93 matches
-
putem alege fie definiția dată de retorica elenistă, adică o "descriere detaliată", fie definiția modernă, adică "descrierea unei opere de artă". Definiția clasică a ekphrasis are meritul de a explica numele grec al figurii, care își are originea în antichitatea elenistă și apoi romană când, prin dezvoltarea retoricii ca disciplină de studiu, rolul unei descrieri detaliate devine esențial 2. În acel timp, descrierea detaliată era unul dintre exercițiile pe care le făceau tinerii care pregăteau examenul de retorică (Progymnasmata). Dar obiectul
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
retoricii ca disciplină de studiu, rolul unei descrieri detaliate devine esențial 2. În acel timp, descrierea detaliată era unul dintre exercițiile pe care le făceau tinerii care pregăteau examenul de retorică (Progymnasmata). Dar obiectul descrierii unei descrieri detaliate în retorica elenistă și în cea clasică putea fi atât o grădină, o bătălie cât și o operă de artă: important era nu ceea ce se descria în sine, ci arta retorului de a descrie în așa fel încât în mintea destinatarului descrierii să
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
la un alt om. 3.3. Stoicii Activitatea stoicilor este legată de Atena. Întemeietor a fost Zenon, denumit după locul unde acesta își ținea discursurile. Tot întemeietor a fost considerat și Krisipos. Stoicismul era filosofia cea mai răspândită în perioada elenistă, fiind apoi preluată și în Roma antică. Aceasta și-a propus să dezvolte gândirea despre materie și suflet a înaintașilor. În decursul a cîtorva secole, a suportat prefaceri interesante în acord cu problemele formulate de gânditorii anteriori. 1. Principiul primar
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
fost deosebită de suflet. Anima reprezintă atomii distribuiți în tot corpul, funcționînd ca purtători ai vieții; spiritul sau psihicul era purtat de animus, care se află localizat în piept. În acest fel sufletul, ca principiu al activității psihice în perioada elenistă, se desparte de celelalte principii, potrivit cărora sufletul reprezintă toate formele de manifestare ale vieții. 7. Evocarea subiectivului O cucerire remarcabilă a perioadei eleniste, cu însemnătate pentru cunoașterea psihologică, a constat în declararea faptului că subiectul reprezintă o entitate activă
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
se află localizat în piept. În acest fel sufletul, ca principiu al activității psihice în perioada elenistă, se desparte de celelalte principii, potrivit cărora sufletul reprezintă toate formele de manifestare ale vieții. 7. Evocarea subiectivului O cucerire remarcabilă a perioadei eleniste, cu însemnătate pentru cunoașterea psihologică, a constat în declararea faptului că subiectul reprezintă o entitate activă, realizată nu numai în raport cu reflectarea lumii externe, ci și în raport cu cea internă, cu procesele psihice prin care se manifestă lucru insuficient exprimat până atunci
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
informatizată și transformată în „sat global”; o societate care tinde să înlocuiască realitatea cu hiperrealitatea; o societate în care nu se poate supraviețui decât prin învățare și creativitate; o lume pentru „cetățeanul mondial”, adică pentru acel kosmopolites din „noile vremuri eleniste”, reînviate uluitor de savanții truditori ai bibliotecilor alexandrine din veacul XX. Așadar, o lume primejdioasă în care nu poate supraviețui decât acest nou kosmopolites - care nu se naște, ca și cel antic, cu genele necesare pentru a supraviețui în acest
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și, poate, a tuturor timpurilor - în orice caz, și a vremurilor noastre, când, în întreg spațiul euroatlantic se redescoperă, cu uimire și speranță reînnoită, virtuțile „educației circulare”, „de toate zilele”, „de-a lungul întregii vieți”. Este soluția așa-numitei perioade eleniste. Dar nu este o creație exclusivă a acesteia - se decantase în frământatele veacuri anterioare ale civilizației grecești. Mai ales în acele poleis democratice precum Atena sau Milet. Grecii veneau cu prejudecăți paideutice, întreținute de o mitologie deschisă ideii de desăvârșire
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
operelor clasice: poezia lui Hesiod și Pindar, tragediile lui Sophocle și Euripide, textele mitografilor și istoricilor. Retorica era predată de rhetor (r(hvtwr), iar dialectica - de sophist (sofisthvs). Acești „profesori de specialitate” își împărțeau de regulă munca. Dar în perioada elenistă s-a întâmplat deseori ca paideutes să fie un erudit, capabil să predea toate cele trei discipline ale trivium-ului. Un asemenea „dascăl universal” a fost Aristodemus din Nisa care, în secolul I î.Hr., strălucea la marea Școală din Rhodos
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
trebuiau să concilieze Dreptatea (Dike) cu Binele (Agáthon) în cazuri suspecte. La fel pățeau și sophiștii care aveau de împăcat Adevărul (Alétheia) cu moralitatea și dreptatea în pofida evidențelor prea adesea opuse. Aceasta se datora, fără îndoială, faptului că în epoca elenistă stoicismul devenise filosofia dominantă. Vremurile erau prea tulburi și violente pentru a mai permite exhibițiile libertine practicate de cirenaici. Anomia care s-a abătut asupra societății după dezmembrarea Imperiului Macedonean reclama acut revenirea la ordine și legalitate; în aceste condiții
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Educația elenistică superioară nu forma specialiști dezumanizați, savanți nebuni. Educația elenistică a îmbinat „știința cu conștiința”, nu le-a separat. Această separație a început abia în Renaștere și s-a transformat în schizofrenie culturală în Iluminism și Modernism. În epoca elenistă nu a existat acea „prăpastie culturală” semnalată de Ch. Snow în anii ’50 ai secolului XX și care s-a căscat vertiginos în următoarele cinci decenii, devenind „genunea culturală” care ne-a caricaturizat în semidocți și „experți”. În epoca elenistă
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
elenistă nu a existat acea „prăpastie culturală” semnalată de Ch. Snow în anii ’50 ai secolului XX și care s-a căscat vertiginos în următoarele cinci decenii, devenind „genunea culturală” care ne-a caricaturizat în semidocți și „experți”. În epoca elenistă, quadrivium continua armonios trivium și se întregea prin filosofie într-o simfonie cosmică, de tip pitagoreic, care se sfârșea prin formarea „omului desăvârșit”, cel care prin moarte recâștiga athanasia, ba chiar și creșterea continuă a personalității în postumitate. Că acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și aristocratica Sparta. Dar archaia paideia, diaspora paideutică pitagoreică, înțelepciunea căutată de philosophoi, credința în posibilitatea athanasiei și virtuțile principiului meléte thanatou, dar mai ales marea sinteză enkyklios paideia au fost îmbrățișate de toate cetățile în mod unitar. Unitatea culturală elenistă a devenit aproape „globală” din moment ce ea era semnul distinctiv al lui kosmopolites. Am văzut însă ce s-a întâmplat cu această unitate culturală în veacurile care au urmat. Intrată în simbioză cu religia creștină, paideia elenistică a continuat să furnizeze
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Katolischen Kirche, Verlag, Morus 1954, trad. rom. Istoria Bisericii, tr. E. Dumea, Ed. Ars Longa, Iași 2003, 133. CaP. i. arTa CreșTină: imaginea și iCoana 22 Artiștii creștini au folosit ca izvor de inspirație nu numai împrumuturile din arta orientală, elenistă și romană, dar au creat și procedee noi, așa încât putem concluziona că formarea stilului specific artistului creștin a fost rezol‑ vată de‑a lungul timpului printr‑o triplă soluție: ‑ adaptarea și resemnificarea unor procedee artistice preluate din arta ne‑ creștină
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
sfârșitul iconoclasmului, ca și de faptul că în timpul iconoclasmului baza artei bizantine era continuată în ascuns în multe țări periferice ale impe‑ riului, pictura icoanelor a fost pusă pe al doilea plan fiind înlocuită de neocla‑ sicismul tradițional al artei eleniste. Vom vedea că maeștrii din Grecia au fost influențați de către egipteni și că toți au fost elevii grecilor. De aceea, arta Egiptului a avut pentru ei o impor‑ tanță esențială. Pentru regi și supușii lor, piramidele trebuiau să joace un
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
Orient roman. Să ne reamintim că în Imperiul Roman de Răsărit, fărîmițat de invazii, nu a existat o soluție de continuitate între "Antichitate" și "Evul Mediu". Primii teologi organizatori ai Bisericii au fost anatemizați, excomunicați și reabilitați cu instrumentele filosofiei eleniste. Este interesant de remarcat că Occidentul creștin ai cărui apărători patentați au memoria scurtă a elaborat materialele sale de bază în Asia Mică și în Africa, fiindcă aici au fost cizelate de către Părinți cuvintele acestui profet oriental Iisus din Nazaret
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
decât oricare alt popor, au contribuit la ideea imortalității sufletului. Dar această concepție era străină evreilor, pentru care centrul de gravitate stătea nu atât în destinul individual al omului, ci în acela al poporului ca întreg 4. Concepțiile platonice și eleniste vor fi preluate și adaptate, mai târziu, în teologia Sfinților Părinți, mulți dintre ei instruiți în cultura clasică greco-latină, pentru a fundamenta dogmatic credința ortodoxă și a o apăra împotriva atacurilor formidabile ale păgânilor sau ereticilor care utilizau același aparat
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
creștin datorează multe lucrări artei orientale. Edictul de la Milano - a fost o scrisoare semnată de Licinius și Constantin I care garanta toleranța religioasă în Imperiul Roman. Artiștii creștini au folosit ca izvor de inspirație nu numai împrumuturile din arta orientală, elenistă și romană, dar au creat și procedee noi, așa încât putem concluziona că formarea stilului specific artistului creștin a fost rezolvată de‑a lungul timpului printr‑o triplă soluție: ‑ adaptarea și resemnificarea unor procedee artistice preluate din arta necreștină, mai ales
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
sfârșitul iconoclasmului, ca și de faptul că în timpul iconoclasmului baza artei bizantine era continuată în ascuns în multe țări periferice ale impe‑ riului, pictura icoanelor a fost pusă pe al doilea plan fiind înlocuită de neocla‑ sicismul tradițional al artei eleniste. Vom vedea că maeștrii din Grecia au fost influențați de către egipteni și că toți au fost elevii grecilor. De aceea, arta Egiptului a avut pentru ei o impor‑ tanță esențială. Pentru regi și supușii lor, piramidele trebuiau să joace un
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
mister. Prin aceasta, fapta sa se distinge total de sincretismul epocii elenistice. Ea "echivalează cu o invenție spirituală", cu inaugurarea unei noi metode, a unui nou mod de a gândi 61, anunțându-se "ca o soluție creatoare a marii crize eleniste"62. Acesta era actul prin care se năștea dogma, susține Blaga. Explicația acestei prime formulări a dogmei este căutată de către filosoful român în dilema în care se afla Philon, plasat între monoteismul iudaic, care nu admitea alterarea divinității, și ideea
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
perioade de vaste sinteze, de determinare a vieții dintr-un centru spiritual". Așa a fost, susține Blaga, budismul sau creștinismul. Trecerea de la o perioadă de culturi locale la una eonică se face printr-o criză spirituală. Așa a fost perioada elenistă, prefigurând eonul creștin. Blaga întrevede în semnele timpului său o nouă perioadă de criză "elenistă", care, în opinia sa, marchează trecerea spre un nou eon: amestec de doctrine dintre cele mai diverse, necoagulate într-un întreg, revitalizarea filosofiei, recursul la
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
susține Blaga, budismul sau creștinismul. Trecerea de la o perioadă de culturi locale la una eonică se face printr-o criză spirituală. Așa a fost perioada elenistă, prefigurând eonul creștin. Blaga întrevede în semnele timpului său o nouă perioadă de criză "elenistă", care, în opinia sa, marchează trecerea spre un nou eon: amestec de doctrine dintre cele mai diverse, necoagulate într-un întreg, revitalizarea filosofiei, recursul la mitologie și situarea gândirii între abstracțiune și mit, renașterea științelor magice despre corespondențele ascunse din
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
aceea, el nu s-a putut ridica la ideea pentru noi fundamentală a intelectului ecstatic, menit să creeze noi dogme filosofice, o metafizică în acord cu tendințele inerente ale timpului (...). Noi credem numai într-o criză istorică (am numit-o elenistă); o criză în cuptorul căreia se ard la înaltă temperatură cărămizile pentru noua clădire" (Ibidem, p. 303). 151 Ibidem, p. 304. 152 Ibidem, p. 303. 153 Lucian Blaga, "Filosofia stilului", în Încercări filosofice, Editura Facla, Cluj, 1977. 154 Ibidem, p.
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Katolischen Kirche, Verlag, Morus 1954, trad. rom. Istoria Bisericii, tr. E. Dumea, Ed. Ars Longa, Iași 2003, 133. CaP. i. arTa CreșTină: imaginea și iCoana 22 Artiștii creștini au folosit ca izvor de inspirație nu numai împrumuturile din arta orientală, elenistă și romană, dar au creat și procedee noi, așa încât putem concluziona că formarea stilului specific artistului creștin a fost rezol‑ vată de‑a lungul timpului printr‑o triplă soluție: ‑ adaptarea și resemnificarea unor procedee artistice preluate din arta ne‑ creștină
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_990]
-
sfârșitul iconoclasmului, ca și de faptul că în timpul iconoclasmului baza artei bizantine era continuată în ascuns în multe țări periferice ale impe‑ riului, pictura icoanelor a fost pusă pe al doilea plan fiind înlocuită de neocla‑ sicismul tradițional al artei eleniste. Vom vedea că maeștrii din Grecia au fost influențați de către egipteni și că toți au fost elevii grecilor. De aceea, arta Egiptului a avut pentru ei o impor‑ tanță esențială. Pentru regi și supușii lor, piramidele trebuiau să joace un
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_990]
-
oferi unei exprimări precise și nuanțate. Ceea ce s-a petrecut în epoca clasică greacă este un fenomen remarcabil și în ceea ce privește posibilitățile pe care termenii limbii grecești au început să le dovedească. Ceea ce au sesizat Părinții capadocieni, formați la școala filosofiei eleniste, a fost că terminologia impusă de Platon și Aristotel reprezintă o bună șansă de a se exprima într-un mod cât mai adecvat posibil inefabilul Revelației creștine. Ceea ce a interesat nu a fost conținutul acestor filosofii antice, cât efortul pe
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]