128 matches
-
a pus capăt avangardelor), apoi, în socialism, ca mod de rezistență la proletcultism. Paul Goma îl consideră un curent moleșit. Theodor Codreanu consideră că la noi precaritatea postmodernismului provine din faptul că e lipsit de organicitate, fiind preluat sincronic și epigonic, cea ce e înalt pentru Occident a devenit caricatural pe malurile Dâmboviței în timp ce Liviu Petrescu afirmă că există postmodernism organic românesc, construit pe teme autohtone. Capodopera postmodernismului liric românesc, Levantul lui Mircea Cărtărescu, despre care orgoliosul autor crede că a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
artei universale. Dignitatea actului critic vine din puterea sa coagulantă, din capacitatea de a ordona trecutul într-un întreg coerent, făcând astfel accesibil ceea ce altminteri s-ar pierde în infinite decupaje analitice; departe de fi un simplu sincretism, un inventar epigonic, sinteza critică este înțelegerea „ființei adânci a unei epoci”, așadar un act creator în adevăratul înțeles al cuvântului. Fără o atitudine de frondă ostentativă și fără veleitate contestatară, volumul pune în lumină un spirit eminamente clasic, H. situându-se în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287420_a_288749]
-
mai aproape, mereu tot mai încet Într-o privite lungă și nesfârșit de lină.” (Ca ochiul moartei tale) Versurile acestea au chiar un învăluitor sunet eminescian. Există de altfel ceva eminescian în toată poezia Ilenei Mălăncioiu, dar nu un eminescianism epigonic, ci unui de afinitate structurală ce nu se vădește de obicei din prima instanță. Marea artă cu care poeta impune versului voința ei de a exprima total și exact lucruri atât de evazive, de nuanțate și de profunde este în
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
perspectiva nesfârșirii”. Alte „observări” au în vedere poveștile lui I. Creangă, poezia lui O. Goga, junimismul și sămănătorismul, rolul imaginilor în literatură. Impresionist în fond, C. se amăgește a fi un spirit teoretic. Ca poet, C. este, în îngânările lui epigonice, de un eminescianism impenitent (Din taina vieții, I-IV, 1915-1935). Versificând lejer, el se menține într-un minorat al expresivității, fluența molcomă a romanțelor sale smulgându-se arareori din făgașul banalității. Mai suspinând, mai îngândurându-se adică filosoficește, poetul cultivă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286283_a_287612]
-
Z.R. alternează, într-un discurs prolix - Șerban Cioculescu observa „excesul vocal de «haut parleur» care-i sonorizează sensibilitatea” -, versurile scurte cu cele foarte lungi, operează cu o topică secționată inadecvat, întârziind ideea prin acumulări eliptice și descifrări amânate, amintind epigonic de topica lui Tudor Arghezi. În poetizarea cotidianului, a războiului, de pildă, singurele insule de lirism sunt susținute de câteva elemente provenind din copilăria autoarei, din dramele sale intime, unde emoțiile se exprimă cu accente firești în mici piese nutrite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290759_a_292088]
-
reveniri la formula clasică, reveniri care nu reușesc totuși o recuperare integrală a acesteia, dar nici o desprindere totală de ea. Se pot percepe ca un fel de forme hibride care însă nu trebuie devalorizate, reduse la simplul statut de mișcări epigonice, lipsite în mod absolut de individualitate sau de viață proprie. De aceea s-a preferat, de altfel, termenul de neoclasicism în locul celui de pseudo-clasicism așa cum propunea Paul Hazard, este drept referindu-se mai ales la realitățile literare ale secolului al
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
pe care-l propunea clasicismul, dar și în ilustrarea dorinței de depășire a provincialismului cultural. De aceea, în ciuda numeroaselor minusuri pe care le au și, mai ales, în ciuda faptului că la o privire superficială ar putea fi judecate drept manifestări epigonice, tratatele unui Gottshed, Luzán, Muratori sau Pope merită a fi luate-n seamă pentru a oferi o imagine de ansamblu a ceea ce a reprezentat gândirea literară a începutului de secol al XVIII-lea. De altfel, formatul acestor texte, care presupunea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
similar clasice se înscriu raporturile stabilite între imaginație și rațiune sau propovăduirea regulii celor trei unități. Ca și în cazul celorlalți teoreticieni ai secolului al XVIII-lea, meritele lui Ignacio de Luzán nu trebuie nicidecum diminuate prin prisma unei raportări epigonice la clasicismul francez. Ceea ce a făcut el, și toți ceilalți avuți în vedere aici, nu a fost doar să propună imitarea modelului galic, ci să ducă o luptă crâncenă împotriva haosului și a nonvalorii. Cu o erudiție de invidiat, cunoscând
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
neamului omenesc"" Surprinderea trăsăturilor romantismului, considerat în final "o batjocură" se face într-o manieră ironică, evident polemică. Cu toate acestea, Odobescu apreciază scriitori precum Byron, Hugo, Schiller, fiind astfel clar că ținta mâniei sale o constituie mai degrabă varianta epigonică, artificială, exagerată a curentului de la începutul secolului al XIX-lea. Spirit profund clasic, Odobescu își va promova principiile cu orice prilej după cum se observă și în studiul Condițiunile unei bune traduceri, în care se reia ideea modelelor antice "întru acea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Alexandru George face o distincție fundamentală între implicitul și explicitul polemic, atribuind primului un caracter generic propriu discursului critic și echivalent al unui antiinstituționalism presupus (spre exemplu "însăși viața literaturii la un nivel greu observabil", cum ar fi negarea eminescianismului epigonic prin instaurarea noilor curente în poezie), iar celui de-al doilea un caracter direct și deschis, definibil ca "formă a dialecticii ideilor, în care disputa are menirea de a dezvălui adevărul, de a-l obliga să se releve"36. Trebuie
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Ființei, ca locuire poetică. Găsesc îndreptățirea de a pune toate aceste echivocuri, care sunt tot atâtea mistificări, în pofida aparentelor subtilități, pe seama falsificării cântarului adevărului. Teza la care ajunge, finalmente, Vattimo este aceea că arta, nefiind adevăr, este întotdeauna un fenomen epigonic. Și de astă dată, meritul de a fi pus problema i se atribuie lui Nietzsche, în sensul că epigonismul îl împiedică pe om "să producă o noutate istorică veritabilă; mai cu seamă îl împiedică să aibă un stil specific, fapt
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în notă tradiționalistă, sub vizibila influență a prelucrării motivului religios ortodox din universul liric al lui V. Voiculescu sau al lui Sandu Tudor, fără ca poetul să atingă, decât rareori, vibrația autentică a trăirii mistice. Exploziv-decorative, versurile reflectă un gândirism târziu, epigonic. SCRIERI: Țărmul dinspre cer, Washington DC, 1991; The Image and Likeness of Fr. Stăniloae’s Theology, Detroit, 1994; The Unknown Continent, Detroit, 1994; Diorame și eseuri teologice și literare, Washington DC, 1996; Suflet românesc peste ocean, Detroit, f.a. Repere bibliografice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285248_a_286577]
-
Turbincă de Ion Creangă. T. este puțin pretențioasă cu poeții pe care îi găzduiește: Mihai I. Toncescu, Sofronie Ivanovici, D. I. Bonteș, Gabriel Donna, T. Ionescu-Teo, N. Țincu ș.a., cele mai multe versuri fiind de inspirație folclorică sau caracterizându-se printr-un romantism epigonic. Sunt reproduse și câteva cugetări semnate de Carmen Sylva. O atenție deosebită se acordă articolelor de popularizare, multe traduse ori adaptate: Piramidele Egiptului (I. G. Dumitriu), Psihologia cinematografului, Religia științei (I. D. Nicolescu), Religiile popoarelor asiatice (Nic. Fr. Lazaris), Istoricul teoriei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290264_a_291593]
-
omului. Gestul creator va sublima multiplicitatea acumulărilor în unitatea transfiguratoare a privirii. Exprimarea noii înțelegeri se va face, prin urmare, prin moduri noi de expresie, care pot da un trup pe măsura mesajului. De aceea, exprimarea nu trebuie să fie epigonic academică, ci autentică, propunând forme noi, mai complexe și personalizate, care vor inova în cele din urmă limbajul academic. Importantă este transmiterea mesajului, și nicidecum perpetuarea formelor goale ale unui limbaj devenit jargon. 2. Comunicare Metodologia propusă nu defavorizează (supra
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
Yeats, Stefan George, Walt Whitman. Simbolismul românesc Simbolismul românesc, primul curent sincron cu cel european, nu a fost un fenomen de imitație a școlilor simboliste franceze, ci manifestarea unei atitudini estetice moderne, născută din tentativa de a depăși romantismul minor, epigonic și idilismul rustic promovat de sămănătoriști. - Prima etapă (1880-1904): perioada teoretizărilor și a experimentelor. Gruparea formată la revista Literatorul și la cenaclul lui Alexandru Macedonski se ridică împotriva academismului junimist, a clișeelor și retorismului romantic posteminescian; primele creații simboliste: Al.
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
de asumare a tensiunilor erei postromantice și de înscriere a liricii noastre pe orbita „modernismului înalt”, însumând, ca într-o reluare cadru cu cadru, „miracolul arghezian”, bacovian ori barbian. Într-o literatură în care simbolismul, parazitat de elemente tradiționale, poartă epigonic pecetea romantismului eminescian și macedonskian, V. este reprezentantul emblematic al canonului modernist românesc. I. Vinea este dintre artiștii care au efectuat una dintre cele mai remarcabile experiențe de sublimare a fenomenului liric. Drama acestui poet într-adevăr original stă [...] în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
europene, ci și traduceri de texte reprezentative și avizate comentarii, vor fi lărgit la tînărul poet gustul pentru noutățile de ultimă oră, excitîndu-i capacitatea de entuziasm și adeziune, făcîndu-l să depășească repede momentul de ucenicie, mai mult sau mai puțin epigonic În cumințenia lui, al experienței lirice din Restriști. În orice caz, publicarea, Împreună cu Stephan Roll și Victor Brauner, a revistei 75 H.P. - rămasă la unicul număr din octombrie 1924 - arată deja o opțiune decisă În favoarea programului avangardist, Între coordonate trasate
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
se poate afla doar În afara operei, mai ales a capodoperei („perfecțiunea plictisește” - spusese Încă dadaistul Tzara, iar Voronca Îl urmează, susținînd că „era desăvîrșirilor e sfîrșită”), adică a acelui „rezultat” pasibil, În timp, de „oficializare”, deschis „admirației unanime”, pîndit de epigonice preluări. „Poate pentru o menținere Într-un echilibru de azur pur ar trebui să nu scrii” - notează poetul, marcînd (pe urmele lui Mallarmé, dar Într-un sens evident diferit) o extremă a atitudinii avangardiste anticonvenționale; căci orice scris riscă să
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
nu a reușit să depășească nici condiția de „proletar intelectual”, nici să-și cristalizeze talentul în creația literară. S-a risipit în articole pătimașe, fără idei originale, cum sunt Pornografie și naturalism, Artiștii cetățeni sau Teatrul modern. A lăsat versuri epigonice, de evident timbru eminescian, strânse postum în volumul Proză și versuri (1899), epigrame, unele cam obscene (Fin de siècle, 1892), instantanee din viața celor umili (Spectacole în stradă, Cronici triste, Mizerie, Nebunul). Un roman, După natură. Artiștii, i-a apărut
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290406_a_291735]
-
încrederea profesorului Em. Grigorovitza), cu schița Brezaia. Peste puțină vreme îi apare în „Viața literară” altă schiță legată de datini, Focu’ lu’ Sâmedru, iscălită Mihai de la Rucăr. Va continua să semneze, cu pseudonimele Freamăt, Boldur, Baștea, Argeș, Melun ș.a., versuri epigonice în paginile publicațiilor ieșene „Floare albastră”, „Evenimentul literar” ș.a. Mai frecvent colaborează cu versuri, schițe și povestiri pe teme de inspirație rurală, cu cronici dramatice, articole politice sau despre religie etc. în „Viața literară”, „Curentul”, „Arhiva”, „Albina”, „Lumina”, „Convorbiri literare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287917_a_289246]
-
În versurile din Cântece și descântece de piatră, dar mai ales în cele din Târziul clipei, se observă o glisare către un expresionism cu mesaj politic. Dar timbrul nu îi este la îndemână și sunt introduse, câteodată, revărsări căutate sau epigonice, în canonul ideologic al epocii. Poezia patriotică a lui S., de asemenea conformistă, vrea să fie una a transparențelor subpământene, a mișcărilor abia perceptibile, glorificând cu exaltare și cu o imagistică vânjoasă continuitatea și durabilitatea în veac a neamului. Stângace
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289608_a_290937]
-
un alt fond perceptiv a unor texte încă de mare rezonanță. Doina CONDREA DERER 1. Introducere În secolul al XIX-lea și mai ales la începutul veacului trecut, poezia lui Giacomo Leopardi (1798-1837) a generat o lungă serie de opere epigonice, în versuri sau în proza, încadrate de critici în orientarea literară numită leopardism. Pornind de la acestea, numeroase studii comparative, fie ele generale sau punctuale, monografice sau sintetice, au exploatat filonul literar de sorginte leopardiană și au demonstrat forță de propagare
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
livrescă, aparținând unui intelectual subtil, elevat. Lipsită însă de originalitate, ea se datorează mai ales „amintirilor” literare ale autorului și mai puțin propriei sale sensibilități. Tocmai de aceea, unii exegeți au evidențiat ermetismul său de tip barbian, iar alții, „nostalgia epigonică a unui suprarealism pierdut” (Emil Manu). Activitatea de critic și istoric literar, concretizată în volume de studii și articole precum Portrete și opinii literare (1972) și Recitind clasicii (1975), demonstrează o profundă cunoaștere nu doar a valorilor literare unanim recunoscute
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286036_a_287365]
-
expuse fără patimă, obiectivitatea știrilor din actualitatea politică internă și internațională, informația densă din articole, echilibrul comentariilor despre rolul educativ al teatrului, cronicile muzicale și cinematografice, studiile, de mici dimensiuni, asupra literaturii române, toate îi definesc profilul. Scrieri literare „cuminți”, epigonice, legitimează preceptul sămănătorist al „literaturii sănătoase”, reafirmat în editorialul În pragul anului 1925. Totuși, apelul adresat unor scriitori de prestigiu n-a rămas fără răspuns, printre colaboratori numărându-se N. Iorga, E. Lovinescu, Lucian Blaga, G. M. Zamfirescu, Sextil Pușcariu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286161_a_287490]
-
Revedere). Clamor (1968) are profilul unei ediții de autor, fiind o selecție din versuri scrise de-a lungul a trei decenii. De la Toamna-n hlamide cenușii, datând din 1938, până la poeziile de acum, totul e învăluit într-o melancolie difuză, epigonic romantică, punctată când și când de clamări în pustiu. O Efemeridă care încheie placheta vorbește despre inutilitate și gol lăuntric în curgerea implacabilă a timpului. Imaginea ultimă nu se compune la P. dintr-o poezie interiorizată a senectuții, ci dintr-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288989_a_290318]