72 matches
-
de „poet întârziat, chiar vetust, al caducității lucrurilor omenești” (Al. Piru): „Frunzele de aur peste noi, de plouă,/ Vor rodi pământul vechilor dureri./ Cum să plec aiurea, către nicăieri,/ Când mai am o floare de cules din rouă?” (Rondelul unui epicureu). În următoarele plachete, Dealul brândușelor (1974), Fulg și zăpadă (1978), autorul își asumă mai decis postura livrescă, artizanală sau doar ocazională, dar își diminuează astfel simțitor palpitul poetic. SCRIERI: Poetul G. Tutoveanu, Bârlad, 1928; Istoria literară a Bârladului, București, 1936
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290388_a_291717]
-
aflându-se în centrul poemelor: apa ca reflex al trecerii, singurătatea ș.a. Fără mari tulburări metafizice, lirica se naște și din observarea ritmurilor naturii, a perindării anotimpurilor. Versurile sunt variațiuni pe tema tristeții lumii, poetul devenind un aed melancolic și epicureu. El aparține cetății dunărene, a cărei imagine este apropiată de cea a cetății grecești antice (Agora, Triptic). Metaforic, câmpia este asociată limbii: „E-o câmpie necuprinsă limba română / pas cu pas o străbatem până la moarte” (Limba română). Ciclul Nopțile disperării
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288333_a_289662]
-
stinge în conacul de la Mircești. A fost o zodie norocoasă aceea în care s-a născut scriitorul. Cu firea lui senină și echilibrată, A. pășește prin viață lin, cu nonșalanță, gata oricând să guste o plăcere, cu delicii de rafinat epicureu. E înclinat spre confort și reverie, dar tânjește mereu să cutreiere prin ținuturi cu un soare blând și învăluitor. Dacă pare uneori infatuat și distant, mai ales în raport cu tânăra generație, față de cei apropiați se arată mereu afectuos, cu duioșii neașteptate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285234_a_286563]
-
de prim rang (cele care aparțin lui Tertulian, lui Iustin, lui Origen sau lui Theodoret). Lucrarea cuprinde șapte cărți. În primele trei, apologetul prezintă și respinge principalele doctrine filozofice și religioase păgâne. Sunt tratate următoarele teme: 1) Existența Providenței (împotriva epicureilor); 2) Originea greșelilor (denunțarea politeismului ca pseudoreligie a lui Satan); 3) Denunțarea pseudofilozofiei păgâne; Următoarele patru cărți au un caracter pozitiv (cu toate că polemica nu dispare niciodată în întregime): 4) Despre adevărata înțelepciune (creștină); 5) Despre cultul fals (păgân); 6) Despre
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
această mutație exterioară a produs subminarea autorității filozofiei. Mult mai eficient a fost erodat din interior prestigiul ei: eșecul unei cunoașteri metafizice obiective pe fondul cuceririlor scientiste, amplificarea scepticismului și recursul la interioritate au dus încă din antichitate (o dată cu scepticii, epicureii și stoicii) la dezvoltarea "filozofiei vieții". Chiar dacă s-a mai menținut vocația sistematică a filozofiei, "s-a bagatelizat" exigența cunoașterii universal valabile. "Repartizarea fiecărei sarcini capătă o altă pondere", ceea ce modifică "structura filozofiei" și "raportul dintre părțile ei". Ca urmare
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
cirenaicii părea stupidă și lipsită de sens. Liniștea sufletească elogiată de stoici, alături de răbdare, de libertatea lăuntrică și de împăcare cu soarta păreau lucrurile cele mai de preț. De aceea morala stoică părea singura salvare și numai eudemologia intelectuală a epicureilor mai părea a avea virtuți similare. De aceea gramaticii se străduiau să acrediteze, contrar lui Platon, că Homer este „cel mai înțelept dintre poeți”, prezentându-l liceenilor și studenților ca pe un preaînțelept romantic care disimula, sub vălul miturilor, marile
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
perspectivele și ipotezele pot fi multiplicate la infinit. Văzut și ca „un avar în domeniul artistic, care se desparte de ceea ce posedă în imaginație la fel de greu ca orice harpagon de ceea ce posedă în realitate” (Nicolae Manolescu), O. este totuși un epicureu, care trăiește autentic doar în și prin text. O poezie difuză, un abur de ușoară melancolie, ce ține de sentimentul vremelniciei, învăluie pagina. În echilibrul clasicului, aparent mai senin ca oricând, străfulgeră uneori accente dramatice, amintind de neliniștea romanticilor. Alcătuirea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
în invenții verbale, expresii argotice, chiar golănești, jonglând totodată cu miturile și eroii sublimi ai literaturii. Grimasa ironică e îmblânzită de melancolie. Versurile de album, romanța, cronica rimată, grandilocvența ori accentele pastorale sunt mimate ingenios. Poza bufă de François Villon - epicureu, livresc și boem, actualizat prin minulescianism și modernism, reușește să comunice plăcerea de a nu mai putea trăi decât făcând literatură, iar versurile celebrează indisociabil iubirea de viață și iubirea de literatură: „La Iasnaia Poliana-i un spațiu osebit / Pios ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285512_a_286841]
-
în picioare dacă apărea o doamnă, nu l-am văzut niciodată ieșind în lume nebărbierit sau fără cravată, dacă-l vizitai la vilă te conducea, când plecai, până la treptele de la intrare. Amănunte, știu, dar exprimau un stil. Moldovean de obârșie, epicureu, profesorul Vicol era și un om de spirit. Gusta vorba de duh, gluma subțire, cultiva ironia și autoironia. În sala cantinei de la Cumpătul rămăseserăm odată numai noi, după prânz, să ne bem cafelele, când am intrat pe ușă două superbe
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
spațiul preocupărilor de literatură română veche se înscrie și culegerea Oameni și fapte din secolul al XVIII-lea românesc (1999). Primele trei studii de aici, segmente ale tezei de doctorat, au o structură precumpănitor comparatistă, tratând mai ales despre relația epicureului Budai-Deleanu cu stoicul M. Kuralt. Alte trei, unul intitulat Palatul crailor leșești, celelalte dedicate domnitorului literat Alexandru Moruzi și lui Chesarie de Râmnic, abordează din același unghi „cartea de înțelepciune” și două individualități ale culturii române. Întemeiat în primul rând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288189_a_289518]
-
propriu-zis, ci un reportaj literar, cu scriitură decalată (în timp), combinând notația cu eseul și confesiunea. Privirea scormonitoare și înțelegerea largă, lipsită de preconcepții își găsesc un teren ideal de acțiune în scrutarea exoticei provincii italienești. Tolerant și acid totodată, epicureu distins și meditativ, iubitor de pățanii inedite și preocupat de chestiuni general-omenești, M. își colorează paginile cu un umor de finețe. SCRIERI: Anna sau Pasărea paradisului, Cluj, 1972; Vine istoria (volum colectiv), Cluj, 1972; Cel iubit, Cluj-Napoca, 1976; Caii sălbatici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288011_a_289340]
-
și alte lucruri pretențioase cu dexteritate, fiind școlită anume. Medicinistul Felix cântă și el la pian și deține vioară. Vărul său, maniacul Titi, pretins pictor, are și el vioară, dar cântă numai după ureche, deși colecționează partituri. În același roman, epicureul Leonida Pascalopol cântă la flaut, singur, acasă. Nu știm ce anume. O pianistă desăvârșită e doamna Alice Deleanu care are pian la Medeleni și primește partituri de Bach din străinătate. Un model al său e însăși mama autorului, fiica lui
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
Luca, Marcu și Ioan, sunt destul de silitori, dar comenzile s-au rărit îngrijorător: pare că "nimeni din Siria nu mai are de scris vreun imn de recunoștință, vreun raport financiar sau măcar un denunț către împărat" (p. 13). Sofist și epicureu, disputat între plăcerile trupului, ale minții și ale pierderii ei temporare (prin abuz de hașiș), Cherintos se numără printre personajele importante ale piesei. Un spirit îngăduitor, raționalist cu măsură, mizând pe libertatea de credință și exprimare a individului. Câtă vreme
Fictiuni by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10134_a_11459]
-
fantasmă ideală a masculinității: blând, discret, altruist, ospitalier, îngăduitor, bun ascultător, exemplu de ordine și curățenie, bucătar ingenios, maestru al sexului etc. Un fel de Don Juan paradoxal, fiindcă nu caută să cucerească femeile, dar le satisface pe deplin, un epicureu al spiritului și al senzualității, visând la carcasa anonimatului. Nicio complicație sufletească nu vine să-i tulbure existența, după cum nici ființele feminine care-i trec pragul nu au alte gânduri în afară de trăirea clipei. Să furi de la viață o scurtă dezmierdare
Rafinament fără explozie by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/4797_a_6122]
-
traiect recuperator al existențialului prin care poezia se fortifică aidoma unui individ ce a pierdut mult sînge și căruia i se face o transfuzie: "de mult, într-un text, am promis că n-am să mai scriu poeme de dragoste. epicureul ferecat în vintrele mele voia să iasă în lume. scrisul, zicea el răscolindu-mă cu țepușa lui înroșită în flăcări, te-ntoarce din drum, îți îneacă viața-n oglindă și tu crezi că asta e totul. tu crezi că femeia
Realul ca imaginar by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15586_a_16911]
-
urechii și lasă-ți limba s-alunece pe lobul ei străveziu, în palida lumină a zilei cenzurate. fă dragoste cu femeia din text, bea-i aburul gurii din diftongi și din sufixele dulci sau lasă dracului totul, mi-a spus epicureul ferecat în vintrele mele, căci iat-o, iat-o cum vine...". Textul erotizat nu e decît un spațiu în care Erosul suspină în starea lui de nostalgie eternizată. Absolutul scriptural constă în această neajungere încremenită în semn, proiectată pe idealul
Realul ca imaginar by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15586_a_16911]
-
un minisocrate ce nu a văzut Athena și nici cartelă de cucută nu are, un Danton primind zilnic picioarele în fund de la Robespierre-ul blocului...". Axul personalității lui I. D. Sîrbu credem că este dat de conflictul între natura sa de epicureu ("El nu era un Sfînt Antonie, un anahoret căutător de însingurare în pustie, era un om normal cu simțuri și spirit ce se cereau satisfăcute, avea nevoie de public spre a-și desfășura faconda") și victimizarea la care a fost
Un spirit captiv by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16945_a_18270]
-
în "medalioanele" consacrate unor celebre figuri ale Franței, criticul își dezvăluie o sumă de contacte cu spiritele afine, logice, laice, bizuite pe condiția "omului natural", neconstrîns, tolerant, pașnic, civilizator, așa cum a fost bunăoară Montaigne. Celebrul întemeietor al eseului "era un epicureu în sensul înalt al cuvîntului, un înțelept care gusta dulceața vieții și a gîndirii, ținînd calea de mijloc între toate extremele care nimicesc judecata și bucuria. Era un senzualist și un empirist, neîncrezător în științele pozitive, în metafizică și în
Tradiția criticii franceze (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9377_a_10702]
-
raționale sau raționabile. Totul se desfășoară ca într-un gen de echilibristică sofisticată în care nici un fel de interpretare nu e decisiv motivată. Or, pe Caragiale nu-l alienează o astfel de indecizie și nici desfășurarea labirintică de spații. Un epicureu nu găsește aici decît prilejul uimirii: viața însăși e un spectacol și Caragiale e atras ca de o flacără de taina ei, de abisul ,construcțiilor" care sfarmă orice așteptare și logica bunului simț. Paradoxul și surpriza, duse pînă la absurd
I.L. Caragiale, un hedonist în labirint by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Imaginative/11121_a_12446]
-
a termenului, am putea socoti că da. Rămîne să stabilim profilul donjuanesc al personalității sale, drept care vom recurge la disocierea pe care exegetul spaniol Ramiro de Maeztu a operat-o în cadrul categoriei. Potrivit acestuia, „adevăratul Don Juan" e cinic, infatuat, epicureu, dominat de nesațiul satisfacției fizice imediate. Dar există și un Don Juan atipic, specific Nordului romantic, individ introvertit, care se află mereu în căutarea femeii ideale, a unui miraj ce constituie în sine o împlinire. Blaga aparține celui de-al
Muzele lui Blaga by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6277_a_7602]
-
hercule/ visează tandru pe umerii mei siamezi pînă-n ultima firbă derbedei și-mpărați în aceleași secunde: (nicolae magnificul apollinaire bocancii lui mihai eminescu). Aparent încă anahoret al dreptei credințe a lui Breton, poetul nostru e un sibarit al metaforei, un epicureu al comparațiilor pe care le propune după bunul plac al sensibilității sale particulare, în care nu șovăie a-și inculca poftele prea lumești, doar vag codificate. Exhibarea naturii senzuale e un mod al inocenței: ,,cu tîmpla pe pietre cu splina
Un postavangardist (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15692_a_17017]
-
și alte lucruri pretențioase cu dexteritate, fiind școlită anume. Medicinistul Felix cîntă și el la pian și deține vioară. Vărul său, maniacul Titi, pretins pictor, are și el vioară, dar cîntă numai după ureche, deși colecționează partituri. În același roman, epicureul Leonida Pascalopol cîntă la flaut, singur, acasă. Nu știm ce anume. O pianistă desăvîrșită e doamna Alice Deleanu care are pian La Medeleni și primește par--tituri de Bach din străinătate. Un model al său e însăși mama autorului, fiica lui
Pentru urechile și sufletele personajelor by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/8895_a_10220]
-
Bruyčre, La Rochefoucauld, Montaigne, Voltaire, Anatole France sănt cățiva maeștri declarați ai eseistului nostru ce relaxează perspectiva religioasă pănă la ceea ce dl Cristian Bădiliță numește "o credință naturală și senină în Dumnezeu". Homo religiosus se arată dispus a pactiza cu epicureul, sub acolada voluptuoasă a "veacului luminilor", cănd noțiunea de filosof se întălnea cu cea de "libertin". Avem a face, așadar, cu un creștinism în tratare liberă, oarecum heterodox, însă atăt de pliat pe temperamentul autorului în discuție, atăt de natural
Glose la ALEXANDRU PALEOLOGU (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12874_a_14199]
-
un simplu laborant față de un cercetător. Știe tot despre eprubete, recipiente și preparate, dar experimentul în ansamblul său îi scapă. Opera analizată moare în mâna lui, se muzeifică. De fapt, Al. Piru e un sceptic, pe când G. Călinescu era un epicureu al Literaturii - diferență esențială, care vorbește de la sine. Rostul literaturii pare a fi, pentru Al. Piru, acela de a furniza exponate într-un muzeu. Operele sau scriitorii nu sunt altceva decât prilejul unor articole de dicționar (deși Al. Piru nu
Critica de dicționar by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11630_a_12955]
-
-și pună explicit probleme adînci, fără să gloseze grav pe marginea abisului ontic și să ofere soluții prin tot felul de axiome, Florin Ciubotaru are, în mod autentic, o largă rezonanță metafizică. El este un contemplativ plin de vitalitate, un epicureu cu nostalgii carteziene și un senzual, ca să-i zicem așa, cu simțul răspunderii. încercînd o localizare a acestor coordonate în cadrul unor limbaje diverse și al unor tehnici diferite, s-ar putea spune că Florin Ciubotaru este viril, solar, contemplativ și
O negație a cenușii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16933_a_18258]