148 matches
-
Kant atrage atenția cititorului că legea morală, drept temeiul unei obligații, trebuie să poarte cu sine o necesitate care nu și-ar putea avea sursa în experiență. Acesta este un al doilea temei care susține distanțarea lui Kant de filosofia empiristă a moralei. Legea morală - afirmă el - reprezintă un imperativ valabil pentru ființe raționale în genere, în particular pentru oameni în măsura în care ei sunt ființe raționale. În secțiunea întâi a Imm, Kant va preveni în mod explicit „că temeiurile pe care le
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
acțiunilor prin raportare la consecințele lor intenționate. Deosebit de net va fi expimat refuzul de a evalua calitatea și meritul moral al acțiunilor prin raportare la consecințele lor intenționate la începutul secțiunii a doua a Imm, în paragrafele consacrate criticii filosofiei empiriste a moralei. Kant subliniază că atunci când este vorba de îndatoriri morale nici nu intră în discuție dacă se întâmplă cutare sau cutare lucru, ci rațiunea poruncește pentru sine și independent de orice fenomen ceea ce trebuie să se întâmple, că, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
deosebire pe cei care rămân fideli poruncilor rațiunii la capătul unei lupte grele cu impulsul de a le încălca. Este o temă pe care o exprimă foarte bine exemplele sale din primele două secțiuni ale Imm. Opoziția față de o înțelegere empiristă a datoriei morale și considerarea sentimentelor și înclinațiilor omului drept factori care, în virtutea naturii lor sensibile, ar intra întotdeauna în coliziune cu cerințele legii morale reprezintă poziții clar distincte din perspectiva filosofiei practice a lui Kant. Cea dintâi nu o
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nu mai sunt referințele presupuse sau speculate ale unui singur mit, receptat în conținutul său, ci operațiile logice majore, inconștiente, care caracterizează un întreg corpus de mituri: numai ele sunt semnificative semiologic, antropologic, sociologic etc. Opunîndu-se substanțialismului universalist sau funcționalismului empirist, Claude Levi-Strauss nu încearcă să învioreze slaba lumină pe 42 care contextul social al societăților arhaice o aruncă asupra miturilor, ci le studiază independent de condițiile existenței și comunicării lor, ca pe un cod, așa cum școala fonologică a structuralismului lingvistic
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
teoria realistă privește politica ca având „o bază mai curând materială decât socială” (Wendt, 1999, pp. 13-14). Acuzația conține trei elemente. Că teoria realistă: 1) pune accentul pe capacitățile materiale; 2) are o concepție materialistă despre natura umană; 3) este empiristă. Aceste trei acuzații sunt distincte și, dacă una ar fi adevărată, ar indica o incompatibilitate între realism și constructivism. Dar, la o analiză mai atentă, nici una nu se susține. În ceea ce privește prima acuzație, că viziunea realistă despre putere favorizează concentrarea asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Morgenthau pare să fie mai interesat de explicarea politicii, a caracterului și a limitărilor sale. Deși există cu siguranță în întreaga sa operă un interes normativ pentru strategii, contribuția lui Morgenthau la evoluția programului realist se distinge prin expunerea sistematică, empiristă a practicii politicii internaționale. Prezentarea sa a fost, fără îndoială, condiționată de o anumită concepție a naturii și a destinului uman, dar, în cele din urmă, își propunea mai curând să creeze un cadru care să-i „impună observatorului o
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
de date empirice care, deși parțial destinate ameliorării politicii, este acum în mod fundamental orientat către crearea cunoașterii obiective autonome. În măsura în care lucrările lui Morgenthau reprezintă cea de-a doua aspirație, ele pot fi considerate în mod justificat drept sinteza abordărilor empiriste caracteristice realismului tradițional. Realismul tradițional: logica dominației, primatul indivizilor, inductivismul auster Tradiția realismului politic analizată până acum prin abordările a trei practicieni - unul antic, celălalt premodern și al treilea modern - sugerează că programul realist de cercetare poate fi rezumat după cum
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
fel sau altul, ei sunt preocupați de rezolvarea problemelor practice ale deciziei politice). Această preocupare de a examina generalitățile empirice pe baza unei percepții austere a fenomenelor vizibile este, poate, cea mai veche metodă de dobândire a cunoașterii, iar tradiția empiristă s-a distins prin efortul de a crea generalizări universale, atât practice, cât și teoretice, prin metoda inductivă de a repeta și de a compara afirmații izolate bazate pe observație. Toți trei își realizează analizele pe baza acestui tip de
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
analitice și adevăruri sintetice, între științe formale și științe factuale, distincție consacrată de filosofia analitică modernă a limbajului științei. Hume, în opinia lui Mircea Flonta, este considerat drept filosoful clasic care a dat formularea cea mai clară punctului de vedere empirist asupra cunoașterii. Distincția lui între relații între idei și fapte este privită ca o prefigurare a distincției între adevăruri analitice și cele sintetice și ca o respingere anticipată a conceptului sintezei a priori, pe care se sprijină filosofia kantiană a
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
scolastica medievală. Al treilea moment corespunde constituirii fizice moderne de Galilei și Descartes care au corectat erorile aristotelice, continuând intenția lui Toma d'Aquino referitoare la valoarea rațiunii ca mijloc de acces spre adevăr. Ca urmare a conjuncției între gândirea empiristă și rigoarea iconoclastă a raționalismului apare pozitivismul. Istoricismul și scientismul reprezintă două filosofii care anulează valoarea gândirii simbolice, a raționamentului prin analogie, adică metafora, Imaginarul fiind lipsit de orice funcție simbolică 3. Dacă romantismul, simbolismul și suprarealismul au fost adevărate
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
și exemplifica prin axiomele geometriei euclidiene. Economiștii austrieci și în special von Mises îmbrățișau aceeași opinie, în pofida unor critici venite dinspre fizica modernă, considerînd că postulatele de bază ale științei economice constituie astfel de adevăruri sintetice a priori. Deci ideile empiriste nu sunt universal admise, deși par "evidente". Nu toate adevărurile logice au nevoie de testare observațională. E ca și cum aș vrea să demonstrez că toate triunghiurile au trei colțuri, sau că aserțiunea "acest pătrat este rotund" e falsă. David Hume argumenta
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
absența umorilor care ar putea să-i aburească lentila. Faptele sînt revelatoare și nu trebuie distorsionate de efuziunile emoționale ale autorului. Autenticitatea lor se păstrează nealterată doar dacă nu sînt interpretate. Prin opțiunea sa, Defoe arată, În acord cu spiritul empirist și pragmatic al vremii sale, „o deosebită prețuire a experienței practice și a faptului palpabil”. Neutralitate constitutivă și franchețea nesofisticată a stilului său nu par Însă să eludeze implicarea emoțională pentru a proteja o sensibitate prea vulnerabillă și nici nu
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
motive; drept urmare, el nu putea exclude proprietatea din definiția persoanei individuale. Pentru Locke, a gândi comunitatea ca persoană ar fi însemnat a admite o formă de proprietate comună. Acest lucru era însă imposibil din perspectiva obiectivelor liberale ale filosofiei sale empiriste. Prin urmare, comunitatea nu este altceva decât o asociere liberă de persoane individuale care renunță la anumite "puteri" naturale, păstrând pentru sine ceea ce nu poate intra în definiția comunității: proprietatea. Dacă puterea indivizilor din starea naturală este materia (sau cauza
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
Henri de Saint-Simon despre o filosofie bazată pe știință, ca o încercare de a îndrepta nelegiuirile Revoluției Franceze. Pozitivismul său influențează pe Karl Marx. Concepția lui propovăduiește altruismul ca o religie a umanității. 102 Claude Bernard (1813-1878). Fiziolog francez agnostic, empirist și scientist, introduce metoda științifică în practicarea medicinei. El introduce, în cercetarea științifică, "experimentul orb" ca o condiție de respectare a obiectivității. Contribuie la înțelegerea funcțiilor pancreasului, ficatului, sistemului nervos autonom simpatico-parasimpatic. Cea mai de seamă contribuție a sa rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
ideilor înnăscute. Conceptul metafizic al sinelui este rezultatul unui mănunchi de senzații. Hume este un sentimentalist. Immanuel Kant apreciază filosofia lui Hume, care sprijină utilitarismul, logica pozitivă, concepțiile lui William James și științele cognitive. Einstein este un admirator al filosofiei empiriste a lui David Hume. 186 Alfred Kleiner (1849-1916), fizician suedez, profesor de fizică experimentală la universitatea din Zürich. Este conducătorul tezei lui Einstein. Are cercetări în domeniul modificărilor atracției gravitaționale 187 Bertrand Arthur William Russell (Third Earl Russell, 1872-1970), istoric
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
din Manualul de știință politică coordonat de Goodin și Klingemann, publicat în România în 2005, și în impresionantul Handbook of International Relations publicat de Carlsnaes, Risse și Simmons. Teoriile feministe în Relațiile Internaționale Feminismul liberal, asociat sau nu cu feminismul empirist (ca reflecție metodologică a unei poziții ontologice), este, într-o abordare cronologică, primul curent feminist în Relațiile Internaționale. El se înscrie în prima etapă identificată de True, aceea a genului ca variabilă. Scrierile feminismului liberal nu contestă granițele Relațiilor Internaționale
RELATII INTERNATIONALE by Olivia Toderean () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1516]
-
ale rațiunii, la principii sau concluzii stabilite de intelect prin raționament și deducție. Modelul coerentist are în vedere adecvarea reciprocă a opțiunilor și acțiunilor unui om, "potrivirea" lor una la alta sau, altfel spus, adecvarea manifestărilor în raport cu principiul necontradicției. Modelul empirist are, evident, în vedere adecvarea opiniilor și conduitelor la experiență, în timp ce modelul utilitarist vizează adecvarea la scopurile urmărite sau la cerințele de amplificare a câștigului și reducere a pierderilor". 412 Michael Oakeshott, Raționalismul în politică, Editura All, București, 1995, p.
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
senzualismului în locul figurației hieratice, dispariția anonimatului și revendicările auctorialității), care pregătește iconoclasmul postmedieval. Cunoașterea filozofică se rescrie din perspectiva autofondării metafizice a subiectului (Descartes), prin conferirea atributelor tari cunoașterii tehnice și „gândirii calculatorii” (Heidegger), prin ancorarea certitudinii într-o criteriologie empiristă 1, contagiunea criticistă 2, gândirea antiteleologică și, mai ales, hegemonia metodei științifice asupra tuturor disciplinelor umane, care aspiră de acum înainte la corectitudine și progres. Cu o sagace remarcă a lui Constantin Noica, „Modernii nu au mai «văzut» incoruptibilul de la
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
altele. Principalul context de polemică apare în situațiile în care perspectivele teoretice intră în conflict, având diferite grade de suport empiric din partea literaturii de specialitate. După cum susține Lakatos, nimeni nu părăsește niciodată o poziție teoretică pentru a se muta nicăieri. Empirist fiind, el susține că pot fi distinse în mod rezonabil programele progresive de cele regresive, abordările teoretice cu viitor științific promițător de cele care se clatină sub greutatea rezultatelor ce nu pot fi explicate și a compensărilor ad-hoc. Criticii susțin
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
6 Nu există nimic în afara structurilor / 207 5.1.7 Mecanica cuantică și principiul identității indiscernabililor / 208 5.2. Răspuns la problema aplicabilității / 210 5.2.1. Problema aplicabilității ca problemă pentru realistul structural / 210 5.2.2. O soluție empiristă / 214 5.2.3. Implicații ale acestei concepții / 218 Bibliografie / 221 Index / 239 Résumé / 243 Summary / 247 Prefață Tema abordată de Gabriel Târziu în lucrarea sa are o relevanță specială atât pentru cercetarea fundațională a matematicii, cât și pentru filosofia
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
filosofice. Momentul pozitivismului logic, de exemplu, păstrează doar statutul special al adevărurilor matematice, dar, interpretându-le ca neinformative, reprezentanții acestui curent părăsesc, sau cel puțin se îndepărtează, de cerința aplicabilității. Quine are o atitudine și mai radicală, formulând o viziune empiristă asupra matematicii, gradualismul quinean al distincțiilor analitic-sintetic, a priori a posteriori "demolează" distincția dintre matematică și științele naturii, cerința aplicabilității devenind fără sens în holism. Iar Putnam argumentează, plecând de la rezultatele mecanicii cuantice, în favoarea revizuirii logicii, care devine și ea
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
acest cadru, autorul expune cele trei curente, orientări logicismul, formalismul, intuiționismul al căror răspuns la întrebarea ce este matematica nu îl satisface pe autor, care abia așteaptă să-și anunțe propriul punct de vedere și anume că numai o perspectivă empiristă asupra apariției și dezvoltării matematicii ar fi o soluție satisfăcătoare. Recunoaștem că aceste programe fundaționaliste sunt absolutiste și că au o bază filosofică și metodologică îngustă și de aici irelevanța soluțiilor-răspuns la problema "ce este matematica?". Dar îl provocăm pe
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
din situația reală a matematicii și științei, nu înseamnă că nu poate constitui obiectul de studiu al unei bune filosofii a matematicii. Concluzia cercetării autorului acestei lucrări este sintetizată în speranța de a răspunde la problema aplicabilității de pe o poziție empiristă combinată cu un realism structural din filosofia științei. (Dar, cum se știe, și realismul structural se confruntă cu dificultăți, pe care autorul le cunoaște). Însă perspectiva îi pare promițătoare prin performanța de a ajunge la un răspuns la problema amintită
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
aplicabilității. În această lucrare, mi-am propus să readuc în discuție problema aplicabilității matematicii atât de importantă pentru Kant, dar care a ajuns să fie neglijată în filosofia contemporană a matematicii încercând să argumentez, plecând de la ea, pentru o viziune empiristă în filosofia matematicii. Strategia pe care mi-am propus să o urmez constă, în linii mari, într-o încercare de a atrage atenția asupra unei probleme care apare atunci când avem în vedere utilitatea matematicii în fizică problemă care este diferită
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
de provocarea lui Wigner și a lui Steiner și de problema coordonării care apare la pozitiviștii logici -, urmată de un argument pentru ideea că singura cale de a răspunde la această problemă ar fi aceea de a adopta o doctrină empiristă în filosofia matematicii. La baza acestei lucrări au stat, la început, considerații opuse celor pe care am ajuns, în cele din urmă, să le susțin. Punctul de plecare a fost reprezentat de următoarea situație: În lucrarea sa "Is Logic Empirical
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]