116 matches
-
și evaluări prin care să putem afirma că ceva este adevărat sau fals, și nu doar că este adevărat sau fals conform paradigmei conceptuale pe care se întâmplă s-o acceptăm într-o anume perioadă a istoriei științifice. Pentru unii empiriști, cum ar fi Popper 2, Hempel 3 și Lakatos 4, scepticismul radical a mers prea departe în critica sa, făcând să ne dispară complet pământul de sub picioare. Unele afirmații sunt în mod clar lipsite de sens, și nu trebuie luate
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
trebuie să descrie gradul de incertitudine al rezultatelor, referindu-se în special la erorile de măsurare sau la sursele necontrolate ale unor covariații aparente. Consecința este aceea că nu există niciodată certitudine absolută - ceea ce ar putea fi dezamăgitor. Totuși, pentru empirist, regulile științei rezonabile sporesc în mod semnificativ siguranța și validitatea rezultatelor noastre, prin care un anumit set de aprecieri despre lume dobândesc întâietate față de altele. Principalul context de polemică apare în situațiile în care perspectivele teoretice intră în conflict, având
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
Criticii susțin că o astfel de distincție este imposibilă, deoarece un program care pare azi în declin ar putea aduce descoperiri critice mâine, descoperiri ce nu ar mai avea loc dacă teoria respectivă ar fi abandonată în perioada de declin. Empiriștii răspund că, adesea, în istoria științei, noile descoperiri empirice au rezolvat probleme care se aflau în dispută de ani de zile; există întotdeauna speranța că lumea exterioară va putea fi folosită la evaluarea afirmațiilor care se exclud reciproc. Criticii susțin
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
dominante își mențin controlul asupra conștiinței noastre. Oricum, se pare că știința evoluează cu precădere în cadrul jumătății inferioare a tabelului prezentat mai sus. Lumea supusă investigării științifice este una constituită din afirmații teoretice construite și propuse de către investigator. Atât pentru empirist, cât și pentru relativist, faptele în sine nu se organizează singure într-o lume coerentă. În absența unor întrebări specifice nu pot apărea nici răspunsuri empirice. În absența unei conceptualizări intelectuale, tot ceea ce poate exista este un haos observabil. Acest
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
care a generat cercetarea. În mod evident, testarea științifică nu este un exercițiu mecanic, ci depinde în mare măsură de măiestria și judecata cercetătorului și de conversația continuă dintre oamenii de știință în ceea ce privește utilitatea unui anumit efort de cercetare. În timp ce empiristul crede că, în final, există o legătură directă între fenomenele obiective și concluziile pe care suntem îndreptățiți să le susținem, relativistul se concentrează asupra standardelor acceptate în prezent de către comunitatea științifică. Totuși, aceste diferențe sunt în mare măsură irelevante pentru
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
reprezentat teoria relativității și teoria cuantelor. Merită să fie semnalat că argumentele acelor autori care contestă existența unei relații interne strânse între „Analitică” și teoria științei naturii a lui Kant erau îndreptate nu numai împotriva adversarilor filosofiei transcendentale, bunăoară a empiriștilor logici, ci și împotriva pozițiilor susținute în cunoscute lucrări de exegeză a filosofiei teoretice a lui Kant din anii ’50 și ’60. Astfel, Stephan Körner aprecia, în monografia sa consacrată lui Kant, că autorul CRP a greșit ridicând principii ce
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și kantianismul în genere cu proiectele de întemeiere a priori a științei naturii, în particular ale mecanicii, pe care le respinge cu hotărâre în cunoscuta sa lucrare consacrată istoriei critice a mecanicii 1. Sistemul lui Kant a fost perceput de empiriștii logici drept o construcție filosofică de factură raționalistă, chiar drept ultimul mare sistem de filosofie raționalistă. Atunci când filosofia kantiană este invocată drept fundal contrastant al prezentării și argumentării unei concepții empiriste asupra cunoașterii se are în vedere, în primul rând
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
epistemologică care susține că nu există enunțuri sintetice a priori. „Acesta este in nuce întreg empirismul”2. Hans Reichenbach care, ca și Carnap de altfel, îl trata cu respect pe Kant3, afirma că teoria cunoșterii dezvoltată în CRP îi apare empiristului ca o teorie care nu poate fi apărată. Nu pot exista enunțuri care sunt în același timp sintetice și a priori în sensul lui Kant, adică înzestrate cu atributele necesității și generalității. Dezvoltarea ulterioară a cunoașterii științifice este caracterizată de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cea conceptuală, discursivă -, dar se subliniază că ultima, spre deosebire de prima, ne va oferi doar în mod nesatisfăcător ceea ce așteptăm să ne ofere cunoașterea: o relație cât mai strânsă cu obiectul, prinderea lui nemijlocită de către subiect. Moritz Schlick, unul dintre puținii empiriști moderni care s-au aplecat cu insistență asupra analizei ideii cunoașterii, a caracterizat conceptul cunoașterii orientat spre conținut pe fundalul distincției sale dintre intuiție, ca trăire sau experiență subiectivă (Erleben, Kennen), și cunoașterea propriu-zisă (Erkennen, Erkenntnis). Cei angajați față de acest
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
asupra relației dintre lumea impresiilor senzoriale și lumea construcțiilor conceptuale. Prima afirmație a lui Einstein a fost aceea că noțiunile fizicii teoretice, ca de altfel toate conceptele noastre, nu pot fi derivate din experiențele senzoriale, așa cum au crezut unii gânditori empiriști din trecut. Între experiențele senzoriale și concepte există „o prăpastie logică”. Faptul că acest lucru nu a fost mult timp recunoscut s-ar putea datora împrejurării că atât conceptele gândirii comune, cât și cele ale științei, funcționează cu mult succes
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Iată doar câteva asemenea pasaje: „Acum spațiul, ca formă subiectivă a cunoștințelor noastre despre lume, mai este și a priori. El există adică în noi înșine înainte de cunoașterea obiectelor lumii sau, cu alte cuvinte, înainte de experiența din care provine după empiriști această cunoaștere”. (p. 155) „Ceea ce înseamnă că n-ar putea exista, la începutul vieții, un răstimp în care mintea omenească să nu aibă această reprezentare, așa încât să fie silită să și-o formeze ulterior, prin experiență. Ea există într’ânsa
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
am pupat-o de trei ori pe Roxana!”. Poeții blestemați. Omul unidimensional. Este și titlul unei cărți faimoase al cărei autor este Herbert Marcuse. Universitatea Central-Europeană. Filosofie pentru copii. Centrul Național de Cercetări Științifice. Cântec de discotecă. Aluzie la dictonul empiriștilor englezi: „Nimic nu este în intelect ceea ce n-a fost mai întâi în simțuri”. Pentru cetitorii tineri: pe atunci, toate locurile cu pricina din Europa erau state în sens tradițional și est-europenii aveau nevoie de vize ca să treacă de colo-colo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
dezvoltarea ei filosofice. Astfel, Platon o consideră înșelătoare și utilă doar ca instrument pentru reminiscența ideilor, în timp ce Aristotel vede în această componentă elementul necesar pentru formarea unei judecăți generale în jurul cazurilor particulare. Raționaliștii o consideră ca pe ceva secundar, iar empiriștii recunosc în ea nu doar unicul izvor al cunoașterii obiective, dar și criteriul suprem al adevărului. I. Kant a căutat o cale de mijloc prin judecățile sale sintetice și apriorice. Cunoașterea este rodul experienței sensibile și al elementelor a priori
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
am curajul să iau o inițiativă. Cunoștințele mele sunt teoretice. Am putea să chemăm un doctor mare. - N-au să-l lase să vină. - E posibil. M-aș duce să chem pe Weissmann. E mai mult un autodidact și un empirist decât un student, fiindcă abia e în anul întîi, dar are o practică de adevărat intern. El ar vedea, fără să-l bănuiască Stănică, și pe urmă am consulta amândoi un doctor. Otilia aprobă din cap, cu puțină încredere. - Otilia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
face posibilă cunoașterea. Dacă această corespondență lipsește, este imposibil pentru ființele umane de a înțelege lumea. De aceea, realitatea este, pe de o parte, cognoscibilă, iar pe de altă parte, omul dispune de putere rațională capabilă de această cunoaștere. Potrivit empiriștilor, sursa de cunoaștere este experiența; John Locke (1632-1704), considerat părintele empirismului modern, a gândit că întreaga cunoaștere provine din experiența omului care se confruntă cu realitatea, iar David Hume a continuat cu susținerea acestor idei, după el termenul "experiență" referindu
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
gândit că întreaga cunoaștere provine din experiența omului care se confruntă cu realitatea, iar David Hume a continuat cu susținerea acestor idei, după el termenul "experiență" referindu-se la senzațiile fizice obișnuite care se concretizează în "întipăriri" mentale. Astfel, pentru empiriști mintea umană este pasivă o "tabula rasa" care pe parcursul vieții omului primește întipăriri care se înregistrează mai mult sau mai puțin în memorie. Referitor la natura cunoașterii, epistemologia operează cu cinci distincții 7: a) cunoașterea ca formă a conștiinței; b
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
Ei disting patru tipuri de "probe" decisive pentru a se ajunge la calificarea unui obiect: probe materiale; genealogia rețelelor trasate de obiect (istoria obiectului, martorii); explorarea senzorială (probă fizică, corpul expertului și tehnici); "ocheada", care face din expert deopotrivă un empirist (își bazează munca pe corp și materie) și un intelectualist (deține o cunoaștere ideală și formală). Proceduri Sociologia probelor are ca rezultat o sociologie a procedurilor, înțelese în sens larg, adică drept un sistem în care se aliniază corpurile, cunoștințele
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
un echilibru între un aspect și celălalt. Cu alte cuvinte, pe de o parte, e o categorie care spune: Nu pleca în Occident, acolo este o junglă nimicitoare, toți cei care au plecat s-au întors prostiți, au devenit pozitiviști, empiriști, raționaliști etc." Este un mod de gândire care circulă, inclusiv de la "instanțe", de la cei care au devenit "demnitari culturali" în decursul acestui deceniu și jumătate. Pe de altă parte, este categoria celor care spun: "Trebuie să imităm ce e mai
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
și experiența noastră. Se poate susține însă că Wittgenstein nu a urmat această cale. Sumar și schematic, alternativa poate fi înfățișată în felul următor. Spre deosebire de filozofii care au încercat să determine întinderea și limitele cunoașterii omenești, de Kant sau de empiriști, începând deja cu Locke și Hume, nu a urmărit să stabilească dacă o expresie sau alta a limbajului este sau nu o propoziție „din afară“, adică prin formularea unui criteriu al semnificației cognitive. Ideea autorului Tractatus-ului a fost că delimitarea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
a fost favorizată de citirea „Introducerii“ lui Russell drept o expresie fidelă a gândurilor lui Wittgenstein și amplificată apoi de interesul acordat Tractatus-ului în Cercul de la Viena și în alte grupuri cu o orientare asemănătoare. În realitate, modul cum vedeau empiriștii logici viitorul filozofiei poate fi apreciat drept un fundal contrastant adecvat pentru înțelegerea originalității poziției exprimate în Tractatus. Ceea ce viza reforma care a fost anunțată în Manifestul Cercului și în scrieri programatice ale membrilor săi era 174 GÂNDITORUL SINGURATIC transformarea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
pe demarcații riguroaseă“ (Citat după Br. McGuiness, op. cit., p. 188.) 79 În discuțiile despre Tractatus din ședințele Cercului a fost examinată în mod serios și presupunerea că propozițiile elementare ar fi așa-numitele propoziții-protocol, acele propoziții despre care unii filozofi empiriști credeau că reprezintă sursa și baza ultimă a întregii noastre cunoașteri despre lume. A luat astfel naștere o tradiție interpretativă care pornea de la presupunerea TRACTATUS-UL ȘI „SFÂRȘITUL FILOZOFIEI“ 189 că „Wittgenstein împărtășea opinia filozofică obișnuită potrivit căreia numai experiențele
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
propoziții. O altă întrebare cu sens ar fi bunăoară: «Cum este învățat acest cuvânt?» Dar unii au transformat acest îndemn de a întreba cu privire la verificare ca și cum aș fi formulat o teorie a semnificației.“ Wittgenstein îi avea în vedere, evident, pe empiriștii logici. Datorită schimbării care survenise în modul său de a gândi, el nu mai putea recunoaște responsabilitatea pe care a avut-o în formularea acestei teze filozofice, prin afirmații lipsite de echivoc pe care le-a făcut în discuții cu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
a.m.d. Stau cuvintele de acest al doilea gen pe alt plan? Nu!“78 Ca alternativă la practicarea filozofiei drept „analiză logică a limbajului“, la acea practică care îl apropia pe Wittgenstein în primii ani după 1929 de Russell, de empiriștii logici, în genere de stilul de gândire care devenise dominant în mediile profesionale din țările de limbă engleză, este anunțată aici „cercetarea gramaticală“, așa cum va fi ea practicată în însemnări reprezentative pentru filozofia mai târzie. Este o practică filozofică cu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
cei care priveau cu simpatie această reorientare a filozofiei, cât și de cei mai înverșunați adversari ai ei, de la existențialiști la reprezentanții Școlii de la Frankfurt. Russell și Wittgenstein erau valorizați sau, dimpotrivă, criticați și respinși ca adversari ai metafizicii, ca empiriști, ca gânditori de orientare scientistă. Adică drept antemergători și inspiratori ai unui nou pozitivism, așa-numitul „pozitivism logic“. Membri influenți ai Cercului de la Viena, cum a fost Rudolf Carnap, l-au văzut pe Wittgenstein, alături de Russell, drept un reprezentant de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
exprimau același gen de rezervă și față de Wittgenstein. În Austria natală, unde autorul Tractatus-ului a rămas mult timp necunoscut, despre el a început să se vorbească abia atunci când în mediul filozofic au intrat în circulație lucrările lui Russell și ale empiriștilor logici.70 Se accepta drept ceva neproblematic că obiectivele gândirii lui Wittgenstein ar fi fost convergente cu orientarea filozofică și ideologică a „filozofiei analizei logice“, o orientare legată de numele lui Russell și al inițiatorilor empirismului logic. Din punctul de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]