81 matches
-
Jubileul a fost propus, probabil în formă pur teoretică, cu scopul de a substitui practica anului sabatic căzut în desuetudine și era dificil de restabilit; acestei ipoteze i se opune caracterul tardiv al atestării instituției anului jubiliar (nu înainte de epoca elenistă). b) Talmudul (bArăkîn, 32b) propune teoria că Jubileul a fost celebrat înainte de exil, dar că apoi a ieșit din uz, dar și această explicație se lovește din nou de caracterul recent și, în orice caz, pur teoretic al atestării sale
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
și se închide astfel orizontul istoric al acestei cărți. Capitolul 3 Lumea divină Yhwh - zeul suprem Yhwh este zeul suprem al lui Israel și Iuda. Prefer să las nevocalizat aici numele propriu divin, Yhwh, pentru că, probabil, deja începând cu epoca elenistă, el nu a mai fost pronunțat de evrei. Vocalizarea uzuală, Yahweh, este reconstruirea făcută de filologii moderni pe baza argumentelor gramaticale, a mărturiei numelor de persoană care conțin numele divin (de exemplu, Ezechia e vocalizat în ebraică ḥizqiyăhû și în
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
deși își are originea din teologia templului tipică perioadei regale, unde sanctuarul regal reprezenta un loc privilegiat, ales de Dumnezeu pentru a locui în mijlocul poporului său, va găsi expresia sa completă mult mai târziu, în epoca persană sau poate chiar elenistă, când preoții, nemaifiind dependenți de palat, au asumat funcțiuni care în precedență aparțineau regelui. Absența unei concrete centralizări a cultului în epoca preexilică e, de asemenea, demonstrată de celebrarea cultului sacrificial în templul lui Yaho (Yhw) în comunitatea iudaică din
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
lame de argint este controversată, fiind datate de unii în secolul al VII-lea î.C. (Gabriel Barkay), de alții în secolul al VI-lea (Ada Yardeni), iar de alții la începutul epocii persane (Angelika Berlejung) sau chiar în epoca elenistă (cf. HAE, vol. I, pp. 447-452). În ciuda acestei probleme, textul binecuvântării se potrivește bine în contextul altor formule de binecuvântare din Orientul Apropiat antic din mileniul I î.C. și poate fi, așadar, considerată o mărturie a mentalității religioase a
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
ochiul lui Horus sau figurine apotropaice ale diferitelor divinități, între care se întâlnesc frecvent amulete care îl reprezintă pe zeul/demonul egiptean Bes, în întregime sau doar capul; de asemenea, pe tot teritoriul Palestinei din perioada Bronzului Târziu până în epoca elenistă (Herrmann, 1994, pp. 316-391; cf. Fig. 14) au fost găsite sigilii cu imaginea sa. Zeul/demonul egiptean Bes, înfățișat ca un pitic cu barbă, deformat, cu trăsături animale, era un personaj apotropaic destul de răspândit în religiozitatea populară și avea rolul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
defuncții să rămână, în anumite limite, în legătură cu cei vii. În concluzia acestui paragraf despre moarte și viața de după moarte, mi se pare oportun să amintesc că, în religia ebraică, ideea învierii din morți este atestată numai începând cu epoca târzie elenistă (2Mac 7,9; Dan 12,2) și trebuie, deci, să o excludem din cercetarea aceasta. Capitolul 7 Cosmologia religioasă Biblia ebraică nu are un termen care să corespundă cuvântului „cosmos”, acesta fiind de origine greacă. În puținele locuri în care
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
cf. Dion, 2002; Contini, 2009), în timp ce „modelul babilonian”, mai rigorist, tipic teologiei sacerdotale, este cel care va fi readus în Iudeea după întoarcerea din exil și care, în ciuda unor opoziții, se va impune în religia iudaică din epoca persană și elenistă (cf. Boccaccini, 2008). Numai acest ultim tip de religiozitate va fi considerat ortodox de către textele biblice, astfel că (târzia) Cartea lui Esdra lasă să se înțeleagă că numai repatriații trebuie considerați moștenitorii religiei ebraice „autentice și originare” (cf. Esd 6
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
tendințe religioase ne este furnizată de apariția tradițiilor iudaice cu privire la personajul Enoh, în care putem găsi reflecții abundente despre îngeri și puteri supraomenești: dacă forma finală a Cărții veghetorilor (1Enoh 1-36) și a Cărții Astronomiei (1Enoh 72-82) datează din epoca elenistă, atunci tradițiile lor cele mai vechi - precum cea despre căderea îngerilor din 1Enoh 6-7 - își au originea chiar în epoca persană. Când s-a pierdut speranța de a readuce la conducere un descendent din neamul lui David, caracteristicile regale ale
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Palestina. O ulterioară descoperire religioasă este cea făcută în 1986 pe muntele Mișpe Yammim, în Galileea de Nord, puțin mai la nord de lacul Tiberiada, (Kamlah, 1999; Frankel, Ventura, 1998). Aici, în interiorul unui complex ocupat prevalent în epoca persană și elenistă, au fost scoase la lumină multe obiecte de ceramică din epoca persană, o monedă din Tir și diferite obiecte de bronz utilizate votiv (un taur Afis cu discul solar între coarne, un leu etc.). Între diferitele obiecte votive, o relevanță
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
unice, chiar și de la distanță, asupra religiei antice grecești. O dată cu stilul exterior de viață al polisului grec au pătruns în noile fundații elenistice și formele sale de cult, materializate prin creația unor monumente fastuoase de artă sacră, purtând amprenta specific elenistă, lipsite de spiritul anticei religii grecești. La rândul lor, cultele orientale s-au îndreptat în număr mare din Grecia și până în vestul Imperiului producând o moleșeală a credinței antice și, adesea, în ciuda introducerii unor noi forme, și o diminuare de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
religia romană antică. Încă din vremea celui de-al doilea război punic (218-201 a.Chr.) începuse o elenizare accentuată a cultelor romane, elenizare exprimată printr-o multiplicare a templelor dedicate divinităților grecești și statuilor acestora pe solul roman. În timp ce viziunea elenistă a zeităților s-a propagat cu ajutorul orașelor grecești din Italia meridională și Sicilia, aceasta s-a datorat influenței directe a literaturii grecești asupra celei latine aflate la început, dând un impuls puternic elenizării sectorului religios. Prin adaptările latinești ale comediei
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
să apară. Influența unei asemenea magii a fost alimentată și întărită de anumite curente filozofice, precum școala neoplatonică și neopitagoreismul care, printr-o demonologie aflată în continuă dezvoltare, au contribuit foarte mult la creșterea aspectului demoniac al religiei în perioada elenistă. O influență aparte asupra literaturii magice din acea vreme se datorează și mediilor iudaice, în care anumite practici magice și exorcizări ale demonilor erau cu totul obișnuite (Fap 9, 13). Magiei i se asociază credința în semnificația misterioasă a viselor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
corespunzătoare instruiau un public compus din cititori creduli despre semnificația și importanța celor văzute în vis, iar explicațiile cele mai stranii găseau dintr-aceia care să le dea crezare. Încrederea în înțelepciunea oracolelor din vremurile antice a supraviețuit până în perioada elenistă, când s-a putut constata o coborâre de la un nivel originar mult mai elevat spre forme populare de târg. Dacă a scăzut considerația față oracolul delfic al lui Apollo ori cel al egipteanului Amon, au câștigat încredere alții: Apollo la
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
miracole, foarte puternică în perioada elenistică, îndeosebi în religia populară, chiar dacă nu i-a lipsit și adeziunile din partea claselor superioare și culte. Miracolul cel mai adesea invocat era cel al redobândirii sănătății. Era cerut din partea zeului Asclepius, care în perioada elenistă era venerat ca niciodată până atunci. Din simbolul medicului și semizeului care vindeca bolnavii a devenit ajutătorul umanității aflate în strâmtoare, salvatorul tuturor. Era îndeajuns să se fi construit vreun templu de o anumită mărime în cinstea sa pentru a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
vindecător, atribuit lui Asclepius, o bătălie dificilă și îndelungă a căror începuturi se pot vedea în scrierile sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, din Noul Testament, perpetuându-se până în secolul IV. Dacă reușim să ne imaginăm complexitatea acestei situații religioase din lumea elenistă de la începutul erei creștine și, în același timp, să realizăm dimensiunea misionară pe care trebuie să o capete și spre care se îndreaptă creștinismul timpuriu prima impresie riscă să devină negativă. Un obstacol real în calea expansiunii pașnice a noii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ipoteză „evoluționistă”, avansată de ereziologi, nu este decît una dintre multe altele. Accentul pus de gnostici pe negativitatea Stăpînilor cosmici ar putea fi ceva nou, Însă elementele constituente există Încă de la sfîrșitul secolului al III-lea a.C., de la Începuturile astrologiei eleniste pseudo-hermetice. Tentativa ereziologilor de a prezenta gnosticismul ca pe rezultatul unei evoluții pare să fie contrazisă de sistemele gnostice pe deplin dezvoltate ale secolului al II-lea p.C., care apar mai degrabă drept produse ale unei revoluții. Dacă originile gnosticismului
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
nașterii creștinismului, foarte aproape de perioada în care Biblia a fost tradusă în greacă (secolele al II-lea și al III-lea î.Hr.). În plus, istoria formării și transmiterii textului biblic merge în tandem cu dezvoltarea iudaismului în perioada persană și elenistă; pentru o mai bună înțelegere, istoria literară și istoria socială a iudaismului trebuie studiate împreună 1. Criticismul textual al Bibliei își propune două obiective: să reconstruiască istoria transmiterii textului biblic, din momentul în care a fost fixat în scris, și
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
dintre diferitele texte nu îi deranjau prea mult; din contră, se pare că foloseau aceste discrepanțe pentru a-și argumenta mai bine concepțiile. După perioada „Marii Adunări” a urmat perioada așa-numitelor zugot (perechi), care a coincis practic cu perioada elenistă și hasmoneică (332-37 î.Hr.), în care relațiile dintre conducătorii evrei și cei ptolemei au fost foarte bune, ca de altfel și cele cu seleucizii. Sub domnia lui Ioan Hircan se statornicește Marele Sfat al țării, care purta numele grecesc de
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
virtuozitatea atât verbală, cât și gestică a actorului care poartă o jumătate de mască. Cor. Ansamblu de coriști în teatrul grec, latin, renascentist. Coturni. Pantofi de teatru care, în tragedie, datorită unei tălpi groase, îl înalță pe protagonist, în epoca elenistă apoi romană. Décor à plat. Denumește decorul simultan medieval în care acele mansions (case) sunt alăturate. Decor convergent. Denumește decorul simultan renascentist și preclasic în care elementele sunt unite prin perspectivă. Decor simultan. Conține toate elementele necesare reprezentării unei acțiuni
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
creștin datorează multe lucrări artei orientale. Edictul de la Milano - a fost o scrisoare semnată de Licinius și Constantin I care garanta toleranța religioasă în Imperiul Roman. Artiștii creștini au folosit ca izvor de inspirație nu numai împrumuturile din arta orientală, elenistă și romană, dar au creat și procedee noi, așa încât putem concluziona că formarea stilului specific artistului creștin a fost rezolvată de‑a lungul timpului printr‑o triplă soluție: ‑ adaptarea și resemnificarea unor procedee artistice preluate din arta necreștină, mai ales
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
sfârșitul iconoclasmului, ca și de faptul că în timpul iconoclasmului baza artei bizantine era continuată în ascuns în multe țări periferice ale impe‑ riului, pictura icoanelor a fost pusă pe al doilea plan fiind înlocuită de neocla‑ sicismul tradițional al artei eleniste. Vom vedea că maeștrii din Grecia au fost influențați de către egipteni și că toți au fost elevii grecilor. De aceea, arta Egiptului a avut pentru ei o impor‑ tanță esențială. Pentru regi și supușii lor, piramidele trebuiau să joace un
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
III. Refugiile ekphrastice și efectul Wang fo / 145 Concluzii / 181 Bibliografie / 199 Indice / 211 Abstract / 217 Résumé / 221 Cuvânt-înainte Meritul principal al volumului de față este că își propune să analizeze în romanul românesc postbelic figura retorică moștenită de la retorica elenistă, ekphrasis, pe care criticii moderni au definit-o drept "descrierea unei opere de artă într-un text literar". Cristina Sărăcuț pornește de la o prezentare a câtorva dintre teoriile care privesc descrierea operei de artă într-un text literar, căutând să
Ekphrasis. De la discursul critic la experimentul literar by Cristina Sărăcuț () [Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
de George Bălăiță (1977), Galeria cu viță sălbatică (1976) și Căderea în lume (1988) de Constantin Țoiu, Refugii (1984) de Augustin Buzura. Dificultatea principală în analiza ekphrasis pornește de la modul cum o definim: putem alege fie definiția dată de retorica elenistă, adică o "descriere detaliată", fie definiția modernă, adică "descrierea unei opere de artă". Definiția clasică a ekphrasis are meritul de a explica numele grec al figurii, care își are originea în antichitatea elenistă și apoi romană când, prin dezvoltarea retoricii
Ekphrasis. De la discursul critic la experimentul literar by Cristina Sărăcuț () [Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
putem alege fie definiția dată de retorica elenistă, adică o "descriere detaliată", fie definiția modernă, adică "descrierea unei opere de artă". Definiția clasică a ekphrasis are meritul de a explica numele grec al figurii, care își are originea în antichitatea elenistă și apoi romană când, prin dezvoltarea retoricii ca disciplină de studiu, rolul unei descrieri detaliate devine esențial 2. În acel timp, descrierea detaliată era unul dintre exercițiile pe care le făceau tinerii care pregăteau examenul de retorică (Progymnasmata). Dar obiectul
Ekphrasis. De la discursul critic la experimentul literar by Cristina Sărăcuț () [Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
retoricii ca disciplină de studiu, rolul unei descrieri detaliate devine esențial 2. În acel timp, descrierea detaliată era unul dintre exercițiile pe care le făceau tinerii care pregăteau examenul de retorică (Progymnasmata). Dar obiectul descrierii unei descrieri detaliate în retorica elenistă și în cea clasică putea fi atât o grădină, o bătălie cât și o operă de artă: important era nu ceea ce se descria în sine, ci arta retorului de a descrie în așa fel încât în mintea destinatarului descrierii să
Ekphrasis. De la discursul critic la experimentul literar by Cristina Sărăcuț () [Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]