260 matches
-
temperamentul, care e expresia umorală a neputinței de a ne lupta cu predestinarea genetică, are la Mihai Neagu un efect antiestetic prin înclinația umoristică. Al treilea parametru e revărsarea de laude când persoana evocată se bucură de simpatia vorbitorului, accesele encomiastice scăzînd tonul discursului. Dincolo de metehne, rămîne însă probitatea de martor a unui medic care, sub unghi istoric, nu greșește, chiar dacă judecățile sale, sub unghi estetic, ridică semne de întrebare.
Conștiința ultragiată by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4226_a_5551]
-
pur și simplu pentru că așa a simțit. În orice caz, a fost una dintre cele mai bune lecții de viață pe care le-am primit până acum. 08 iunie 2002 Cronică de carte în ziarul Le Monde. Articol elogios, aproape encomiastic, avându-l ca subiect pe Mihail Sebastian. Accidentul a fost tradus în franceză, apare la o editură prestigioasă care îi poate oferi întreaga greutate a aparatului său de promovare-marketing. Nu cred că modestul, rafinatul Sebastian se aștepta la o asemenea
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
romantismului, poezia mesianică în literatura universală, manifestări ale acesteia până la O. Goga. Cartea este însoțită de o bogată iconografie privind în special relațiile poetului ardelean cu Banatul. În Domnul Eminescu sosește iarna (2000), utilizând în destule locuri un limbaj excesiv de encomiastic, D. P., care își propune nu numai „contribuții documentare”, ci și „puncte de vedere originale”, în cele din urmă încearcă doar să aducă la lumină noi date ale biografiei eminesciene, fiind de reținut îndeosebi cele referitoare la interferențele acesteia cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286679_a_288008]
-
lui Mihai Cimpoi, în cercetările altor exegeți basarabeni precum și în exegeza din România, pentru a-și încheia considerațiile analizând aplicat două monografii semnate de Stelian Gruia și Fănuș Băileșteanu. Judecățile critice asupra poetului sunt de mult polarizate, mergând de la epitetul encomiastic până la negarea grobiană. Theodor Codreanu înregistrează toate opiniile, chit că unele au o greutate specifică minoră, dar dă Cezarului ce este al Cezarului și nu ezită să pună la punct detractorii poetului și ai omului. În aceste momente criticul îmbracă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o mistificare. Ciclic repus în discuție, contestat aprig, mitul Eminescu se revigorează. Dar "lupta" cu mitul eminescian are deja o istorie. Nu e aici locul de a o depăna. Faptul că noile generații pun sub lupă opera eminesciană refuzând bombardamentul encomiastic nu e, în sine, condamnabil; dimpotrivă. Prejudecata că orice a scris Eminescu ar fi inatacabil a paralizat multe decenii spiritul critic. Dar voci tinere ori mai puțin tinere, în numele demitizării, se dedau la violențe nihiliste considerând că poetul trebuie să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Th. Codreanu își expune argumentele pe întinsul a șapte capitole, șase dintre ele având drept subiect central noțiunea canonului. La apariția Istoriei... manolesciene, Th. Codreanu era conștient de faptul că "în prima etapă această carte va stârni reacții contradictorii, între encomiastică (...) și demolare, dar mai puține scrutări critice pe cât posibile obiective" (p. 12). Majoritatea celor care au criticat dur volumul au avut drept pretext și "lista autorilor canonici", întocmită partizanal de autor, în special în ceea ce-i privește pe autorii contemporani
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ontologic de centru al canonului românesc. Din punctul său de vedere, conform listei sale, în centrul canonului național românesc poate fi doar M. Cărtărescu. "Acestui autor, precizează Th. Codreanu, îi sunt rezervate ceva mai mult de 11 pagini, majoritatea covârșitoare encomiastice (...) precum "cel mai strălucit debut din poezia postbelică", sau "rareori un poet a fost astfel vorbit de cuvintele sale ca Mircea Cărtărescu", sau "poetul știe să strunească debitul său verbal colosal, (...) e suav în atrocitate și abstract în plină efuziune
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
implicit, românesc, atacând chiar "centralitatea" eminesciană, sub pretextul că sintagma "poet național" este o "aberație" culturală". Sunt, poate, cele mai dure aprecieri la adresa monumentalei sale întreprinderi, comentată pe larg în presă, la radio, la televizor, pe internet, fie la modul encomiastic, fie dimpotrivă, așa cum îi stă bine, de altfel, oricărei dezbateri pe o temă dată, în orice împrejurare. Cel care formulează aceasta sentință este Theodor Codreanu, un distins critic și istoric literar, cu numeroase contribuții de substanță în eminescologie (și nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Cu alte însemnări sau recenzii sunt prezenți B. Lăzăreanu, Petre Locusteanu, Alexis Nour, autor și al unor comentarii de politică externă, Richard Santa și Verardy (probabil un pseudonim). Se discută, cu observații de bun-simț, dar și cu un ușor ton encomiastic, publicistica lui C. Dobrogeanu-Gherea, se prezintă cărți recent apărute (Statui de Mihai Codreanu) sau reviste („Cronica” lui Tudor Arghezi, „Noua revistă română”, „Flacăra”). Poeziile din sumar pun în evidență eclectismul publicației: G. Bacovia (Pastel, semnată V. G. Bacovia), G. Topîrceanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290711_a_292040]
-
plasate sub genericul „Cronica” recenzii, note și comentarii (referitoare la spectacole și expoziții) ale colaboratorilor permanenți, cărora li se adaugă Arșavir Acterian, ce iscălește și Al. Manu ori Anton Balotă. Din 1937 adeziunea la doctrina legionară este evidentă. În ton encomiastic, redactorul, dar și Traian Herseni, Ștefan Ion George, Arșavir Acterian, Alexandru Constant ș.a. scriu despre „jertfa” legionarilor ori despre generalul Gh. Cantacuzino Grănicerul. Versuri și poeme în proză, cele mai multe ocazionale, mustind de ideologie de dreapta, dau Horia Stamatu, Iordache Nicoară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287503_a_288832]
-
rațiunii, îmbinate însă cu cerințe conjuncturale. Aceasta ar implica scrutarea lucidă a realității, disocierea autenticului de fals, intoleranța față de impostură, fie ea și „socialistă”, orizontul rămânând același: societatea pe care activistul o visează. Orice sofistică dispare însă în prezența versului encomiastic din volumul cu titlul Pentru cel ales. De cu totul alt gen sunt poemele din ciclul Versurile liedurilor dedicate Magdalenei și ale proiectelor de arii pentru „Văpăi vesperale”, anexat romanului Cenușa din ornic (1988): reverii, fantezii, divagații grațios meditative, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288928_a_290257]
-
inepuizabilă de contestare, de negare, detectabilă în aproape fiecare text publicistic, în diferite grade de intensitate și într-o diversitate impresionantă de forme, de la un singur rând ce poate exprima dezacordul printr-o antifrază, rătăcit, de pildă, într-un text encomiastic, la nuanțe polemice de fundal, disimulate strategic prin anunțarea altor intenții, până la accese nereprimate de furie și revoltă, în care limba devine materie simpatetică, iar textul un act ritualic de magie neagră. În acest din urmă caz, avem de-a
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
strict geometrizat" sau "Stilul e omul însemnează pauperismul ideii inexpresive, care atârnă de meșter, nu de subiect". Fie că face apologia pamfletului ca "gen literar jumătate actual și jumătate etern", fie că definește portretul, contrazicând o întreagă istorie a atitudinii encomiastice în portretistica literară românească, fie că reinterpretează poetic conceptul de realism sau că e în dezacord cu o definiție consacrată a stilului, Arghezi practică o polemică implicită, pentru că instaurarea propriei teorii (nemetodice și nesistematice) presupune excluderea sau demolarea celor existente
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
critica sincronizarea artificială, pripită, prin arderea etapelor, care va adânci hiatusul dintre fondul autohton și formele instituționale importate, în opinia sa, fără discernământ. Altfel spus, nu respinge direcția impusă de liberali, ci ritmul, resimțit ca devastator pentru națiunea română. Atitudinea encomiastică pentru țăranul român, de care se va simți visceral legat până la moarte, îl va situa pe o poziție ofensivă în raport cu tot ceea ce îi periclitează acestuia ființarea. De aceea, elogiul țărănimii, privită drept cea mai numeroasă și productivă clasă pozitivă, pe
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Leungravie, Lodvocat, Cantemir, Volter, Bușing și alții” - li s-au adăugat, pentru ultima parte, amintirile autorului (care, în paralel, va pomeni și domniile din Principate). Lucrarea, văzută fie ca „o operă de istorie universală” (N. Iorga), fie ca o scriere encomiastică, mărturie a atașamentului față de Poartă al lui V., furnizează însă prețioase informații de sursă biografică asupra epocii. Urmărind „folosirile cele ce să nascu dân istorii” și neocolind pilda morală, cărturarul încearcă o schiță a mentalității turco-osmane pornind de la învățăturile Coranului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290399_a_291728]
-
puțin implicit, de acest aspect. Treptat, se remarcă "o tendință extensivă spre omnicompetență, caracteristică atribuită până atunci numai soțului ei"12. Această evoluție se accentuează progresiv: "Începând cu 1982 eroizarea Elenei Ceaușescu va marca etapa autonomizării imaginii sale în discursul encomiastic, devenind un erou al României Socialiste ca și soțul ei"13. Cu toate acestea, o diferență importantă rămâne între cei doi soți, căci responsabilitățile ei rămân limitate. "La sfârșitul anului 1980, Elena Ceaușescu controla prin intermediul funcției de președinte al Consiliului
[Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
mesajului hristic. Alții (Florin Buhuceanu, George Balan) îl atacă presupunând că demersul lui Patapievici îi jignește pe homosexuali. Toate acestea și altele, în cele două numere compacte ale Observatorului cultural. O excepție pare a fi Valentin Protopopescu, cel care scrie encomiastic (spre a da impresia de obiectivitate din partea redacției) și care observă corect că, de fapt, Patapievici n-a părăsit postmodernismul, ci doar a devenit un "postmodernist conservator". În apărarea lui H.-R. Patapievici, s-au ridicat revistele România literară și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
veche. Printre acestea se numără „stihurile de stemă”, cu artificiile lor ingenioase, caracteristice poeziei emblematice, „gnomele numerice”, acrostihurile, inscripțiile în versuri, versurile în rețea, șaradele rimate, feluritele forme de joc, de gratuitate, construcțiile verbale enigmatice, toate ciudățeniile grafice, precum și discursurile encomiastice și alte compuneri obținute prin utilizarea mijloacelor retoricii literare a timpului. De altfel, aceasta constituia principala materie de studiu în școlile catolice, școli în care au învățat (în Polonia, mai cu seamă) și unii dintre ctitorii culturii românești vechi și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285653_a_286982]
-
stabilind prioritățile și amplasamentul noilor edificii, preluând pas cu pas prerogativele inginerilor proiectanți și ale arhitecților. Ceaușescu nu devine posesorul unor competențe reale, ci al unei competențe În arie simbolică, al unei viziuni puse În valoare din ce În ce mai mult În textele encomiastice. Acest rol simbolic se precizează prin intermediul unei ecuații complexe a puterii, un loc geometric al unor tensiuni și acomodări Între mitologie, ideologie și diferite discursuri și episteme care sunt absorbite și modelate. Voi lua În considerare trei niveluri: unul factual
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
o altă vârstă de aur, aflată - contrar contextului mitologic original 13 - nu Într-un trecut Îndepărtat, ci În prezentul continuu al paradisului socialist. II. Există două dimensiuni esențiale ale rolului simbolic jucat de Ceaușescu și care apar pregnant În producțiile encomiastice: 1) cea eroic-revoluționară și cea de arhitect/ctitor 14. și DEX-ul precizează rolul fondator al ctitorului care vizează o destinație religioasă ori una laică, destinații precizate atât În sensul vechi al termenului, cât și În cel nou15. În seria
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
a construi după propriile sale planuri. În acest caz, termenul ctitor se integrează perfect discursului mitologiei politice (Raoul Girardet), punând Împreună componenta aulică, o expresie a forței acestuia de a edifica printr-un ordin-directivă-indicație, ce va fi transferat În iconologia encomiastică În gest, gestul fondator, și componenta ideologico-utopică prin care potentatul descrie o realitate viitoare și le-o prescrie supușilor săi. Arhitectura este legată mai ales pe această filieră religioasă de elementul fondator, de aici și comportamentul ostil față de concurența celeilalte
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
nou destin românesc, ales omagiu al oamenilor de artă”, prefața albumului O viață de Erou pentru Partid, Popor și Țară constituie un panegiric impresionant unde sunt enumerate ctitoriile președintelui 22. În afara termenului ctitor, un altul foarte des Întâlnit În producțiile encomiastice este arhitect/constructor. În opinia lui Adrian Cioroianu, există trei accepțiuni ale acestui termen: 1) arhitect În sens figurativ este cel care a trasat liniile de dezvoltare, de modernizare a țării; 2) arhitect În sens propriu este cel care dă
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
d) politică, de directivă-ordin prezidențial: În acest caz se subliniază caracterul legislativ al indicației devenite directivă - sintagmei „conform indicațiilor date de tovarășul secretar general” i se poate substitui o alta: „conform directiveloră”. Indicația va intra În bagajul fundamental al discursurilor encomiastice. III. În paginile ziarului Scânteia poate fi urmărită trecerea de la momentul inițial al salvării oamenilor la necesitatea repartizării lor În noi locuințe, la reconstrucția În zonele afectate și la dezvoltarea acesteia Într-un nou ansamblu urbanistic, care buclează prin necesitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
al reprezentărilor omagiale se rezumă la o efigie Înconjurată de câteva clișee plastice. Conducătorul și portretistul său nevăzut: cazul pictorului Eugen Paladetc "Conducătorul Și portretistul său nevăzut \: cazul pictorului Eugen Palade" În domeniul artelor plastice omagiale - sau al discursului vizual encomiastic -, pictorul Eugen Palade ocupă un loc privilegiat, mai ales prin cantitatea lucrărilor. După părerea mea, nu se poate neglija nici calitatea tablourilor sale, chiar dacă În acest context termenul calitate comportă o conotație puternic circumscrisă omagiului care este rațiunea sa de
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
inspirat. În studiul monografic Enescu, redus ca dimensiuni, T. comentează convingător viața și opera compozitorului, utilizând o variată gamă de mijloace analitice și de contextualizare. Deși accentele proletcultiste ale vremii nu lipsesc, cercetarea e riguroasă, echilibrată și nu alunecă în encomiastic. O bine aleasă iconografie însoțește textul, prefigurând cealaltă lucrare despre Enescu, editată postum, care vine să rotunjească o tentativă sub anumite aspecte temerară în raport cu linia generală din epocă. SCRIERI: Amor 1926, București, 1937; Moscova (Reportaj despre metropola lumii noui), București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290288_a_291617]