962 matches
-
fi însetați./ Această viață nouă e legămîntul nostru./ El începe cu sîngele nostru. Chiar de Acum!" (Legămîntul). Dar pulsația vitală ia distanțe moral-estetice față de sine, indispensabile actului poetic. Pe filiera Adrian Maniu - Ion Vinea - Ion Pillat, autorul nostru se nuanțează elegiac, ca și cum vitalitatea și-ar testa limitele, ca și cum ar face un pariu cu ea însăși. O umbră ușoară, o vagă somnolență coboară asupra conștiinței robuste ca o relaxare. Sugestiile de tristețe și vis se înmulțesc: Ci iată-mă întors acum din
Aventura vitalitatii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12810_a_14135]
-
e chiar esența operei lui și una din marile teme ale filmului: neterminarea dorinței, a libertății, a ta însăți..." Frumos spus. Și filmul are multe lucruri frumoase, are o muzicalitate senzuală, o fibră stranie, o melancolie evanescentă - toată acea aură elegiacă în care se simte, tot timpul, marca autorului. Doar că e confuz și lungit, ca și cînd "mecanicul" a adormit la masa de montaj sau ca și cînd bobinele s-au încurcat între ele. Filmul, o variantă mai nebuloasă a
VIVE LA DIFFÉRENCE ! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12801_a_14126]
-
și te transpui într-o glumă. Prin aceste trăsături mă înrudesc cu ei, în special cu Bellow, dar admirația mea se îndreaptă spre ceilalți de care ți-am vorbit. A.R.: Și acum o ultimă întrebare. Se vorbește mult, și elegiac despre o criză a literaturii, criză care ar porni din două surse: prima constă în faptul că scriitorii de azi nu ar mai atinge cotele valorice ale celor din trecut, și a doua pornește de la constatarea că televiziunea, internetul, se
Amos Oz: "Cred că există o similitudine între un romancier și un agent secret" by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/12453_a_13778]
-
Gheorghe, conferindu-le natura agitatorică a manifestului. Atâta puritate revoluționară ajunge să deranjeze un sistem osificat, vehiculând lozinci în care nu mai crede nimeni; astfel că, apărut în plin ceaușism, la ani buni de la Tezele din iulie 1971, volumul acesta elegiac și nu prea a fost sever cenzurat. Ediția de față recuperează textele, versurile și cuvintele epurate, reintroducându-le în ansamblul omogen din care fuseseră extrase abuziv. Volumul, în întregul lui, este foarte bine legat, fără derapajele și sincopele întâlnite în
Roșu vertical by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11456_a_12781]
-
superflue. Există, de asemenea, anumite fraze, mai ales câteva dialoguri, care par prea ,lucrate", ,prețioase". Dar toate acestea nu au nici o importanță, fiindcă esența cărții constă, după cum scriam, în analiza unui ,eu" contradictoriu, conflictual și solidar cu sine însuși, profund elegiac. B. Elvin este unul dintre cei mai subtili analiști ai noștri, pe linia lui Holban, Mihail Sebastian, Camil Petrescu. Iar în continuare constituie un roman existențial admirabil.
"Cel ce se rănește singur" by Dina Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/11554_a_12879]
-
Pesemne că mi-e dat să mor/ Aici, la țărmul mărilor.../ Și ce păcat! Eram tenor,/ Cîntam frumos, cîntam la cor,/ O, frații mei din Labrador,/ O, frații mei din Labrador! etc." (Jelania lui Apolodor la Capul Nord, § 7). Tînguirea elegiacă ce răzbate la răstimpuri de sub țesătura alertă a scenariului epic este singura expresie autentică a personajului suspendat între prea-tîrziu și nu-încă. Ea trădează amestecul ambiguu de disperare și tenacitate ce face posibilă o administrare senină a agoniei. Ispita iubirii poartă
Apolodor și drumul spre Ithaka - Motive homerice la Gellu Naum by Cătălin Enache () [Corola-journal/Journalistic/11588_a_12913]
-
bietul Titus Maiorescu și pe Jean-Paul Sartre (ce titluri a avut sau are această savantă cocoțată?); Mihai Beniuc și privighetoarea tălmăcitoare fără limbă, Ema Beniuc; contesa lirismului contemporan, nimfa exasperată și crudelă, Nina Cassian; inima tăiată în săbii felurite a elegiacului bașbuzuc și mareșaloid Eugen Jebeleanu (năuc ideologic al istoriei contemporane). Cercul nu se închide aici. Dar nu trece de duzină. I-aș fixa cu ace subțiri în Insectar literar și aș scrie pe deasupra: Ubi bene ibi Marin Preda & Co. Lipsa
Extraordinarul Petre Pandrea (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11628_a_12953]
-
realului chiar și prezent, dacă nu i s-ar atribui, cum este cunoscut, presocraticului Protagoras, am putea-o considera de-a dreptul donquijotescă. Emoționantă și rizibilă în același timp. O carte precum aceea dedicată de doamna Mariana Băluță-Skultéty* primei poezii elegiace grecești (și europene totodată) are darul de a te scoate, cititor avizat, nu din timp, ci din haosul lui. Pentru grecii din vechime, ca pulsație palpabilă a trecerii, a scurgerii totale (panta rhei, „totul curge”, exclamase Heraclit), ritmul unea cuvântul
Lira greacă by Liviu Franga () [Corola-journal/Journalistic/12941_a_14266]
-
pe cuvinte, iar atunci când cuvintele, la granițe de vers și strofe, se opresc, rămân pulsațiile, care reverberează. Pentru ca cititorului contemporan pulsațiile să-i devină perceptibile, trebuie, în primul rând, să-i fie cunoscută (cu detalii suplimentare, istorice și dialectale) limba elegiacilor greci, de la Kallinos la târzii alexandrini. Chiar și când acest lucru nu se poate întâmpla, traducerea foarte exactă a fragmentelor excerptate, a poemelor în alte cazuri, dublată în câteva rânduri de variante libere, respectând însă tiparele metrice, îl ajută pe
Lira greacă by Liviu Franga () [Corola-journal/Journalistic/12941_a_14266]
-
a elegiei grecești apare mai mult decât o colecție de întrebări și răspunsuri alternative, pe același teren, căutării filosofice. Ea este artă. Greacă. Doamna Băluță-Skultéty a știut să deschidă, pentru inițiați ca și pentru începători, secretele compoziționale ale tehnicii muzicale elegiace. Să arate, concret și palpabil, ce rafinate îmbinări de sunete și timbre, silabe și cuvinte, durate și pauze, secvențe frastice și lanțuri metrice fac din rostirea elegiei o muzică. Adică, repetăm, o artă. Pentru elegie, ca și pentru oricare artă
Lira greacă by Liviu Franga () [Corola-journal/Journalistic/12941_a_14266]
-
Vinea”, București, 2003) semnate de Ion Pop, păstrează, netulburată, viziunea cosmicizantă a romanticilor și neoromanticilor. Paradox ? Voință integratoare ?! Chiar dacă numite Elegiile în ofensivă, ofensive probabil că pot fi numai fiindcă au fost scrise cu îndrăzneala de a mai fi poet elegiac, cînd elegia s-a stins demult, cînd propensiunile către o asemenea stare (mai ales, poetică) au devenit inavuabile. Toată abilitatea teoreticianului, a criticului literar, nu a reușit în ani de cercetare a literaturii (a poeziei) să dovedească incapacitatea, inaptitudinea obiectelor
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
de metafizică. Presimțirea Orei fatale (o altă obsesie a poemelor), spaimele cărnii, angoasele, dezgustul , regretul, durerea, uimirea că totul se precipită deja, dau, bineînțeles, o altă dimensiune practicii poetice, o altă însemnătate oricărei Estetici. Elegia în defensivă. Pînă la ritmurile elegiace poetul trece însă prin haosul disperării și al îngrijorării extreme. Materia și “nimburile” nu se suprapun întotdeauna, celulele își dovedesc incultura, “plebea din sînge nu știe decît să mormăie și să geamă”. Nu e de la-nceput calm și echilibru sau
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
loc și poemele de dragoste ca și cele amuzat-ironice, ecou al uimirii că salvarea vine atît de prozaic de unde nu gîndești. Deși e conștient de forța artei de a transmite influxuri perceptibile în “Cetate”, poetul își asumă, probabil că nu elegiac, și faptul că o experiență personală rămîne totuși să se consume cu adevărat în singurătate și nu pe deplin cunoscută celorlalți, “... o picătură de sînge/ căzută pe-o foarte mare/ tobă,/ te gîndești, o-ho-ho,/ la teribilul ei bubuit/ ce nu
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
din nord care a adoptat-o pe poetă din 1975. Cine a citit în succesiune aceste cărți a observat în ele prefacerile substanțiale de viziune lirică. Poezia se desprinde, treptat, din elementar, din biologic. Devine reflexivă, austeră, sugestivă prin densitate. Elegiacă, percepe spectacolul lumii din unghiuri care ne descoperă fragilitatea umanului, inconsistența de fum a viului: " Într-un singur loc s-a strâns sufletul Încă un timp de strălucire și fum va deveni tot ce m-a fermecat" Talent pluriform, mereu
La aniversară by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/9322_a_10647]
-
am rezerve față de ce spuneam mai sus. - Obsedanta sintagmă bacoviană privitoare la România conține poate intuiția unei defensive psihologice față de nefericirile ce ni le-a hărăzit istoria. Nu cumva am ripostat nu doar prin resemnare mioritică, retractilitate de complexați, boicot elegiac, ci și prin "vorba de duh", când - Breton dixit - "se ridică bariera râsului contra unui sentiment de oroare"?Să fi surprins subtilitatea suprarealistului un zaț negru al hiperrealismului indigen? - Sintagma bacoviană, la care faci aluzie, e "plină de humor": "Mai
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
confundată cu naivitatea, iar de naivi, de obicei, se râde. E anevoie ca eminescianul "O o(a)ră să fi fost amici..." (s.m.) să (mai) reziste după nostimul discredit caragialesc al lui amic, amică, amiciție... Ceea ce nu înseamnă că "toți elegiacii sunt niște canalii", cum va fi crezut Leconte de Lisle, care, nefiind un elegiac, nu excela nici prin umor! În ceea ce privește zeflemeaua ca "demonie națională" (pe lângă faptul că e, totuși, vorba și de "o atracție generic-omenească spre spectacolul Ťrăuluiť" în sine
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
O o(a)ră să fi fost amici..." (s.m.) să (mai) reziste după nostimul discredit caragialesc al lui amic, amică, amiciție... Ceea ce nu înseamnă că "toți elegiacii sunt niște canalii", cum va fi crezut Leconte de Lisle, care, nefiind un elegiac, nu excela nici prin umor! În ceea ce privește zeflemeaua ca "demonie națională" (pe lângă faptul că e, totuși, vorba și de "o atracție generic-omenească spre spectacolul Ťrăuluiť" în sine), cf. distihul lui Ion Barbu, și anume: Dăm cu sâc/ Din Isarlîk", și ultimul
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
ta fleață și confuză:/ Afară plouă laic și-s trist și mi-i urât...". Poet al trăirilor minore și al spațiului domestic, fantezist și ironic în doze bine cântărite, Emil Brumaru a reușit să transfere în Cântecele sale naive fiorul elegiac și frenezia simțurilor, într-o scriitură sugestivă și muzicală, în versuri limpezi, clare, încadrate într-o arhitectură în mare măsură armonios articulată. Pe drept cuvânt s-a scris despre poezia lui Emil Brumaru că se încadrează în tipologia liricii intimiste
Universul intimității by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12494_a_13819]
-
a locuinței: bucătăria, salonul (sufrageria) și dormitorul, incursiune ce are deseori aerul unei veritabile explorări și este ghidată de două busole: una psihologică, indicând un magnetism erotic de senzualitate orientală, alta estetică, relevând un simț parodic activizat de o atitudine elegiacă". Cu poezia Elegia se deschide volumul de debut al lui Emil Brumaru, Versuri (1970). Aflăm, în această poezie, toate datele și trăsăturile acestui lirism de esență epicureică, în care apetența senzorială și dinamica languroasă a imaginilor se conjugă cu recursul
Universul intimității by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12494_a_13819]
-
fine/ Ceaiuri scăzute până la esența/ Trandafirie-a lucrului în sine". Între implicarea în tectonica acestui univers al intimității, al galanteriei rafinate și al roadelor și distanța parodică se stabilește un echilibru subtil. Galanteria gesturilor, ceremonialul rememorării afective și atitudinea vag elegiacă, melancolia difuză ce se așterne extatic peste lucruri sunt constante de viziune și atitudine, după cum contemplarea lumii sub spectrul unui decor revolut produce o mișcare abulică a eului liric, temperament retractil și interiorizat, altfel. O dominantă esențială a poeziei lui
Universul intimității by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12494_a_13819]
-
monoton/ Prin bulion un vechi poștalion". Finalul poeziei aduce în spațiul textului o melancolie difuză, distanța nu mai are conotații benefice, ea capătă însemne ale destrămării, iar momentul inițial al extazului procurat de impulsul erosului este urmat de inserția timbrului elegiac. Scriitura poeziei luI Emil Brumaru se impune, înainte de toate, prin fluență și rafinament expresiv, prin dinamismul imagistic și delicatețea metaforelor, toate aceste modalități figurând un scenariu ritualic al iubirii eflorescente și apoi eșuate, al extazului și neîmplinirii ontice.
Universul intimității by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12494_a_13819]
-
din lipsă de întâmplări”), succedaneu ficțional al trăirii, ieșire din banalitate spre “deșteptăciunea” jucătorului liber să-și aleagă “culoarea pieselor cu care vrei să joci” și realizare a unei “posesii imediate a lumii prin cuvinte”. Nu abolire, așadar, ci substituire elegiacă a unei realități ce nu se lasă direct, autentic trăită... Că între poem și realul absent (bărbatul iubit, devenit fantasmă, în Capricii periculoase - 1998) se creează mai curând o stare de tensiune a recuperării decât “o pierdere a apetenței pentru
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]
-
mult sau mai puțin reală a fantazării lirice: joc dintre confesiunea brutală a stărilor de spirit, cu violențe coloristice și deformări ale desenului de substanță expresonistă, și ars combinatoria abil regizată, făcând vizibilă manipularea de la distanța (auto)ironiei cu accente elegiace, angajând atitudini de revoltă (C. Abăluță a făcut trimiteri la poezia beatnicilor americani) și de crudă mărturisire de sine, alături de tandre apropieri de lucruri. O luciditate exigentă, neconcesivă față de răul din lume și din sine, o ținută etică afirmată fără
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]
-
de inimă/ disperarea citește stropul/ de cruzime/ bătaia clopotului în urechea sinucigașului". Coabitând firesc cu universul thanatic, poetul nu ezită să-și cheme iubita defunctă într-un poem de dragoste îndoliat, frizând halucinația necrofilă. Tonalitatea dominantă a cărții este una elegiacă, de reculegere aproape religioasă, în ciuda scandării denotative a versului ca ultimatum. Bucur Demetrian nu evită nici poemul ca descriere a poemului (Valéry) cu vămile deșertăciunii zădărnicind accesul la lamura vieții.
Descrierea infernului by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/11721_a_13046]
-
sete de puritate ca perenă întoarcere la primordialul izvor al mitopoiezei: „pe pânzele albe ale destinului/ dăltuind flori-de-nufăr/ îngemănate cu flori-de-colț/ încrustate pe sufletul meu/ ce plânge după nostalgia fulgilor/ și a zăpezii dintâi“ (Tainică amintire). Există mereu un filon elegiac de amintire leopardiană și eminesciano-nichitiană în același timp al compenetrării între stihiile universului cosmic, în versiunea lor antropomorfică, și ființa poetei:„Cui îi pasă de îngândurarea și tristețea stelelor ce coboară în mine?/ Cui îi pasă de sălciile ce mă
IL SILENZIO DELLE SPINE de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 1891 din 05 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380608_a_381937]