148 matches
-
19 Am înfățișat mai pe larg această tentativă de a argumenta compatibilitatea principiilor teoriei morale a lui Kant cu cele ale utilitarismului și consecinționismului moral deoarece ea oferă un fundal contrastant pentru prezentarea criticii pe care o face Kant „filosofiei empiriste a moralei”. Există câteva temeiuri pe care se sprijină respingerea de către Kant a încercărilor de a întemeia îndatoririle morale în primul rând prin examinarea consecințelor acțiunilor noastre. Primul este acela că aceste principii trebuie să considere doar forma acțiunilor, și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kant atrage atenția cititorului că legea morală, drept temeiul unei obligații, trebuie să poarte cu sine o necesitate care nu și-ar putea avea sursa în experiență. Acesta este un al doilea temei care susține distanțarea lui Kant de filosofia empiristă a moralei. Legea morală - afirmă el - reprezintă un imperativ valabil pentru ființe raționale în genere, în particular pentru oameni în măsura în care ei sunt ființe raționale. În secțiunea întâi a Imm, Kant va preveni în mod explicit „că temeiurile pe care le
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
acțiunilor prin raportare la consecințele lor intenționate. Deosebit de net va fi expimat refuzul de a evalua calitatea și meritul moral al acțiunilor prin raportare la consecințele lor intenționate la începutul secțiunii a doua a Imm, în paragrafele consacrate criticii filosofiei empiriste a moralei. Kant subliniază că atunci când este vorba de îndatoriri morale nici nu intră în discuție dacă se întâmplă cutare sau cutare lucru, ci rațiunea poruncește pentru sine și independent de orice fenomen ceea ce trebuie să se întâmple, că, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
deosebire pe cei care rămân fideli poruncilor rațiunii la capătul unei lupte grele cu impulsul de a le încălca. Este o temă pe care o exprimă foarte bine exemplele sale din primele două secțiuni ale Imm. Opoziția față de o înțelegere empiristă a datoriei morale și considerarea sentimentelor și înclinațiilor omului drept factori care, în virtutea naturii lor sensibile, ar intra întotdeauna în coliziune cu cerințele legii morale reprezintă poziții clar distincte din perspectiva filosofiei practice a lui Kant. Cea dintâi nu o
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ușă, uitam complet pe ce lume trăim. Intram în lumea lui Pico della Mirandola, în cea a judecăților sintetice a priori, chiar și în lumea în care aripilor trebuia musai să le punem plumbi, că se deschidea o întreagă ofertă empiristă. Toți eram fermecați de acea Șeherazadă, toți, până la unu. Iar ea își iubea toate personajele, oameni sau idei, cu admirație, cu blândețe, cu ironie, dar le iubea pe toate, nu le vomita ca pe o cunoaștere calpă ca să ne lărgească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
senzualismului în locul figurației hieratice, dispariția anonimatului și revendicările auctorialității), care pregătește iconoclasmul postmedieval. Cunoașterea filozofică se rescrie din perspectiva autofondării metafizice a subiectului (Descartes), prin conferirea atributelor tari cunoașterii tehnice și „gândirii calculatorii” (Heidegger), prin ancorarea certitudinii într-o criteriologie empiristă 1, contagiunea criticistă 2, gândirea antiteleologică și, mai ales, hegemonia metodei științifice asupra tuturor disciplinelor umane, care aspiră de acum înainte la corectitudine și progres. Cu o sagace remarcă a lui Constantin Noica, „Modernii nu au mai «văzut» incoruptibilul de la
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
astfel periculoasa dezbatere despre nominalism. Prezentarea noastră va fi efectuată în trei timpi: mai întâi, vom reaminti fecunditatea acestei perspective care, departe de a fi marginală, inspiră, conștient sau nu, majoritatea cercetărilor sociologice. Motivul este simplu: căutarea efectelor este total empiristă și se traduce în fapte prin cercetarea semnelor măsurabile ale unei realități. Apoi, vom prezenta în multiplele lor dimensiuni efectele bunurilor culturale. În fine, vom descrie câteva mecanisme importante în funcționarea lor. Origini și aplicații O inspirație comună: pragmatismul Se
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
a respinge întreprinderea însăși. DISCIPLINA RELAȚIILOR INTERNAȚIONALE DEVINE ȘTIINȚIFICĂ Abordarea științifică se baza pe trei elemente. În primul rînd, limbajul și perspectiva teoriei sistemelor, mai ales în versiunea sa cibernetică, erau aplicate relațiilor internaționale. Apoi, înțelegerea actului științific a devenit empiristă. Morgenthau încă susținea că legile istorice universale sau natura umană explică lumea empirică. Acum, corelațiile empirice urmau să asigure punctul de plecare pentru formularea legilor fundamentale ale comportamentului uman (sau, în cazul de față, al statului). Și, în fine, știința
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
asupra relațiilor internaționale, atunci cînd disciplina a fost pusă în fața declinului paradigmei sale. Savanții au căutat sensul fragmentării din ce în ce mai accentuate și aparent ireversibile a disciplinei în incompatibilitatea valorilor. Aceasta justifică stabilirea programelor de cercetare și evită provocarea fundamentală la adresa asumpțiilor empiriste din relațiile internaționale și economia politică mondială, adică faptul că evaziva căutare a unei paradigme unice acceptate, în această disciplină, nu este atît produsul ideologiilor politice diferite, cît al dependenței de teorie a tuturor evenimentelor. Nu valorile incompatibile ale cercetătorilor
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
interpretări profund diferite. Această cerință ne face de asemenea opaci la înțelegerea mai hermeneutică a disputelor teoretice. Dezbaterea metateoretică a fost redusă de la construcția cunoașterii din perspectiva imaginii asupra lumii (Weltanschauung) la vechea distincție între valoare și fapt, proprie cercetării empiriste (George 1993: 202 și urm.). Una din consecințe a fost că pluralismul teoretic predefinit a făcut ca acestea să devină chestiuni uzuale academice. Dacă la început disputa paradigmelor făcea ca adversarii realismului să nu fie dați la o parte, cu
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
descrie empiricul. Keohane arată că reflectiviștilor le lipsește un program de cercetare empiric și că, pînă vor dezvolta unul, ei nu contează de fapt ca veritabili concurenți ai raționaliștilor (Keohane 1989 [1988]: 173). Acest raționament se bazează pe o epistemologie empiristă pentru a înțelege empiricul. Din moment ce există multe neînțelegeri asupra acestui lucru, ar fi bine să reamintim că nu cercetarea empirică ca atare a fost cea care a făcut diferența, ci ceea ce se înțelege prin aceasta. Perspectiva empirică ia lumea reală
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
sau un singur mod de a exprima dilema securității. Și atunci mai rămîne vreo determinare? În cele din urmă, în reacția sa la critica din contextul dezbaterilor metateoretice din anii '80, realismul nu se mai poate baza pe o metodologie empiristă, așa cum arată Jones (în Buzan, Jones și Little 1993): balanța puterii nu este pur și simplu "acolo, undeva", ci este o construcție teoretică și, uneori, o instituție a comunității științifice și a comunității oamenilor politici. Ea nu este nici naturală
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Într-adevăr, ideea era de a supune realismul la o discuție și îndemnarea practicienilor la mai multă autocritică, pentru a evita îndeplinirea numeroaselor profeții ale realismului. Acest capitol a arătat că nu există nici o cale de întoarcere spre un realism empirist. De asemenea, nu ne putem pune prea multe speranțe în realism ca teorie explicativă cauzală. Existența sa duce la teza care animă această carte, anume că trebuie să înțelegem realismul ca pe o practică istorică, academică și politică, mai degrabă
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Engelmann și neîncheiate, aceste amintiri au apărut la o jumătate de secol după elaborarea Tractatus-ului. Receptată mai întâi de Russell, de cei apropiați filozofului englez, precum și în Cercul de la Viena - un grup de filozofi și oameni de știință de orientare empiristă și pozitivistă - cartea lui Wittgenstein a fost socotită mult timp drept o contribuție fundamentală la filozofia logicii și a limbajului, un domeniu care interesează doar un cerc restrâns de cunoscători. Din discuțiile sale cu Wittgenstein, lui Engelmann Tractatus ul i-
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
fundamentală despre lume sau despre condițiile posibilității experienței. Cu alte cuvinte, atât o respingere a metafizicii clasice, cât și a metafizicii înțeleasă ca filozofie transcendentală. Se putea, așadar, presupune că scrierea reprezintă o nouă contribuție la critica metafizicii de pe poziții empiriste.3 Cei care au perceput Tractatus-ul în acest fel, bunăoară fostul profesor și protector al tânărului Wittgenstein, Bertrand Russell, trebuie să fi fost contrariați însă de formulări din partea finală a lucrării, de exemplu, de propoziția 6.45: „Contemplarea lumii, sub
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
la acele expresii care descriu fapte, expresii ce sunt fie adevărate, fie false. „Propoziția poate fi adevărată sau falsă doar datorită faptului că este o imagine a realității“ (4.06). Ceea ce pare să apropie Tractatus-ul de opere reprezentative ale filozofiei empiriste și pozitiviste a vremii. Era o filozofie care avea deja o tradiție în spațiul de limbă germană. Autorul Tractatus ului a putut fi astfel socotit un urmaș al lui Ernst Mach sau al mai puțin cunoscutului Fritz Mauthner și, mai
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
inițiată de Cercul de la Viena. Putem înțelege o asemenea asociere dacă ne gândim că în una dintre înfruntările de pe scena filozofică vestică, la mijlocul secolului al XX-lea, linia frontului despărțea metafizica tradițională și kantiană de o „filozofie științifică“ de orientare empiristă și pozitivistă. Tentația de a situa Tractatus-ul în primul rând prin raportare la această confruntare era, prin urmare, puternică. Această încadrare, indiferent de însemnătatea care va fi atribuită operei de tinerețe a lui Wittgenstein, face însă să scape cu totul
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
confruntare era, prin urmare, puternică. Această încadrare, indiferent de însemnătatea care va fi atribuită operei de tinerețe a lui Wittgenstein, face însă să scape cu totul vederii ceea ce constituie originalitatea ei. Cei care văd Tractatus-ul, înainte de toate, drept o critică empiristă a metafizicii îl vor citi ca pe o contribuție în domeniul teoriei cunoașterii și al filozofiei limbajului. Ei vor presupune că în centrul lucrării stă formularea unui 164 GÂNDITORUL SINGURATIC criteriu al semnificației cognitive pentru expresiile limbajului și delimitarea, pe
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
expresiile limbajului și delimitarea, pe această bază, a științei pozitive de metafizica speculativă. Și vor considera că Tractatus-ul propune o teorie, una înrudită cu cea kantiană, în măsura în care este tot o teorie a experienței, diferită însă de aceasta prin orientarea ei empiristă. O formulare foarte clară a acestei receptări răspândite a Tractatus-ului a dat-o, cu câteva decenii în urmă, filozoful american Wilfrid Sellars. „Wittgensteinul Tractatus-ului - scria Sellars - este un caz deosebit de interesant deoarece deși se integrează, în anumite privințe, în mod
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
metafizicii, ca tot atâtea încercări de a spune ceva despre ceea ce nu poate fi obiect al descrierii - despre absolut, despre necondiționat, despre valori -, sunt nonsensuri. Ceea ce nu înseamnă, cum au putut crede cei care au receptat Tractatus-ul drept o critică empiristă și pozitivistă a metafizicii, că acestor enunțuri li se contestă orice semnificație. Semnificația lor va fi căutată însă în ceea ce „se arată“ în ele, nu în ceea ce „spun“ ele. Nici observația de la 6.54 că cel care îl înțelege pe
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
transcendentă și valorile, care au constituit în mod tradițional obiectul predilect al discursului filozofic. În temeiurile ei, raportarea la metafizica tradițională a susținătorilor „cotiturii filozofiei“ a fost esențial diferită de cea a Tractatus-ului. Din punctul de vedere al acelei critici empiriste a metafizicii pe care o întâlnim în scrierile lui Rudolf Carnap sau ale lui Otto Neurath, enunțurile metafizicii sunt lipsite de obiect, în opoziție cu enunțurile care pot fi raportate la fapte. Acestea din urmă sunt enunțuri verificabile. Referindu-se
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
se poate vorbi și ar trebui să se vorbească. Este o observație care semnalează o neînțelegere elementară. Perceperea scrierii de tinerețe a lui Wittgenstein drept o operă reprezentativă pentru o critică a metafizicii, care se întemeiază pe principiile noii filozofii empiriste a cunoașterii 79, o percepere favorizată de reacțiile la Tractatus ale lui Russell și ale unor membri influenți ai Cercului de la Viena, se sprijină, de fapt, pe o legendă. Este o legendă care îl integrează pe autorul Tractatus-ului în curentul
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
mai bun caz, lipsa de înțelegere față de sursele și motivațiile acelei orientări a minții omenești care susține îndeletnicirile metafizicii. Wittgenstein ar fi fost un „atotdistrugător“ mult mai radical decât a fost Kant. El s-ar fi sprijinit pe o analiză empiristă și verificaționistă a cunoașterii, care i-a fost inspirată de standarde de excelență ale științei exacte.3 A doua judecată preconcepută, cu efecte asemănătoare, este aceea că Wittgenstein și-ar fi pus, aidoma scepticilor, întreaga încredere în gândirea comună, în
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
spiritul nostru și ne-o furnizează, cel puțin în unele cazuri, cu o certitudine superioară aceleia pe care o au concluziile care pornesc de la premisele sceptice. Dar, deși în domeniul teoriei cunoașterii Moore se situează pe o poziție de esență empiristă, el respinge concluziile sceptice la care s-a ajuns uneori prin empirism, relația exactă dintre datele senzoriale și lucrurile materiale rămînînd mereu enigmatică. Orientarea sa novatoare în problema cunoașterii a înrîurit însă gîndirea unor urmași precum Bertrand Russell și Ludwig
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
făcut. Pe scurt și fără riscul de a deforma complexitatea căreia i se adresează cogniția economică se poate spune așa: a explica înseamnă a exprima bunul simț. Logica situațională la care apelează conceptualizarea Economiei trebuie interpretată dincolo de obiectualism și obiectivismul empirist în sensul că obiectul cunoașterii economice presupune implicarea, conștientă sau nu, și ca subiect și ca obiect în procesul de cogniție. Legătura acestui dualism de instanțiere are consecințe de genul problemelor descrise de Heisenberg (Heisenberg, 1971) în legătură cu măsurarea în lumea
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]