrie nestăvilită și mult prea fățiș afirmată pentru a fi cu totul autentică. Îndărătul ei se află bucuria prezentului, susținută de gratuitatea sentimentelor cuprinse într-un joc detașat. Umorul și ironia răstălmăcind clișeele culturale premerg uneori gesticulația lirică din poezia lui
ANDRONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285361_a_286690]
-
eminesciene, cristalizarea unei expresii proprii începând încă din 1894, când publică poezia În grădină, pentru a se desăvârși în volumul cu același titlu, structurat riguros, ca un poem. Subiectivitatea poetului este preponderent modernă, recuzând în același timp demisia parnasiană și egolatria romantică. Înainte de toate, el este un senzitiv, cu o acuitate extraordinară a simțurilor, mai ales a celui olfactiv. Mobilitatea percepțiilor imprimă discursului un caracter difluent, accentuat de înclinația către inefabil și mister. Climatul este cel de morbidezza, întrucât trecerea inexorabilă
ANGHEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
Mă iubesc așa cum sunt», ci «Sunt sau trebuie să fiu așa cum mă iubesc».”1 Așadar, o iluzie? O simplă proiecție? Nu altfel o interpretează Jean d’Ormesson atunci când detectează pulsând În dandy, ca de altfel și În snob și arivist, egolatria. Chiar dacă e orientată spre țeluri diferite, obsesia imaginii de sine Îi face pe toți „sclavii unei proiecții pentru care sacrifică totul și chiar propria fericire”2. Adevărat moralist el Însuși, Jean d’Ormesson nu uită să Îi pomenească pe La Bruyère
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
fi Napoleon”, s-a afirmat cu maliție de atâtea ori despre grațiosul elegant. Dar de ce să nu dăm credit și altor două puncte de vedere, care denunță cele de mai sus drept o prejudecată? De ce să considerăm (pe urmele sociopsihologilor) egolatria pusă În scenă În numele unui „misticism estetic” doar ca o formă de neputință? Cei mai mulți dintre dandy-i pe care i-am pomenit În această carte aleg să trăiască astfel nu neapărat dintr-un resort compensator. „Un general, un savant, un
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
dandy) o observație capitală, pe care simțim nevoia să o reluăm: „Snobismul este un demers integrator de tip masochist, În timp ce dandysmul e un demers de segregare cu tendință sadică”. Disprețul profund pentru semeni, dorința de a-i domina pe ceilalți, egolatria nemăsurată Îl fac pe dandy să producă suferință, să chinuie, dacă nu Întotdeauna niște corpuri, atunci măcar bietele suflete ale celor seduși de irezistibila sa forță. Sunt neîndurători și plini de cruzime, Însă nu torturează nici cu pasiune, impulsiv și
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]