70 matches
-
perspectivele și ipotezele pot fi multiplicate la infinit. Văzut și ca „un avar în domeniul artistic, care se desparte de ceea ce posedă în imaginație la fel de greu ca orice harpagon de ceea ce posedă în realitate” (Nicolae Manolescu), O. este totuși un epicureu, care trăiește autentic doar în și prin text. O poezie difuză, un abur de ușoară melancolie, ce ține de sentimentul vremelniciei, învăluie pagina. În echilibrul clasicului, aparent mai senin ca oricând, străfulgeră uneori accente dramatice, amintind de neliniștea romanticilor. Alcătuirea
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
spațiul preocupărilor de literatură română veche se înscrie și culegerea Oameni și fapte din secolul al XVIII-lea românesc (1999). Primele trei studii de aici, segmente ale tezei de doctorat, au o structură precumpănitor comparatistă, tratând mai ales despre relația epicureului Budai-Deleanu cu stoicul M. Kuralt. Alte trei, unul intitulat Palatul crailor leșești, celelalte dedicate domnitorului literat Alexandru Moruzi și lui Chesarie de Râmnic, abordează din același unghi „cartea de înțelepciune” și două individualități ale culturii române. Întemeiat în primul rând
MITU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288189_a_289518]
-
în invenții verbale, expresii argotice, chiar golănești, jonglând totodată cu miturile și eroii sublimi ai literaturii. Grimasa ironică e îmblânzită de melancolie. Versurile de album, romanța, cronica rimată, grandilocvența ori accentele pastorale sunt mimate ingenios. Poza bufă de François Villon - epicureu, livresc și boem, actualizat prin minulescianism și modernism, reușește să comunice plăcerea de a nu mai putea trăi decât făcând literatură, iar versurile celebrează indisociabil iubirea de viață și iubirea de literatură: „La Iasnaia Poliana-i un spațiu osebit / Pios ca
AZAP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285512_a_286841]
-
un spirit occidental, cuprinde atât încercări originale, cât și traduceri sau prelucrări (din La Fontaine, Cardinalul Fr.-J. de Bernis, Metastasio, Thomas Gray, Marmontel). La confluența anacreontismului cu clasicismul și preromantismul, versurile nu suferă de monotonie tematică. Stihuitorul este un epicureu, celebrând plăcerile vinului și ale amorului. Erotica lui, pastorală sau senzuală, jubilantă sau lacrimogenă, se împletește cu poezia naturii. De o anume grație și prospețime, fragmentul din epitalamul biblic Cântarea Cântărilor, transpus prin intermediul unei versiuni franceze, rămâne cea mai izbutită
CANTACUZINO-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286068_a_287397]
-
dimensiune... Un om ca Ianuli reprezintă ceva profund, drept și nobil, să știi, domnule. Dar Emilia e voluta care lipsea... o binefacere. Domnul Gafton se ridicase în picioare. În costum alb, cu părul și mustața albe, perfecte, înlocuia un distins epicureu, de o sceptică și blândă înțelepciune. Ca să vezi, ca să vezi: înlocuitorul Marcel, de necrezut! — Hai să mergem, e târziu. Cucoana Veturia nu suportă s-o las multă vreme singură. Se încurcaseră unul pe altul în ușa rotitoare. Gafton dădu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se lase sponsorizat de niște extraparlamentari n-am Înțeles niciodată. Teoriile lui Wagner nu aveau culoare, ca să zic așa, și el, dacă voia, putea să fie invitat de universități, clinici, academii. Cred că acceptase invitația lor pentru că era esențialmente un epicureu și pretindea rambursări princiare de cheltuieli. Particularii puteau strânge la un loc mai mulți bani decât instituțiile, și pentru doctorul Wagner asta Însemna călătorie la clasa Întâi, hotel de lux plus onorariile pentru conferințe și seminarii, calculate după tariful său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
-mi explic logic fenomenul. Totul pleacă de la personajul fabulos al prunciei mele, bunicul din partea mamei, cunoscut la secția forjă din uzinele „Autobuzul“ și-n perimetrul Piața „Progresul“ (fostă Donescu) de pe Șoseaua Giurgiului - Bellu - Ferentari drept „Nea Costică (Cristea) Vânătorul“. Dunărean epicureu, temperament sangvin, micuț, dar focos, băutor atletic, impetuos cîntăreț de romanțe și tolbă nesecată de basme, ucenic de la 16 ani la „Lemetru“, împătimit de vănătoare și recunoscut reparator de arme de colecție (mai ales de puști belgiene, inclusiv pentru Florian
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
sudoare, dă-i și dă-i Înainte, cu shaker-ul În mînă, fiindcă ura aparatele electrice și-i plăcea să facă pe barmanul zornăind maracasurile, se aud răsunînd cuburile de gheață În shaker-ul de argint și rotofeiul priceput și epicureu se simte transportat În insulele Bahamas. Dar numai o clipă. Fiindcă ghitarele de flamenco, glasurile cîntăreților reproduse cu mare fidelitate de instalația stereofonică și afișele care Împodobesc barul, living-ul, dormitorul și biroul, afișe pînă și de la corrida aceea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
a nu-și crăpa fina tencuială de pudră și fard de pe fața ei senilă. Păcat! Ce om original! - Hei... zise Panait Suflețel sărind de pe scaun în mijloculodăii și trecîndu-și pieptenele degetelor prin părul alb, contrastând cu fața tânără, Ioanide e epicureu, Ioanide umblă acum după femei. El e Ahile în veșnică expediție erotică, filozoos, iubitor de viață! - Canalia! șopti amabil doamna Valsamaky. - Domnule, ești nedrept! protestă râzând Gaittany fără să treacă la apărare. Dan Bogdan, mușcîndu-și puțin buza, interveni academic: - Eu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
convorbire inocentă și lipsită de orice paradox. "Nu vorbesc pentru tine, o ironizase mental Ioanide atunci, naivă madam Farfara, vorbesc Ioanei." (Ioana era fata doamnei Valsamaky.) Bonifaciu Hagienuș, un fel de silen cu pielea fălcilor căzută, individ versatil și servil, epicureu nu lipsit de fineță, povesti și el, scandalizat, cum, întîlnindu-l odată pe stradă pe Ioanide, pe care nu-l cunoștea personal, după ce-l căutase peste tot, întrebîndu-l dacă este domnul Ioanide, acesta i-a răspuns fără nici o clipire: "Nu!" și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
domnule Ioanide? - Transparențe! răspunse acesta cu un zâmbet chinezesc. - Ioanide e poet! exclamă Suflețel săltând pe scaun,pieptănîndu-și părul înfoiat cu degetele, visează sirene! Într-adevăr, Panait Suflețel nutrea opinia sinceră că Ioanide este inapt pentru orice operă pozitivă, un epicureu și un contemplativ. Ioanide nu dezminți prin nimic această ipoteză, din contră, se abstrase și mai mult. De fapt, el recapitula portretul etic al lui Gonzalv Ionescu, pentru care deținea o știre. Gonzalv urmărea o catedră de geografie, în vederea căreia
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mâna dreaptă, crispată ca o gheară), a tras-o ca pe o victimă docilă. Faun cu ochi care fascinează! - Ha-ha-ha! râse Gaittany ascultând acest raport jucat. XI Bonifaciu Hagienuș, zis Regele Lear, era un om extraordinar de tabietliu, și denominația "epicureu" i se potrivea în sensul exact al cuvântului, fiindcă-și justifica temperamentul printr-o Atragem atenția că în excitația lui, folosindu-se de știri incomplete și anticipând asupra unui fapt ce Mișcarea știa că se va întîmpla neapărat, Tudorel crede
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
trebuie să se introducă, prin căsătorie, divorțând de propria nevastă, în clanul Conțescu. Prezențe de prim-plan, nu numai în Bietul Ioanide, ci și în Scrinul negru, orientalistul Hagienuș și muzeograful Gaittany sunt, unul: intelectualul steril, juiseur bonom și malițios, epicureu grotesc, celălalt: perfectul monden, diplomatul înnăscut, un Talleyrand ieșit din ceainăriile Fanarului. Fauna celor două romane cuprinde zeci de alte personaje, pitorești, unele, ca de pildă, prințul Hangerliu, os domnesc, și mai ales mătușa lui, "Hangerlioaica", de o infatuare comică
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
totuși prin a invoca exemplul oracolelor tămăduitoare al lui Mopsos și al lui Amphilochos, care erau de-a dreptul Înfloritoare. El Își susține ideea printr-o anecdotă menită să confirme credința mereu crescândă În oracol. E vorba despre convertirea unui epicureu. Și Pausanias afirmă că oracolul lui Mopsos era cel mai infailibil dintre toate 2. Acest entuziasm extraordinar pentru oracolele tămăduitoare, unde minunile dețin un loc Însemnat, nu era străin de nevoia de o divinitate eficientă și binefăcătoarepe care toată lumea o
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
lui Mopsos era cel mai infailibil dintre toate 2. Acest entuziasm extraordinar pentru oracolele tămăduitoare, unde minunile dețin un loc Însemnat, nu era străin de nevoia de o divinitate eficientă și binefăcătoarepe care toată lumea o resimțea la vremea respectivă, cu excepția epicureilor și stoicilor care, de fapt, nu reprezentau decât o minoritate. Curentul filosofic ce creează atmosfera epocii este și va rămâne pentru multă vreme platonismul. În vremea lui Plutarh, platonismul se suprapune În bună măsură cu neopitagorismul - de care a fost
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
divinației. E de notat faptul că argumentele pro și contra n-au fost reînnoite și că ne regăsim Între cei doi poli clasici: stoicii, gata să folosească divinația ca pe o dovadă a existenței zeilor providențiali, și, la polul opus, epicureii, scepticii și cinicii. Aceste două poziții sunt de altminteri definite fără a fi numite În mod explicit, Într-un fragment din De Defectu..., 414 f: „Întrucât e greu de știut și de determinat cum și până la ce punct trebuie să
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
numite În mod explicit, Într-un fragment din De Defectu..., 414 f: „Întrucât e greu de știut și de determinat cum și până la ce punct trebuie să facem să intervină providența, unii reduc de-a binelea rolul divinității la nimic (epicureii), În vreme ce alții văd În ea cauza tuturor lucrurilor fără excepție (stoicii), or, aceste două păreri se Îndepărtează deopotrivă de la dreapta și cumpănita măsură”. Astfel că acuzatorii și apărătorii divinației se confundă cu cei care resping sau acceptă Providența. Pentru cei
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
sfătuia pe atenieni În timpul celei de a doua invazii persane să părăsească Atena și să se refugieze pe corăbii 1. Sunt probleme deja abordate de Plutarh, mai ales În dialogul De Pythiae Oraculis, unde critica oracolelor se incarnează În persoana epicureului Boethos. Dialogurile pythice constituie astfel o analiză foarte nuanțată a fenomenului divinației oraculare făcută din interior de un autor interesat de acest lucru prin chiar funcția sa de preot delfic, mânat Însă și de un profund interes pentru faptul religios
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
o fabulație și o invenție gratuită” (mythos, plasma kenon), tocmai pentru că se află În contradicție cu practicile ritualice delfice. În sfârșit, reproșul din ultimul paragraf al intervenției lui Ammonios (435 d-435 e) pare să le fie adresat mai degrabă epicureilor decât lui Lamprias: „mi se pare ceva absurd - spune Ammonios - a nega unui zeu sau unei providențe originea și statornicirea acestor Întâmplări benefice, pentru a le atribui În schimb hazardului și norocului”2. Introducerea daimonilor În teoria lui Lamprias: necesitate
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
mai mult sau mai puțin nuanțată a unui om credincios care se exprimă aici și care va tot repeta, așa cum am putut observa În paginile precedente, că esențial este a avea față de Zeu gânduri curate. Prezența În dialog a unui epicureu ca Boethos care, firește, respinge și oracolele, și prodigiile, considerându-le a fi lipsite de valoare, nu face decât să-i incite și mai mult pe interlocutori. Cât privește prodigiile, se remarcă la Plutarh un efort de a le tria
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
peplesthai panta theiotetos). Cuvintele lui Philinos au iscat multe comentarii care au văzut În ele expresia unui panteism de factură stoică. Faptul că această acuzație a căpătat o atât de mare forță se datorează poate și intervenției foarte prompte a epicureului Boethos. „Nu vă ajunge că-l Închideți pe zeu o dată pe lună Într-un trup muritor, acum Îl vom mai și amesteca În orice obiect de marmură și de bronz, ca și cum n-am avea În Soartă și În Întâmplare cauzele
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
ale unor astfel de coincidențe!” (398 b). Replica e dată În termeni tipic epicureici (tyche, automaton), ceea ce Însă nu trebuie să ne facă să credem că În pasajul citat mai sus ar fi vorba despre o „confruntare” Între stoici și epicurei. Pentru a percepe adevăratul Înțeles al cuvintelor lui Philinos, vom recurge din nou la articolul lui P. Boyancé referitor la oracolele Pythiei 1 și, mai exact, la remarcabilul comentariu al primei părți a tratatului. Răspunsul oferit de Philinos 2 la
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
la articolul lui P. Boyancé referitor la oracolele Pythiei 1 și, mai exact, la remarcabilul comentariu al primei părți a tratatului. Răspunsul oferit de Philinos 2 la acuzațiile lui Boethos scoate În evidență două lucruri: 1. Faptul că pentru un epicureu divinitatea nu poate fi prezentă și nu poate acționa decât Încastrându-se material Într-un obiect sau Într-o ființă vie. 2. Dimpotrivă, zeul transmite ființelor mișcarea și sensibilitatea fără a se Încorpora În ele (exemplul lui Epicur care, deși
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
cu cea a lui Phaidros din Banchetul lui Platon. Este adesea denumit „oaspetele”. Sub Înfățișarea sobră a lui Theon se ascunde Însuși Plutarh, iar atenianul Sarapion, căruia Îi este dedicat dialogul precedent, este un poet renumit, de formație stoică. Boethos, epicureu convins, dovedește adesea În replicile sale un scepticism tăios. Spre deosebire de primul dialog delfic din această serie, discuțiile nu se mai poartă În cadrul unei ședințe, ci În timpul unei plimbări pe Calea Sacră, Începând cu intrarea În Sanctuar și ajungând până la marele
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
fi oare mai potrivit să le considerăm modele ale unei perfecțiuni desăvârșite, rectificând astfel părerea noastră critică greșit formată prin lecturi anterioare fără valoare?”. Iată Însă că Boethos, geometrul, luă cuvântul și spuse așa (cunoști persoana, care acum se declară epicureu): (E) „Auzit-ai tu zise el, ce-a făcut pictorul Pauson?2 Primind o comandă, după cât se pare, ca să picteze un cal care se rostogolea pe pământ, el l-a pictat alergând. Cum comanditarul s-a supărat, Pauson a Început
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]