116 matches
-
asupra relației dintre lumea impresiilor senzoriale și lumea construcțiilor conceptuale. Prima afirmație a lui Einstein a fost aceea că noțiunile fizicii teoretice, ca de altfel toate conceptele noastre, nu pot fi derivate din experiențele senzoriale, așa cum au crezut unii gânditori empiriști din trecut. Între experiențele senzoriale și concepte există „o prăpastie logică”. Faptul că acest lucru nu a fost mult timp recunoscut s-ar putea datora împrejurării că atât conceptele gândirii comune, cât și cele ale științei, funcționează cu mult succes
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Iată doar câteva asemenea pasaje: „Acum spațiul, ca formă subiectivă a cunoștințelor noastre despre lume, mai este și a priori. El există adică în noi înșine înainte de cunoașterea obiectelor lumii sau, cu alte cuvinte, înainte de experiența din care provine după empiriști această cunoaștere”. (p. 155) „Ceea ce înseamnă că n-ar putea exista, la începutul vieții, un răstimp în care mintea omenească să nu aibă această reprezentare, așa încât să fie silită să și-o formeze ulterior, prin experiență. Ea există într’ânsa
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
intuitiv - nu sunt în stare să-și justifice diagnosticul corect și subtil probabil că este vorba de procese asociative extraordinar de rapide (L.L. Sepiuto, 1963) decurgând mai ales din subconștient; 3)tipul abstract, teoretician; 4)tipul concret, de multe ori empirist; 5)tipul probabilist al “calcului mintal”; 6)tipul obiectivist - la care aprecierea datelor aduse de laborator îmbracă aspectul de prejudecată; 7)tipul logist - care judecă în termeni de “sau - sau”. Printre medicii practicieni, există tipuri care excelează în diagnostic și
PSIHOLOGIA MEDICALĂ: COORDONATE APLICATIVE by Viorel ARMAŞU, Iuliana ZAVADOVSCHI () [Corola-publishinghouse/Science/100959_a_102251]
-
secolului al XVII-lea le apărea drept clar că toate senzațiile sunt pur si simplu imaginație. Distincția de bun-simț a fost pur și simplu anulată, iar existența a ceea ce ar putea purta numele de senzație reală a fost respinsă [...]. (2) Empiriștii englezi au încercat să repună în drepturi distincția de bun-simț, dar nu au reușit să ajungă la un acord [...]. (3) Kant (cu ajutor considerabil din partea lui Leibniz și a lui Hume) a abordat problema dintr-o perspectivă nouă. În loc să conceapă
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Criticii ar putea răspunde că, astfel prezentată, logica realistă este suficient de generală și de evidentă ca să se apropie de banalitate; această critică va fi abordată mai jos. A treia acuzație susține că realismul este, în diferite interpretări, „pozitivist” sau „empirist” și, în consecință, incompatibil cu metodologia constructivistă (vezi, de exemplu, Pettman, 2000; Wendt, 1999). Aparent, obiecția este metodologică, dar anumiți constructiviști au transferat-o la nivelul ontologic. Critica este uneori legată de realismul „științific” (Wendt, 1999) sau „critic” (Patomäki și
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Cum explicăm termenul de valoare, care a stat o vreme în centrul preocupărilor economiștilor? Problematica evaluării aserțiunilor și practicilor științei economice joacă un rol central în filosofia științei. Majoritatea filosofilor și economiștilor care s-au ocupat de această pro-blematică sunt empiriști, ei cred și judecă pe bază de probe perceptibile și observabile. De pildă economiștii cred că oamenii preferă o cantitate mai mare de bunuri decît una mai mică pentru că asta văd petrecîndu-se în realitate. Dar genul acesta de empirism nu
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
G. Vico, 1980: p. 245). În termenii gânditorului, există un mod de a cunoaște "lucrurile neînsuflețite" (G. Vico, 1980) prin intermediul metaforei uzuale și un mod de a cunoaște "abstracțiunile" utilizate de "științele raționale" (G. Vico, 1980). Filozofia timpurie (filozofii greci, empiriștii britanici), Giambattista Vico etc. au oferit un context pentru înțelegerea minții omului și a proceselor sale, au intuit in nuce, numeroase dintre aspectele teoretice privind modul în care sunt reprezentate conceptele aparținând cunoașterii empirice, științifice etc. Prin supozițiile și implicațiile
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
că filosofia politică exhibă diverse modalități de a prezenta adecvarea gândirii cu privire la problemele sociale într-un mod rațional. Vorbind despre "modele"410 de raționalitate, acest domeniu al cunoașterii politice indică, printre cele mai importante, un model intelectualist, unul coerentist, unul empirist și unul utilitarist 411. În sfera demersurilor teoretice de factură normativă, raționalitatea a fost și exaltată, dar și criticată. Construind proiecte raționale de schimbare a organizării sociale, o serie de gânditori politici au alunecat înspre ceea ce Karl Popper a numit
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
considerate fundamentale și să ne distragă atenția de la altele, mai periferice. Astfel, stiința progresează în special prin învățarea a ceea ce trebuie ignorat din cadrul complexității empirice, pe când, în cazul pozitivismului, aceasta progresa tocmai prin învățarea a ceea ce trebuia inclus. Polemica dintre empiriști și relativiști urmărește să stabilească dacă cercetarea științifică poate sta la baza unor alegeri obiective și exacte din cadrul unei game largi de construcții conceptuale posibile. Pentru empiriști, omul propune, dar lumea dispune ce trebuie eliminat și ce nu. Aserțiunile teoretice
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
cazul pozitivismului, aceasta progresa tocmai prin învățarea a ceea ce trebuia inclus. Polemica dintre empiriști și relativiști urmărește să stabilească dacă cercetarea științifică poate sta la baza unor alegeri obiective și exacte din cadrul unei game largi de construcții conceptuale posibile. Pentru empiriști, omul propune, dar lumea dispune ce trebuie eliminat și ce nu. Aserțiunile teoretice pot fi acceptate după ce sunt testate în funcție de datele disponibile. Anumite aserțiuni sunt discordante și nu exprimă adevăruri despre lume așa cum o cunoaștem. Acestea sunt eliminate prin deducție
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
operează de fapt printr-un ciclu hermeneutic de interpretări și auto-confirmări. Nu există ieșire din acest cerc închis în afară de înlocuirea în bloc a unui ciclu interpretativ cu altul.1 O bună parte dintre polemicile filozofiei moderne s-au desfășurat între empiriști și criticii lor relativiști. Întrebarea principală este dacă există standarde fixe de probe și evaluări prin care să putem afirma că ceva este adevărat sau fals, și nu doar că este adevărat sau fals conform paradigmei conceptuale pe care se
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
și evaluări prin care să putem afirma că ceva este adevărat sau fals, și nu doar că este adevărat sau fals conform paradigmei conceptuale pe care se întâmplă s-o acceptăm într-o anume perioadă a istoriei științifice. Pentru unii empiriști, cum ar fi Popper 2, Hempel 3 și Lakatos 4, scepticismul radical a mers prea departe în critica sa, făcând să ne dispară complet pământul de sub picioare. Unele afirmații sunt în mod clar lipsite de sens, și nu trebuie luate
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
trebuie să descrie gradul de incertitudine al rezultatelor, referindu-se în special la erorile de măsurare sau la sursele necontrolate ale unor covariații aparente. Consecința este aceea că nu există niciodată certitudine absolută - ceea ce ar putea fi dezamăgitor. Totuși, pentru empirist, regulile științei rezonabile sporesc în mod semnificativ siguranța și validitatea rezultatelor noastre, prin care un anumit set de aprecieri despre lume dobândesc întâietate față de altele. Principalul context de polemică apare în situațiile în care perspectivele teoretice intră în conflict, având
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
Criticii susțin că o astfel de distincție este imposibilă, deoarece un program care pare azi în declin ar putea aduce descoperiri critice mâine, descoperiri ce nu ar mai avea loc dacă teoria respectivă ar fi abandonată în perioada de declin. Empiriștii răspund că, adesea, în istoria științei, noile descoperiri empirice au rezolvat probleme care se aflau în dispută de ani de zile; există întotdeauna speranța că lumea exterioară va putea fi folosită la evaluarea afirmațiilor care se exclud reciproc. Criticii susțin
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
dominante își mențin controlul asupra conștiinței noastre. Oricum, se pare că știința evoluează cu precădere în cadrul jumătății inferioare a tabelului prezentat mai sus. Lumea supusă investigării științifice este una constituită din afirmații teoretice construite și propuse de către investigator. Atât pentru empirist, cât și pentru relativist, faptele în sine nu se organizează singure într-o lume coerentă. În absența unor întrebări specifice nu pot apărea nici răspunsuri empirice. În absența unei conceptualizări intelectuale, tot ceea ce poate exista este un haos observabil. Acest
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
care a generat cercetarea. În mod evident, testarea științifică nu este un exercițiu mecanic, ci depinde în mare măsură de măiestria și judecata cercetătorului și de conversația continuă dintre oamenii de știință în ceea ce privește utilitatea unui anumit efort de cercetare. În timp ce empiristul crede că, în final, există o legătură directă între fenomenele obiective și concluziile pe care suntem îndreptățiți să le susținem, relativistul se concentrează asupra standardelor acceptate în prezent de către comunitatea științifică. Totuși, aceste diferențe sunt în mare măsură irelevante pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
cu conținut factual. O consecință foarte interesantă a adoptării acestui principiu este acela că știința devine exemplul paradigmatic de cunoaștere și certitudine, iar matematica se află într-o situație destul de delicată (riscând chiar să fie eliminată împreună cu metafizica). "Ca atare, empiristul trebuie să trateze adevărurile logicii și matematicii în unul din următoarele două feluri: el trebuie să spună fie că acestea nu sunt adevăruri necesare, caz în care trebui să explice convingerea universală că sunt astfel; sau trebuie să spună că
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
3). Care este, însă, statutul acestor legi logice generale care stau la baza adevărurilor analitice? Ce știm despre ele este doar că "nu admit și nici nu pretind o demonstrație" (idem). Dar asta este departe de a fi suficient pentru empiriști, care nu pot accepta că o judecată informativă să fie a priori. Ei au nevoie de o explicație a felului cum sunt cunoscute legile fundamentale ale logicii, care să arate că logica este lipsită de conținut. Dar așa ceva nu se
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
acest statut special apelând la distincția discutată mai sus. Astfel, matematica rămâne în continuare o sursă de adevăruri necesare, iar prețul care trebuie plătit pentru asta constă în acceptarea faptului că propozițiile matematice sunt complet lipsite de conținut factual (pentru empiriști matematica = matematica pură). 1.2.5. Problema aplicabilității... ca problemă a coordonării Cum poate fi aplicată matematica la lume? Pentru pozitiviștii logici, oarecum, la fel ca și pentru Kant, matematica nu numai că poate fi folosită cu succes pentru a
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
fie nulă; iar acestea sunt enunțurile analitice. Dar, în ciuda rezonabilității sale a priori, nu a fost încă trasată o graniță între enunțurile analitice și cele sintetice. Că există o astfel de distincție care trebuie trasată este o dogmă neempirică a empiriștilor, o credință metafizică." (Quine 1964: 358) O altă dogmă împotriva căreia argumentează Quine este reducționismul. Conform acesteia, "fiecare enunț poate fi confirmat sau infirmat, luat separat de celelalte" (ibidem, p. 361). Problema cu această poziție e că nu poate rezista
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
russellian într-o poziție empiristă (Demopoulos și Friedman 1985: 631) deoarece, dacă enunțurile despre lume sunt logic adevărate, atunci sunt implicate de orice propoziție și deci, în particular, sunt implicate de enunțuri despre percepție. Dar asta e exact ce afirmă empiriștii. 5.1.3. Maxwell și propoziția Ramsey a teoriilor Un mod de a reprezenta conținutul cognitiv al teoriilor este cu ajutorul propoziției Ramsey. La aceasta propoziție se ajunge incluzând într-o singura propoziție cu ajutorul conjuncției toate axiomele teoretice, apoi sunt înlocuiți
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
fel sau altul, matematica de structura lumii. Adoptarea unei viziuni empiriste în filosofia matematicii l-ar ajuta pe realistul structural să găsească un răspuns potrivit la problema aplicabilității. Dar nu numai realistul structural are de câștigat de aici, ci și empiristul, deoarece se poate folosi de considerațiile realistului structural pentru a argumenta că acel ceva despre care este matematica este structura lumii. Trebuie să atragem în acest punct atenția ca viziunea pe care o propunem nu îl prezintă pe matematician ca
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
de exemplu, despre Mill că a fost "nu numai unul dintre cei mai importanți naturaliști din istoria filosofiei, ci și, probabil, singurul pe deplin consistent" (Kitcher 1998: 58), iar asta deoarece nu a cedat tendinței (așa cum au făcut majoritatea celorlalți empiriști) de a adopta o formă de transcendentalism (prin transcendentalism, Kitcher înțelege acea concepție conform căreia "o sarcină centrală a filosofiei este aceea de a identifica condițiile fundamentale ale gândirii umane, ale reprezentării, sau experienței, iar această sarcină trebuie întreprinsă cu ajutorul
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
în el greșeli din cele mai serioase și trebuie să conchidem că el a eșuat complet în încercarea de a arăta natura empirică a judecăților logice sau matematice." (Schlick 2003: 92) Ayer, de asemenea, consideră că "această soluție pentru dificultatea empiriștilor cu privire la judecățile logicii și matematicii este inacceptabilă" (Ayer 1987: 99). 56 Viziunea lui Mill a fost clasificată de foarte mulți filosofi ca naivă și "a atras probabil mai multă batjocură și dispreț decât poziția oricărui alt gânditor din istoria filosofiei
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
asupra matematicii a pozitiviștilor logici. 61 Astfel, ei "au susținut o poziție în întregime nouă care este la mijloc între kantianismul tradițional și empirismul tradițional." (Friedman 1991: 514). După Kitcher, aceasta nu este decât o altă manifestare a tendinței majorității empiriștilor de a adopta o viziune transcendentalistă (a se vedea nota de mai sus) și deci de a abandona naturalismul atunci când vine vorba despre înțelegerea cunoașterii matematice. Din prezentarea de față, se vede însă, că lucrurile sunt un pic mai complicate
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]