128 matches
-
tineri, în dorința de a se face remarcați, ,copiază", ,clonează" teme și stiluri pînă nu demult tabuizate, conform principiului ,totul este posibil, totul este permis" (cum sună refrenul unui cîntec din rebelul an 1968), practicînd astfel un epigonism aproape instantaneu. Epigonică pare, cel puțin la prima vedere, și scrierea unui autor german serios și bine cotat: Hans Josef Ortheil. Penultimul său roman intitulat Marea iubire s-a vîndut în peste 150 de mii de exemplare. Ultima lui carte, Orele secrete ale
Paseism, epigoni și clone by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11172_a_12497]
-
cu asemenea savanterii și parascovenii ? Un caz tipic de suprasolicitare a rețelei prin abuz descriptivist îl prezintă Himere de Pharos : „acest exil cu gust amar de migdale/ în care mă îngrop ca un paing prin agora / adesea confundat cu leii epigonici / la citirea cărților sfinte / în timp ce buzele de calcar surîd, ele însele / vrăjite de steaua halebardă / singura care ne salvează din neant și rămîne / cu o glorie egală cu aceea a lui Leonardo / nu, nu vreau să-ți explic” etc. Și
HIMERE DE PHAROS de LUMINIŢA CRISTINA PETCU în ediţia nr. 272 din 29 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355919_a_357248]
-
a întâmplat și cu Nicolae Labiș după ce a publicat„Albatrosul ucis”, fiind expus „oprobiului public” și luat în colimatorul securității. La începuturi, îndrumat de Constantin Dobrogeanu Gherea și bucurându-se de aprecierile lui Caragiale cu care se laudă, poezia lui epigonica, alegându-și modele saturate din seva dragostei de viață, așa zisă „poezie proletara”, care cântă avântul clasei muncitoare, aducea o tonalitate nouă în lirica proletara. Pseudonimul literar de Alexandru Toma a fost ales chiar de Ion Luca Caragiale, în 1896
A.TOMA- SAU CUM A PĂTRUNS PROLETCULTISMUL ÎN LITERATURA ROMÂNĂ de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1164 din 09 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353674_a_355003]
-
decenii de cînd își caută esența lăuntrică, fulgerată de melancolii. Poezia sa e una confesivă, deschisă, dornică de comunicare. Cred că poate fi considerată mezina generației optzeciste, preluînd mare parte din obsesiile acesteia și integrîndu-le unui altfel de discurs, nicidecum epigonic, ci confruntat cu neliniștile „noii lumi”, în care imaginarul nu mai este realul din real, nici realul fictiv, paralel realului, ci un real care proiectează eul poetic în culturi diferite, în spații și experiențe necunoscute. Memoria, fascinația cuvintelor, a poemului
CONFESIUNI LIRICE DE EXCEPŢIE ALE UNEI SUPRADOTATE SCRIITOARE de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 1339 din 31 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/360098_a_361427]
-
histrionic, anume prin mistagogia instinctului primar)... Va fi de recitit cum au conceptualizat, prin timp, acest tipic- atipic geniu..., și altfel spus, oprra-i, POEMUL ANIMAL, cum îl defini prietenul poet al “Cantonului părăsit”, Liviu Ioan Stoiciu; apropos, asta vine dinpre epigonicii lui EMINOVICI ( rebotezat la Budapesta, de Iosif Vulcan), EMINESCU, adică de la BACOVIA, LABIȘ, Ursachi, Geo Dumitrescu, Beniuc, A. E. Baconsky, Nichita Stănescu, Păunescu ș.c.l- ( că s-a făcut triaj”, vorba lui Marin Sorescu...). Ce are a face critica
DESPRE HISTRIONISM ŞI EFECTUL CATHARTIC REVIGORATOR de EUGEN EVU în ediţia nr. 1238 din 22 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/346887_a_348216]
-
ș.a. se mișcă între confesiunea sentimentală și vibrația protestatară; deziluzie și elan, dezgust și indignare se articulează patetic, schema antinomiilor tranșante, violente fiind de altfel extrem de uzitată. Și înrâurirea lui Eminescu, poet pentru care aici există un cult, se răsfrânge epigonic. La rândul lor, prozatorii „decupează” din realitate fapte diverse, întâmplări ieșite din comun. Nuvelele și schițele publicate sunt populate de oameni roși de mizerie, suferințe și vicii, văzuți cu milă, duioșie, exasperare, revoltă, ca victime ale unei societăți imorale. Teza
CONTEMPORANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286392_a_287721]
-
de pe mare. Debutul editorial în poezie îl va reprezenta volumul Oceanul (1962). Cu reportajele din Împărăția vânturilor (1954), care au reținut atenția lui Geo Bogza, C. începe o lungă carieră în domeniu. Criticilor care îi reproșează că reportajele sale „vin epigonic lângă și în umbra lui Bogza” (Ion Rotaru), C. le răspunde: „În umbra lui Geo Bogza vom scrie de acum înainte toți cei care vom aborda reportajul literar propriu-zis, Geo Bogza fiind cel care ne tutelează, [...] modelul și părintele meu
COSOVEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286440_a_287769]
-
mai aproape, mereu tot mai încet Într-o privite lungă și nesfârșit de lină.” (Ca ochiul moartei tale) Versurile acestea au chiar un învăluitor sunet eminescian. Există de altfel ceva eminescian în toată poezia Ilenei Mălăncioiu, dar nu un eminescianism epigonic, ci unui de afinitate structurală ce nu se vădește de obicei din prima instanță. Marea artă cu care poeta impune versului voința ei de a exprima total și exact lucruri atât de evazive, de nuanțate și de profunde este în
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
o galerie de autori inaugurată de Ion Neculce și continuată de Ion Creangă și Mihail Sadoveanu. Limbajul este într-adevăr principalul instrument al tehnicii sale narative, dar I. nu are cum să se ridice la nivelul predecesorilor. Paginile sale sunt epigonice, sărace, năpădite de clișee, mai ales atunci când încearcă să construiască un portret în stil realist sau când intenționează să recompună o stare de spirit. Mai mult, autor din anii ’50, el falsifică de fapt realitatea sub presiunea ideologiei pe care
ISTRATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287637_a_288966]
-
artei universale. Dignitatea actului critic vine din puterea sa coagulantă, din capacitatea de a ordona trecutul într-un întreg coerent, făcând astfel accesibil ceea ce altminteri s-ar pierde în infinite decupaje analitice; departe de fi un simplu sincretism, un inventar epigonic, sinteza critică este înțelegerea „ființei adânci a unei epoci”, așadar un act creator în adevăratul înțeles al cuvântului. Fără o atitudine de frondă ostentativă și fără veleitate contestatară, volumul pune în lumină un spirit eminamente clasic, H. situându-se în
HAULICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287420_a_288749]
-
secolului al XX-lea, în special cea de după 1918, e considerată din perspectivă îngust ideologică, de pe poziții naționaliste rigide și în spiritul conservatorismului estetic radical. Modalitățile artistice noi, moderne sunt respinse tranșant și menținute în atenție cele tradiționale, oricât de epigonice. Tudor Arghezi e pus la stâlpul infamiei și sunt apreciați cu bunăvoință, chiar elogiați, autori submediocri. Însă contribuția la cunoașterea literaturii de până la 1900 rămâne substanțială. Dintr-un curs a rezultat Istoria literaturii românești. Introducere sintetică (1929). De ordinul zecilor
IORGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
tirului, țintele lui fiind selectate preponderent din rândul criticilor tineri, lipsiți de influență politică și deci de posibilitatea de a reacționa pe linie socială sau administrativă. Cică niște cronicari... mai conține un dialog cu Toma Pavel despre „călinescianism” ca fenomen epigonic: deși perspectiva este lucidă și echilibrată, epoca l-a receptat fie drept scandalos, fie plin de curaj. Următoarele volume de cronici - Colocvial (1976; Premiul Uniunii Scriitorilor), Explorări în actualitatea imediată (1978), Noi explorări critice (1982), De la imperfect la mai puțin
REGMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289165_a_290494]
-
încrederea profesorului Em. Grigorovitza), cu schița Brezaia. Peste puțină vreme îi apare în „Viața literară” altă schiță legată de datini, Focu’ lu’ Sâmedru, iscălită Mihai de la Rucăr. Va continua să semneze, cu pseudonimele Freamăt, Boldur, Baștea, Argeș, Melun ș.a., versuri epigonice în paginile publicațiilor ieșene „Floare albastră”, „Evenimentul literar” ș.a. Mai frecvent colaborează cu versuri, schițe și povestiri pe teme de inspirație rurală, cu cronici dramatice, articole politice sau despre religie etc. în „Viața literară”, „Curentul”, „Arhiva”, „Albina”, „Lumina”, „Convorbiri literare
LUNGIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287917_a_289246]
-
REVISTA LILIPUTANA, publicație apărută la București, lunar, din noiembrie 1929 până în decembrie 1930, sub conducerea lui V. Niculescu și N. Roșianu. Gazeta nepretențioasa, fără o selecție riguroasă a textelor, R.l. găzduiește o poezie epigonica eminesciana, cu tuse simboliste, si o proza (îndeobște scurtă, de dimensiunea tabletei) urmând în general linia psihologist-declarativă. Ultima pagina cuprinde rubrică intitulată „Caleidoscop liliputan”, în care se fac scurte cronici și comentarii. Se publică sau se retipăresc versuri de N.
REVISTA LILIPUTANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289224_a_290553]
-
În versurile din Cântece și descântece de piatră, dar mai ales în cele din Târziul clipei, se observă o glisare către un expresionism cu mesaj politic. Dar timbrul nu îi este la îndemână și sunt introduse, câteodată, revărsări căutate sau epigonice, în canonul ideologic al epocii. Poezia patriotică a lui S., de asemenea conformistă, vrea să fie una a transparențelor subpământene, a mișcărilor abia perceptibile, glorificând cu exaltare și cu o imagistică vânjoasă continuitatea și durabilitatea în veac a neamului. Stângace
SELEJAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289608_a_290937]
-
Turbincă de Ion Creangă. T. este puțin pretențioasă cu poeții pe care îi găzduiește: Mihai I. Toncescu, Sofronie Ivanovici, D. I. Bonteș, Gabriel Donna, T. Ionescu-Teo, N. Țincu ș.a., cele mai multe versuri fiind de inspirație folclorică sau caracterizându-se printr-un romantism epigonic. Sunt reproduse și câteva cugetări semnate de Carmen Sylva. O atenție deosebită se acordă articolelor de popularizare, multe traduse ori adaptate: Piramidele Egiptului (I. G. Dumitriu), Psihologia cinematografului, Religia științei (I. D. Nicolescu), Religiile popoarelor asiatice (Nic. Fr. Lazaris), Istoricul teoriei
TRIBUNA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290264_a_291593]
-
globulele aceleiași grupe de sânge, pompat deopotrivă de un moment dramatic al istoriei și de unul de context istorico-literar: pe de o parte - spectrul traumatizant al totalitarismelor și războiului, pe de alta - tendința tinerilor de a scoate poezia din trena epigonică, sterilizantă a marilor scriitori interbelici și de sub incidența primului val al avangardei. Poezia lui T. exprimă o reacție la acest context de istorie politică și literară, mergând de la pastișă până la toată gama opoziției ironice și autoironice. Dar nu se rezumă
TONEGARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290224_a_291553]
-
nu a reușit să depășească nici condiția de „proletar intelectual”, nici să-și cristalizeze talentul în creația literară. S-a risipit în articole pătimașe, fără idei originale, cum sunt Pornografie și naturalism, Artiștii cetățeni sau Teatrul modern. A lăsat versuri epigonice, de evident timbru eminescian, strânse postum în volumul Proză și versuri (1899), epigrame, unele cam obscene (Fin de siècle, 1892), instantanee din viața celor umili (Spectacole în stradă, Cronici triste, Mizerie, Nebunul). Un roman, După natură. Artiștii, i-a apărut
VAIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290406_a_291735]
-
măreț și falnic,/ C-un aspect frumos, divin,/ Pausanias ne spune:/ «De câte ori îl contemplu/ Înainte-mi se ivește/ Un tânăr cu chip senin»”. În acest fel V. își prelungește articolele de popularizare, altfel bogate în informație, sub haină versificată, urmând epigonic maniera didactică a lui Hesiod din Munci și zile. Precizia „științifică” este frapantă: „O corolă strălucită/ Ai, într-Amaryllidee/ Perianth ca din poveste,/ În formă de șease foi,/ Petale încântătoare,/ Stamine, șease frumoase,/ Dispuse cu măestrie/ Și cu frunze foarte moi
VANTUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290427_a_291756]
-
evolua rapid, omul nu și-a mai găsit locul, supraviețuind propriei legende de fondator cultural. Poezia lui V. poartă, adânc încrustată, pecetea unui gust de epocă. Vizibile mai mult decât oriunde în erotică, înfluențele vin dinspre lirica neoanacreontică, dinspre clasicismul epigonic italian și „mica poezie” franceză de sfârșit de secol XVIII. Astfel, Anacreon, Athanasios Hristopoulos, Metastasio (din care traduce canțoneta La partenza), Giambattista Marino (ale cărui Canzone dei baci le imită în Baciurile sale), Gabriello Chiabrera, Claude-Joseph Dorat, Évariste Parny, Jacques
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
sociale și politice. Alături de idile (Scara, Dragoste învrăjbită), de rememorări și evocări lirice ale satului transilvan (Mama, Iarna pe uliță, Paștele), apar aici incendiarele Noi vrem pământ!, In opressores, Decebal către popor și Doina. Pe de altă parte, o lirică epigonică, alcătuită mai ales din pasteluri, fie peisaje, fie tablouri ale obiceiurilor câmpenești (Maria Baiulescu, Sânziene, Maria Cunțan, Pastel, De la sat, Sergiu Cujbă, Serenadă), prevestind patriarhalismul sămănătorist, își are modelul în Coșbuc. Țăranul e și în atenția lui J. B. Hétrat
VATRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290470_a_291799]
-
de asumare a tensiunilor erei postromantice și de înscriere a liricii noastre pe orbita „modernismului înalt”, însumând, ca într-o reluare cadru cu cadru, „miracolul arghezian”, bacovian ori barbian. Într-o literatură în care simbolismul, parazitat de elemente tradiționale, poartă epigonic pecetea romantismului eminescian și macedonskian, V. este reprezentantul emblematic al canonului modernist românesc. I. Vinea este dintre artiștii care au efectuat una dintre cele mai remarcabile experiențe de sublimare a fenomenului liric. Drama acestui poet într-adevăr original stă [...] în
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
Z.R. alternează, într-un discurs prolix - Șerban Cioculescu observa „excesul vocal de «haut parleur» care-i sonorizează sensibilitatea” -, versurile scurte cu cele foarte lungi, operează cu o topică secționată inadecvat, întârziind ideea prin acumulări eliptice și descifrări amânate, amintind epigonic de topica lui Tudor Arghezi. În poetizarea cotidianului, a războiului, de pildă, singurele insule de lirism sunt susținute de câteva elemente provenind din copilăria autoarei, din dramele sale intime, unde emoțiile se exprimă cu accente firești în mici piese nutrite
ZOTTOVICEANU RUSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290759_a_292088]
-
În schimb, pastelurile, portretele, idilele se înfăptuiesc doar în marginile grațiosului, unele chiar lezează simțul estetic prin neologisme șăgalnice și, nu rareori, printr-o tentă de mievrerie. Versurile meditative nu evită truismul, eroticele au un aer convențional, afectat madrigalesc și epigonic. Simplificând, autorul apare în poezia naturii ca un pastelist descins din Vasile Alecsandri, factice și destul de anemic, fiind un eminescianizant în cea erotică, subjugat de model. Mai multă însuflețire, prin atitudinea polemică, aduc orațiile satirice Către Cleobul sau Invectivă: „Spânatec
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
fusese citit cu interes, în zorii formării lor, de Mihail Sadoveanu, N. Iorga, Gala Galaction ș. a. Mai publică, prelucrate, alterate, basme și legende, editează începând din 1878, cu modificări și adăugiri de la o ediție la alta, Dorul inimei, culegere amintind epigonic de Spitalul Amorului a lui Anton Pann, unde sunt agregate versuri populare, romanțe, „cântece de dor și amor”, cuplete, poezii de V. Alecsandri, D. Bolintineanu, Al. Sihleanu ș. a., versificări proprii, traduceri. Era de așteptat să aleagă spre a traduce Crimele
POPESCU-17. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288938_a_290267]