58 matches
-
peste-a morții lungă dramă" (Memento mori) "Departe doar luna o galbenă pată" (Diamantul Nordului) "Galbena steauă fără lumină" (Nu e steluță) " Ce caută raza din ceruri venită, Din galbena steauă ce aleargă prin cer" (Cînd marea) Amprenta grea "a elementarității cosmice" apasă și asupra interioarelor din proza poetului: "Între acești muri afumați, plini de mirosul tutunului, de trăncănirea jucătorilor de domino și de cadențata bătaie a unui orologiu de lemn, ardeau lămpi somnoroase răspândind dungi de galbenă lumină prin aerul
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
totală modelele. Poza devine modul lui de a fi liric, în fine, el își desenează cu sânge închipuirile pe care le ia din cărți. Aceasta este cel puțin impresia pe care o ai când îi citești poemele de o derutantă elementaritate, în care se plimbă fără aroganță (fără acel défi întâlnit la mai toți poeții simboliști din faza insurecției) fantasmele decadenților, tristețile lor delirante, decorurile îndoliate. B. cultivă mica scenă livresc-existențială în care există un unic simbol liric dezvoltat prin câteva
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
rudimentar și totodată complex al țăranului, după cum ar fi nerezonabil să i se ceară alte soluții decât cea a sacrului și alte categorisiri decât cea - folclorică, maniheică - în bine-rău, frumos-urât, sacru-profan. De aici, un anumit schematism evident al narațiunii și elementaritatea analizei sufletești, care ține atât de comandamentele timpului, cât și de concepția și felul de a fi al scriitorului. Însăși prezența președinților de colhozuri, a membrilor guvernului este „o cuirasă” care să salveze punerea de probleme și care să „blindeze
DRUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286886_a_288215]
-
cele mai multe ori se consideră că natura este dată ca atare, dintotdeauna și în ea însăși. Vorbim ușor despre viața APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 125 122. din adâncul ei sau despre acele lucruri care își au proveniența în natură. Ne atrage elementaritatea ei atemporală. Ne lăsăm absorbiți de priveliștile ei mirabile și necuprinse, de acele energii uriașe pe care le ascunde. Însă, la o privire mai atentă, se poate vedea că natura este descoperită în preocupările noastre obișnuite, cotidiene, prin lucrurile de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cele mai multe ori se consideră că natura este dată ca atare, dintotdeauna și în ea însăși. Vorbim ușor despre viața APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 125 122. din adâncul ei sau despre acele lucruri care își au proveniența în natură. Ne atrage elementaritatea ei atemporală. Ne lăsăm absorbiți de priveliștile ei mirabile și necuprinse, de acele energii uriașe pe care le ascunde. Însă, la o privire mai atentă, se poate vedea că natura este descoperită în preocupările noastre obișnuite, cotidiene, prin lucrurile de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
important text programatic despre poezie al lui Ion Vinea, poate părea cititorului de azi o colecție de platitudini moderniste; situat în contextul de idei al epocii, el își dezvăluie însă implicații semnificative. Definirea poeziei ca experiență interioară („stare sufletească”), ca elementaritate și ca evanescență („e un element precum: apa, eterul, lumina”) trimite la ideea purismului nonfigurativ, antimimetic și autotelic: „pentru a fi redată, nu necesită nici obiect, nici anecdotă, nici logică, nici punere în scenă”. Acestea sînt vehicule „depășite”, noii poeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
esențială nu se petrece în cadrul lui ci relevă de faptul însusi de a-l consacra străin oricărui vocabular axiologic? Întrebarea esențială nu este cum se consacră un anumit loc, pentru că ritualurile și chiar gesturile care par cele mai „simple” în elementaritatea lor nu sunt niște rețete ale sacrului ci maniere care tematizează deschiderea, dislocarea pură nu a omului, nu a experiențelor sale, ci pur și simplu dislocarea fără atribut. Întrebarea cea mai gravă ține de însăși gravitatea implicată în acesta deschidere
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
intim al sinucigașului reduce actul mecanic și continuu al mărturisirii la o simbolistică ale cărei sensuri pot să scape chiar și autorului. Personaj al propriei sale drame, scriitorul Încarcă de sensuri un univers pe care, paradoxal, Îl visează diminuat la elementaritatea gesturilor primordiale. Viața și moartea „conviețuiesc”, dacă se poate spune astfel, În genul acesta de jurnale, În fragilitatea unui echilibru pe care cuvintele, avalanșa de gânduri contradictorii, Îl Împiedică să se destrame - dar nu-i infuzează destulă forță Încât să
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
și întors cu pas "împleticit", descinde din fondul abisal, dinspre înaintași: "Pădure, sora mea, la tine vin (...) / Sunt vinovat c-am risipit în vânt, / Din ce mi-ai dat, fuioare de lumină". Ursul, ciutele, râsul, păsările, jigăniile codrului, indicatori ai elementarității arhaice, participă la impresia globală de auroral; orice rupere a pactului cu pădurea suscită mâhnire. Ruralul, naturistul Labiș, în esență un emotiv, "privind în amintire" spre "Carpații veșnici", ascultând depărtări unde "buciumă vise", își adună ficțiunile în reluate discursuri impresive
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Cioran? Construite livresc, ele par, la rându-le, nu altceva decât o mască. Cioran, care disprețuia stilul și reducția existenței la limbaj, își proiectează ființa în fine ecuații stilistice. Și-apoi, cum se împacă această proiecție cu nostalgia barbariei, primitivismului, elementarității și a anonimatului? În plus, cum să explici o criză de o asemenea anvergură Ă care distruge și neagă totul Ă doar prin insomniile din tinerețe? Nu e prea puțin pentru ancorarea damnată în luciferic și demonism? Și peste toate
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ar putea trimite, oricât de îndoielnic, la Dumnezeu. Cum mărturisește într-un loc, „trebuie să poți scrie adevăr cu majusculă” (III, 276); or, el nu poate să facă acest lucru. Și atunci, ființa angajează la el orice spațiu originar și elementaritatea. În toate cazurile, căutarea este semnul experienței întemeietoare: „Nu sunt un scriitor, sunt un ins care caută; duc o luptă spirituală; aștept ca spiritul meu să descopere o lumină ce nu are nume în limbile noastre” (I, 340). Iată, așadar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nimic ce nu e smuls din propria ființă Ă să nu scrii nimic cu gândul la o operă, ci la adevăr” (II, 36). Totul e falsificare și alterare a ființei originare. Paradisul pe care Cioran îl visează utopic ține de elementaritate: „Tot ce face omul mi se pare artificial și inutil. Doar animalul îmi pare acceptabil. Ce absurditateă acest maimuțoi care merge la birou! Să te închizi într-o cameră, să te așezi la masa de lucru, să rămâi la ea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
câtă fatalitate aici? Câtă realizare și câtă neputință? Totuși, atunci când are conștiința propriei detașări, a propriului râgâit cinic, Cioran deplânge neputința sa de a fi natură. Eșecul său este tocmai al acela al relativității sceptice care se hrănește cu nostalgia elementarității pe care, cum am văzut, Cioran o deplângea vorbind de Nietzsche, de Napoleon sau de Danton, acele spirite constructive, nemăcinate de îndoială. Constată la un moment dat: „Ceea ce-i lipsește Simonei Weil este umorul. Dar dacă ar fi fost înzestrată
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Iată: „Ceață și burniță Ă exact ce-i trebuie plimbărețului. Ceața reliefează orice estompându-i contururile, mai ales când pătrunde în pădure. Fiecare copac pare atunci o rugăciune încremenită” (II, 272). În acest context, eul coboară într-un fel de elementaritate fiziologică. În afara oricărui gând, deci a oricărei neliniști, trăirea originară. Consemnează Cioran: „ieri, la țară, mi-a venit acest gând, pe care de fapt îl am în fiecare zi, dar care în oraș durează mai puțin decât în mijlocul unui peisaj
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
exces de concret. Intervin aici alte două însușiri ale talentului lui Creangă: întâi, imunitatea la influențe străine, la tendințe din afară ăurmare a puținătății lecturilor cosmopolite), care să-i facă rău, să-i abată atenția "naturală" de la firea profundă, de la elementaritatea poporului român; în al doilea rând, imagistica săracă, fără lux de comparații, descrieri de natură, podoabe metaforice sau elemente de fantastic. Ambele atitudini îl livrează cu brio în centrul teoriei specificului etnic, insinuată de Iorga în cuprinsul acestui studiu, cu
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
scot cu degetul/ scamele adunate în buric)"(azi când mergeam pe stradă). Andrei Bodiu observa, că "eul lui Acosmei amintește de personajele romanului central european de la începutul secolului XX, de oamenii lui Meyerinck sau Kafka. E un eu redus la elementaritate, adus de presiunea lumii exterioare la limita normalității". Este cât se poate de adevărat că "eul" lui Acosmei, cadavrul viu ce își contabilizează angoasa într-o sumă de gesturi golite de sens, amintește de protagoniștii romanelor lui Meyerinck sau Kafka
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cât se poate de adevărat că "eul" lui Acosmei, cadavrul viu ce își contabilizează angoasa într-o sumă de gesturi golite de sens, amintește de protagoniștii romanelor lui Meyerinck sau Kafka. Dar nu cred că vinovată de reducția sa la elementaritate, de împingerea lui la limita normalității este presiunea lumii exterioare. Am văzut felul în care, pe nesimțite, cititorul alunecă într-un teritoriu alienant, straniu, în care nu mai funcționează nicio semnificație valabilă în ordinea logicii firești, a percepției comune. În
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Erosul se împlinește în Sărmanul Dionis numai în planul oniric. Femeia este cea care „declanșează deopotrivă visul treaz și colorează, senzual, visul nocturn, fiind deopotrivă, provocatoare de beatitudine aeriană, în care sensibilitatea vibrează cu o intensitate ce trece de la registrul elementarității la acela cosmic sau la anxietăți și prăbușiri până în pragul nebuniei”. Numele personajului, ca peste tot în opera eminesciană, este simbolic și reprezintă un element de caracterizare dintre cele mai expresive, concentrând în el semnificații profunde care trimit la arhetipuri
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
1895, realizată în final ca bilogie și incluzând piesele Spiritul pământului și Cutia Pandorei; teatrul lui Wedekind se bucura de succes la noi încă din 1917, când au loc primele reprezentații)". De asemeni, atrage atenția Ligia Tudurachi, "natura dionisiacă și elementaritatea acestui personaj trebuie să fi oferit prilej de discuții în cercul de la Sburătorul, căci nu doar Lovinescu și Hortensia Papadat-Bengescu îi resimt influența. Octav Șuluțiu publică și el, în 1929, un fragment de roman cu titlul Lulù", iar "Alice Voinescu
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Dabija și toți care sunt ca ei cultivă în chip deliberat temele tradiționale și recurg la formule lirice mai accesibile, voind astfel să ajungă la inima unor oameni ținuți, de regulă, departe de rafinamentele poeziei moderne” (Eugen Simion). Sunt preferate elementaritatea stihială, sinceritatea (în plan etic și estetic), căci poetul „transfigurează natura gândirii în natura naturii”, după un diagnostic exact al lui Nichita Stănescu. În opera sa poetică - Numele tău (1968), Aproape (1974), Un verde ne vede, Fiindcă iubesc (1980), Izvorul
VIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290559_a_291888]
-
tragediei lumești a poetului și o înseninare lăuntrică, rămasă o enigmă pentru toți", subliniază Theodor Codreanu, acesta fiind de părere că Mihai Eminescu, în ultimii ani scurși din propria viață, "va semăna din ce în ce mai mult cu Diogene, câinele, filozofia sa dobândind elementaritatea grosieră a celui care a ales să trăiască într-un butoi. Bineînțeles că acest comportament de Diogene va întări convingerea publică asupra nebuniei sale, zurbagiul fiind întors de fiecare dată la balamuc". Ceea ce intensifică drama poetului care s-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
omenești, asemenea practicilor, formând împreună cu acestea "lumea vieții umane". Socotite din perspectiva unităților de viață umană din care fac parte, practicile devin obiect de evaluare: de justificare, reglare, "raționalizare". Unele elemente ale actelor de evaluare cum sunt regulile, luate în elementaritatea lor însoțesc practicile de la bun început; altele, cum sunt criteriile actelor de evaluare, se adaugă potrivit mișcării unităților de viață care capătă ființare în orizont uman. Pentru o cercetare "istorică", "naturală", în scopul cunoașterii unităților de viață în "obiectivitatea" lor
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al temporalității este chronosul aristotelic, sussesiune de momente, număr al mișcării după anterior și posterior și reprezentare cronologică În sensul ei cel mai propriu. El va fi preluat comentat de unii gânditori ai evului mediu și va fi Înțeles ca elementaritate temporală ramificând timpul ciclic și timpul linear ca reprezentări derivate. Un alt mod al temporalității renunță la succesiunea de acum-uri și pune accentul pe kairos ca Înțeles al clipei singulare și decisive. Acestor moduri li se adaugă distincția dintre
Caleidoscop by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91742_a_93365]
-
din mulțime, crede că ar fi mai bine ca Struțocămila să se prezinte singură. Adusă în mijlocul teatrului, ea se autodefinește, fără să realizeze că în acest fel nu face decât să se discrediteze în ochii mulțimii: Coborâtă mult sub nivelul elementarității, putând fi comparată doar cu rudimentarii yahoo ai lui Swift, Struțocămila e de o prostie liniștită, ce provoacă “râsul cu hohot” al mulțimii, în timp ce alții “cu batgiocură în laude și cu mascara în pofală o lua”. „Vesela compătimire a prostiei
Istorie şi anamorfoză în „Istoria ieroglifică” de Dimitrie Cantemir. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
și întors cu pas „împleticit”, descinde din fondul abisal, dintre înaintași: „Pădure, sora mea, la tine vin [...] Sunt vinovat c-am risipit în vânt, Din ce mi-ai dat, fuioare de lumină” Ursul, ciutele, râsul, păsările, jigăniile codrului, indicatori ai elementarității arhaice, participă la impresia globală de auroral; orice rupere a pactului cu pădurea suscită mâhnire. Ruralul, naturistul Labiș, în esență un emotiv „privind în amintire” spre „Carpații veșnici”, ascultând depărtări unde „buciumă vise” își adună ficțiunile în reluate discursuri impresive
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]