114 matches
-
a lui Sterne ca și cel al eroului scriitorului german Thümel232 care, în peregrinările sale în provinciile meridionale ale Franței, nu poate să le conceapă pe una fără cealaltă. Nu există plăcere fără surpriză și ceea ce surprinde în acest sistem epicureic nu este noutatea obiectului (obiectul este cunoscut), ci modul neașteptat în care el ne apare. În preocuparea constantă de a satisface senzualitatea pentru a rupe monotonia, se pune problema diversificării, introducerii celei mai mari varietăți posibile. Această farfurie plină de
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
fost realizată mitologiei greco-romană începând cu mileniul întâi, dar ulterior au fost cenzurate majoritatea direcțiilor filosofice. Dar, o parte dintre acestea făceau parte integrantă din imaginarul epocii și chiar dacă acesta a fost cenzurat, multe dintre concepțiile platonice, neoplatonice stoice sau epicureice s-au strecurat în opera apologetică și cea patristică. Mari gânditori, cum ar fi Maxim Mărturisitorul, Origen sau Augustin, nu au reușit să se îndepărteze total de imaginarul epocii, iar operele acestora reactivează aceste tradiții. Putem urmări o relație de
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
apare o forță nouă, care n-a mai existat"172. Până să se ajungă însă la această concluzie, concepțiile despre creația lumii au cunoscut o amplă nuanțare, în centrul cărora se aflau atât simpla coincidență a existenței acesteia, conformă doctrinei epicureicilor 173, cât și perspectivele religioase ale tradiției iudeo-creștine, care își exprima crezul hotărât în existența concretă a lui Dumnezeu, ca Ființă supremă, creatoare. Berdiaev sublinia cu tărie că, dacă tot ceea ce există nu ar fi fost creat din eternitate, în
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
106. Filosofia juridică kantiană oscilează între iusnaturalism și pozitivism, principalele idei ale pozitivismului juridic găsindu-și fundamentarea în scrierile lui Kant. 1.2.2. Pozitivismul juridic Pe parcursul istoriei sale, dreptul natural a avut mulți contestatari: în antichitate pe sofiști și epicureici, în Evul Mediu pe William Occam, pe Machiavelli în perioada Renașterii. Pe poziții antinaturaliste s-a aflat și juristul englez Jeremy Bentham, dar începând cu secolul al XIX-lea atacurile îndreptate împotriva dreptului natural de reprezentanții pozitivismului juridic au vizat
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
pământul În centrul universului și, În consecință, Îl considera indestructibil (425 d), dar care, pe de altă parte, admitea, În eventualitatea multiplicității lumilor, existența mai multor Zeuși. Lamprias se opune, de fapt, În „digresiunea” sa, și monismului stoic, și mecanicismului epicureic 1. 4. Însăși ipoteza existenței a cinci lumi și Înlăturarea infinității lor se sprijină tot pe Platon (mai ales pe Timaios). 5. Atașarea clară la Academie: „De altfel, iată un prilej, acum sau niciodată, să ne reamintim de Academie pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
trup muritor, acum Îl vom mai și amesteca În orice obiect de marmură și de bronz, ca și cum n-am avea În Soartă și În Întâmplare cauzele suficiente ale unor astfel de coincidențe!” (398 b). Replica e dată În termeni tipic epicureici (tyche, automaton), ceea ce Însă nu trebuie să ne facă să credem că În pasajul citat mai sus ar fi vorba despre o „confruntare” Între stoici și epicurei. Pentru a percepe adevăratul Înțeles al cuvintelor lui Philinos, vom recurge din nou
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
caz rar în istorie cînd un virtual viitor rege nu este pregătit cu bună știință să domnească. Aceasta fiind situația, Eduard a făcut totul pentru a-și transforma porecla în renume și și-a canalizat energiile spre o viață eminamente epicureică și hedonistică, uneori compromițătoare. Probabil acesta să fi fost motivul principal pentru care Victoria și Albert i-au încredințat unele funcții protocolare de reprezentativitate în străinătate, încă înainte de episodul cu artista demimondenă din Dublin, pe lîngă vizitele particulare. În 1859
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
evidență cu o anume ostentație. Antichitatea romană este Mecca lui A., tărâmul spre care îl poartă destinul și imaginația (Viziuni antice). Este tărâmul poeziei, întrezărit, la modul simbolist, într-un absorbant „dincolo de orizont”. Instalat într-o Romă imaginară, poetul face, epicureic, elogiul vieții (Petronius către Eunyce), închină ode principiilor vitale (Isis, Lacrimile Soarelui), amestecând vis și realitate sau plasticizând grațios (Carmina). Recea detașare parnasiană, „teoretizată” într-o ars poetica, lipsește. Nota elegiacă, mai plină în volumul Domus taciturna, mișcă desenul și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285211_a_286540]
-
sentimentală consumată în celălalt roman, într-un mediu ostil, "străin". Prin intermediul lui Colea Malinof și al Maestrului Ciprian (personaje-raisonneurs), tânărul e învățat să-și regăsească rădăcinile și să se inițieze în legile locului, ce prescriu un regim de viață sănătos, epicureic, fără complicații sufletești, în acord cu natura și cu bunele ei instincte. Nu întâmplător, revenirea la matcă se produce sub semnul sărbătorii și al petrecerii, al vinului și, mai ales, al iubirilor pasagere, de-o vară: oamenii merg la cazino
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
organică" de nu mai trăi la întâmplare, dezordonat, sub imperiul simțurilor, ci după niște reguli precise, în virtutea unei ideologii și a unui "sistem" de viață bine articulate. Dacă ideologia este, am văzut, liberală, "sistemul de viață" se bazează pe principiul epicureic al evitării suferinței și excesului, în maniera unui horațianism mai auster, de nuanță stoică. Iar "filozofia" aceasta practică, având ca scop ataraxia ("liniștea definitivă și voluntară"), se rezumă la câteva norme simple de conduită: economia forțelor în vederea conservării energiei vitale
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
cerințelor genului, la exces câteva caracteristici: artificiozitatea construcției și tehnicii teatrale, iluzionism verbal și lirism strident, sentimentalism, tentă tragicomică ori melodramatică, vervă și fantezie, clișee dramatice (triunghiul erotic, finalul funest) ș.a., toate tributare gustului pentru teatrul bulevardier francez, un gust epicureic și amoral. Unele soluții dramatice (întâlnite la Oscar Wilde, Henri Bataille, Maeterlinck, Pirandello) vestesc teatrul modern: dedublarea și multiplicarea personajelor, măștile, imixtiunea commediei dell’arte și a teatrului de marionete (mai ales în piesa Manechinul sentimental). M. a fost și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]
-
Într-o lume precum cea românească, profund atașată tradiției, viețuind (paradoxal s-a zis, dar este un paradox al întregului Ev Mediu) între hieratic (hieratismul celor ce se roagă - oratores) și dinamic (dinamismul luptătorilor - bellatores), între idealul ascetic și pornirea epicureică, cărturarii români își însușeau viziunea religioasă prin lecturi și prin celelalte informații la care aveau acces, pentru că aceasta domina firesc codul și limbajul epocii, guverna toate translațiile pe palierul meditației. A minimaliza sau a ignora această prezență ar fi o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
c. VI-a, unde pater Anchise dezvăluie viitorul Romei. Cicero, prin narația lui Scipio, rezumă doctrine filosofice din vremea sa despre destinul și nemurirea sufletului omenesc. Întâlnim idei stoice (divinitatea e sufletul lumii din care emană sufletele individuale) și idei epicureice (filosofia astrală) dar și idei neoplatonice (nemurirea sufletului și cultivarea virtuții care asigură nemurirea). Cicero, prin forța de reprezentare cosmică și prin și prin stilul său înalt, rivalizează cu Platon. Ideile ciceroniene au sorginte variată, dar valorificarea lor poartă pecete
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
in ipso mundo ut esset terra). Demonstrația lui Macrobius asupra mobilității Pământului pornește de la argumente de natură geometrică (atât plană, cât și în spațiu), mai apoi, folosindu-se de doctrine din fizica platoniciană și aristotelică, ajunge să respingă teoriile (e.g. epicureică) care nu concordau cu ale sale, prin reducere la absurd. Astfel centrul unei sfere trebuie să fie imobil pentru că un cerc nu se poate roti decât în jurul unui reper fix (I, 22 est enim centron, in sphaera autem solum centrom
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
mai apoi, modul de introducere în scenă a felurilor de mâncare prin aluzii ironice la adresa temelor și motivelor de largă circulație în poezia anacreontică. În versurile următoare, recitate cu aplomb de sonorul amfitrion, motivul fugit irreparabile tempus e secondat de epicureicul îndemn carpe diem: "Vai, amărâții de noi, nu înseamnă nimic omulețul!/ Fi-vom cu toții întocmai când Orcus va sta să ne fure/ Hai, să trăim, așadar, cât ne simțim în puteri!". Ospățul lui Trimalchio (capitolele XXVI LXXVIII) este îndeobște considerat
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
european: faceția, poemul eroi-comic, romanul Renașterea poate fi astăzi privită ca o sumă a tot ceea ce a marcat distanțarea definitivă de misticismul cu tradiție seculară. Modificarea relațiilor de putere, a ierarhiilor sociale, chiar a trăirilor, strâns legate de influențele filozofiei epicureice, dar și spiritul popular propunând o înțelegere a vieții sub semnul lui carpe diem, călătoriile, apariția tiparului sunt caracteristici fundamentale. De aici rezultă cel puțin două consecințe imediate, asupra cărora mai toți istoricii artei și ai religiilor au căzut de
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
aici plăcerea burlei florentine, chiar spiritul burlesc, direcția satirică a Facețiilor lui Poggio Bracciolini sau ironia mușcătoare din discursul personajelor creionate de Pietro Aretino ca replică la Banchetul lui Platon, ori situația parodic-licențioasă din Mătrăguna lui Machiavelli. Dintre toate, evident epicureică în substanța ei rămâne Preaînfricoșata viață a Marelui Gargantua, tatăl lui Pantagruel, așa cum a fost alcătuiră mai demult de Domnul Alcofribas, abstrăgător de chintesență. Scriere plină de pantagruelism, dacă ne referim numai la parodierea extremă a actului educativ în sine
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
ce ieșeau din sfera de dominație a bisericii, ba chiar îndrăzneau să i se împotrivească și să o ridiculizeze. Rabelais nu face altceva decât să îi imprime și sensul celui ce își iubește și își trăiește viața frenetic, conform principiilor epicureice. Romanul abundă în descrieri ale cinelor pantagruelice și ale momentelor "meditative" post factum, posibile parodii ale Banchetului platonician, pe care autorul nu o dată îl citează, sau intrate pe linia amintitei Cena Trimalchionis din Satyricon. Până și călugării simt nevoia să
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
fi descrisă ca o caracterizare prin funcție. Cadrul de referință al cititorului devine un element esențial în selectarea trăsăturilor. Un dezertor, să spunem, este considerat pacifist sau poate laș. Un revoluționar care participă la o petrecere neconvențională este etichetat ca epicureic sau poate ca ipocrit. Mai mult, un personaj îi poate face ceva altuia caracterizîndu-l astfel sau determi-nîndu-l să se caracterizeze. Un detectiv care demască un criminal îl descrie pe acesta din urmă drept criminal. În acest caz, personificarea este explicită
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
față de soție, îndemnul la cumpătare și echilibru, alături de încurajarea fățișă a procreației sunt prezente cu egală statornicie în scrierile păgâne sau creștine. Calitățile terapeutice ale postului au fost relevate mai întâi de școala pitagoreică, de cea stoică și de cea epicureică. Într-adevăr, moraliștii creștini au adoptat fără ezitare moștenirea unei anumite înțelepciuni practice, deși justificările diferă. Argumentelor sociale și juridice ale filozofilor greci, care invocau datoria față de societate și regulile de echilibru psihosomatic, li se adaugă motivații mult mai profunde
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și la ceilalți, nu se îndeplinesc (trebuie să acceptăm că, uneori, lucrurile nu se întâmplă cum ne propunem/dorim noi). Este însă adevărat că atunci când scopurile/dorințele sunt nerezonabile, se poate încerca terapeutic și restrângerea lor (ca număr, intensitate) - vezi epicureicii - și/sau modificarea lor (de exemplu, în alte scopuri/dorințe rezonabile, eliminarea unora) - vezi stoicii și budiștii. Acest demers este unul sensibil, cu implicații etice, în măsura în care fiecare om este liber să își dorească orice; acesta este și motivul pentru care
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
să muncesc. N-am muncit niciodată, am petrecut. Cum să mă apuc să fac ceva? Nu-i absurd?"9. În mod cert, Manicatide se află printre perdanții istoriei, răgazul acordat până la reformele care-l vor expropria este cuprins în viziunea epicureică a lui carpe diem, declinul său fiind urmărit îndeaproape, când, ruinat, falsul boier se retrage, îmbătrânit prematur cu iluziile sale, într-o indigență sufocantă și umilitoare, cu atât mai mult cu cît face uz de generozitatea celor pe care i-
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
cărții un caracter dramatic, realizat cu nerv și imaginație, nu sunt altceva decât personificarea insolită a două concepte, aspect ce interesează literatura. În rezumat, conținutul se reduce la confruntarea dintre poziția Lumii care, direct sau indirect, apără fără sfială orientarea epicureică, laică, și poziția Înțeleptului, care propune formula vieții austere, chiar ascetice, mereu cenzurată de grija trecerii în lumea de dincolo. El izbutește să înfrângă energia argumentativă a Lumii, decretând, în spirit umanist, dar ascetic, superioritatea ființei raționale. Fraza e antologică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
mântuirea lor este asigurată a priori. Imaginea pe care o au despre Creator este cea a unui deus otiosus, un dumnezeu pe jumătate tolerant, pe jumătate indiferent față de lucrurile omenești. Irineu are deci dreptate să facă aluzie aici la doctrina epicureică, asupra căreia s‑a concentrat deja în cartea a III‑a (24, 2). Într‑adevăr, tema judecății finale este strâns legată de cea a temerii în fața morții și de cea a credinței care vindecă această teamă. Pentru Epicur, teama de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
respinsă de marea majoritate a specialiștilor. La 27 februarie 1975, Margherita Guarducci prezintă la Academia Romana di Archeologia o comunicare despre statuia descoperită în 1551, arătând că aceasta nu reprezintă un bărbat, ci o femeie care ar putea fi identificată cu epicureica Temista. Contrar opiniei tradiționale, cercetătoarea susține că statuia nu ar fi fost găsită în apropierea catacombei sfântului Hipolit, ci în biblioteca Pantheonului, amenajată de Iulius Africanul la Roma, din ordinul împăratului Alexandrus Severus. Lista gravată pe tronul statuii ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]