KorAP: Find »[drukola/base=encliză & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 >

123 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

pentru a susține ideea că proiecția vizată în deplasarea verbului în domeniul C este FINP. Rezultate de reținut • pronumele clitice românești sunt orientate spre flexiune (I-oriented clitics) • cu excepția situațiilor în care encliticizarea este determinată fonologic (v. (103) supra), diviziunea procliză/encliză se corelează cu opțiuni diferite de deplasare a verbului (V-la-I pentru procliză, respectiv V-la-C pentru encliză) Putem astfel revedea reprezentarea din (99), înlocuind una dintre proiecțiile necunoscute (XP) cu proiecția/proiecțile în care sunt găzduite pronume clitice: (114) XP NEGP

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de reținut • pronumele clitice românești sunt orientate spre flexiune (I-oriented clitics) • cu excepția situațiilor în care encliticizarea este determinată fonologic (v. (103) supra), diviziunea procliză/encliză se corelează cu opțiuni diferite de deplasare a verbului (V-la-I pentru procliză, respectiv V-la-C pentru encliză) Putem astfel revedea reprezentarea din (99), înlocuind una dintre proiecțiile necunoscute (XP) cu proiecția/proiecțile în care sunt găzduite pronume clitice: (114) XP NEGP PERSP PERSP MOODP TP ASPP a. să nu i -l daui ti ti b. nu i

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
nu îl vădi ti ti nu îl voi vedeai ti În general, s-a considerat că negația blochează deplasarea verbului la C, după cum arată în mod direct distribuția propozițiilor imperative: imperativul pozitiv se caracterizează prin deplasare la C, diagnosticată prin encliză pronominală (116a); formarea imperativului negativ implică procliză pronominală (116b-c), indiferent că se selectează un "imperativ surogat" (i.e. folosirea infinitivului în loc de imperativ), cazul generalizat (116b), ori că se utilizează infinitivul propriu-zis și în structura negativă, utilizare specifică pentru cele trei verbe

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
urmând pe Isac și Jakab 2004) consideră că, prin efectul de focalizare indus, negația însăși se deplasează la C. Problema la care nu răspunde niciuna dintre aceste analize este comportamentul gerunziului negativ: gerunziul negativ se deplasează la C, după cum arată encliza pronominală, constantă la forma pozitivă și la forma negativă (118). Deși marcată prin ne-,negația gerunziului reprezintă o formă de negație propozițională, după cum arată efectele de concordanță negativă (119). De asemenea, trebuie subliniat că negarea gerunziului este un proces sintactic

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
analizăm propozițiile imperative și gerunziale, pozitive și negative. Reamintim că lucrăm sub ipoteza că verbul românesc se deplasează ca grup (XP-movement) (§§2; 3.1.2; 3.1.2), ceea ce presupune deplasare a verbului prin specificatori. În cazul imperativului pozitiv (121), encliza pronominală diagnostichează deplasarea la C (pentru moment, vom considera că proiecția la care se deplasează verbul în configurații enclitice este C, urmând a rafina această interpretare în §3.5 infra ca deplasare la FIN); deplasarea la C (i.e. la [Spec

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
selecție, NEGP>IP) (v. și Barbu 2004: 79), astfel că specificatorul proiecției NEGP nu poate fi omis în deplasarea verbului. Trăsătura [+directiv] din C0 se verifică prin ACORD la distanță (opțiune posibilă pentru imperativ, vizibilă în coordonare prin aceea că encliza pronominală nu este obligatorie la al doilea conjunct: Mergi și spală-te / te spală!). Elementul de negație nu este un adverb plin (nu un semiadverb/adverb clitic ca mai, prea, tot, cam, și) și ocupă o poziție de specificator, deci

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
pragmatici (i.e. este o formă de deplasare A-bar), propoziția (123) fiind pe deplin gramaticală atunci când participiul dislocat are citire contrastivă. (123) Cititănu a mai fost tcitităde mult poezia asta. Gerunziul pozitiv care generează propoziție nonfinită 67 este caracterizat de encliză pronominală, considerat principalul test sintactic de deplasare la C (v. și Niculescu 2014) (124a). În ce privește structura internă a gerunziului românesc, există două ipoteze privind componența domeniului flexionar al gerunziului (ambele convergente asupra ideii că structura domeniului flexionar al gerunziului este

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de ce gerunziul se ridică în mod sistematic la C: pentru verificarea trăsăturii nonfinit. Într-o formulare informală, se poate spune că trăsătura nonfinit este "tare" în română și trebuie verificată în mod direct, adică prin deplasare la C, asociată cu encliză pronominală (gerunziul), sau prin inserare a unui complementizator nonfinit în C, asociat cu lipsa deplasării la C și procliză pronominală (infinitivul verbal precedat de a). Această ipoteză surprinde diferența dintre morfologia "continuă" a gerunziului și morfologia "discontinuă" a infinitivului, sugerată

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
qp VP C' 4 qp ducând(u)C0 PERSP qp P PERS' 4 qp -te PERS0 T/ASPP [+N] qp tVP T/ASPP' qp T/ASP0 ... Spre deosebire de imperativul negativ, care se caracterizează prin procliză pronominală, gerunziul negativ se caracterizează prin encliză pronominală și prefixarea mărcii de negație ne- (125a); reamintim că negarea prin ne- a gerunziului este o formă de negație propozițională (v. (119) supra). Inventarul de proiecții sintactice din propoziția gerunzială negativă și specificarea lor cu trăsături categoriale este identică

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
examinat • negația propozițională reprezintă proiecția cea mai înaltă din domeniul flexionar: NEGP selectează IP (NEGP > IP {PERSP > MOODP > TP > ASPP}) și este selectat de CP (CP {FORCEP > ... FINP}> NEGP); astfel, la setul de diagnostice sintactice care indică diviziunea CP / IP (encliză / procliză), putem adăuga și poziția față de adverbul de negație propozițională nu: plasarea la dreapta negatorului nu indică (i) apartenență la domeniul flexionar și (ii) proiectarea domeniului flexionar IP71; apariția la stânga negatorului nu indică apartenența la domeniul CP (126); și ne-

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
qp PERS0 IP {MOODP > TP > ASPP} qp I0 vP (VOICEP >vP..} qp v0 .... Urmând intuițiile exprimate în Rizzi și Roberts (1989); Dobrovie-Sorin (1994); Alboiu, Hill și Sitaridou (2014); Nicolae și Niculescu (2015); Hill și Alboiu (2016) între alții, vom interpreta encliza pronominală și postpunerea auxiliarelor ca indicații pentru deplasarea verbului în domeniul complementizator. Rămâne să stabilim care este însă proiecția la care se deplasează verbul inversat (mai precis, sub analiza deplasării verbului ca grup, proiecția în al cărei specificator se deplasează

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-l pe Vasile supărat, mi-am dat seama că 4. Concluzii. Rezumat Deplasarea verbului. Analiză (i) Româna modernă prezintă două opțiuni de deplasare a verbului: deplasare la I (opțiunea generală) și deplasare la C (opțiune mai restrânsă, diagnosticată sintactic prin encliză pronominală și/sau postpunerea auxiliarelor). (ii) În română, strategia generală de deplasare a verbului este deplasarea ca grup (XP-movement). Spre deosebire de limbi ca engleza, în care topicalizarea VP se produce fără extracția argumentului intern din VP, în română argumentul intern se

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
VP sau de urma sa), astfel că nu pot găzdui alți constituenți. (vi) Cât privește structurile cu deplasare la C, am arătat că proiecția care găzduiește VP deplasat la stânga auxiliarelor și a pronumelor clitice este FINP. Modul de funcționare a enclizei pronominale și a postpunerii auxiliarelor este extrem de important pentru analiza datelor din româna veche din capitolul următor. Rezultate și predicții Analiza generală a sistemului verbal românesc și a deplasării verbului a scos la iveală o serie de fenomene sistematice. (vii

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
două forme nonfinite românești (în configurațiile în care generează propoziție nonfinită), gerunziul și infinitivul, discutate prin comparație ca urmare a trăsăturilor comune (generarea de propoziție nonfinită) și diferențiatoare (infinitiv: negare prin nu și procliză pronominală; gerunziu: negare prin ne- și encliză pronominală). Am avansat ideea că trăsătura [nonfinit] (găzduită de centrul completiv FIN0) trebuie obligatoriu satisfăcută, cele două forme instanțiind două strategii de satisfacere a acestei trăsături: deplasare sintactică (gerunziul) vs inserarea unui complementizator nonfinit (infinitiv). Tipul de morfologie care caracterizează

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
deplasare joasă a verbului și ACORD la distanță sunt eliminate pe deplin. 1. Introducere, obiective și structură În româna modernă, etapă în care opțiunea generală de deplasare a verbului este V-la-I (i.e. V-la-MOOD), structurile cu deplasare V-la-C (diagnosticate prin inversiune / encliza auxiliarului și a pronumelor clitice)sunt limitate și contrânse cu formele finite (§III.3.5). În schimb, în româna veche, opțiunea la V-la-C cu forme finite apare mult mai frecvent, și nu doar la imperativ și la imprecațiile condiționale și

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
verbul lexical, elemente cu statut de grup (XP) "interpolându-se" în structura nucleului verbal. Capitolul se încheie cu o scurtă discuție privind influența traducerilor asupra textelor originale; vom arăta că atestările care nu corespund specificului sintaxei limbii române vechi (e.g. encliză la dreapta negației sau la dreapta complementizatorului să în structuri fără recomplementare) sunt rare, prezente mai ales (dacă nu exclusiv) în traduceri și reprezintă un proces de "negociere" a unei gramatici, altfel spus de rezolvare a conflictului între respectarea cu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
generate în domeniul flexionar IP, și nu se deplasează la C (Hill și Alboiu 2016). În alte varietăți romanice vechi (e.g. spaniola veche, franceza veche, italiana veche), deplasarea auxiliarelor în domeniul complementizator (în general, pentru satisfacerea regulii V2), diagnosticată prin encliză pronominală, este bogat atestată (Rivero 1993; Roberts 1994; Poletto 2014)2. Româna veche nu prezintă linearizări de tipul auxiliar - clitic (- verb lexical). Plasarea constantă a auxiliarelor românești în domeniul flexionar și imposibilitatea auxiliarelor de a se deplasa la C se

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
secolele următoare, în Nicolae și Niculescu (2016) se face constatarea că linearizarea [clitic pronominal - negator propozițional nu] nu este atestată; în secolul al 16-lea, linearizarea cea mai frecventă este [nu - clitic pronominal - verb] (17), cu câteva excepții care implică encliza cliticului (mai ales reflexiv) la dreapta negației [nu - verb - clitic pronominal (reflexiv)] (18); encliza reflexivului la dreapta negației se întâlnește și în cronicile muntenești (Todi 2001: 49) (19); în secolele următoare, linearizarea [nu - clitic - verb] (17) se generalizează. Structurile cu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
negator propozițional nu] nu este atestată; în secolul al 16-lea, linearizarea cea mai frecventă este [nu - clitic pronominal - verb] (17), cu câteva excepții care implică encliza cliticului (mai ales reflexiv) la dreapta negației [nu - verb - clitic pronominal (reflexiv)] (18); encliza reflexivului la dreapta negației se întâlnește și în cronicile muntenești (Todi 2001: 49) (19); în secolele următoare, linearizarea [nu - clitic - verb] (17) se generalizează. Structurile cu encliză a reflexivului la dreapta negației au, în general, model slavon (cf. Willis 2000

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
cliticului (mai ales reflexiv) la dreapta negației [nu - verb - clitic pronominal (reflexiv)] (18); encliza reflexivului la dreapta negației se întâlnește și în cronicile muntenești (Todi 2001: 49) (19); în secolele următoare, linearizarea [nu - clitic - verb] (17) se generalizează. Structurile cu encliză a reflexivului la dreapta negației au, în general, model slavon (cf. Willis 2000: 336). (17) a. nimini de rudele meale nu m-a grijit (DÎ.1591-600: VIII) b. să nuse strice întru viața domnetale (DÎ.1600: XXXII) c. că încă

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-se-vor ti (CT.1560-1: 126r-v) Poziția față de negatorul propozițional nu și adiacența la nucleul verbal arată neechivoc că, în româna veche, orientarea pronumelor clitice este tot către flexiune, la fel ca în româna modernă. Rezultă deci că raportul procliză / encliză derivă din deplasarea verbului în poziții diferite în structura propoziției (V-la-I / V-la-C). A doua chestiune anunțată mai sus (problema efectelor Wackernagel / Tobler-Mussafia) își găsește parțial rezolvarea tot în discuția privitoare la orientarea pronumelor clitice: pronumele clitice ale românei vechi nu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
pronumele clitice sunt găzduite în proiecții de persoană (PERSP) care selectează proiecțiile verbale flexionare (PERSP> IP{MOODP > TP > ASPP}). Pronumele clitice ocupă deci o poziție fixă în structura nucleului propozițional.Cu excepția linearizărilor determinate fonologic (implicând pronumele clitic o), raportul procliză / encliză se va deriva din opțiunile diferite de deplasare a verbului (V-la-I vs V-la-C). Rămân însă de discutat două probleme ridicate de distribuția pronumelor clitice în limba veche: (i) structurile cu encliză pronominală la dreapta negației (v. (18) supra) sau a

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
linearizărilor determinate fonologic (implicând pronumele clitic o), raportul procliză / encliză se va deriva din opțiunile diferite de deplasare a verbului (V-la-I vs V-la-C). Rămân însă de discutat două probleme ridicate de distribuția pronumelor clitice în limba veche: (i) structurile cu encliză pronominală la dreapta negației (v. (18) supra) sau a auxiliarului verbal (25); (ii) structurile cu dublă realizare a cliticului pronominal (proclitică și enclitică) pe lângă același centru verbal 11 (25) (foarte rar asociate cu dublarea auxiliarului verbal, e.g. (26a) (=(15) supra

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
ca în româna modernă, și în româna veche pronumele clitice sunt orientate către flexiune, astfel că analiza propusă în §III.3.2 poate fi extinsă la româna veche • ca regulă generală, procliza pronominală diagnostichează deplasarea verbală de tip V-la-I, iar encliza pronominală, deplasare verbală de tip V-la-C • rarele cazuri în care encliza pronominală este atestată la dreapta auxiliarelor (25) sau la dreapta negației (18)-(19) sunt atestate aproape exclusiv în traduceri, reprezentând structuri de "compromis" între regulile sintactice ale textului străin

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
orientate către flexiune, astfel că analiza propusă în §III.3.2 poate fi extinsă la româna veche • ca regulă generală, procliza pronominală diagnostichează deplasarea verbală de tip V-la-I, iar encliza pronominală, deplasare verbală de tip V-la-C • rarele cazuri în care encliza pronominală este atestată la dreapta auxiliarelor (25) sau la dreapta negației (18)-(19) sunt atestate aproape exclusiv în traduceri, reprezentând structuri de "compromis" între regulile sintactice ale textului străin (mai ales slavon) și regulile sintaxei românei; disponibilitatea acestor structuri derivă

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]