90 matches
-
însă un zeu al soarelui, numit de Sofocle în acest fel și identificat cu Apollo. Aceast caracter heteroclit a lui Dionysos Zagreus, rezultat dintr-o îmbinare a calităților lui Helios și Chtonos-Dionis, e important pentru înțelegerea orfismului și a misterelor eleusine. Ca în cadrul acestora, adeptul lui Sabazios își află izbăvirea la traci în mod individual, prin ritualuri inițiatice. Diferită de doctrina metempsihozei la orfici e credința tracilor într-o înviere reală prin Sabazios, implicând atât nemurirea sufletului cât și cea a
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
despre coborârea în infern (Brontinos). Diversele teogonii orfice au putut fi datate înaintea anului 500 î.Hr., doar o "katabasis" dedicată lui Heracles ar putea fi de dată mai veche și este atribuită unui poet influențat de orfism, adept al misterelor eleusine. Datarea acestor izvoare relevă faptul că Pitagora nu a putut fi influențat în timpul vieții de scrieri orfice, apropierea dintre pitagoreism și orfism s-a produs așadar mai târziu. Imnurile pitagoreic-ofice sunt probabil de origine elenistico-egipteană. Orfismul tracic a avut un
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
atât formal cât și prin concepțiile eshatologice. De multe ori, cercetătorilor le este greu să facă o distincție clară între ritualurile orfice și misterele dionisiace. Astfel, orficul este condus în lumea de apoi de "bacchoi" (entuziaști) și mistagogi. Chiar imnurile eleusine aduse zeiței Demetra, datate în a doua jumătate a secolului V î.Hr. (terminus post quem), erau atribuite lui Orfeu. Cultul se pare că nu era unitar în Grecia, ci varia geografic, în funcție de diversele influențe ale tracilor, fenicienlor ori frigienilor. Influența
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
revista "Sburătorul", perioadă numită convențional de unii critici "parnasiană", deși lirica barbiană din faza debutului depățește cadrul limitat al "parnasianismului", întrunind caracteristici ale poeziei "pure" dublate de un nestăvilit elan romantic. Dintre ele amintim: "Lava", "Munții", "Copacul", "Banchizele", "Pentru Marile Eleusinii", "Panteism", "Arca", "Pytagora", "Râul", "Umanizare" ș.a.m.d. Scurte și riguroase ca formă - câteva sunt sonete -, poeziile propun un univers tematic divers. Barbu descrie peisaje mineralizate, forme ale geologicului și ale florei , evocă zeități mitologice sau surprinde procese de conștiință
Ion Barbu () [Corola-website/Science/296811_a_298140]
-
Sicilia. În misterele din Eleusis, legenda e interpretată în sensul unei doctrine despre nemurirea sufletului. Locul îi este dator Demetrei cu o venerație deosebită, deoarece ea aici le-a arătat oamenilor cum să-și cultive ogoarele, din recunoștință pentru ospitalitatea eleusinilor. Pe lăngă Persefona și mama ei a fost sărbătorit mai târziu la Eleusis și Dionis, numit acolo Iachos, drept reprezentant al forței creatoare a naturii. Cultul eleusin s-a răspândit în toată lumea, urmele lui se găsesc și în Egipt. În
Persefona () [Corola-website/Science/299603_a_300932]
-
le-a arătat oamenilor cum să-și cultive ogoarele, din recunoștință pentru ospitalitatea eleusinilor. Pe lăngă Persefona și mama ei a fost sărbătorit mai târziu la Eleusis și Dionis, numit acolo Iachos, drept reprezentant al forței creatoare a naturii. Cultul eleusin s-a răspândit în toată lumea, urmele lui se găsesc și în Egipt. În orfism, zeița se confundă în primul rând cu mama ei Demetra, dar și cu Hecate, Gaia, Rhea și Isis, fiind considerată o zeitate care stăpânește întreaga natură
Persefona () [Corola-website/Science/299603_a_300932]
-
dar și cu Hecate, Gaia, Rhea și Isis, fiind considerată o zeitate care stăpânește întreaga natură. Ca stăpânitoare a lumii umbrelor, Persefona e reprezentată de obicei împreună cu Hades, pe un tron dublu. Atributul ei este o făclie, simbol al inițierilor eleusine. În arta romană apare tema unirii Persefonei cu Dionis, ca Libera cu Liber. Alaiul lor nupțial, format din satiri și menade, se întâlnește des ca relief pe frontoanele sarcofagelor.
Persefona () [Corola-website/Science/299603_a_300932]
-
Este și destinul lui Zalmoxis, pînă la un anume punct, pe care Herodot nu se decide să-l recunoască drept contemporan al lui Pytagora ori să-l situeze mult înainte în timp, într-o îndepărtată legendă. 3. Cînd înfățișează misterele eleusine în Istoria credințelor și ideilor religioase (cap. Autobuzul s-a oprit la Eleusis), Mircea Eliade adoptă stilul eseu: se poate bănui de la distanță sărăcia documentelor de arhivă. În schimb, abundă informațiile prezumtive, sursele literare indirecte; se fac referințe și la
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
foarte puține excepții, scriitori citați mai sus exaltă sub diferite forme antichitatea cu sentimente răspicat ostile față de creștinism. Severitatea concepției creștine de viață e socotită incompatibilă cu arta lor, care se complace în cortegiile dionisiace ale bacantelor, în subteranele misterelor eleusine și în orgiile Citerei, Lesbosului și Corintului. De altfel, chiar în Franța glorioasă a veacurilor creștine s a născut foarte curioasa idee că temele credinței nu sunt compatibile cu arta. Însuși Boileau sfătuiește pe scriitori, în Arta poetică, să nu
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
lună, după ce mai Înainte rătăciseră prin spațiul sublunar, pentru a-și spăla păcatele. Această primă călătorie până la lună nu este lipsită de un caracter inițiatic. De altfel, cea dintâi moarte, pământească, devine pentru Plutarh echivalentul intrării mystului În procesul inițiatic eleusin. „La Atena - spune el - morții purtau denumirea de demetrioi.” Sensul textului se lămurește dacă-l alăturăm, așa cum propune G. Méautis, unui fragment din De anima transmis de Stobaios: „Sufletul, În clipa morții, Încearcă aceeași senzație ca inițiații În Marile Mistere
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
papalității prin dezvăluirea îndrăzneață a misterelor. Ioanită și gnostică, el aplică îndrăzneț figurile și numerele Kabbalei la dogma creștină, negând ceea ce pare de neclintit în aceasta, călătoria autorului în lumile supranaturale îndeplinindu-se ca o inițiere în misterele egiptene și eleusine. Ieșind din prăpastia infernului, Dante urcă la lumină și se folosește de corpul diavolului ca de o scară. Totul pare o profeție a lui Faust care urcă la cer cu capul lui Mefistofeles învins. Rosa e un pantaclu. Are formă
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
se poate înălța la o existență sublimă printre nemuritori, adică printre zei. Această dramă antică și tălmăcirea mesajului său influențează de atunci gândirea și creația, civilizația umană în întregul ei. Urmașii faraonului Akhenaton erau printre cei mai iluminați influențând misterele eleusine grecești. Peste o sută de mii de candidați primeau anual inițierea în aceste mistere metafizice și oculte bazate pe reale valori morale și explicând fenomenele naturale ale lumii. Ce-i determina pe ei să acceadă la cunoaștere era nevoia de
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
trei etape: a. "parnasiană"; b. "baladescă" și de pitoresc oriental; c. "ermetică". În poeziile din prima etapă se întâlnesc nostalgii celeste (Lava), amintirea vitalismului orgiastic (Panteism), limbaj meditativ, melancolie, purificare prin contemplare, reculegere în fața rotației vieții și a morții (Marile Eleusinii), în care sunt relevate misterele existenței: "Nocturne bolți vor ninge, din slăvi, misterul lor,/ Ți s-o răsfrînge-n suflet tăria-ngândurată", mirajul purismului estetic (Pytagora). Cea de-a doua etapă aduce o schimbare de perspectivă: universul infantil, la confluența concretului
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Nu doar în cultul creștin, grăul își leagă semnificațiile de imaginea vieții, a fertilității și a perpetuării, ci în aproape toate culturile care l-au cunoscut: simbol al purității la chinezi, ofrandă sacră la evrei, simbol al reînvierii în misterele eleusine și în cultul lui Osiris, simbol al fericirii și al cosmosului la nativii americani. Grâul refuză aici să devină "pâine", să se ofere oamenilor în ritualul sacru al renașterii, tocmai pentru că, în poezia lui Caraion, această înviere este imposibilă, moartea
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
spre Eleusis, 1975), adică „un drum către împărăția miraculoaselor forțe germinative eterne. Un punct în care gândul produce stupoare și îndoială înainte de a se face lumină și înțelepciune.” Aici este de înțeles și un pro domo, o asumare a ipostazei „eleusine” a poetului. În eseul Meșterul Manole sau imanența tragicului (1986), autorul aprofundează meditația. El insistă asupra ideii că „creatorul a fost privit ca o ființă ce iese din sfera umanului, având legături intime cu teritoriile și cu puterile sacrului.” Viziunea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285538_a_286867]
-
scos ochii. Când și-a dat seama că tot drumul a fost greșit, și și-a scos ochii. Prin această orbire exterioară, vocea conștiinței adânci din el a făcut să o ia pe drumul spre ultima sa reședință, acele câmpii eleusine ale unei resemnări în artă. Și, la final, această stare de împăcare, era de fapt o stare de revenire pe teritoriul artei. Arta fiind singura salvare, pentru că prin artă ne putem salva sufletul! Prin artă ne putem purifica de toată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
mezolitică privea, în chip evident, ciclicitatea vegetației din care fusese dedusă credința în metempsihoză. Moartea și renașterea neîncetată a vegetației ca dovadă a nemuririi sufletului și a migrației sale postthanatice pare să fi fost misterul fundamental tăinuit de adepții cultului eleusin. Asimilării lui și a altor numeroase secrete se dedicau membrii confreriei. După ce sediul templului s-a mutat lângă Atena, în suburbia Agrai, s-a început practicarea Micilor Mistere, ca preinițiere pentru Marile Mistere. Cele dintâi erau celebrate primăvara, celelalte - de-
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
era sărbătorit orgiastic, prin ceremonii sacre eliberate de orice cenzură. Participanții se considerau păstrători ai învățăturii primite de la Demetra. Învățătura era însă ereditară și, prin urmare, risipirea ei prin dezvăluire era strict interzisă. „Experimentele de învățare” și „conținutul” curriculumului ezoteric eleusin erau mult mai complicate. Rigoarea și coerența lor mistică era însă totală. Supunerea la regulile stricte ale confreriei era asigurată prin chiar angajamentul solemn al inițiaților. Aceștia deveneau imediat preoți ai Demetrei, căpătând accesul la viață fericită post-mortem în împărăția
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
împărăția lui Hades. Ceremoniile și ritualurile se constituiau în pregătire sacră pentru această condiție eudemică postthanatică. Cele mai multe mimau dramatic și orgiastic însămânțarea boabelor de grâu (asimilată mistic probabil cu actul sexual), încolțirea și ieșirea lor la lumină, precum Persefona. Misterele eleusine par să fi evoluat de-a lungul timpului, dar despre metamorfozele interne ale acestei școli-confrerii nu s-a aflat niciodată ceva cert. Doar calendarul, fatalmente exoteric, era cunoscut. Micile Mistere erau sărbătorite în luna Antesterion (februarie), când se pare că
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de laice. Pitagora a impus un curriculum musical (adică bazat pe muzele șmusaeț diverselor arte și științe) care avea drept core aritmetica feniciană și geometria egipteană; era completat cu astrologia chaldeană, acustică și ritmică melodică, ritualurile persane și, bineînțeles, misteriile eleusine și orfice. O disciplină originală era akusmata („regula tăcerii”), care nu era o simplă interdicție, ci o tehnică de formare a capacităților de a asculta și medita asupra celor auzite 25. Regula tăcerii era totuși de o mare strictețe și
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Misterelor din Eleusis sau a celui mai vechi orfism; totuși fascinația pe care ele au exercitat-o asupra elitelor europene timp de peste douăzeci de secole constituie un fapt religios adânc semnificativ și ale cărui urmări n-aufost încă evaluate. Desigur, inițierea eleusină și riturile secrete orfice, exaltate de unii autori tardivi, reflectă gnosa mitologiz, antă și sincretismul greco-oriental. Dar mai ales această concepție a Misterelor și a orfismului a influențat hermetismul medieval, Renașterea italiană, tradițiile "ocultiste" ale secolului al XVHI-lea și
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
inițiat și nu a luat parte la rituri nu va avea parte, după moarte, de toate splendorile de dincolo, din sălașurile întunecate" (v. 480-482). Imnul homeric către Demeter relatează atât mitul central al celor două zeițe, cât și întemeierea Misterelor Eleusine. În timp ce aduna flori în câmp pe plaiul Nysei, Kore (Persephone), fiica lui Demeter, a fost răpită de Pluton (Hades), zeul Infernului. Nouă zile a căutat-o Demeter, și în tot acest timp ea nu s-a atins de ambrozie, în
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Vecinătatea și protecția Atenei au contribuit desigur la situarea Misterelor în însuși centrul vieții religioase panelenice. Mărturiile literare și figurative se referă mai ales la primele etape ale inițierii, care nu reclamau păstrarea secretului. Astfel, artiștii puteau să reprezinte scene eleusine pe vase și basoreliefuri, și Aristofan (Broaștele, 324 sq.)3 și-a permis să facă aluzie la anumite aspecte ale inițierii. Aceasta comporta mai multe trepte. Se deosebesc Micile Mistere, riturile Marilor Mistere (telete) și experiența finală, epopteia. Adevăratele secrete
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
secretă comparabilă cu Misterele din epoca elenistică, întorși acasă, myștii și epopții continuau să participe la cultele publice, în fond, numai după moarte inițiații se regăseau din nou împreună, despărțiți de mulțimea celor neinițiați. Din acest punct de vedere, Misterele eleusine de după epoca lui Pisistrate pot fi privite ca un sistem religios care completa religia olympică și cultele publice, fără să se opună instituțiilor religioase tradiționale ale cetății. Principala contribuție a Eleusisului era de ordin soteriologic și de aceea Misterele au
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
flaut. Procesiunea, înșiruind diverși figuranți, probabil deghizați, și un taur de sacrificiu precedat 7 Faptul că două din aceste sărbători purtau numele lunilor care le corespundeau - Lenaion și Anthesterion - dovedește vechimea și caracterul lor panelenic. 8 Este geniul procesiunilor Misterelor eleusine care a fost asimilat cu Dionysos; sursele sunt discutate de W. Otto, op. Cil., p. 80; cf. H. Jeanmaire, op. Cit., pp. 47. 9 Amintim că e vorba de un scenariu extrem de arhaic și universal răspândit, una din cele mai importante
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]