117 matches
-
lui cu Dilthey, fiindcă asupra raportului dintre cei doi vom reveni pe larg în capitolul următor. Primul reper este o temă eleată, care stă la baza sistemului hegelian: adoptând modelul unui raționalism universalist, de tip clasic, Hegel echivalează, ca și eleații, planul existenței cu cel al gândirii. Numai că pentru aceștia din urmă empiricul multiplu și permanent variabil este o simplă iluzie în raport cu unicitatea și imuabilitatea existenței adevărate, singura care poate fi gândită 108. În schimb, la Hegel empiricul este integrat
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
trece la cel de-al doilea dintre reperele anunțate adică la metoda dialectică adoptată de Hegel și vom spune că pentru el logicul nu rămâne la stadiul purei identități cu existentul și nu se blochează în fața contradicției non-existentului, ca la eleați, ci iese din sine și se întrupează chiar în lumea empiricului, pentru ca abia ulterior, după ce a făcut experiența alterității, să se regăsească sub forma unei sinteze între gândire și existență 109. Hegel deblochează așadar inhibiția eleată în fața nimicului, recurgând la
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
recurgând la dialectică, o metodă dinamică, de certă deschidere romantică; acum nimicul este asumat pe drumul devenirii. Sau pentru a apela la termenii folosiți de Noica într-un alt context Hegel integrează "rațional" antinomiile intelectului, adică "raționalizează" chiar și ceea ce eleații considerau irațional, fiindcă acesta rămânea pentru ei în afara capacității noastre de concepție (vezi I, nota 185). Este o soluție pe care o putem numi heraclitică 110, spre a utiliza un necesar termen antitetic în raport cu eleații. În paranteză fie spus, faptul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
adică "raționalizează" chiar și ceea ce eleații considerau irațional, fiindcă acesta rămânea pentru ei în afara capacității noastre de concepție (vezi I, nota 185). Este o soluție pe care o putem numi heraclitică 110, spre a utiliza un necesar termen antitetic în raport cu eleații. În paranteză fie spus, faptul că putem vorbi despre caracterul clasic al modelului eleat și despre cel romantic al modelului heraclitian constituie un argument în plus că, dincolo de ancorarea lor programatică într-o epocă istorică sau alta, cele două tendințe
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
capacității noastre de concepție (vezi I, nota 185). Este o soluție pe care o putem numi heraclitică 110, spre a utiliza un necesar termen antitetic în raport cu eleații. În paranteză fie spus, faptul că putem vorbi despre caracterul clasic al modelului eleat și despre cel romantic al modelului heraclitian constituie un argument în plus că, dincolo de ancorarea lor programatică într-o epocă istorică sau alta, cele două tendințe larg culturale au și o dimensiune anistorică. Această constatare ne oferă prilejul de a
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
aparent straniu, două modele mentale antinomice: deși punctul de plecare (tema identității dintre existență și gândire: "gândirea este identică cu obiectul gândirii" cu existența -, deoarece "gândirea trebuie să aibă ca obiect ceva care există"112) este clasic, imobilismul logic al eleaților este convertit de heracliticul Hegel în imanența gândirii, cu devenirea ei continuă către Spiritul absolut. Am spus "aparent straniu", pe de o parte, întrucât, cu Hegel, suntem în epoca în care clasicismul coexistă totuși cu romantismul, în ciuda adversității lor, iar
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
de o parte, întrucât, cu Hegel, suntem în epoca în care clasicismul coexistă totuși cu romantismul, în ciuda adversității lor, iar pe de altă parte, fiindcă numai așa, prin adoptarea unei soluții tipic heraclitice, se putea debloca imobilismul imperturbabil al modelului eleat, care într-o manieră clasică spațializa durata și segmenta procesele dinamice, refuzându-i mișcării dreptul la existență.113 Împrumutând limbajul lui Dilthey, am putea spune că absența unei "corelații a stărilor de fapt" îi determina pe eleați să nege existența
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
imperturbabil al modelului eleat, care într-o manieră clasică spațializa durata și segmenta procesele dinamice, refuzându-i mișcării dreptul la existență.113 Împrumutând limbajul lui Dilthey, am putea spune că absența unei "corelații a stărilor de fapt" îi determina pe eleați să nege existența mișcării. Această absență este suplinită de către Hegel prin sinteză, operator (metodo)logic capabil să deblocheze de fiecare dată o antinomie inhibantă pentru eleați și să depășească "dubla unilateralitate"114 reprezentată de teză și, respectiv, de antiteză. El
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
am putea spune că absența unei "corelații a stărilor de fapt" îi determina pe eleați să nege existența mișcării. Această absență este suplinită de către Hegel prin sinteză, operator (metodo)logic capabil să deblocheze de fiecare dată o antinomie inhibantă pentru eleați și să depășească "dubla unilateralitate"114 reprezentată de teză și, respectiv, de antiteză. El reușește astfel să relanseze mișcarea, să coreleze secvențele și să reacrediteze devenirea, căci pentru Hegel "nur eines ist absolut, das Werden"115. Să continuăm comparația și
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
antiteză. El reușește astfel să relanseze mișcarea, să coreleze secvențele și să reacrediteze devenirea, căci pentru Hegel "nur eines ist absolut, das Werden"115. Să continuăm comparația și în alți termeni. Am văzut că viziunea clasică este organizată descendent, astfel încât eleații se supun firesc legilor abstracte ale "gândirii pure"116 (pentru ei legile există din capul locului și sunt recunoscute ca atare, nu "devin", ca la Hegel, spre a relua o trimitere anterioară vezi supra nota 47). Ei admit astfel o
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
dar care are nevoie de pluralitatea existenței 120, pentru a putea parcurge traseul, perpetuu triadic, de la logic la empiric și apoi la spiritual. Pentru autorul Fenomenologiei spiritului existența nu mai este un simplu "obiect al gândirii", așa cum se întâmplase la eleați, ci secondează gândirea și, într-un fel, o confirmă, oferindu-i-se ca materie spre a fi însuflețită de duhul încă neîntrupat al Ideii. O dată cu Dilthey, accentul este împins și mai departe, tocmai asupra celuilalt termen al raportului dintre gândire
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
a gândirii lui Dilthey). Corelația (Zusammenhang), concept pe care se articulează întreaga viziune a lui Dilthey, joacă tocmai rolul sintezei hegeliene, acela de a debloca într-o manieră romantică (vezi supra soluția heraclitică) antinomiile rigide ale clasicismului (vezi supra modelul eleat). Așa cum sinteza asigură mobilitatea unei construcții speculative în cazul lui Hegel, corelația îndeplinește aceeași funcție în cazul construcției istorice a lui Dilthey. Să notăm totuși că o asemenea metodă, acceptabilă sub raport formal și rodnică în sistemul de referință al
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Editura Minerva, 1983, pp. 440-441. 107 M. Flonta, Metafizică a cunoașterii..., p. 517. 108 Pentru o expunere mai nuanțată a raportului dintre planul existenței și cel al gândirii, precum și pentru înțelegerea modului în care acestea ajung să se identifice la eleați, redăm o explicație bine articulată a lui Hermann Cohen: "Spiritul începe să devină autonom atunci când se diferențiază de natură, pentru a și-o subordona. Dar diferențierea de natură se realizează prin diferențierea de senzație și de percepție, iar subordonarea prin
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
este mereu obscur pentru intelectul care reține pentru sine existența și non-existența, subiectivul și obiectivul, realul și idealul" (s.n. G.W.F. Hegel, Vorlesungen über die Geschichte der Philosophie, vol. I, p. 432). 111 De altminteri, teza privitoare la clasicismul eleaților versus romantismul heraclitienilor ar merita, cu siguranță, o tratare amplă și aprofundată, dar în păcate nu este locul s-o facem aici. 112 A. Dumitriu, Istoria logicii, p. 80. 113 Comentând opiniile lui Bergson despre eleați, Blaga notează vădit ironic
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
teza privitoare la clasicismul eleaților versus romantismul heraclitienilor ar merita, cu siguranță, o tratare amplă și aprofundată, dar în păcate nu este locul s-o facem aici. 112 A. Dumitriu, Istoria logicii, p. 80. 113 Comentând opiniile lui Bergson despre eleați, Blaga notează vădit ironic următoarele: "Inteligența [intelectul acela despre care vorbea Hegel vezi supra nota 110] cu conceptele ei congelate, n-ar face decât să taie porțiuni din durata reală și să descompună mișcarea în instantanee potrivit unui procedeu cinemetografic
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
110] cu conceptele ei congelate, n-ar face decât să taie porțiuni din durata reală și să descompună mișcarea în instantanee potrivit unui procedeu cinemetografic propriu ființei sale" (Despre conștiința filozofică, p. 111). Aici Blaga îi aduce în discuție pe eleatul Parmenide și pe dialecticianul Hegel ca exemple extreme de "purism metodologic" (ibid., pp. 108-112), fără a sesiza că, de fapt, punctul de plecare al hegelianismului este tot unul eleat. 114 G.W.F. Hegel, Enciclopedia științelor filozofice. Partea a treia
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
conștiința filozofică, p. 111). Aici Blaga îi aduce în discuție pe eleatul Parmenide și pe dialecticianul Hegel ca exemple extreme de "purism metodologic" (ibid., pp. 108-112), fără a sesiza că, de fapt, punctul de plecare al hegelianismului este tot unul eleat. 114 G.W.F. Hegel, Enciclopedia științelor filozofice. Partea a treia. Filozofia spiritului, București, Editura Academiei R.S.R., 1966, traducere de Constantin Floru, p. 245. 115 Apud A. Dumitriu, Istoria logicii, p. 673. 116 Sintagma este folosită de Wilhelm Capelle în legătură cu
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
înțeleasă ca existență transcendentă, eternă, neschimbătoare, incoruptibilă, situată altundeva, adică dincolo de cele reale, de fenomene". 118 "Dacă ar fi mai multe existențe, ar trebui să se caște goluri între ele, dar golul e tot una cu non-existența", explică în spiritul eleaților M. Florian (Îndrumare în filozofie, București, Editura Fundațiunei I.V. Socec, f.a., p. 46). 119 L. Blaga, Despre conștiința filozofică, p. 112. 120 De data aceasta pluralitate, fiindcă pentru a continua o imagine anterioară, evocată supra în nota 118 "golul", non-existența
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
46). 119 L. Blaga, Despre conștiința filozofică, p. 112. 120 De data aceasta pluralitate, fiindcă pentru a continua o imagine anterioară, evocată supra în nota 118 "golul", non-existența sunt necesare ca antiteze menite să deblocheze imobilismul unei gândiri de tip eleat. 121 Apud Arnold Metzger, Phänomenologie und Metaphysik. Das Problem des Relativismus und seiner Überwindung, Pfullingen, 1966, pp. 40-41. 122 A. Metzger, op. cit., p. 52. 123 Ibid., pp. 53-54. 124 Ibid., p. 75. 125 W. Dilthey, Einleitung..., p. 30. 126 Ibid.
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
particulară și imanentă (de exemplu, printr-o serie de condiționări individuale și spațio-temporale, după cum am văzut că se întâmplă în cazul lui Dilthey 15) rămâne în afara istoriei, așa cum am arătat că rămânea în afara existenței ceea ce nu putea fi conceput de către eleați (vezi I, 3D). Drept urmare, "omul, cu înzestrările lui naturale, considerate până atunci anistorice și interculturale, [...] este interpretat din perspectivă istorică, fiind atras astfel în procesul istoric"16. Avem aici semnele desprinderii de o cauzalitate transcendentă, pur anistorică, de factură clasică
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Ion. Auswahl, Leipzig, Verlag Philipp Reclam jun., 1978, volum coordonat Gerda Heinrich. * * *, Epistemologia științelor sociale, București, Editura Politică,1981, volum editat de A. Botez, V. Tonoiu, C. Zamfir. * * *, Filozofia greacă până la Platon, vol. I, partea a II-a (capitolele despre eleați și Heraclit), București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979, volum coordonat și redactat de Adelina Piatkowski și Ion Banu. * * *, Philosophisches Lesebuch, Stuttgart, Verlag von Ferdinand Enke, 1920, volum editat și comentat de Max Dessoir și Paul Menzer (ed. a V-a
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
făcut o adevărată revoluție În studierea istoriei filozofiei, mutând accentul major de la socratici și platonicieni către presocratici, care, din punct de vedere nietzschenian au reprezentat cu adevărat nucleul important al gândirii antice, prin școlile lor numeroase și cu adevărat originale (eleații, heraclitienii, stoicii, cinicii, pitagoreicii etc.Ă, În timp ce, spune Nietzsche, prin Socrate și Platon nu asistăm decât la un fenomen de „eclectism” filozofic, decadent la urma urmei! Cum pasajul și Întreaga operă citată mă atrag nespus, nu mă pot Împiedica să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
cu versurile din Lux (1992) lirismul metafizic, discursiv se mai scutură de măștile fals-jucăușe, se concentrează și se adâncește. Autorul devine mai puțin „optzecist”, e mai proaspăt, renunțând la construcțiile compozite și dinamice de până acum, cărora le preferă poemul eleat, interiorizat, de idei. Teme moderniste - timpul, memoria, moartea, identitatea, ființa (uneori cu majusculă), raportul dintre gândire, cuvinte, simțuri și realitate etc. - sunt abordate cu instrumente postmoderne: parodia, jocul lingvistic și intertextual, construcția hibridă a poemului și a imaginii, desfacerea (textualistă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289971_a_291300]
-
lucru într-una dintre secțiunile Eonului dogmatic, discutând modalitățile metafizice de raportare la transcendent ce au funcționat ca supoziții pentru diferite sisteme de gândire metafizică de-a lungul timpului. În acest sens, distinge cinci modalități 126: • Metafizica raționalistă europeană, prin Eleați, Aristotel, Spinoza sau Leibniz, s-a construit pe supoziția că transcendentul e raționalizabil și formulabil. • Kant, analizând pretențiile metafizicii raționaliste, va argumenta că încercarea rațiunii de a trece dincolo de limitele experienței, pentru a cuprinde transcendentul, duce la construcții antinomice. De
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
pună în evidență metoda dogmatică. Scopul meu este să aduc în atenție și argumentele sale în sprijinul gândirii favorabile antinomicului. Pentru aceasta, voi extinde contextele de referință, îmbogățind liniile de comparație și argumentare. Voi face referire la cinci situații: filosofii eleați, filosofia orientală, gândirea mistică și filosofia ideii coincidenței contrariilor, Immanuel Kant și gândirea dialectică hegeliană. Acestea vor fi grupate în funcție de atitudinea față de antinomic: negativă (eleații, Kant), respectiv pozitivă sau favorabilă (celelalte). Lucian Blaga se situează de partea antinomicului, desfășurând și
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]